Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   


Autor: Corina Lucia Costea         Publicat în: Ediţia nr. 156 din 05 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

Sfânta zi de Duminică
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
E duminică dimineaţa. Am decongelat de cu seară un pui. Stau în faţa lui şi mă gândesc cum să-l împart. Nu că n-aş fi făcut de mii de ori treaba asta ... dar niciodată nu am uitat vacanţele în care vedeam scena asta la Şeica Mare, lângă Sibiu, la una dintre mătuşile mele (soră cu tata). Dina avea de hrănit 8 guri ... 6 copii, ea şi soţul ei ... la care ne mai adăugam şi eu şi sora mea (în unele vacanţe), dar şi o fetiţă din casa de vizavi, care nu voia să mănânce singură. Un pui la 11 guri, nu e simplu, dar nu se ridica unul de la masă nemulţumit ori flămând. Erau vacanţe când eram 12, că venea şi băiatul de la Oradea. 
  
“Băiatul de la Oradea” era sufletul ei. 
  
Când nu împlinise 15 ani, pe Dina o trimiseră părinţii, din Oltenia, la Bucureşti, la o soră mai mare, să urmeze şcoala de infirmiere. Sora cea mare era asistentă la spitalul ORL şi cu atâta se oferise şi ea să-şi ajute familia: şcolarizând-o pe cea mică. Tentaţiile oraşului au fost mari! Nu ştiu cum, dar la un moment dat, tatăl meu, care era pe vremea aceea încă student, la Craiova, a primit o scrisoare, de la asistenta, că Dina era însărcinată şi nu vrea să spună cu cine. Cum să-şi anunţe părinţii, care-şi puseseră atâta nădejde în copiii lor? 
  
Tata luă primul tren spre Bucureşti şi, după o noapte de conversaţii, mai dure şi mai înlăcrimate, află de la Dina că cel care profitase de naivitatea ei fusese un tânăr de la şcoala de ofiţeri...căruia nu-i ştia nici numele.  
  
La prima oră, când se dă raportul la unitatea militară, comandantul o puse pe Dina, care mergea tremurând cu tata de mână, să-l identifice pe cel care o lăsase însărcinată. Toţi erau în poziţie de drepţi. Dina se opri în dreptul lui. Era fiul unui învăţător din Oradea, un copil crescut cu mare drag şi cu respect pentru oameni, dar care, în anturajul bucureştean uitase tot ce părinţii l-au învăţat. Până spre seară, sosi şi domnul învăţător. 
  
Eu nu ştiu toate amănuntele, pentru că era un subiect tabu în familia noastră, dar mereu există binevoitori, care mai spun câte ceva. Treaba e că acel copil a fost înfiat de bunicii lui, de d-nul învăţător, şi crescut la Oradea.  
  
În vremea acestor evenimente, la Şcoala de ofiţeri, era, ca soldat în termen şi Costică, de loc, de lângă Sibiu. Fusese de serviciu, la poartă, când se făcu „identificarea”. Interesându-se „de caz” mai departe, află că i se făcuseră analize, după naştere, copilului şi se dovedise clar, că acel copil era al tânărului indicat de fată. Orădeanul pierdu, după acest “incident”, cariera militară, dar nici nu voise să se căsătorească cu Dina. 
  
În ziua eliberării, Costică, soldatul sibian, rupse din registrul de la poartă, pagina pe care notase actele de identificare ale Dinei şi ale tatălui meu, din ziua când veniseră la unitate. Deşi era cu un cap mai mic (în înălţime) şi cât 1/3 din greutatea fetei, se înfăţişă la poarta asistentei, căutând-o pe lehuză. Dina era singură acasă. Ieşise în curte şi, necunoscându-l, vorbiseră prin gard. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, Dina îşi făcu rapid bagajul şi plecă cu Costică...”undeva, lângă Sibiu” (aşa-i lăsase scris, pe bilet, asistentei). 
  
“Dragă cumnate...îi scrisese Costică prima scrisoare, tatălui meu...am ajuns cu bine acasă, la Şeica Mare. Mama a primit-o bine pe Dina. Şi Dina pare mulţumită. Nu suntem bogaţi, dar îl avem pe Dumnezeu. El ne va ocroti şi ne va face să răzbim prin toate ale lumii...” 
  
