Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 714 din 14 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Semnal editorial şi publicistic - Volumul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Semnal editorial şi publicistic - Volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", de Andrei Pleşu, apărut la editura Humanitas, Bucureşti, 2012 ...  
  
Motto: Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu) 
  
Omul de cultură Andrei Pleşu s-a născut la 23 august anul 1948, în municipiul Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. Doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti) (1980-1982). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1997). Fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (1993). Fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Noua Europă" şi rectorul Colegiului „Noua Europă" (1994). Membru al World Academy of Art and Science (1997). Membru al Academie Internationale de Philosophie de l'Art, Geneva, Elveţia (1999). Dr. phil. honoris causa al Universităţii „Albert Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania (2000) şi al Universităţii „Humboldt" din Berlin, Germania (2001). Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franţa (1990). New Europe Prize for Higher Education and Research la Berlin, acordat de Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina; Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (NIAS), Wassenaar; Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala şi Wissenschaftskolleg zu Berlin (1993). Premiul Academiei Brandenburgice de Ştiinţe din Berlin, Germania (1996). Ordre national de la Legion d'Honneur al Franţei (în luna martie, în gradul de Commandeur şi, în luna decembrie, în gradul de Grand Officier) (1999) etc.  
  
Activitatea publicistică: Călătorie în lumea formelor (eseuri de istorie şi teorie a artei), Meridiane, Bucureşti, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, Bucureşti, 1980; ediţii Humanitas, 1992, 2003; Francesco Guardi, Meridiane, Bucureşti, 1981; Ochiul şi lucrurile (eseuri), Meridiane, Bucureşti, 1986; Minima moralia (elemente pentru o etică a intervalului), Cartea Românească, Bucureşti, 1988; ediţii Humanitas, 1994, 2002, 2006, 2008 (trad.: franceză, L'Herne, Paris, 1990; germană, Deuticke, 1992; suedeză, Dualis, Ludvika, 1995, maghiară, Tinivár, Cluj - Napoca, 2000; împreună cu fragmente din Limba păsărilor, Jelenkor Kiadó, Pecs, 2000; slovacă, Kalligram, Bratislava, 2001); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, Bucureşti, 1993, 1996, 2003, 2005, 2007 (trad.: germană, Tertium, Stuttgart, 1999; maghiară, Koinónia, Budapesta, 2000); Limba păsărilor, Humanitas, Bucureşti, 1994; reeditare Humanitas, 1997; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, Bucureşti, 1996; Eliten - Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, Bucureşti, 2003; reeditare Humanitas, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008; Obscenitatea publică, Humanitas, Bucureşti, 2004; reeditare Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, Bucureşti, 2006, 2007, precum şi numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine. 
  
În altă ordine de idei, revenind la prezentarea şi semnalarea volumului în cauză, vom remarca faptul că există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti“, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care este sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş“ transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“. 
  
În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial, mărturiseşte Andrei Pleşu despre cartea lui.  
  
Volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", de Andrei Pleşu, apărut la Editura Humanitas din Bucureşti, a fost desemnat Cartea Anului 2012, într-o ceremonie organizată la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Premiul pentru Cartea Anului 2012, în valoare de 10.000 de lei, a fost acordat de publicaţia “Romînia literară”, cu sprijinul financiar al Guvernului României, şi a fost decernat de juriul format din: Nicolae Manolescu - preşedinte, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Simona Vasilache şi Mihai Zamfir. 
  
"Sunt, fireşte, foarte bucuros că această carte este bine primită. A apărut o primă cronică într-o revistă din Iaşi, făcută de un preot, şi asta m-a impresionat, pentru că mie cel mai frică la cartea asta îmi este de preoţi şi teologi. Şi cronica era foarte amabilă, foarte generoasă. Atât de generoasă şi de amabilă încât, în final, ca să facă un compliment decisiv, se spune: 'Avem dinainte categoric o lucrare testamentară'. Chestia asta m-a deprimat oarecum şi mă bucur acum că am luat o nominalizare, fiindcă cu o nominalizare eşti mai aproape de debut decât cu o lucrare testamentară" , a spus Andrei Pleşu, în râsetele celor prezenţi la ceremonie, în momentul în care au fost anunţate volumele nominalizate la premiul pentru Cartea Anului 2012. 
  
