Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Nuante > Mobil |   



Scrisoare deschisă necititorilor mei - Daniel Corbu

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Vouă, celor care nu mă citiţi  

pot să vă spun că nu-mi veţi afla vreodată  

cumplitele căi ale cunoaşterii de sine  

nu veţi auzi serafimii din poemele mele  

rugându-se pentru buna întocmire  

a văzduhului  

nici Preludiile pentru trompetă şi patru pereţi  

unde ca pe coridoare pustii  

am împărţit cuvintele şi tăcerea ambiţiile întunericul  

şi unde dezrourat prin sălile de aşteptare ale istoriei  

am conversat cu bibliotecarul lui Dumnezeu  

cu soarele negru al cernelii  

în aceeaşi măreţie a golului  

pe care mereu şi mereu urmează să-l umplem.  

 

Vouă, celor care nu mă citiţi  

pot să vă spun că niciodată  

nu vă va răsuna în urechi  

acel sacadat tha-ka-ti-mu-nu-sipedi  

al Păsării negre  

thakatimunu sipediprin livada cu vişini depărtându-se  

printre zarurile şi tomberoanele nopţii  

acel thakatimunu sipedi rostit de imperialul  

corb alegoric  

altădată vizitator de noapte al bunului Poe  

cobe a veacurilor poticnite-n visare  

Viaţa sau Moartea sau Înfăţişarea Ruinii?  

 

Voi, care nu veţi citi vreodată  

Manualul bunului singuratic  

nu-mi veţi cunoaşte mărturisita cină de taină  

unde mâncam din aceiaşi pesmeţi ai poeţilor  

blestemaţi  

sau mi se umpleau rând pe rând castroane de fulgere  

nu veţi vedea gura mea sărutând  

lame subţiri  

şi nu veţi afla cum se poate muri  

în mai multe trupuri deodată.  

 

Vouă, celor care nu mă citiţi  

cu privirile afundate în sticla televizoarelor  

cu gândul înlănţuit de maşini sofisticate  

de înşelătoare glorie internetă şi de alte abţibilduri sonore  

venite din abundenţa realului  

vă doresc fastul apolinic al mareelor  

şi să fiţi mai bogaţi decât pomul de Crăciun  

din casa săracului  

şi cu bucurii postmoderne să vă-mpodobiţi pruncii  

şi femeile voastre.  

 

Vouă, celor care nu veţi cunoaşte Plimbarea prin flăcări  

cu poemele în care stăm atârnaţi de întrebările noastre  

ca hainele-n cuiere  

şi unde ca în vechea şi incomoda realitate  

întotdeauna e salvat un Barnabas  

şi întotdeauna cineva îşi oferă palmele pentru cuie  

vă doresc o viaţă liniştită  

departe de lumea dezlănţuit metafizică  

o viaţă petrecută în tihnă cu organele voastre  

prin urmare un stomac hrănit ştiinţific  

o pneumă înnobilată oricând de ozon  

un ficat uşor şi rinichi fără dializă.  

 

Vouă, necititorilor, dar şi foiletatorilor mei surâzânzi  

cu adâncă mâhnire vă spun:  

nu veţi afla niciodată că fiecare din noi  

are măcar un zeu îngropat  

în spatele casei  

şi că semnele morţilor pun în ordine răsărituri  

şi de ce am trăit aproape un secol  

spânzuraţi de mustăţile lui Dali.  

Nu veţi avea viziunea zorilor începându-şi  

rugile sacrosante  

nu veţi vedea Caleaşca de fulgere  

ca o nălucă trecând prin mijlocul emoţiei  

nici nu veţi şti  

cum jumătate din viaţă mi-a luat  

organizarea pustiului  

cum am stat ani şi ani înconjurat de vorbe  

precum înecatul de mare  

şi cum deseori cărţile pot fi mai tari decât moartea.  

 

Iar dacă vreodată veţi întâlni Poema sfârşitului  

sau, vai vouă!, Documentele Haosului, ocoliţi-le în mare grabă  

ca pe feerice apocalipse, tzunamii, atentate sinistre la  

liniştea recurentă.  