Şi acum îmi amintesc, atât de viu, casa lor: o casă cu dragoste. 
  
Costică era pictor naiv. Poarta casei era pictată cu o scenă de vânătoate. Holul surprindea dansul ielelor, în voaluri sau goale, pe malul unui râu. Prima încăpere, sufragerie şi bucătărie şi dormitor al părinţilor şi cameră de zi...păstra mereu un aer proaspăt, cald, ca o îmbrăţişare. Următoarea cameră, spre stânga, era “ de băieţi”, iar ultima “de fete”. În curtea casei era atelierul unchiului meu şi camera în care păstra plantele medicinale. Cel mai mult îmi plăcea să umblu încălţată cu saboţii lui de lemn, pictaţi (cum au olandezii, pentru care avea sute de comenzi). 
  
Tot satul rămăsese mut când ieşiseră, în prima duminică, la biserică: Costică, cu Dina şi cu mama lui. Dina era o frumuseţe. Înaltă, voinică, cu un păr negru, lucios, ce-i trecea de fund, adunat într-o coadă groasă, pielea alb-sidefie, buzele mereu roşii şi umede, ochii mari, verzi. 
  
Şi-au urmat copiii: una, două, trei, patru fete ... apoi un băiat şi încă o fată. După şase-ba chiar şapte naşteri, medicul, pe răspunderea lui, îi legă trompele. 
  
După a patra fetiţă, deja se simţeau greutăţile materiale. Tatăl meu, nu ne avea încă pe noi şi îi trimitea lunar, cumnatului său, “un mic ajutor” (fără să ştie nevasta şi socrii); ba chiar îi propusese mamei să o înfieze pe cea mai mică. Dar Dina s-a opus. Şi-a tăiat coada şi şi-a vândut părul, doar să nu o dea. 
  
Înainte de Sărbătorile de iarnă, când era însărcinată cu băiatul, a primit prima scrisoare de la întâiul ei născut, de la Oradea. A leşinat, de emoţie, cu scrisoarea-n mână, pe zăpadă, lângă poartă. 
  
“Dragă mamă, scrisese N. printre altele, bunicul mi-a spus că mai am surori, că ai alţi copii. Pe mine m-ai uitat? Ştii ce înălţime am? Ce note iau la şcoală? Tata spune că sunt frumos, ca tine...” 
  
Plânse Dina o noapte întreagă. Când s-au ivit zorile, Costică îi spuse mamei sale: “Să nu o trezeşti! Mă duc la Oradea, după copil!” 
  
Şi a venit Costică, la d-nul învăţător. I-a povestit şi i-a arătat poze cu Dina, cu fetele, cu casa lor şi l-a implorat să lase băiatul să-şi vadă mama. Acum aflase şi unchiul meu că, la împlinirea vârstei de 10 ani, bunicul a hotărât să-i spună lui N. adevărul despre părinţii lui. Tatăl său natural, nu era, aşa cum ştia el, bunicul lui. N. a voit să-i scrie mamei sale şi bunicul nu s-a opus. Aflase de la tatăl meu adresa Dinei, căci tatăl meu îl vizita, de câte ori avea ocazia: “Şi el e nepotul meu!” 
  
În Ajun, când Dina împodobea bradul, cu fetele, în casă intrară “musafirii de la Oradea”! 
  
N-am avut Crăciun mai frumos în viaţa mea! povesteşte şi acum N....la aproape 60 de ani ai lui. Era ştiut: când mergeam eu la Şeica, eram răsfăţatul mamei! 
  
În vacanţe ne găseam de multe ori cu el, acolo, sau venea el la noi, cu 1-2-3 dintre fraţii lui de la Sibiu. 
  
Nu voi uita niciodată sentimentul pe care l-am avut în casa lor: că poţi să ai, material vorbind, tot ce vrei, dacă lipseşte dragostea care uneşte...tot degeaba. 
  
Mă uit cu tristeţe la puiul din faţa mea...în câte părţi să-l tai? 
  
Îl iau de-o aripă şi-l pun întreg în tavă. 
  
Timişoara,05.06.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Sfânta zi de Duminică / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 156, Anul I, 05 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!