Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 398 din 02 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Semnal editorial şi publicistic - O Candelă în Carpaţi - Episcopia Covasnei şi Harghitei - P. a II a...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Semnal editorial şi publicistic – „O Candelă în Carpaţi, Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei. Cincisprezece ani de la înfiinţare”, Volum publicat şi tipărit cu binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea ÎPS Părinte Ioan Selejan – Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Volum îngrijit de Dr. Ioan Lăcătuşu şi Drd. Nicoleta Ploşnea, Volum apărut la Editura „Grai Romanesc”, Miercurea Ciuc, 2010, 1200 pagini ...  
  
Căsătorii mixte nu sunt exagerat de multe, se mai întâmplă, dar nu aceasta este regula. Pe cele care se încheie nu putem să le oprim, nu avem dreptul de a-i opri, şi respectăm alegerea şi voinţa tinerilor, rugându-i să-şi păstreze cât de cât credinţa şi să trăiască în pace. Însă, din nefericire, marea majoritate a căsătoriilor mixte nu se duc până la capăt, în foarte multe, când apar copiii, se pune problema la ce şcoală să fie daţi, la una românească, sau la una maghiară, şi atunci apare acea înstrăinare între soţi. Nici căsătoriile între soţi de aceeaşi etnie nu sunt întotdeauna reuşite, numărul divorţurilor a început să crească alarmant în ultima vreme. Credinţa are şi ea un rol important în menţinerea familiei, credinţa îi mai adună, se mai duc la preot, se mai duc la duhovnic, dar când sunt de etnii diferite este mai greu. 
  
Pentru că avem familii mixte, avem şi probleme deosebite în ceea ce priveşte credinţa. În ce confesiune vor fi botezaţi copiii născuţi într-o asemenea familie? Încotro se duc? Spre Ortodoxie sau spre altă confesiune? Nu putem impune unui român, căsătorit cu cineva de o altă confesiune, să interzică partea de tradiţie a celuilalt, pentru că are şi acela o moştenire. Iată de ce în aceste cazuri avem o pastoraţie implicată până la nivel de familie. Eu le-am spus părinţilor că trebuie să fie nu numai preotul parohiei, ci trebuie să ajungă la starea de preot de familie, încât să se poată spune: "Acesta este preotul nostru. Preotul familiei noastre!". Iată de ce pastoraţia capătă altă nuanţă în această eparhie, faţă de pastoraţia din alte eparhii. Nu-i totuna să păstoreşti o familie sau o comunitate pur ortodoxă, unde de dimineaţă s-a tras clopotul satului şi toată lumea îşi fixează ceasul liturgic după acesta. Aici, sunt sate unde se trag trei clopote în trei feluri. De aceea, repet, trebuie să trăieşti în bună înţelegere şi convieţuire cu toţi, pentru că, în primul rând, suntem toţi făpturi ale lui Dumnezeu şi fiecare, pe cărarea pe care şi-a ales-o, doreşte să meargă la El.  
  
Suntem convinşi că şi păstorii etniei maghiare din zonă doresc să-şi ducă turma tot la Dumnezeu. Pe o altă cale. De aceea, Dumnezeu să ne ajute tuturora, şi aici, şi în Împărăţia Lui, să putem ajunge în pace la El, fiecare pe calea lui. Acum, prin iniţiativa Părintelui Patriarh Daniel de a se înfiinţa un centru media al Patriarhiei Române, Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, în zonele în care se recepţionează, şi "Ziarul Lumina" aduc încă un mesaj acestor credincioşi, un dialog, un element de recuperare a limbii române. Prin aceste mijloace, chiar şi oameni maturi învaţă, recuperează ceea ce au pierdut din graiul lor strămoşesc. De aceea, este salutară, pentru noi, românii de aici, această realizare şi mă gândesc că la fel este şi pentru românii din Voivodina, din Bucovina de Nord şi din Basarabia. Este important nu numai că se hrănesc românii cu învăţătura creştină în graiul lor, ci şi pentru că se recuperează astfel un element de importantă definire a specificului identităţii noastre naţionale, urmând să se adauge şi celelalte la vremea lor. 
  