Iar dacă vreodată printr-un regretabil hazard  

vă vor cădea sub ochi Miezonopticele  

înţesate de lumini şi urme  

din care aţi putea afla cum în contabilitatea cerească  

cineva ne numără paşii  

şi aţi auzi mormanele de clipe prăbuşite în sine  

şi aţi urmări devenirea dialectică a celui ce-şi chinuie umbra  

şi aţi simţi apropierea celui mirosind a trădare  

(câţi din neamul lui Cain chipul nu-i poartă?)  

şi cuvintele mele: – Răscumpără-mă, frate Iuda,  

şi pe câţi arginţi vei vrea  

pe mine mie, la nesfârşit vinde-mă!  

asemenea să fugiţi  

şi cu nobil instinct şi proletară mânie  

steagul gri al indiferenţei cu fală arboraţi-l!  

 

Vouă, celor care nu mă citiţi  

cu nedisimulată tristeţe vă spun:  

nu veţi cunoaşte nicicând înălţarea din Clarviziunea obscură  

nici drumurile celeste Spre Fericitul Nicăieri  

unde chiar şiruind cuvintele pot să tac ore în şir vinovat  

ca o fereastră înfiptă în ziduri  

şi nici Corabia, la care zi de zi am lucrat  

ca la o mare construcţie  

căreia rând pe rând i-am probat prova, babordul  

trirema odgoanele găleţile cu rouă  

corabia care nu-i o corabie ca toate corăbiile  

corabia de silabe corabia umplută cu lacrimi  

corabia pe care nu veţi urca vreodată  

şi nu veţi şti cât de măreţ animal e poetul  

sub foaia de cort a memoriei.  

 

Vouă, celor care nu mă citiţi,  

vă doresc petreceri îndurătoare  

şi tot aşa cum se învârt norii deasupra clopotelor în lucrare  

să mişunaţi deasupra bucuriilor de Disnayland  

neîmpovăraţi cu istoria din Drumul Damascului  

(pe care – o scriam prin toamna lui 2005)  

unde Saul din Tars a primit fulgerarea devenind un alt om  

aşa cum şi eu, pe când mica şi marea istorie îşi zornăie înfundat  

ruginitele lanţuri  

izbesc fără voie cu picioru-n ţepuşă devenind Celălalt.  

Şi mereu Celălalt cu fiecare poem Celălalt  

până când poţi deveni o mie de Ceilalţi  

care-au primit fulgerarea.  

Iar pe voi, necititorii mei,  

vă şi văd murind rând pe rând  

în paturile voastre scumpe  

acoperite cu dantelate cearşafuri  

în amorţire şi fără de nimb  

şi fără de pecetea angoasei primordiale  

despre care adesea în Manualul Bunului Singuratic  

vorbeam.  

 

Voi, cei care nu mă citiţi  

care de litera Evangheliei mele  

nu vă veţi atinge şi nu veţi apropia de sinapsele voastre  

acele versete cu zornet pământesc  

sărutate de cenuşa atâtor trecute disperări  

nu veţi şti cum refuzam cu metodă biletul dus-întors  

din jacheta conformistului  

nu veţi proba odată cu mine ritualul sălbatic  

de îmblânzire a spaimei  

şi catharsisul şi izbăvirea păcatului ce va să vină  

apocalipsa de fiecare zi cerul orb agitându-se  

pe când Dumnezeu e mort – spune Nietzsche  

e doar obosit– spun eu – şi câteodată amnezic.  

 

Vouă, necititorilor mei,  

ce străine vă vor rămâne Refugiile postmoderne  

cu monologul îngerului căzut în visare  

vorbind despre mireasma trecutelor glorii  

trecătoare ca apa prin cada de baie  

a frumoasei madone  

sau de fidelitatea neofiţilor.  

De aici aţi fi aflat Poezia ce e?:  

Poate ruga poate fântâna din tine  

albastră cu patru izvoare  

poate aripa asta străvezie urcând  

în înalt  

poate drumul cu vise pavat  

spre Celălalt.  

 

Voi, cei care nu mă citiţi  

nu-mi veţi cunoaşte prietenia cu Borges, Kavafis, Rilke, Pound,  

sau Nichita Stănescu, Odysseas Elytis  

cu care puneam dinamită sub podurile pe unde trecea  

poezia leneşă  

şi nu veţi şti nici motto-urile la poemele mele  

care aş fi vrut să vă fie nedoritul cadou de Crăciun:  

E o bigamie să iubeşti şi să visezi”  

spune Elytis. Şi tot el: „O nimica toată mi-am dorit  

şi pedepsit am fost cu prea multul”  

„Eu sunt Singurătatea devenită om”, zice Nietsche  

iar bunul taumaturg Rainer Maria Rilke continuă:  

O, spune-mi, poete, ce faci. – Preamăresc.  

