Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 241 din 29 august 2011        Toate Articolele Autorului

Sfintire prin Cuvantul lui Dumnezeu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
  
  1. Sfinţirea - a creşte în asemănare cu Dumnezeu
  
1.     La ce s-ar putea referi Ioan 17:17 "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul."? Ce este sfinţirea şi cum se poate realiza ea prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu? Mai precis, are Cuvântul divin puterea de a ne sfinţi, de a ne transforma după chipul lui Hristos? 
  
Sfinţire prin Cuvânt: Cuvântul lui Dumnezeu are putere transformatoare şi ne poate preschimba după chipul lui Hristos. Aceeaşi autoritate care a creat universul are putere de a crea imaginea divină în noi, dacă dorim acest lucru şi permitem o astfel de lucrare în sufletele noastre. 
  
2.     Are "creşterea în har" acelaşi înţeles cu "sfinţirea"? Mai bine zis, cum putem înţelege 2 Petru 3: 18 "ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos."? Care ar fi relaţia dintre har, cunoştinţă şi sfinţirea? 
  
A creşte în har şi cunoştinţă:  Dezvoltarea umană este progresivă şi fără limită în trecerea timpului. Astfel, se creşte în înţelegerea şi aplicarea harului divin, în cunoaşterea de Dumnezeu şi deopotrivă în asemănare cu El. harul ne conduce la cunoaştere, iar aceasta la transformarea după chipul divin, ceea ce se numeşte sfinţire. Acestea toate decurg una din cealaltă, formând un tot unitar. 
  
3.     Dacă există o creştere, înseamnă că avem de-a face cu mai multe etape de dezvoltare a celor ce Îl urmează pe Dumnezeu. Corect? Atunci ce putem spune despre versetul 1 Petru 2: 2 "ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire"? La ce se referă acest stadiu de "pruncie spirituală"? Oare vom rămâne la acest nivel toată viaţa? Sau mai există şi alte "vârste" de dezvoltare a omului născut prin Cuvântul lui Dumnezeu? De exemplu cea de "om mare". 
  
A creşte spre mântuire: Pruncia spirituală este primul stadiu în dezvoltarea „omului cel nou”, născut din Dumnezeu. Creşterea se realizează prin hrănire cu învăţăturile spirituale adevărate luate direct din Cuvânt. Ulterior, are loc dezvoltarea şi trecerea la noi stadii până când se ajunge la maturitatea spirituală. 
  
4.     Cu toate că putem ajunge "oameni mari" în Isus Hristos, ce ne spune 2 Corinteni 7: "1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinare a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu."? De ce trebuie să mergem până la capăt şi care ar fi acest capăt? 
  
A duce sfinţirea până la capăt: Trebuie atinsă ţinta pentru a avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, a nu merge până la capăt este ca şi cum nu ai fi avansat deloc. Nu există o măsură de mijloc, un stadiu intermediar în care să ne oprim. Fie se ajunge la ţintă, fie se pierde totul. Å¢inta este reprezentată de mântuirea şi asemănarea deplină cu Hristos. 
  
5.     Şi acum să citim 1 Petru 1: 15-16 "Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16 Căci este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.". Care ar fi, prin urmare, sursa adevăratei schimbări după chipul lui Dumnezeu? Cât de "puternică" este porunca divină de a fi sfinţi? 
  
A fi sfânt, aşa cum El este sfânt: Porunca divină are putere transformatoare atunci când alegem să ne supunem lui Dumnezeu. Asemănarea cu El este rezultatul direct al lucrării pe care Domnul o face în noi prin intermediul Duhului Sfânt. Astfel, noi creştem spre mântuire. 
  
Sfinţirea presupune să lucrăm în trei zone ale vieţii, mai precis, trebuie să ne însuşim acea credinţă care ne va pune în legătură cu Dumnezeu, după aceea este necesar să ne îmbrăcăm în neprihănirea lui Hristos, preluând meritele pe care El ni le oferă în dar, şi nu în ultimul rând, trebuie să devenim părtaşi darului Duhului Sfânt. Numai aşa vom putea merge pe drumul care duce în Împărăţia lui Dumnezeu. 
  
  1. Credinţa care lucrează prin dragoste
  
1.     Să citim acum Galateni 5: 6 „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.”. La ce credeţi că se referă această „credinţă care lucrează prin dragoste”? Există o credinţă care „nu lucrează prin dragoste”? Dacă da, ce fel de credinţă mai este şi aceasta? Care dintre aceste două „credinţe” este conformă cu idealul sfinţirii vieţii? 
  