În legătură cu schimbarea din Legea învăţământului, care prevede ca predarea disciplinelor geografia şi istoria României să se facă în limba maternă, Î.P.S. Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan a spus: „Evident că sunt şi familii responsabile de maghiari care doresc ca fiii lor să înveţe limba română, să se poată mişca mai bine în ţara lor. Cunosc familii de maghiari care îşi trimit copiii după ore la preoteasa româncă, profesoară de limba română Nu părinţii de aici au cerut predarea în limba maghiară, ci tot factorii politici, care susţin că, dacă vor învăţa limba română, copiii maghiari îşi vor pierde identitatea naţională.” 
  
Cu alte cuvinte, autonomia culturală aici este o stare de fapt; separarea şcolilor maghiare de cele române a fost o decizie a orbilor, ce a condus la crearea, pe acelaşi teritoriu naţional, a unei lumi paralele cu lumea românească. Pe români nu-i întreabă nimeni nimic, n-au cui se plânge, sunt ca nişte deportaţi în Siberia. Credeţi că, dacă mâine se prezintă la concurs un român şi un maghiar pentru a ocupa, spre exemplu, postul de inspector general în învăţământ, va câştiga românul? Oricât de pregătit ar fi, va pierde. Politicul îi barează calea. Statul român ne-a abandonat, aşa cum a făcut-o mereu în istorie, lăsându-ne să ne pierdem limba şi numele de români. Nu există nici o strategie de integrare totală a acestor judeţe în România. Parcă n-am face parte din România! Mai bine zis, statul are o strategie zero în acest sens. Judeţele Harghita şi Covasna sunt ca o Insulă a Şerpilor în centrul României, o insulă care nu prezintă niciun interes pentru Bucureşti. Suntem numai 100.000 de români în cele două judeţe şi oferim voturi cam puţine. Când, la sfârşitul războiului, am pierdut Insula Şerpilor, în jurul căreia musteşte petrolul, statul român n-a făcut nimic. Nimic nu face nici acum, deşi poate. Câtă lume ştie de rezervele uriaşe de uraniu care se află în nordul Harghitei? Pierzând controlul asupra Insulei Şerpilor din Carpaţi, statul pierde controlul şi asupra acestor zăcăminte, ca şi asupra uriaşelor rezerve de apă de aici.  
  
Când am venit aici, am găsit biserici în care au crescut copaci. N-am intrat cum intră un episcop, cu crucea în biserică, am intrat cu securea şi cu drujba în aceste biserici care, în anii '40, au fost distruse. Sunt unele în care s-a pus dinamită şi au fost distruse total. Au fost destule situaţii delicate. Mă aflam într-o zi în zona Baraolt, judeţul Covasna şi în biserică am găsit copaci. M-am dus cu câţiva studenţi să facem curat, să strângem bani şi să le reparăm. Cineva, care vorbea şchiopătând româneşte, a oprit căruţa lângă mine şi mi-a spus: „Părinte, ştiţi ce s-a întâmplat cu biserica asta, de-a ajuns aşa?”; „Eee”, zic eu, „să nu mai vorbim despre necazurile ce au fost, să nu mai deschidem rănile, să pornim mai departe.” Iar omul mi-a spus: „Totuşi, părinte, ascultaţi povestea asta: după Dictatul de la Viena din 30 august anul 1940, am fost convocaţi românii într-o zi la primărie şi ni s-a spus să venim cu un târnăcop, cu o rangă, cu o secure, cu unelte de lucru. Au venit românii, crezând că vor fi trimişi să presteze diferite munci pe la poduri. Dar nu. Li s-a spus: Acum vă îndreptaţi spre biserica voastră şi o dărâmaţi. Oamenii au rămas înlemniţi şi până nu s-au tras câteva focuri de armă nu s-a mişcat nimeni din faţa primăriei, şi aşa s-au apucat şi au demolat foarte greu, o parte din biserică.” În timp a rămas biserica numai cu zidurile. Aici s-a trăit o tragedie a neamului românesc. 
  