La finalul ceremoniei, după ce Nicolae Manolescu a anunţat că volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste" a fost desemnat Cartea Anului 2012, Andrei Pleşu a afirmat: "Mi se pare totuşi miraculos puţin - dacă miraculosul are grade - că o carte despre 'Parabolele lui Iisus' e premiată astăzi, când misticii se orientează mai curând spre poetică, dar cu atât mai emoţionat sunt, cu atât mai mult mă flatează această alegere, dar mă flatează mai ales echipa în care am onoarea să fiu prezent, adică echipa de nominalizaţi, împreună cu care am fost în seara asta prezent şi din care, întâmplător, am fost selecţionat. În spiritul textelor de care m-am ocupat în această carte, amintesc că există formula 'Mulţi chemaţi, puţini aleşi'. Aici sunt mulţi aleşi şi unul singur, întâmplător, este chemat să ia premiul. Dar, în această conjunctură, alegerea e mai importantă decât chemarea unică, pentru că cei aleşi au un calibru, o calitate, o anvergură care face ca cel chemat să fie puţin invidios că a ieşit din rândul lor".  
  
Pentru premiul pentru Cartea Anului 2012 au mai fost nominalizate volumele: "Vântureasa de plastic", de Marius Chivu (editura Brumar), "Opere poetice. 1909-1962", de T.S. Eliot; traduceri de Şerban Foarţă, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu şi Şerban Foarţă & Adriana-Carmen Racoviţă (editura Humanitas Fiction), "Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha", de Mircea Mihăieş (editura Polirom), "I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii", de Dan C. Mihăilescu (Editura Humanitas), "La pierderea speranţei", de Nicolae Prelipceanu (Editura Casa de pariuri literare), "Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia", Nicolae Steinhardt, ediţie critică de George Ardeleanu (editura Polirom), şi "Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate, istorie", de Vlad Zografi (editura Humanitas). 
  
Nicolae Manolescu, preşedintele juriului, a declarat că "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste" este "o carte cu totul ieşită din comun". "O analiză, un eseu despre parabolele din cele patru evanghelii - mai mult despre primele trei, decât despre a lui Ioan, nu ştiu de ce, o să-l întreb pe Andrei când l-oi prinde - care nu e făcută de un teolog şi în acelaşi timp nici de un liber cugetător, care s-ar folosi de ele precum Ernest Renan când scria “Viaţa lui Iisus”, la sfârşitul secolului XIX, şi vedea omul fără să-l vadă pe Fiul Domnului (...) Andrei Pleşu şi-a păstrat un spirit foarte liber, cu nişte comentarii foarte interesante, bazate pe o bibliografie înspăimântătoare. Nu sute, nu mii, nu zeci de mii. Sunt probabil sute de mii de comentarii ale parabolelor din Biblie din Noul Testament, pe puţin, iar el a cunoscut o bună parte, într-o mare bibliotecă germană. Cu o asemenea bibliografie pe cap ţi se încurcă limba în gură. Ce mai poţi să spui când despre fiecare cuvânt de acolo s-au scris zeci şi sute de mii de pagini? Ei, a reuşit să spună şi culmea este că unele din ele sunt chiar ale lui. Vorbesc de comentarii. Cu o asemenea bibliografie, să mai ai şi tu o părere, asta mi se pare extraordinar. În plus, este farmecul extraordinar al scrisului lui. Este un stilist de primă mână. Cartea nu are nimic dintr-un studiu de specialitate (...) Parabolele sunt luate ca nişte depozite de înţelepciune milenară şi povestite cu întrebări. Oare ce vrea să spună aici? Dar nu spune asta, spune altceva. Dar de ce nu spune asta? Sunt nişte poveşti, de fapt, parabolele. El spune parabolele care, până la urmă, duc la adevăr, adevărul care nu se spune ca la filosofi, în mod abstract, ci se spun nişte poveşti extraordinare, citite de două mii şi atâţia de ani de toată lumea şi comentate, tot aşa, de toată lumea", a afirmat criticul literar.  
  