Credinţa care lucrează prin dragoste: Credinţa adevărată lucrează prin intermediul dragostei, ea este motivată de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Orice alt gen de credinţă este falsă. Din iubire se naşte credinţa şi prin credinţă iubirea se amplifică tot mai mult. Cele două se sprijină şi se susţin reciproc; ele sunt o forţă ce răstoarnă munţii. 
  
2.     Dar ce putem spune despre Evrei 4: 2 „Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”? Ce putere are Cuvântul lui Dumnezeu dacă noi nu îl credem? Ce valoare are mesajul mântuirii prin jertfa lui Isus Hristos, dacă noi nu-l credem şi nu ne încredem în Cel care a rânduit acest sacrificiu? Poate această credinţă să ne conducă la sfinţirea caracterului? 
  
Evanghelia nu are valoare fără credinţă: Evanghelia se bazează pe credinţă. Fără credinţă ea rămâne doar un basm, un mit. A crede mesajul mântuirii este fundamental pentru a putea avea parte de ceea ce Dumnezeu afirmă. De ce? Fiindcă a crede înseamnă de fapt a te încrede în Dumnezeu şi în ceea ce El a spus. Pentru noi este relativ uşor să credem cuvintele oamenilor, dar cuvintele lui Dumnezeu sunt dificil de crezut fără un ajutor supranatural. Totul însă depinde de alegerea noastră, astfel că a crede în Dumnezeu este o problemă simplă, la îndemâna tuturor. 
  
3.     În legătură, de data aceasta cu lipsa de credinţă să citim avertismentul din Evrei 3: 12 „Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.”. Este chiar aşa de periculoasă necredinţa? De ce lipsa de credinţă este pusă în legătură cu „răutatea inimii”? În ce sens răul se exprimă prin necredinţă, iar necredinţa conduce totdeauna la rău? Care este relaţia dintre aceste două concepte? 
  
Necredinţa ne desparte de Dumnezeu: Necredinţa înseamnă de fapt neîncredere în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, având la bază îndoiala. Ea conduce la distrugerea oricărui fel de relaţie, atât între oameni, dar mai ales cu Dumnezeu. Privind istoria putem înţelege cu uşurinţă cât de puternică este predispoziţia de a nu crede pe Dumnezeu, de a ne îndoi de El şi de ceea ce El ne spune prin Cuvântul Său. 
  
4.     Acum, după ce am înţeles rolul credinţei, să urmărim şi modul în care poate fi dobândită, mai precis să citim Romani 10: 17 „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”. Cum poate „Cuvântul lui Hristos”, adică Scriptura, să ne conducă la credinţă în Dumnezeu? Este vorba doar de o expunere convingătoare care ne determină să credem cele auzite sau este ceva mai mult? Mai precis, ce rol are Duhul Sfânt în a ne transmite credinţă prin intermediul „auzirii” Cuvântului lui Dumnezeu? 
  
Credinţa vine prin intermediul Cuvântului: Cuvântul divin poartă cu el şi credinţa necesară primirii mesajului sfânt. Inspiraţia lucrează împreună cu prezentarea Cuvântului şi aduce cu sine o convingere profundă, lăuntrică, mai precis produce o puternică încredinţare că reprezintă adevărul lui Dumnezeu. 
  
5.     Dar fiindcă am vorbim mult despre credinţă, ce putem spune despre cel de al doilea „ingredient” al sfinţirii noastre: iubirea, aşa cum citim din 1 Corinteni13: 2 „Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.”? În ce sens iubirea este superioară profeţiei şi credinţei? Este vorba de o înlocuire a profeţiei şi credinţei cu iubire sau de o conlucrare între aceste trei concepte, având ca fundament şi finalitate iubirea? 
  
Credinţa trebuie să conducă la iubire: Credinţa autentică ne va conduce la iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Aici este testul dacă avem de-a face cu adevărata credinţă sau nu, fiindcă prin credinţă iubirea lui Dumnezeu se amplifică. Iubirea este fundamentul tuturor lucrurilor bune din ceruri şi de pe pământ. 
  
6.     Şi acum să vedem un rezumat a ceea ce rămâne după ce „am cunoscut totul”, citind 1 Corinteni 13: 13 „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”. Ce putem spune despre un om, poate sărac în lucrurile lumii acesteia, dar având aceste trei lucruri cu el? Ce înseamnă de fapt să fii cu adevărat bogat din perspectiva veşniciei? 
  