Prin Urmare, ţinutul şi zona în care vieţuim aici, în Carpaţii Orientali, delimitată administrativ astăzi în judeţele Covasna şi Harghita, se caracterizează prin faptul că, deşi trăim lângă inima României, noi, românii, suntem minoritari în acest teritoriu. Viaţa noastră aici, din perspectiva mea, este oarecum asemănătoare cu cea a credincioşilor români de la Ierusalim, unde, pentru o vreme, am fost hărăzit de Dumnezeu şi de Biserică să slujesc. Şi acolo, şi aici, românii sunt minoritari şi trăiesc printre oameni de alte confesiuni. În afară de această dureroasă realitate, eparhia noastră nu are multe aspecte diferite faţă de viaţa celorlalte eparhii din Patriarhia Română, pentru că şi noi suntem mădular al acestei Sfinte Biserici şi propovăduim aceeaşi Evanghelie a lui Iisus Hristos. Prin participarea mea la lucrările şi hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, credincioşii ortodocşi din această parte de ţară sunt conectaţi la tot ceea ce apare nou în viaţa Bisericii noastre şi răspund la fel ca şi credincioşii celorlalte eparhii provocărilor acestor vremuri.  
  
Cu alte cuvinte, venirea mea în această zonă n-aş putea să spun că a fost un şoc. Eram obişnuit să convieţuiesc cu oameni de altă etnie şi de altă confesiune. Religia noastră creştină, prin definiţie, are ca bază iubirea de Dumnezeu, de semeni, de întreaga natură creată de Dumnezeu. Ziditorul ne-a aşezat în Raiul cel pământesc. De aceea, când am păşit în acest loc, nu am venit cu ideea preconcepută de a-i elimina din zonă pe cei de altă etnie şi de altă confesiune, de a învrăjbi, de a răzbuna sau de a redeschide nu puţinele răni istorice. Oricine ar cerceta viaţa românilor din acest perimetru, din punct de vedere social, religios sau economic, ar constata că este un spaţiu în care s-a suferit mult. Poate că tocmai de aceea izvorăsc atâtea râuri din munţii de aici, ele sunt rodul lacrimilor vărsate în acest pământ românesc definit sugestiv de cuvintele lui Mihai Eminescu: "De la Nistru pân la Tisa... şi din Hotin pânâ la mare". 
  
Românii de aici au trăit momente foarte grele în decursul istoriei. S-a încercat "tăierea" limbii pe care o vorbesc, smulgerea din sufletul lor a credinţei pe care o moştenesc de la Iisus Hristos Domnul, de la Apostolii săi şi de la atâţi şi atâţi misionari creştini, purtători de cuvânt şi de har dumnezeiesc, care au semănat aici, din mila lui Dumnezeu, sămânţă din ogorul lui Iisus Hristos, muncit de El cu apostolii Săi. În spaţiul nostru românesc nu a fost adusă sămânţă cu "mutaţii genetice"! Noi moştenim Logosul cel dintâi. Cuvântul cel dintâi al lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care în spaţiul transilvan s-a încercat, şi uneori s-a reuşit, în anumite zone, ca parte din populaţie, forţată fiind, să treacă de la credinţa cea adevărată, primită cum arătam din fondul primar, la alte confesiuni. În zbuciumata istorie a Transilvaniei se poate urmări cum oameni de frunte, nobili, au fost forţaţi să treacă la altă confesiune. Din mila lui Dumnezeu însă, poporul cel drept credincios a rămas mai departe la umbra crucii lui Iisus Hristos.  
  
În altă ordine de idei, referindu-ne puţin, strict la viaţa pastorală de aici, v-aş ruga să vă imaginaţi o parohie din această zonă, unde un român vorbeşte cu Dumnezeu numai în sfinţitul grai românesc. Contextul a făcut însă să-şi piardă limba de comunicare curentă. Credinţa pătrunde în fiinţa omului şi prin intermediul limbii, ca mod de comunicare. Aşa se face că sunt parohii unde credinciosul vorbeşte în grai românesc cu Dumnezeu numai la biserică, seara şi dimineaţa la rugăciune, în restul timpului, chiar şi în casă cu ai săi, cu vecinii, vorbeşte în alt grai. Pe aceşti oameni, ca păstor, trebuie să-i înţelegi. Când merg în asemenea comunităţi, trebuie şi-i înţeleg de ce graiul le este alterat. De aceea, îmi rânduiesc de aşa manieră cuvintele în propoziţii, de cele mai multe ori doar cu subiect şi predicat, pentru a-i face să priceapă şi ei mesajul Evangheliei din sărbătoarea sau din duminica respectivă. Într-o parohie de aici, sau din Transilvania în general, pot exista trei sau patru confesiuni. De aceea, preotul nostru trebuie să trăiască în bună pace şi înţelegere cu membrii celorlalte Biserici, să-şi îndemne credincioşii să respecte mărturisirile lor de credinţă. Apoi, sunt momentele comune ale satului, care trebuie petrecute împreună, pentru că nu peste tot se trăieşte o viaţă paralelă.  
  
