Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Ion Măldărescu         Publicat în: Ediţia nr. 72 din 13 martie 2011        Toate Articolele Autorului

Serban C. Andronescu - redutabil intelectual si patriot roman
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

S-a născut la 18 februarie 1924 la Bucureşti, unde a urmat cursurile liceale, apoi cele universitare. Participă la diferite cursuri ale Facultăţii de Litere, iar după obţinerea licenţei la Facultatea de Drept, practică avocatura în cadrul Baroului de Ilfov. Activează ca cercetător pentru limba engleză la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, timp în care publică numeroase articole în revistele vremii. Tot atunci, prin truda sa ca traducător independent din limba engleză, apar în limba română, lucrările unor autori cunoscuţi: MOBY DICK de Herman Melville, BIOGRAFIA LUI JACK LONDON de Irving Stone, CĂLĂTORIILE ÎN GROENLANDA ALE LUI PETER FREUCHEN ŞI ALE COL. FAWCETT ÎN JUNGLA AMAZONULUI etc. În anul 1969 ia calea exilului împreună cu soţia sa Ariadna - născută Ispir, primind imediat statutul de refugiat politic în Franţa. Aici, sub îndrumarea profesorului Etiemble, pregăteşte un doctorat „de troisième cycle”, pe care îl susţine magistral, în anul 1970, acordându-i-se Diplome Supérieur d’Etude Française de către Univ. Paris III - Sorbone. În anul următor, 1971, primeşte titlul de Master of Arts, la Brooklin College din New York, iar în 1973 susţine cu succes un nou doctorat Ph.D (doctorat de stat) la City University of New York. Între anii1973-1974 ocupă funcţia de Consultant la Research Foundation, City University of New York, apoi, în perioada 1974 -1990 pe cea de director şi profesor de cercetare la American Institute for Writing Research, N. Y. (cercetări academice în arte şi literatură, cursuri despre Analogiile Estetice la câteva universităţi americane, publicaţii, simpozioane la Modern Linguage Association of America). Studiile superioare efectuate în Franţa şi SUA, recomandările unor foşti profesori, precum şi evaluările unor cercetători şi-au adus contribuţia la disponibilitatea sa (la cerere) pentru Placement Office, City Univ. of New York, Graduate School 
  
CĂRŢI  PUBLICATE :  
- Andronescu, Şerban. Şase dicţionare în limbile engleză şi română (în cel publicat de Academia R.S.R. numele i-a fost şters, ca pedeapsă pentru că a rămas în Occident fără aprobarea autorităţilor româneşti). 
- Andronescu, Şerban. Două dicţionare publicate la Saphograf Co. New York 
- Andronescu, Şerban. CADMOS.  Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1966 
- Andronescu, Şerban. ESSAI SUR L’ESTHETQUE DE LA POESIE VISSUELLE FRANCAISE. New York: Ann Arbor University Press, 1973 
- Andronescu, Şerban. WHO’S WHO IN ROMANIAN AMERICA, New York: American Institute for Writing Research (AIWR), 1976, 190 p 
- Andronescu, Şerban. GLORIE, ADVERSITATE, INFAMIE (Tragedia Mareşalului Ion Antonescu), New York: American Institute for Writing Research (AIWR), 1995, 214p 
- Andronescu, Şerban. TEHNICA SCRIERII ACADEMICE. Bucureşti: Ed. România de Mâine, 1997, 174p 
- Andronescu, Şerban. ANALOGII ESTETICE. Bucureşti : Ed. România de Mâine, 1998, 342p 
- Andronescu, Şerban. ESEURI – ANCHETE. Bucureşti: Ed. Biblioteca Bucureştilor, 2001, 692p 
- Andronescu, Şerban. BISERICA LUI NEAGOE DE LA CURTEA DE ARGEŞ. Bucureşti: Ed. România de Mâine, 2002, 76p 
- Andronescu, Şerban & colectiv. PROCEDINGS OF THE AMERICAN BRANCH OF THE ROMANIAN ACADEMY OF SCIENTISTS (vol. I – VII între anii 1977 - 2004). New York: American Institute for Writing Research, Corp. New York NY  
  