Nicolae Manolescu a mai spus despre "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste" că este o carte "pe care o poate citi oricine", pentru că "nu are nicio dificultate". "El (Andrei Pleşu, n.r.) ştiind foarte bine şi greacă, în foarte multe cazuri, se foloseşte de cuvântul originar în greacă sau în aramaică, în care au fost scrise unele din textele vechi (...) şi care nu are neapărat sensul cu care este tradus. Sunt foarte multe cuvinte din astea care aveau în greacă un sens precis şi (sensul, n.r.) a fost tradus în fiecare limbă cu oarecare relativitate, ba chiar cu sinonime. Dar cuvântul spunea un singur lucru şi el, studiind şi ştiind limba greacă, descoperea sensul cuvântului respectiv. Din punctul ăsta de vedere, cartea este chiar a unui erudit (...) Dar, dincolo de erudiţie şi de specialitate, este farmecul ăsta extraordinar al unor poveşti pe care le re-spune în limba lui", a mai comentat Nicolae Manolescu. 
  
La începutul ceremoniei, Nicolae Manolescu a spus că premiul pentru Cartea Anului 2012 este decernat într-o ceremonie organizată la sediul USR şi nu în locul unde a fost acordat în anii trecuţi, respectiv la Fundaţia Anonimul. "După expirarea contractului cu ei, ne-am mutat în sediul nostru şi banii pentru acest premiu vin de data aceasta de la Guvernul României", a spus Nicolae Manolescu. Nicolae Manolescu a făcut referire şi la volumele care au primit în perioada anilor 2002 - 2011 premiul pentru Cartea Anului, spunând că acestea sunt "un indicator pentru starea literaturii române", pe această listă a premianţilor apărând atât nume foarte mari, cât şi genuri literare diferite. Printre câştigătorii ediţiilor trecute se numără Gabriel Liiceanu, cu "Uşa interzisă" (editura Humanitas), în anul 2002, Monica Lovinescu, pentru "Jurnal III" (editura Humanitas), în anul 2003, colectivul de traducători coordonat de Cristian Bădiliţă, pentru traducerea primelor două volume din "Septuaginta" (editura Polirom), în anul 2004, şi în anul 2005, Florina Ilis, pentru "Cruciada copiilor" (editura Cartea Românească), şi Andrei Cornea, pentru "Când Socrate nu are dreptate" (editura Humanitas). În anul 2006, premiul Cartea Anului a fost decernat lui Florin Ţurcanu, pentru volumul "Mircea Eliade. Prizonierul istoriei" (editura Humanitas), în anul 2007 - Mircea Cărtărescu, "Orbitor", vol. III (editura Humanitas), în anul 2008 - Eugen Negrici, "Iluziile literaturii române" (editura Cartea Românească), în anul 2009 - Varujan Vosganian, "Cartea şoaptelor" (editura Polirom), în anul 2010 - Ion Vianu, "Amor intellectualis" (editura Polirom), iar în anul 2011 - Marta Petreu, "Acasă, pe Câmpia Armaghedonului" (editura Polirom). 
  
În altă ordine de idei, să-mi fie iertată îndrăzneala de a-mi da cu părerea despre o carte pe care abia am reuşit să o răsfoiesc. Este vorba despre o carte îndelung aşteptată şi îndelung dorită, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. De multă vreme n-am mai primit cu o asemenea bucurie o carte pe care, iată, nu am avut răbdarea să o citesc până la a avea nebunia de a-mi da cu părerea despre ea. Fac asta, însă, din poziţia celui care, de multă vreme, a fost preocupat de acest subiect, parabolele lui Iisus sau, cum inspirat le defineşte Andrei Pleşu, „Adevărul ca poveste”. 
  
Justificarea acestui interes ţine de optică, de modul în care un laic, nu un profan, un cunoscător profund al marilor texte ale umanităţii, reuşeşte să înţeleagă, ceva mai eliberat de tensiuni dogmatice, mesajul parabolelor biblice. Nu-mi pot ascunde părerea de rău că n-am putut fi de faţă la lansarea acestei cărţi. Bineînţeles, i-am urmărit lansarea pe orbita spiritului prin intermediul internetului, dar mi-aş fi dorit să simt publicul şi reacţia acestuia la apariţia acestei cărţi pe care o văd şi o simt cu adevărat remarcabilă. 
  