Revenind la problemele istorice, economice şi, mai ales, sociale ale oamenilor de aici, veţi observa cu mare uşurinţă că, dacă veţi cerceta presa locală, s-ar putea să fiţi surprinşi de un anunţ de angajare: angajăm doi instalatori, apoi în paranteză – să cunoască limba maghiară. Angajăm trei necalificaţi, în paranteză – cunoscători de limbă maghiară. Iată că, fără să fie impusă a doua limbă oficială, în această zonă limba maghiară este deja oficială.  
  
Dacă veţi căuta legislaţia care a fost în Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, veţi vedea cât de aspre erau legile Imperiului Austro - Ungar referitoare la limba, la graiul românesc. Eu sunt născut în Transilvania, în părţile Bihorului, în depresiunea Beiuşului şi vă pot spune că acele legi au avut efecte chiar în familia din care mă trag. În satul în care m-am născut nu a trăit niciun maghiar, au fost numai români. Bunicul meu a mers la şcoală, ca orice copil, şi tatăl lui a văzut că băiatul lui învăţa limba maghiară, nu limba română. L-a lăsat un an, încă un an, şi după ce a terminat două clase l-a oprit acasă. Şi aşa a rămas, ştiind să se semneze pe toate documentele doar cu două litere. Iniţiala de la nume şi de la prenume. Tatăl meu a fost puţin mai norocos, el a reuşit să facă trei clase, mama a făcut patru clase şi, încetul cu încetul, din mila lui Dumnezeu, am început şi noi să facem studii în graiul nostru românesc ...  
  
Cu alte cuvinte – mărturiseşte Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan -românul de aici nu trăieşte chiar în largul lui, din cauza acestor bariere despre care vorbeam. Unul dintre factorii de apropiere şi de detensionare a unor relaţii interetnice apare acolo unde se munceşte. Acolo oamenii atenuează asperităţile. Pentru că niciodată nu veţi vedea un român certându-se cu un ungur sau invers, în timp ce-şi câştigă împreună pâinea, ci se ajută unul pe altul. De aceea, un factor de stabilitate ar fi dezvoltarea economică. Acolo unde este pâine, şi pe masa românului, şi pe masa ungurului, nu vor fi probleme. Greutăţile, sărăcia, necazurile vor conduce însă întotdeauna la tulburări sociale, nu numai pe linie interetnică. N-am văzut o strategie de stat a vreunui guvern de la noi care, în colaborare cu partea maghiară, aceasta din urmă făcând parte aproape din toate guvernele, să-şi fi trimis specialiştii să analizeze situaţia, să elaboreze strategii pentru a rezolva problemele din zonă. Acestea nu sunt probleme locale. Sunt probleme de stat, ale României. De aceea statul trebuie să găsească soluţii de dezvoltare şi de stabilitate. Aici lucrăm într-un teren mai arid. Biserica s-a gândit să înfiinţeze în zonă o eparhie, în condiţii cu totul deosebite faţă de altă parte a ţării. Eu pot să spun că aici, când am venit şi mergeam pe la biserici, nu eram peste tot aşteptat de preot cu Evanghelia în mână, cu clopote trase. Au fost parohii în care am sărit gardul în curtea bisericii fără acoperiş, fără uşă, fără geamuri, şi m-am hrănit cu mure din rugii care creşteau în Sfântul Altar, în loc de prescură. Ei, uite aşa, cu greutatea care a fost la început, am zis să încercăm şi noi să ne ţinem, să ne apropiem, din unele puncte de vedere, de nivelul teologic şi cultural al altor eparhii. Şi am reuşit. Când am venit aici, erau doar cinci preoţi locali din cei existenţi. Astăzi, 90 la sută din preoţi provin din această zonă. Nici unul dintre ei nu a venit să-mi ceară un transfer pentru o altă eparhie. Tot aşa cred că şi statul român ar putea să găsească soluţii de stabilitate şi de dezvoltare. 
  