În perioada 1974 - 1980 a publicat, la Univ. of Wisconsin - Milwaukee şi A. I. W. R., New York revista BYE CADMOS, A Journal of Aestethic Analogies (în limbile engleză şi franceză), iar în perioada 1980 - 1990 a publicat în limbile: engleză, franceză şi română, revista NEW YORK SPECTATOR. La această revistă a avut colaboratori de prestigiu internaţional, ca fostul său profesor de la Collège de France, René de Huygue (fost director al Muzeului Luvru), arhiducele Otto de Habsburg (fost deputat european), Zbignew Brzezinski (fost consilier pentru securitate al preşedintelui Carter), scriitorii americani John Gardner şi John Cheever, scriitorul francez de origine română Constantin Virgil Gheorghiu, deputatul european Gustav A. Pordea şi el tot de origine română, prof. dr. Josif Constantin Drăgan, profesorul Gheorghe Uscătescu din Madrid, diverşi miniştri canadieni ai culturii sau ai educaţiei şi alte personalităţi de marcă. Şerban C. Andronescu a fost membru al PEN Club International (Writers in Exil), la o academie de artă belgiană, la o instituţie universitară indiană (doctor honoris causa) şi la o serie de asociaţii de cultură şi cavalereşti occidentale. Împreună cu alţi colaboratori americani a formulat teoria ANALOGIILOR ESTETICE (combinaţii între două arte complementare, una a timpului, alta a spaţiuluiu) opinând, alături de colegii de la diferite universităţi americane, că astfel de analogii sunt creaţii tipice ale secolului XX în arte şi în literatură, ele caracterizând acest secol aşa cum clasicismul a caracterizat secolul XVII, enciclopediştii şi iluminismul secolul XVIII, romantismul secolul XIX. Şi-a dezvoltat teoria prin conferinţe ţinute la New York, Chicago, San Francisco şi Washington, în cadrul convenţiilor M.L.A. (Modern Language Association of America) şi prin articole publicate în revista BYE CADMOS, a Journal of Aesthetic Analogies, până în 1980, dată când revista, nefiind subvenţionată corespunzător şi-a încetat apariţia. Toate aceste conferinţe şi studii au fost sintetizate în volumul ANALOGII ESTETICE - TEORIA SPAȚIULUI-TIMP ÎN ARTĂ ȘI LITERATURĂ. Colegii americani care au participat la formularea teoriei, ca şi titlurile studiilor lor, au apărut în volumele intitulate „Program” al periodicului P.M.L.A. (Publications of M.L.A.), între anii 1974 şi 1990. 
  