Iisus Hristos, indiferent cum este înţeles de oameni, ca Nazarineanul, ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu sau Omul, nu are biografie didactică, oricât s-ar specula în această direcţie. Părerile unora cu privire la eventuale studii în Egipt sau India mi se par irelevante. Evangheliile nu ne arată decât faptul că la vârsta de 12 ani îi uimea cu înţelepciunea pe cărturarii de la templu. Copilul Iisus, revendicându-şi obârşia divină, le spune simplu şi direct dreptului Iosif şi Fecioarei Maria: „De ce m-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu”. Ei bine, această Casă a fost extinsă de Iisus, la vremea întemeierii „Noii Legi”, a „Noului Legământ”, spre toată lumea. De acest fapt, cred eu, a profitat şi Andrei Pleşu care a înţeles să se apropie de Cuvânt cu cuvântul. Şi, după cum am priceput din mărturia de la lansare şi din ce am apucat, lacom, să cuprind cu privirea în puţinul timp de când am pus mâna pe carte, o face cu sfiala şi respectul cuvenit apropierii de cuvântul Cuvântului. 
  
Într-o lume tot mai grabnic etichetativă (scuzată să-mi fie inadecvarea termenului), bazată pe informaţii “second hand” şi în care secularismul se insinuează cu pretenţii de proprietar „ştiinţific”, contribuţia lui Andrei Pleşu mi se pare salutară. Lectura acestei cărţi, desigur, nu are cum să nu stârnească şi controverse. Cum spunea şi autorul, cu alte cuvinte, cred că va fi şi piatră de poticnire, atât pentru teologii afiliaţi cât si pentru ateii frustraţi. 
  
În ce mă priveşte în mod personal, apariţia acestei cărţi mă face să sper într-o revitalizare a interesului pentru subiecte de acest gen. Andrei Pleşu ne oferă împreună cu cartea sa şi o cheie utilă, aceea a unei priviri de dinafară, o privire atentă, competentă şi binevoitoare. El ne dă o carte vrednică de un loc în apropierea Bibliei. Am speranţa că Părinţii Bisericii, de acolo de unde sunt, o vor primi cu bunăvoinţă. 
  
Andrei Pleşu precizează de la bun început că se vede nevoit să-şi justifice demersul: “În lumea de astăzi, dacă scrii o carte pe teme religioase şi nu eşti teolog sau popă, trebuie să te explici, fiindcă eşti suspect. Din partea teologilor, apare o stupoare în faţa unui intrus care vine într-un teritoriu de obicei atribuit, delegat, stabilit. De partea oamenilor de cultură curenţi apare ideea că un om cât de cât inteligent, un om al veacului nu prea are a se ocupa de o tematică desuetă.” Acestor două categorii Andrei Pleşu a dorit să le transmită un mesaj, prin cartea sa. “Mi s-a părut că ar fi binevenit un mesaj către colegii mei din intelectualitatea laică. Adică ar fi bine dacă aş putea să le transmit colegilor mei, care sunt moderni, postmoderni, branşaţi, lucizi, inteligenţi, politically correct, că nu pot cu două mişcări să dea de-o parte o tradiţie şi o colecţie de texte care au format mentalul european. Este ceva de gândit aici, e ceva de înţeles aici, nu vă grăbiţi să evacuaţi aceste texte din experienţa voastră interioară!” De asemenea, Andrei Pleşu susţine că are un mesaj şi pentru Biserica ortodoxă: “Biserica noastră are, într-o anumită zonă a ei, o înclinaţie aş spune folclorică spre invalidarea studiului, a intelectului, a cercetării. S-ar zice că lucrurile acestea pun în pericol trăirea. Nu strică un pic de studiu. Biblioteca nu e chiar iadul şi inteligenţa nu e neapărat un păcat. Biserica, dacă nu întreprinde un efort în a se integra şi în dezbaterea academică, riscă să rămână izolată.“ 
  
Cu alte cuvinte Andrei Pleşu îşi începe discursul prin prezentarea parabolei. “Toată lumea ştie că Iisus Hristos vorbea deseori în parabole, în pilde, adică în povestioare. La întrebarea de ce folosea acest procedeu în predicile Sale, e simplu de răspuns. Parabolele erau un procedeu didactic şi retoric la îndemână. Ele elucidau un subiect supus dezbaterii prin puterea lor de a exemplifica. Însuşi răspunde la această întrebare. De ce le vorbea oamenilor în pilde? “Răspunsul lui Iisus este de-a dreptul năucitor, smintitor”, spune Andrei Pleşu. “Replica lui Iisus contravine parabolei care ilustra, simplifica, lămurea un pasaj. Iisus răstoarnă folosirea curentă a parabolei. “Vouă vă este dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi”". Acesta este răspunsul Domnului la întrebarea “celor doisprezece”, aşa cum apare la Evanghelistul Marcu (4, 11, 12).” 
  