Dar ce-i muritor şi monstruos  

cum înduri, cum primeşti? – Preamăresc.  

Dar pe cel fără nume, pe cel anonim,  

cum îl invoci tu oare, poete? – Preamăresc.  

De unde îţi iei dreptul de a fi adevărat  

în orice veşmînt, sub orice mască? – Preamăresc.  

Şi cum de te cunoaşte tăcerea şi furia,  

steaua şi furtuna? – Pentru că preamăresc.”  

Astfel „şi eu voi semăna cu voi, de-acum nici eu  

nu mai găsesc întoarceri”(Esenin)  

 

Vouă, celor care nu mă citiţi  

purtând nevinovate bandaje în îndoiturile inimii  

deveniţi celebri în acest poem despre o singurătate  

a singurătăţii  

cu aleasă compătimire vă spun:  

aş fi putut să vă fac a iubi pasărea murind în mijlocul cântecului  

şi citind Lapidariile sau despre sângerarea păsării în zbor  

să înţelegeţi că arta  

este minciuna spusă zilnic în faţa morţii  

şi că cel mai lung e drumul spre noi înşine.  

Iar dacă vreodată mă veţi căuta  

pentru cronica unui interviu anunţat (poate acela de martor  

la moartea primului zeu!) mă veţi găsi pe străzile mele  

sau dacă din politeţe sau din binecuvântate pricini  

scrisul meu vă va ademeni  

mă veţi găsi pe-aceleaşi  

străzi ce dau buzna în viaţa mea tremurîndă  

străzi fumurii străzi cu cîini slăbănogi şi  

speriate fantome  

străzi cu îndrăgostiţi şi pătimaşe săruturi  

străzi ce înghit străzi: bulevardul Carol I  

înghite strada Eminescu,  

strada Gane înghite strada Pogor  

strada Bălcescu înghite strada Grigore Vieru  

strada Cimitirului strada Libertăţii...  

Străzi ce înghit visele trecătorilor  

străzi pentru cei fără casă şi făr’ de coltuc  

friguroasele străzi ale săracilor  

străzi aşezate-n creierul ologilor lumii  

inefabile străzi ale memoriei  

străzi ale celor care-şi scandează singurătatea  

străzi care duc în ceruri  

străzi care duc în pămînt  

străzi inerte şi întrebătoare  

străzi cîntate de poeţii romantici melancolice străzi  

străzi de pierdut coroana de spaimă  

străzi pentru cei fără de zbor  

străzi adormite străzi revoltate de orbitoarea  

lumină a zorilor.  

Atîtea zile şi nopţi în care  

mă dor străzile de mers.  

 

Iar voi, necititorii mei,  

dacă într-adevăr din cuvântate şi binecuvântate pricini  

ceea ce-am scris vă va ademeni  

solicitându-vă sistemul nervos vegetativ, simpatic  

şi parasimpatic  

luând totul ca o probă a probei de probă  

mă veţi găsi la locul ştiut  

printre fotonii şi frumusonii tăcutei tristeţi  

tot mai fărâmiţat de absenţe  

potrivindu-mi monadele tăcerii.  

 

Şi dacă găsindu-mă  

mă veţi întreba de viaţă de moarte  

de înger sau demon  

şi mă veţi întreba de cărţile prin care se plimbă  

aceleaşi bodegi aceeaşi bărbaţi ce nu obosesc  

niciodată  

sau despre cel înveşmântat în carcasa de pământ dospit  

sau despre acelaşi gust al lepădării  

de sine din gură  

şi dacă găsindu-mă  

mă veţi ademeni cu vorbe goale şi fericiri amânate  

aşa cum am şi scris  

cu altă Deşertăciune voi răspunde Deşertăciunii.  

 

DANIEL CORBU  

noiembrie,2011  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Scrisoare deschisă necititorilor mei - Daniel Corbu / Luminiţa Cristina Petcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 338, Anul I, 04 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Luminiţa Cristina Petcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Luminiţa Cristina Petcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!