În ceea ce priveşte implicarea în social a eparhiei noastre, problema comportă, şi de data aceasta, nuanţe faţă de alte zone ale ţării. În judeţele Covasna şi Harghita, aproapele tău nu este numai românul, ci şi cel de altă etnie. Care sunt atunci necazurile şi suferinţele? Cu toate că au fost divergenţe, tensiuni interetnice, probleme interreligioase, acum suntem, din mila lui Dumnezeu, într-o relativă stare de pace şi de linişte. Încercăm să vindecăm acele răni şi să înţelegem că ideea de aproapele, despre care vorbeşte Iisus Hristos, într-adevăr transcende etnia, aşa cum ne spune Mântuitorul în pilda cu samarineanul milostiv. Aşa se face că în activităţile noastre sociale nu urmărim a-i ajuta numai pe români, ci şi pe cei de alte confesiuni. Dacă doriţi, spre exemplu, puteţi vedea câte persoane vin la poarta noastră cu vasele să primească hrană de la episcopie pentru familiile lor. Şi să vedeţi dacă maicile de aici îi legitimează cu buletinul să afle care este român sau care este maghiar! Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume ca să ne arate că de la Greenwich, jur-împrejurul Pământului, trebuie să ne considerăm şi să ne raportăm unii la alţii ca la aproapele nostru. 
  
Dacă în plan religios lumea se respectă, în plan social, şi acolo unde intervin elemente de natură politică, lucrurile sunt împărţite. Iar aproape că impunerea limbii maghiare în administraţie creează probleme. Aşa după cum v-am mai spus, dacă vrei să te angajezi, prima întrebare care ţi se pune este dacă ştii limba maghiară, şi abia după aceea, dacă mai eşti întrebat, ce ştii să faci, ce pregătire ai, ce meserie cunoşti. Prin acest mod de abordare a problemelor de către autorităţile locale, şi de către unii agenţi economici particulari (sunt însă şi persoane care nu fac nici o distincţie între maghiari şi români), mulţi români de aici sau din alte regiuni ale ţării veniţi aici, ştiind că permanent deasupra capului lor stă o sabie care se numeşte limba maghiară, pleacă din zonă şi nu se mai întorc. Aşa se face că numărul oamenilor şcoliţi de aici este cu mult sub nivelul altor regiuni. Or, nu poţi să concepi dezvoltarea unui spaţiu geografic fără lume şcolită. Cartea a adus lumină în cel mai îndepărtat sat. Curentul electric a venit mult mai târziu. Cele peste 850 de şcoli întemeiate de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna, acelea au adus lumină în lumea noastră românească. 
  
Iată cum, fiind aceste neînţelegeri, ne tragem unul pe altul în jos: tinerii români şcoliţi pleacă, zona, uşor-uşor, se scufundă din punct de vedere economic. La fel fac şi tinerii maghiari, pentru că nici ei nu mai rămân în zonă, văzând că nu există o dezvoltare economică. Şi uite cum din cauza neînţelegerilor dintre cele două etnii, judeţele noastre, aflate pe cele mai înalte platouri ale Carpaţilor, sunt, din punct de vedere economic, sub nivelul altor judeţe. Apoi, tensiunile mari din anii 1989 - 1990 au lăsat asupra acestui spaţiu încă un nor, motiv pentru care cele două judeţe şi o parte din judeţul Mureş nu prea sunt văzute de investitorii străini. Deşi oamenii din această zonă sunt foarte harnici, atât maghiarii, cât şi românii. Dacă veţi trece prin localităţile de aici, veţi vedea casele lor, toate cu temelie de piatră, bine zidite. Astfel încât, în judeţele Covasna şi Harghita nu veţi găsi case din chirpici, cum sunt atâtea în alte regiuni ale ţării noastre. De aceea, trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru alungarea acestui nor. 
  
În altă ordine de idei, vă mărturisesc că din mila lui Dumnezeu, în judeţul Harghita, la această dată, nu mai avem nici o biserică şi nici o mănăstire în construcţie. S-au refăcut biserici, s-au ridicat biserici şi mănăstiri noi. Avem, aş putea spune, pentru credincioşii noştri, îndestulătoare lăcaşuri de cult. Dumnezeu să ne rânduiască preoţi cu har care să păstorească comunităţile noastre ortodoxe româneşti din această zonă. 
  