Suma lucrurilor spirituale: Credinţa ne conduce la speranţă, sau nădejde, care la rândul ei ne va conduce la iubire. Această iubire va alimenta mai departe credinţa, iar traseul spiritual anterior enunţat se va repeta practic la nesfârşit, conducând la dezvoltarea noastră lăuntrică după chipul lui Dumnezeu. Credinţa se află într-o strânsă legătură cu capacitatea noastră de a cunoaşte. Nădejdea face la apel la ceea ce putem percepe, simţi. Iar iubirea ne inspiră capacitatea de a trăi şi acţiona în mijlocul acestei lumi, urmând planul lui Dumnezeu. Acestea trei calităţi fundamentale sunt destinate minţii, inimii şi sufletului, conducându-ne la desăvârşirea caracterului creştin. 
  
  1. Neprihănirea lui Hristos
  
1.     Credinţa nu este un scop în sine, ci trebuie să ne conducă la o anumită finalitate, care se numeşte sfinţirea vieţii. Să citim acum Efeseni 4:13, 15: „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”. La ce se referă această maturitate a credinţei la care trebuie să ajungem în ce priveşte asemănarea cu Dumnezeu? 
  
Å¢inta creşterii spirituale: Scopul final al dezvoltării spirituale constă în atingerea staturii plinătăţii lui Hristos, lucru ce presupune o stare de maturitate la care se ajunge prin creşterea în credinţă şi cunoaştere de Dumnezeu. Orice aplicare a Cuvântului divin, adică punere în practică, produce o creştere spirituală interioară de care putem fi sau nu conştienţi. Astfel, trăsăturile de caracter ale lui Hristos devin o parte a vieţilor noastre într-o măsură tot mai mare. 
  
2.     Să citim acum 2 Corinteni 10: 5 „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”. Care este obstacolul major în atingerea sfinţirii vieţii? La ce se referă aceste „idei născocite”, care se ridică împotriva cunoaşterii de Dumnezeu? Este vorba doar despre ateism sau poate fi şi o religie în care lucrurile, poate corect expuse, nu sunt însă şi puse în practică? 
  
Orice gând supus lui Hristos: Tot interiorul vieţilor noastre, caracterizat prin gânduri şi atitudini, precum şi tot exteriorul, în genul cuvintelor şi faptelor, trebuie să devină supuse lui Hristos. Pentru a ajunge la stăpânirea imaginaţiei trebuie să existe o stăpânire a vorbirii. Astfel, atât în dialogul cu ceilalţi, cât şi faţă de noi înşine, vor fi cultivate acele idei şi gânduri care să Îl înalţe pe Hristos. 
  
3.     Şi acum să citim „secretul vieţii de biruinţă” al apostolului Pavel: Galateni 2: 20 „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”. Ce înseamnă să fii „răstignit” împreună cu Hristos? Este ceva fizic sau este o învăţătură spirituală? Cum putem să ajungem la experienţa descrisă de apostol? 
  
Hristos trăieşte în mine: Hristos trăieşte în noi prin intermediul stilului nostru de viaţă, prin ceea ce suntem şi ceea ce facem. Când modul Să de a fi devine vizibil în noi, atunci atingem maturitatea credinţei noastre. Acest lucru presupune o reprimare a tot ceea ce nu seamănă cu El, cum ar fi mânia, răutatea, invidia etc., şi cultivarea a tot ceea ce seamănă cu El, cum ar fi bunătatea, îngăduinţa şi altele în felul acesta. 
  
4.     Dar oricât de buni am fi în ce putem face, totuşi dacă Dumnezeu nu lucrează, noi nu vom putea să obţinem mare lucru. Ce încurajare găsim în Romani 8: 29 „Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.”? În ce constă până la urmă siguranţa mântuirii noastre? În cele mai bune eforturi ale noastre? Sau în harul lui Dumnezeu? 
  
Chemarea de a fi asemenea cu Hristos: Transformarea celui credincios se bazează pe chemarea lui Dumnezeu şi pe resursele pe care El ni le pune la dispoziţie. Prin unirea alegerii noastre cu puterea divină idealul sfinţirii vieţii devine realizabil. 
  
5.     Şi pentru a avea o finalitate în ce priveşte însuşirea meritelor, sau neprihănirii lui Hristos, să citim Romani 8: 30 „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”. Aşadar, care este garanţia că vom fi în cele din urmă asemenea lui Hristos? Ce rol are această făgăduinţă pentru a ne întări în drumul care duce către ceruri? 
  