“Trebuie să recunoaşteţi că pentru imaginea pe care o avem noi despre predicaţia hristică acesta este un răspuns tare. S-au găsit teologi care să susţină un scandal teologic; nu seamănă a Iisus, nu seamănă a Evanghelie. Sunt mai multe argumente pentru care această afirmaţie este greu de acceptat. De ce Iisus, predicatorul, Cel atât de iubit de mulţimi, voia să le stopeze unora accesul la informaţie, să discrimineze? Discriminare, pentru că precizează că “vouă vi s-a dat să cunoaşteţi”, nu la toţi, la ceilalţi nu. Avea Iisus oare intenţia explicită ca ceilalţi să nu înţeleagă?”, se întreabă retoric Andrei Pleşu. 
  
“Puneţi-vă, un pic – dacă nu vi se pare complicat – în situaţia lui Iisus: El vorbeşte în faţa unui public enorm, are de-a face cu o diversitate umană extraordinară. Pentru că nu poate să vorbească pe grupe – El vorbeşte la toată lumea deodată -, trebuie să producă un discurs, trebuie să găsească un procedeu, un dispozitiv care să fie auzit de toată lumea, dar care să provoace în fiecare secţiune a publicului o reacţie adecvată: pe cei disponibili să-i atragă şi mai mult, pe cei indisponibili ori să-i provoace şi să le deschidă gustul ori să-i lase în pace, pe euforici să-i potolească, pe nesimţiţi să-i evite, toate astea cu un singur discurs. Şi Lui I S-a părut că formula optimă pentru a ataca această diversitate de audienţă este parabola. Pentru că parabola este o poveste care pe unii îi lasă indiferenţi, într-unii produce iluminare, pe alţii îi lasă nedumeriţi şi-i aruncă pe gânduri ... şi fiecare dintre reacţiile astea sunt posibile în interiorul comunicării parabolei. Parabola este un dispozitiv paradoxal care în acelaşi timp spune şi nu spune, provoacă şi lasă rece, maschează şi dezvăluie, comunică şi nu comunică, este de o invenţie extraordinară. Să manevrezi un asemenea dispozitiv trebuie să ai oarecare talente şi cel mai bine este să fii chiar Fiul lui Dumnezeu”. 
  
“Parabola este soluţia pe care o găseşte Iisus pentru a obţine o receptivitate nuanţată. ( ... ) Parabola este specie a discursului apofatic. Ea defineşte un adevăr spunând doar pe jumătate, nespunând tot, dând doar un impuls, o pornire, o orientare vagă pe care o percepi sau nu. Adică aceeaşi parabolă este pentru unii un punct de plecare, un stimulent, pentru alţii o provocare, pentru alţii o piedică, pentru alţii o indicaţie – pe scurt un obiect echivoc pentru a se adresa tuturor fără să-i smintească”. “Am putea spune că parabola caracterizează stilul delicat al lui Dumnezeu, atent şi grijuliu la libertatea noastră, pe care nu o ştirbeşte nici chiar cu un cuvânt prin care să Se autopropună. “Pentru că unui om dacă îi pui brusc o lumină puternică în faţă, îl orbeşti”, exemplifică Andrei Pleşu, care precizează că “parabola vrea să satureze toate formele posibile de comunicare. Şi ar fi pentru ştiinţa comunicării o temă de cercetare: cum se obţine un tip de discurs care să împuşte trei sute de iepuri odată, nu doi. Parabola funcţionează în textele Mântuitorului precum ploaia care cade “şi peste cei buni, şi peste cei răi..”, fără discriminare. Parabola nu este însă un limbaj definitiv”, adăugând că Mântuitorul o foloseşte cât este în lume, dar îi avertizează că va veni un timp când nu le va mai vorbi astfel.” 
  