În judeţul Covasna, mai avem două biserici care sunt încă în lucru. Deci, ca plan imediat de viitor, urmărim să finalizăm aceste lucrări. Mai sunt în acest judeţ câteva biserici şi mănăstiri nou-ridicate la care mai lucrăm la pictură şi la alte amenajări. De aceea, pentru perioada care urmează, vom rămâne doar cu partea de întreţinere, de refacere şi reparaţii. În privinţa clerului, cu mila lui Dumnezeu, avem acoperite aproape toate parohiile. Avem preoţi jertfelnici care stau în parohii cu 40 - 50 de credincioşi. Suntem în faza de ridicare la un nivel tot mai înalt a pregătirii teologice a preoţilor. Apoi, avem planuri de implicare mai profundă în problemele sociale, mai ales în programul de evitare a abandonului şcolar. Orice copil care nu va avea acces la un minim de carte, în viitor va trage ţara în jos. Orice om cu carte va fi un vector de progres. 
  
Aşa încât, mă gândesc mereu ce mai trebuie făcut pentru a putea şcoli la un nivel înalt cât mai mulţi tineri. Vreau să vă spun că mulţi din cei peste 300 de tineri care au dobândit studii teologice, unii au devenit slujitori ai altarelor, alţii lucrează în alte domenii publice. Iată, deci, că episcopia noastră a devenit un furnizor de oameni calificaţi. Unii sunt profesori, alţii lucrează în domeniul de asistenţă socială, în muzee, în centre culturale sau în alte diferite activităţi publice. Avem tineri care au terminat teologia şi lucrează chiar în sistemul bancar. Şefii lor mi-au spus că au încredere în ei, pentru că sunt credincioşi lui Dumnezeu, dar şi cinstiţi şi loiali instituţiilor în care îşi desfăşoară activitatea. 
  
Dacă Dumnezeu ne va ajuta să finalizăm lucrările la toate aşezămintele noastre, sper că vom putea să relansăm programul de construire de locuinţe pentru oameni săraci, să ridicăm cămine pentru bătrâni, să propovăduim în continuare Evanghelia lui Iisus Hristos şi să fim aproape şi de români, şi de unguri, pentru că iubirea lui Dumnezeu transcende patimile şi diferenţele dintre oameni – acestea sunt dorinţele şi năzuinţele sincere ale Părintelui Arhiepiscop Ioan! ...  
  
Întorcându-ne, iarăşi, la conţinutul cărţii, în capitolul Instituţii de cultură ale Episcopiei Covasnei şi Harghitei, sunt prezentate instituţiile de cultură laică şi bisericească înfiinţate din iniţiativa şi cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan, care funcţionează în subordinea Eparhiei Covasnei şi Harghitei, respectiv: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din municipiul Sfântu Gheorghe; Centrul Cultural „Patriarh Miron Cristea” din municipiul Miercurea Ciuc; Muzeul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din oraşul Topliţa şi Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă Română din municipiul Sfântu Gheorghe. 
  
Cu alte cuvinte, aici şi acum, vom prezenta şi insista (chiar cu riscul de a ne repeta) pe capitolul Manifestări cultural - ştiinţifice şi de spiritualitate ortodoxă, care se referă la manifestările organizate şi proiectele implementate de către instituţiile de cultură din subordinea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei, precum şi cele desfăşurate în parteneriat cu alte instituţii de cultură şi asociaţii culturale, ca: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Arhivele Naţionale, Centrul de Cultură Arcuş, Centrul European de Studii Covasna - Harghita, Fundaţia Naţională a Românilor de Pretutindeni, Liga Cultural - Creştină „Andrei Şaguna”, Fundaţia Culturală „Miron Cristea”, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. În acest cadru, sunt prezentate programele următoarelor manifestări: Zilele „Andrei Şaguna”, Zilele „Miron Cristea”, Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud Estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, Zilele „Nicolae Colan”, dar şi a altor activităţi de cultură românească şi spiritualitate ortodoxă, organizate, în perioada 1994-2009, în Arcul Intracarpatic.  
  