Îndreptăţire prin credinţă: Chemarea divină acoperă întreaga paletă a experienţei mântuirii, ce merge mai departe prin absolvirea de vină, sau îndreptăţirea, transformare interioară, sau sfinţire, glorificare la a doua venire a lui Hristos şi înălţare în Împărăţia cerurilor. Toate acestea sunt expresia acţiunii puterii divine de a ne ridica în Împărăţia cerurilor pe noi, oameni păcătoşi de pe acest pământ. 
 
  
  1. Darul Duhului Sfânt
  
1.     Am vorbit despre credinţă şi neprihănire, dar toate acestea nu ar fi cu putinţă fără implicarea unui agent supranatural despre care citim în Ioan 3: 5 „Isus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”. Cum se poate „naşte” cineva din Duh Sfânt? Este o naştere fizică sau o învăţătură spirituală? Ce rol are credinţa în această „naştere” sau lucrare a Duhului Sfânt? Este această „naştere” echivalentă cu însuşirea neprihănirii lui Hristos? 
  
Naşterea din Duhul Sfânt: Naşterea din nou se referă la procesul de regenerare lăuntrică prin acţiunea Duhului Sfânt. Noi nu putem înţelege pe deplin această lucrare, dar o putem vedea prin rodul ei, adică asemănarea cu Hristos. Deşi invizibilă, lucrarea Duhului Sfânt este cea care „mută munţii” ca urmare a exercitării credinţei noastre. 
  
2.     Să citim mai departe Ioan 16: 13 „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.”. Cum ne călăuzeşte Duhul Sfânt în „tot adevărul”? La ce se poate referi această călăuzire? Este inclusă şi credinţa, mai bine zis capacitatea de a crede Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod care să ne transforme? 
  
Călăuzirea Duhului Sfânt: Duhul Sfânt trebuie să ne însoţească pas cu pas pe cărarea vieţii. El ne va inspira cum să procedăm în fiecare ocazie. Deopotrivă El ne va susţine să nu cădem în păcat din cauza slăbiciunii interioare. Venirea Sa este în interiorul nostru, în mintea şi inima fiecăruia dintre noi. 
  
3.     Dacă am văzut lucrarea pentru cei credincioşi, totuşi, ce lucrare face Duhul Sfânt faţă de lume? Mai precis, ce ne spune Ioan 16: 8 „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”? Sunt, prin urmare, două feluri de „veniri”, sau manifestări ale Duhului Sfânt, una pentru cei ce urmează pe Dumnezeu, cu scopul călăuzirii, şi alta pentru cei care ignoră pe Dumnezeu, cu scopul avertizării şi mustrării? Cum se diferenţiază aceste două genuri de lucrare? 
  
Convingerea de păcat: Duhul Sfânt vine şi la cei care nu cred în Dumnezeu pentru a le demonstra păcatul şi vinovăţia, pentru a-i face să înţeleagă nevoia pe care o au de Hristos. Astfel, El desfăşoară imaginea judecăţii ce va veni peste fiecare. 
  
4.     Să citim acum Galateni 5: 16 „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.”. Care este consecinţa directă a urmării călăuzirii Duhului Sfânt? În ce sens, Duhul Sfânt ne conduce să nu răspundem îndemnurilor firii căzute? Este uşor sau greu să asculţi de glasul Duhului Sfânt? 
  
Oferind ocazie Duhului Sfânt să ne ajute: Contra lucrării Duhului Sfânt există o opoziţie interioară prin intermediul naturii căzute. Depinde doar de noi de cine vom asculta: de Duhul Sfânt sau de natura căzută. În decursul timpului, începem să înţelegem „glasul” sau inspiraţia Duhului Sfânt, lucru ce ne determină să alegem ceea ce este bun şi drept. 
  
5.     Şi la final, să citim Galateni 5: 5 „Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.”. Cum sunt legate acestea trei: credinţa, neprihănirea lui Hristos şi Duhul Sfânt? Cum Duhul Sfânt ne conduce la menţinerea legăturii cu Dumnezeu prin credinţă? Şi cum această credinţă ne conduce la însuşirea caracterului lui Hristos, adică la sfinţirea vieţii, deopotrivă cu lucrarea susţinătoare a Duhului Sfânt? Mai precis, cum acelaşi Duh Sfânt care ne-a adus la credinţă, ne şi susţine pe drumul devenirii asemenea lui Dumnezeu? 
  
Prin Duhul Sfânt avem credinţă, prin El primim neprihănirea, sau sfinţenia, promisă şi tot prin El rămânem în „această stare de har”. Fie ca El să umple cu totul viaţa noastră pentru a fi sfinţiţi pe deplin! 
 
  
Referinţă Bibliografică:
Sfintire prin Cuvantul lui Dumnezeu / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 241, Anul I, 29 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!