Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Carti > Mobil |   


Autor: Gheorghe Stroia         Publicat în: Ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014        Toate Articolele Autorului

SEMNAL EDITORIAL: NOI APARIŢII LITERARE LA ARMONII CULTURALE - MARTIE 2014
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
COLECŢIA LIRIK  
 
1. PAULA DIANA HANDRA (TIMIŞOARA) – AUTOGRAF (versuri, A5, 120 pagini)  
 
GEORGETA MINODORA RESTEMAN (Cluj, poetă): „AUTOGRAF”! Nici că se putea găsi un titlu mai potrivit volumului tinerei poete Paula Diana Handra care, după opinia mea, cu cele 68 de poezii cuprinse în el îşi face adevăratul debut poetic. Diana, făptură gingaşă şi extrem de sensibilă, aş putea spune că s-a născut cu poemele pe umeri, întrupate în îngeri, zburând împreună întreaga copilărie petrecută în satul bunicilor materni, Călăţele, judeţul Cluj. Acolo a vibrat pentru prima dată sufletul ei, sub ochii blânzi ai “măicuţei”(bunica), învăluită în dragostea mamei pe care o adoră, în cântul gureşelor rândunele atunci când liliacul e potop de floare, în unduirea ierbii-n miez de vară pe dealuri vălurate de dogoare - făclii de maci de doruri grele,-aprinse, dar şi în ruginiul toamnelor sublime şi în splendoarea cetinilor ninse. Însă tremurul ingenuu al sufletului de copil s-a preschimbat în poezie şi mai târziu, pe când era elevă a Şcolii Generale nr. 18 din Timişoara, atunci când a început să publice în diverse reviste, ba să şi editeze şi să tipărească poezioare adecvate vârstei celei neatinse de trufia vremurilor şi-a oamenilor lor (cam pe la 10 ani...). Iat-o acum, tânără adolescentă, elevă în clasa a IX-a a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, păşind cu sfiiciune şi curăţime pe drumul scrisului, mai închegat, mai profund, uneori chiar tulburător prin tematica socială abordată, dar fidelă versului rimat de început. Ne dăruieşte astăzi o carte în care adună poezie scrisă cu gingăşia şi puritatea lacrimii călduţe de copil când sufletu-i se îmbată cu miresmele amintirilor copilăriei şi, mai nou, a adolescenţei timpurii, semnând cu toată încărcătura de sentimente ce-i stăpâneşte fiinţa plăpândă patru capitole, elemente care amprentează vizibil viaţa şi creaţia ei: „Nostalgice chemări, copilărie”, „Mamei dăruite”, „Primăvara amintirilor” şi „Suflet de colindător”, în care a aşternut cu migală, cu strădanie, dăruire şi har trăiri inedite...  
 
2. MIHAELA OANCEA (BUCUREŞTI) – ARMONIA CONTRARIILOR (versuri, A5, 116 pagini), coperta şi ilustraţiile - pictor Mihai Cătrună, Bucureşti  
 
GHEORGHE A. STROIA (Adjud, editor): Poezia Mihaelei Oancea este de factură modernă, traversând mai multe etape ale devenirii poetice. Versul său (alb, dar şi versul clasic) degajă căldură, respiră în ritmul vieţii, se abandonează timpului şi reînvie într-un anotimp al speranţei. Uneori romantică, alteori expresionistă, Mihaela Oancea rămâne un creator de frumos ce nu-şi doreşte să epateze, înscriindu-se în canoane sau reguli, ci să fie ea însăşi. Prin natura meseriei, filolog fiind, lectura îşi pune amprenta până la nivel subconştient, acesta fiind motivul pentru care se remarcă în poeme şi apelul la neologism, ba chiar la cuvinte tăioase, dar potrivite pentru redarea unei anumite realităţi, aşa cum declară însăşi poeta. Cum să descrii o realitate a universului-carceră, un mediu al recluziunii în care rodeşte doar întunericul, elementul suprarealist din care nu poţi dori decât ,,debranşarea”? Cum o poţi face, spune poeta, altfel decât prin apelul la lexeme potrivite? Pentru creatoare, poezia reprezintă un tărâm prolific în care poate surprinde faţetele, melanjul de trăiri umane, prefacerile naturii, elemente pe care simte că le prinde cu o mai mare acuitate expresia lirică.  
 
3. MIHAI LEONTE (MOLDOVA VECHE, CARAŞ-SEVERIN) – MOZAIC AFECTIV (antologie lirică de autor, A5, 312 pagini)  
 
CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ (Brăila, poetă, pictoriţă, graficiană): Solicitat de un lirism pierdut în visurile sale de nedesluşit pentru profilul său prin ciclul de versuri ,,Scrinul cu vechituri”. poetul Mihai LEONTE îşi găseşte treptat chemarea autentică pentru spiritul său meditativ. Veşnic visător, măcinat de doruri nepotolite prin misiunea scrisului, ajunge la ceea ce a căutat; simplitatea. Marele sculptor Constantin BRÂNCUŞI spunea cândva despre lucrurile simple că sunt cel mai greu de realizat. Fluxul scrierilor sale şi le-a rezolvat peste marginile unei simple teme, pe cicluri – ceea ce l-a echilibrat în spaţiu şi timp. Toată pasiunea sa pentru poezie s-a consumat pe malurile timpului. Ciclurile poeziei lui Mihai LEONTE au legea lor, au vigoarea lor şi sunt reprezentative. În ordinea lor cronologică aceste volume tipărite au fost botezate metaforizat: Mirajele albastre 2008, Armonii majore 2010, Arabescuri modelate 2011, Metafore aprinse 2012, Martor autentic 2013. Sub pana autorului Mihai LEONTE s-a tălmăcit cu autenticitate şi în ciclul Distihurile lui Bujor. Am trecut cu inepuizabila mea energie prin calmul versurilor poetului Mihai LEONTE; deşi ne cunoscându-l personal i-am citit autoritatea morală a domniei sale, imensa dorinţă de a colabora cu semenii de breaslă, ne plăcându-i laudele la superlativ.  
 
Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com, web: www.armoniiculturale.ro  
 
ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!  
 
În curând la Editura Armonii Culturale ... Gabriel Dragnea (Bucureşti), Emanoil Toma (Ploieşti), Trandafir Sâmpetru (Brăila), Ioana Voicilă Dobre (Bucureşti), Vasile Bele (Baia Mare), Mihaela Gudană (Tecuci), Ioan Ciorca (Cluj-Napoca), Gabriel Vincenţiu Mălăescu (Ploieşti) şi multe alte noi apariţii editoriale!  
 
Armonii Culturale  
Martie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
SEMNAL EDITORIAL: NOI APARIŢII LITERARE LA ARMONII CULTURALE - MARTIE 2014 / Gheorghe Stroia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1160, Anul IV, 05 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gheorghe Stroia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Stroia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!