Dimensiunea ştiinţifică şi culturală a publicaţiei este evidenţiată de studiile şi artico-lele publicate, majoritatea având ca temă problematica identităţii românilor din Arcul intracarpatic, în istorie şi în contemporaneitate şi convieţuirea lor cu concetăţenii ma ghiari. Având în vedere profilul publicaţiei şi importanţa sa documentară, s-a acordat spaţiu generos, corespunzător, prezentării "iniţiativelor, demersurilor şi acţiunilor" întreprinse de asociaţiile culturale româneşti, majoritatea sub egida Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, pentru păstrarea şi afirmarea identităţii culturale, confesionale şi lingvistice într-un mediu multietnic şi pluriconfesional, eliminarea unor discriminări care vizau românii numeric minoritari în cele două judeţe şi pentru stoparea unor proiecte autonomiste şi separatiste promovate de unii lideri ai maghiarilor din zonă. Capitolul dedicat programelor principalelor ma nifestări ştiinţifice şi culturale, organizate de asociaţiilor membre ale Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, a fost extins prin publicarea unor rapoarte şi informări despre activitatea unor instituţii şi asociaţii partenere care au fost active, în ultimii ani, în spaţiul public local, regional şi naţional. 
  
De asemenea, volumul de faţă cuprinde şi alte numeroase articole şi studii, scrise şi semnate, cu multă competenţă ştiinţifică şi seriozitate apologetică şi misionară, de diferiţi preoţi şi slujitori ai altarelor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Romane a Covasnei şi Harghitei. 
  
În capitolul dedicat personalităţilor comunităţii româneşti din Arcul intracarpa tic este publicat un eseu despre personalitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan - păstorul sufletesc şi liderul incontestabil al românilor din judeţele Covasna şi Harghita. Aşa după cum am evidenţiat în nenumărate ocazii, un rol providenţial pentru dăinuirea credinţei ortodoxe şi a românităţii în această parte de ţară, l-a avut înfiinţarea, acum cincisprezece ani, a Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei şi întronizarea în scaunul arhieresc a Preasfinţitului Părinte Episcop Ioan Selejan. Pe lângă bine cuvântatul rol de păstor sufletesc al încercaţilor săi credincioşi, şi neodihna punerii temeliei unui cadru instituţional şi juridic de largă perspectivă, pe lângă revigorarea vieţii bisericeşti în toate parohiile, construcţia şi reconstrucţia bisericilor - multe aflate într-o avansată stare de degradare, a aşezămintelor monahale, încadrarea parohiilor cu preoţi şi salarizarea personalului clerical şi neclerical, Părintele Arhiepiscop Ioan este cu noscut şi recunoscut pentru rodnica Sa păstorire întru Slava lui Dumnezeu, a Bisericii noastre strămoşeşti şi drept-măritoare, cât şi în slujba Neamului nostru românesc. Este menţionată implicarea Înaltpreasfinţiei Sale în viaţa publică la nivel naţional, regional şi local; bogata agendă a participării la manifestări internaţionale, numeroasele întâlniri cu personalităţi din ţară şi străinătate, dar şi ipostazele inedite de factor de echilibru geostrategic, sfetnic al principalilor conducători ai ţării, promotor al păcii interetnice şi interconfesionale, manager, constructor, ctitorul unor instituţii de cultură şi spiritualitate românească, sprijinitorul şi finanţatorul unor instituţii şi proiecte economice, culturale, şcolare şi sociale, mijlocitorul relaţiilor cu reprezentanţii administraţiei centrale la cel mai înalt nivel, iniţiatorul unor parteneriate cu instituţiile administraţiei publice locale, ocrotitorul sărmanilor şi multe altele. 
  
Din cuprinsul publicaţiei, nu lipsesc nici ecourile din mass-media ale principalelor evenimente, proiecte şi manifestări ştiinţifice, culturale şi civice organizate de aso ciaţiile şi instituţiile culturale româneşti din localităţile aflate la izvoarele Oltului şi Mureşului, articole preluate din publicaţiile locale şi regionale, colectivul editorial aducându-le mulţumiri pentru interesul manifestat faţă de activitatea asociaţiilor ştiin ţifice, cultural - creştine şi civice româneşti din Arcul intracarpatic şi pentru contribuţia adusă la cunoaşterea activităţii acestora, de către importante categorii de public din cele două judeţe, din întreaga ţară şi nu numai. 
  