“Parabola reprezintă un mod de a te raporta la adevăr foarte aparte, care se cultivă mai ales în Orient. Acest mod de a vorbi este uneori mai lămuritor decât orice argument. Parabolele se adresează unui public divers; ele au rostul să acopere şi să dezvăluie în acelaşi timp. Există ceva din natura parabolei în toate discursurile lui Iisus ( ... ) Din parabolă ai să vezi că nu poţi să faci nici o doctrină. Există parabole care spun că fapta este mai importantă decât vorbele, există parabole care spun că e mai importantă contemplativitatea decât activitatea, există parabole care spun că fapta poate fi mai riscantă decât nefapta – necugetată”, susţine Andrei Pleşu, care menţionează că “parabola este prima încercare reuşită din istoria culturii europene, prin care s-a obţinut o victorie împotriva ideologiei. La Iisus Hristos nu este nici o ideologie. Ce înseamnă să nu articulezi până în detaliu o doctrină? Înseamnă să laşi liberă libertatea exegetică a fiecărui cititor, să stimulezi această libertate, să nu-i pui de la început limite abstracte. Nu există nici un text care să te instige la libertate în asemenea măsură ca textul evanghelic şi la suspendarea oricărei tendinţe de a ideologiza. Ideologia este un fel de birocratizare a gândirii”. “Peste locul unde era comoara era o pictură. Cei care ştiau codul cunoşteau că acea pictură semnalează că dedesubt este o comoară. Ei bine, parabola este o prezenţă de acest tip. Pentru cine este gata să intre, pentru cine are demarajul, ea trimite dincolo de ea, pentru cine nu, e o pictură”. 
  
La finalul discursului său, Andrei Pleşu opune actualităţii cotidiene, pe care o consideră “proastă”, o alta substanţială: “Am vrut să mă smulg eu însumi şi să-l provoc şi pe cititor să se smulgă din ceea ce aş numi actualitatea proastă în care trăim. Actualitatea proastă este o actualitate care se termină mâine, fiindcă mâine vine altă actualitate. Noi suntem intoxicaţi, trăim într-o ţară intoxicată. Trăim într-o ţară în care credem că actualitatea înseamnă schimburi de replici, brânciuri şi lupte electorale. Există o altă actualitate, actualitatea întrebărilor atemporale. Întrebări de tipul ce sens are viaţa?, ce înseamnă suferinţa?, ce înseamnă răul?, ce înseamnă iubirea? Acestea sunt întrebări care sunt valabile şi mâine, care au fost valabile şi acum o mie de ani şi vor fi valabile şi peste o mie de ani, dacă nu câştigă în toată lumea alegerile cine nu trebuie. Am vrut să spun cu această carte că actualitatea e în altă parte. Că nu există nici Crin Antonescu, nici Traian Băsescu, nici Şova, nici Stânişoară, nici Surupăceanu – ăştia nu există! În schimb întrebările pe care le propune textul sacru există. Şi zic că este mai bine să fii cuplat la actualitatea Bibliei, a parabolelor lui Iisus, decât să fii cuplat la actualitatea jurnalelor de ştiri, care devin în mod ilicit Biblia cotidiană.“  
  
Aşadar, în concluzie şi în încheiere, vom reţine şi sublinia că poate că pe unii i-ar putea intriga modalitatea de abordare a unor probleme de hermeneutică de către un filosof. Ori eu, unul, nu văd a fi nimic ne la locul lui. Alţii s-ar putea împiedica de limbajul folosit de Andrei Pleşu. Pe mine m-a bucurat modul în care profesorul şi-a încheiat prelegerea: un subtil îndemn la citirea Sfintei Scripturi. Biblia a ajuns un fel de relicvă pentru marea partea a românilor pravoslavnici. Ne amintim de Evanghelie doar când ajungem duminica la Sfânta Liturghie. Nu mai vorbim de reflectarea pe marginea textelor sfinte. 
  
Şi totuşi, “Parabolele lui Iisus au rezistat binşsor şi în vremuri mai grele ca ale noastre. Ni s-a părut că trebuie să li se dea o şansă şi acum, că în nimbul lor respiră, tenace, teme şi soluţii fără dată şi fără patină muzeală. Dacă, din când în când, am reuşit să formulăm întrebarea potrivită, nu ne rămâne decât să sperăm că încercarea noastră îşi va găsi, la rândul ei, cititorul potrivit”. “Căci, altfel spus, nu uitaţi că suntem, de cele mai mute ori, în afara regulii, în afara propriului nostru proiect, în afara rostului nostru originar. În afară. Am pierdut contactul cu interogaţia esenţială, cu interioritatea întrebărilor ultime”... (Andrei Pleşu). 
  
Stelian Gomboş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Semnal editorial şi publicistic - Volumul Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste , de Andrei Pleşu, apărut la editura Humanitas, Bucureşti, 2012 ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 714, Anul II, 14 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!