Şerban C. Andronescu a căutat prezenţa sublimului (categorie estetică, nu epitet) în literatura populară, afirmând că a găsit-o în balada „Mioriţa”, în basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, în „Alexe, omul lui Dumnezeu”, în legenda blajinilor, în unele poezii populare, arătând inspiraţia autohtonă isihastă în toate aceste creaţii (acolo unde criticii vedeau influenţe străine). A pledat pentru recunoaşterea conţinutului acestor creaţii, conţinut care întruneşte caracteristicile genului clasic la români. După părerea sa, „elementele genului clasic abundă în literatura populară românească dinaintea secolului XIX, aceasta deosebindu-se de literatura secolelor XIX şi XX, zisă modernă, caracterizată prin import masiv din Occident care, deşi deseori este benefic şi fructuos, lucrează concomitent în detrimentul spiritului autentic românesc. Faptul că acest spirit este înăbuşit de masivele influenţe străine, menţinut la trecut şi marginalizat la nivel popular, nu înseamnă că nu există şi că nu poate fi reînviat”. Articole pe această temă au apărut în revistele : Steaua (Cluj), Moldova (Iaşi), Gândirea  (Sinaia), Convoirbiri literare (Iaşi), Al cincilea anotimp (Oradea), Noua revistă română (Bucureşti), Opinia naţională (Bucureşti), New York Spectator (New York) şi altele. Profesorul Şerban C. Andronescu a propus recunoaşterea a patru caractere fundamentale ale identităţii de neam la români : credinţa ortodoxă, limba, tradiţiile strămoşeşti şi emoţia pe care numai românii - susţinea el - o încearcă în prezenţa vestigiilor măreţiei lor apuse. „În acest sens, spre deosebire de emoţia românilor, străinii au o sensibilitate turistică în faţa aceloraşi vestigii. Cele patru caractere fundamentale enumerate, s-au dezvoltat la români în secolele trecute, în spaţiul mioritic, în viaţa socială, în muzică, poezie şi proză, în special acolo unde cultura nu a suferit influenţe străine. Promovarea culturii româneşti la scară universală este posibilă, dar nu poate avea success decât prin cultivarea celor patru caractere în arte şi în literatură (nu prin adoptarea curentelor cosmopolite importate”). În sensul acesta pot fi consultate articolele publicate de-a lungul ultimilor ani în revistele menţionate. 
  
Creaţia lui Şerban C. Andronescu este rodul unei îndelungi acumulări spirituale, a unei cercetări asidue, a decantării şi filtrării prin propria sensibilitate a informaţiilor receptate, redate apoi umanităţii printr-o exprimare fluentă şi elevată. Analogiile sale estetice, teoria originală a spaţiului - timp în artă şi literatură creează un univers în care cele două elemente coabitează armonios. Prezentarea prin comparaţie a structurilor plastice, alăturate textelor literare, abundă în eseuri şi semnificaţii în viziune proprie, demonstrând stăpânirea unei impecabile însuşiri în arta comparaţiei, prin care ne poartă în alte dimensiuni. Patriot autentic, caracterizat printr-un dinamism controlat, Şerban C. Andronescu exprimă realităţi, esenţe şi atitudini desprinse din arealul leagănului poporului român, adoptând o atitudine demnă şi mult rafinament. Alternând între ritmul alert, mirajul vibratil al metropolei americane, a straniilor flash-uri de viaţă cosmopolită, tensionată sau defulatorie şi harababura tranziţiei româneşti, este autor a numeroase intervenţii îndreptate împotriva manifestărilor contraculturii şi a kitsch-urilor. Concepute cu mult discernământ, comunicările şi apelurile sale repetate la raţiune, adresate compatrioţilor, crează o imagine pertinentă despre valorile relevante ale culturii şi istoriei româneşti, prezentate prin modalităţi tehnico-literare de excepţie. 
  
Depăşind aria cultural-artistică figurativă, Şerban C. Andronescu expune cu har, graţie, dar şi cu aplomb un univers profund personalizat, care abundă în valori autentice. Registrul abordat este extrem de vast şi parcurge o gamă deosebit de variată, de la istorie, artă şi cultură până la elemente de profund patriotism. Psiholog rafinat, el efectuează recursiuni de mare eleganţă , iar scrierile sale se mulează perfect pe ideile de o reală complexitate şi contrast, cu emanaţii multidimensionale în timp şi spaţiu. Admirator al lui Brâncuşi - geniul care a nemurit piatra - Şerban C. Andronescua fost un cunoscut și redutabil adversar al contraculturii, al produselor intelectuale gust îndoielnic, dar şi apărător consacrat al tradiţiilor, al datinilor strămoşeşti şi a istoriei reale, nu fabricate, a românilor. O dată cu trecerea sa în nefiinţă în zilele Crăciunului din anul 2004, la New York, românimea pierdea o mare valoare. 
  
Ion Măldărescu 
  
Referinţă Bibliografică:
Serban C. Andronescu - redutabil intelectual si patriot roman / Ion Măldărescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 72, Anul I, 13 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Măldărescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Măldărescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!