Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Angela Monica Jucan         Publicat în: Ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Semnele distinse ale glacialului şi ale blândeţii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cuib de amintiri presărat cu stele, / dă-mi potecile să mă-ncing cu ele, / dă-mi biserica noastră din schit, / să fiu sigur că n-am murit. (Mircea Tudose) 
  
Un succes editorial din anul 2009 este volumul antologic Povara unei mari iubiri de Mircea Tudose (apariţie, din păcate, postumă, lansată după slujba de pomenire la un an de la moartea scriitorului), în îngrijirea soţiei, poeta Emilia Damian Tudose, sub redacţia lui Iulian Patca şi scoasă de Editura Mega din Cluj-Napoca. 
  
Mircea Tudose este un poet sensibil, meditativ, afectiv, fidel valorilor eterne, fidel şi poeziei autentice. Versurile lui sunt, fără-ndoială, elaborate meticulos, cuvintele căutate, dar alegerea – spontană sau deliberată – este documentul de personalitate al autorului (în alegerea pe care omul o face, nu intervine nici Dumnezeu). În subtext, se poate desluşi peste tot o simbioză între finit şi infinit. Tot ce-l interesează pe Mircea Tudose (a şi fost profesor de istorie şi de română) este istoria cu energiile ei – timpul puternic, imposibil de oprit, care vine, trece şi măsoară etape; iubirile care se nasc, apoi ies din actualitate, dar renasc în arderile amintirii; casa părintească pe care împrejurările vieţii au lăsat-o departe fără s-o poată coborî din rangul ei de obârşie; apele care izvorăsc, îşi văd de drum şi-şi pierd, în ochii noştri, identitatea în alte ape; pădurea care înfrunzeşte, desfrunzeşte şi, în mod sigur, reînfrunzeşte. „Am colindat pământul / Şi cerul, / Am scuturat legendele, / Am coborât / Adâncuri mari în mine / Să văd de unde / Izvorăşte timpul / Şi până unde / Se revarsă vremea”. Apele şi vremea se varsă în alte ape şi în altă vreme. Acelaşi timp istoric, profan, marcat de limite şi care pune limite, în care nu există naştere fără moarte, pentru că nu este nici moarte netransformată în altă naştere, are şi funcţiile timpului sacru, nesfârşit, lipsit de măsuri încheiate, ca „Pomelnicul lung al satului / care naşte şi moare” într-o activitate perpetuă viaţă-moarte-viaţă. Luncavăţul nu se termină trecând în Olt, Oltul în Dunăre şi Dunărea în mare. Unde se poate spune că nu mai este Luncavăţul? Trebuie numai „identificat” în mare, în nori, în rouă. Când nu mai există o veche iubire (Emilia), dacă ea rămâne, neştearsă, în suflet – în sufletul care nu putrezeşte şi e o natură veşnică? „Timpul nu vrea nicicum să mai asculte, / mi-a pus pe umeri anii cei mai grei, / pe păr m-a presărat cu flori mărunte, / dar nu mi-a scos din minte ochii tăi // [...] // Răsare luna demnă şi senină, / zăvoiul s-a culcat în amintiri, / eu trec pribeag pe drumul de lumină / şi port povara unei mari iubiri...” Cum să nu mai fie accesibil, peste sute de kilometri şi zeci de ani, locul natal, dacă el trece uşor în dorul care nu cunoaşte obstacole? „Şi mi-e dor să vă văd, / sfinte maluri de râu, / şi mi-e dor să v-aud / jos în vad susurând / ape limpezi de mai, / lacrimi smulse din stânci... / Şi mi-e dor să mă văd / la portiţa de lemn, / să te chem, să te cer... / Lasă lampa la geam, / de lumină mi-e dor, / căci nu pot nici acum / să trăiesc sau să mor...” Nici nu se moare vreodată. „Sămânţa s-a visat o clipă-n lan, / apoi a adormit / somn roditor”. Descrie Mircea Tudose timpul continuu, progresul neîncetat, altfel nu ar fi în poemele lui însemnele forţei, propulsării, ale alimentării. E un mers istoric în mesajul lui liric, „dependent” de vânturile semănătoare, de ploile fertile, de vegetaţia hrănitoare, de poala ocrotitoare a mamei, de poalele munţilor trainici, cu adăpostul văilor adânci şi cu libertatea cutezanţei spre înălţimi. Dar paşii care-l interesează pe poet sunt paşi care nu se opresc niciodată. Este spaţiu şi sunt momente, în exprimarea poetului, înţelese, însă, ca incrustaţii în ţesutul infinitului. „Timpul se cerne ca un praf de vis / şi ne trezim că peste noi a nins / [...] / mi-e sufletul puţin cam ruginit, / dar nu sunt sigur, sigur c-am murit”. Este o poezie, cea a lui Mircea Tudose, care se rosteşte în promisiunile neîndoielnice ale firmamentului, ale neştiutului, ale zborului, în vorbele distinse ale glacialului, ale sideralului, ale pelinului, ale plecărilor, în graiul blândeţii de toamnă, de seară, de praf, de sosire. „Lângă fântâna cu roată... / Aici, lângă poartă, / săpaţi-mi o groapă adâncă, adâncă” – să se sondeze sevele minerale, reale, să-şi rotească timpul apele ideale, să se deschidă poarta spre veşnicia adâncă, adâncă. „Mă-ntorc în timp / Ca-ntr-o pădure deasă / [...] / În păr mai port ascunse / Puzderie de stele / Din spuza vetrei noastre / [...] / Şi înfrunzeşte codrul / Şi ninge-n plină vară / Şi dincolo de zare / Atâţia morţi învie”. 
  
Când este ieri şi când e mâine, unde e dincoace şi unde dincolo, ce le desparte pe aici şi pe acolo? Poetului îi ajunge să ştie că există un Părinte aici-dincolo-întotdeauna – un Părinte care le adapă cu apă vie pe toate. 
  
„Ai fost, o, Doamne! / iarăşi în grădină, / se simte-n flori / suflarea Ta divină... / Scăldate-n rouă / ele-au prins să cânte, / râul sub geam venise să le-asculte; / îngeri desculţi aleargă pe câmpie, / în orice pom dă-n floare-o bucurie, / rotundă pâinea s-a iscat în spic, / frânge-o cu grijă, gustă-i miezul sfânt. / Ai fost, o, Doamne! iarăşi în grădină, / se simte-n flori suflarea Ta divină...” 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Semnele distinse ale glacialului şi ale blândeţii / Angela Monica Jucan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 185, Anul I, 04 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Monica Jucan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Monica Jucan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!