Totodată, în cuprinsul volumului, sunt prezentate şi publicaţii editate de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, respectiv „Grai Românesc” - foaie de spiritualitate ortodoxă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei, şi „Angvstia” - anuarul Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, cu menţionarea titlurilor şi numele autorilor principalelor studii şi articole apărute în publicaţiile respective.  
  
Un loc distinct îl ocupă capitolul Din mărgăritarele ortodoxiei şi culturii româneşti, care cuprinde studii şi articole cu tematică teologică, de istorie bisericească, etnografie, sociologie, semnate de cadre didactice universitare, cercetători, muzeografi , arhivişti, doctoranzi, preoţi, profesori, din judeţele Covasna şi Harghita şi din principalele centre universitare din întreaga ţară, colaboratori ai publicaţiilor editate de Eparhia Covasnei şi Harghitei şi tineri care au fost sprijiniţi în pregătirea şi cercetarea lor de către ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan.  
  
Capitolul In Memoriam. Preoţi, cântăreţi, epitropi, ctitori şi binefăcători înscrişi în cartea veşniciei, este dedicat evocării memoriei preoţilor şi laicilor din Eparhia Covasnei şi Harghitei trecuţi la cele veşnice, în perioada anilor 1994 - 2009, personalităţi locale care au participat activ la tot ceea ce s-a înfăptuit pe tărâmul Bisericii Ortodoxe şi culturii româneşti, în această binecuvântată perioadă.  
  
În capitolul Anexe, sunt consemnate informaţii sintetice despre un spectru larg de aspecte care oferă, în cifre şi date precise, imaginea complexă a ceea ce s-a realizat în 15 ani de la înfi inţarea noii Eparhii, sub păstorirea rodnică a ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan. Astfel, cititorul poate afla informaţii concrete şi date exacte despre: numărul credincioşilor ortodocşi din Eparhia Covasnei şi Harghitei, la recensământul populaţiei din anul 2002; membri Adunărilor Eparhiale din perioada anilor 1994 - 2009; membri Consiliilor Eparhiale din perioada anilor 1994 - 2009; membrii în Adunarea Naţională Bisericească în perioada anilor 1994 - 2009; preoţi hirotoniţi de PS Ioan în perioada 1994 - 2009; preoţi şi mireni cărora li s-au acordat distincţii bisericeşti. În Addenda, sunt prezentate copii după unele documente şi fotografi i privind momente principale ale vieţii bisericeşti, culturale, civice şi sociale din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, din perioada 1994 - 2009.  
  
Prin bogatul său conţinut, prin cantitatea şi calitatea informaţiilor, şi prin forma sintetică de prezentare a acestora, volumul O candelă în Carpaţi – coordonat, cu multă competenţă ştiinţifică şi abnegaţie sufletească, de către cercetătorii Dr. Ioan Lăcătuşu şi Drd. Nicoleta Ploşnea, reprezintă o cronică grăitoare despre „starea Ortodoxiei şi Românităţii” din Arcul Intracarpatic, la cumpăna dintre aceste secole şi milenii creştine. 
  
Lucrarea în cauză reprezintă o contribuţie la cunoaşterea istoriei celor două judeţe româneşti, căci autorii şi protagoniştii ei sunt cât se poate de obiectivi şi de echilibraţi în acţiunile, activităţile, judecăţile, atitudinile şi realizările lor, aşa cum îi stă bine oricărui creştin şi român, care emite opinii şi concluzii, întemeiate pe reconstituirea faptelor şi oferă explicaţii în măsură să aducă unele lămuriri necesare lumii, istoriei şi societăţii româneşti, contemporane. 
  
Aşadar, cartea de faţă este de o imperioasă actualitate care invită la multă luciditate, discernământ şi dreaptă socoteală. Este o lucrare foarte bogată, densă şi în acelaşi timp concisă, cu care ar trebui să se întâlnească atât intelectualii cât şi credincioşii ţării şi Bisericii noastre, în calitate de membrii ai Ei, pentru a înţelege cât mai bine urmările şi consecinţele înstrăinării şi izolării pentru acest popor, care astăzi, mai mult ca oricând, este chemat să-şi asume destinul istoric al strămoşilor săi!...  
  
Drd. Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Semnal editorial şi publicistic - O Candelă în Carpaţi - Episcopia Covasnei şi Harghitei - P. a II a... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 398, Anul II, 02 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!