Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   



Scrisoare către mama
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dragă mamă, 
  
Băiatul pe care-l ştii s-a aşezat cam de multişor într-o altă vârstă. Şi încearcă să cumpenească de la înălţimea ei lumea şi lucrurile pentru care te-ai zbătut. Şi te vei fi gândit că ai biruit. Nu ştiu ce să zic, n-am înţelepciunea ta simplă să spun lucrurilor pe nume, nici puterea să pun degetul pe rănile lumii de lângă mine şi să le oblojesc. Răspunsul meu la scrisoarea ta (oh, iartă-mă pentru această adresare neruşinată - m-am luat după nepoţii şi strănepoţii tăi pe care nu i-ai mai apucat să-i cunoşti - chiar dacă vine târziu şi fără mare folos practic pentru trecut...(pentru a-l influienţa cumva!) te va găsi acolo unde mi-ai spus că vei călători, după ce mă vei fi întărit cu încurajări şi unde abia de puteai să-ţi mai ascunzi suferinţele atroce (pe acel sărăcăcios par de spital), privegheată de Domnul şi de stele, la nici doi ani de când mâna ta firavă şi tremurată înmuia tocul în călimara mea de şcolar cu marginile răsfrânte, pentru a nu vărsa lichidul stânjeniu fremătător de atâtea emoţii în ghiozdanul de fotă pe care mi-l croiseşi şi, aşternea rostuindu-mă, cu apelaţiunea unică şi inconfundabilă pe care de atunci n-am mai auzit-o vreodată, de „băiatul mamei” - aveam nici măcar 16 ani, îţi aminteşti !?)... 
  
Grijile şi poveţile care nu mai conteneau, abia mai târziu le voi fi preţuit, când pribegiile şi răutăţile lumii mă vor fi ajuns şi când icoana Maicii Domnului şi a Sfintei Vineri, agăţate pe pereţii dinspre răsărit ai camerei noastre, unde ne înălţam cu smerenie şi umilinţă rugăciunile noastre, vor fi dispărut... 
  
N-aş fi vrut să trec peste vârsta la care tu erai chemată la El, văd că încă mă păsuie, cu toate că m-am îndepărtat tare mult de cele cereşti şi mi-am rânduit viaţa cu cele trecătoare, doar parte neînsemnată din cele veşnice, încolo fleacuri, fleacuri, fleacuri...Nu mai ştiu nici dacă ţi-am îndeplinit dorinţa de a fi îndemnat pe colegii mei consăteni şi parte din ei prieteni, pe Nicu lu'Duruian, Bostan al lu'Costică Simene, Bujorel al Notarului, cel mai bun prieten al meu (rămas şi azi pe aceeaşi poziţie câştigătoare), Genel al Olteanului şi alţii pe care nu-i mai ţin minte, să le scrie şi ei alor lor, probabil că au făcut-o din moment ce nimeni n-a mai cârtit şi nici n-au reproşat că ai lor de departe nu se prea omorau cu corespondenţa. Îţi spun acum ce am aflat mai târziu, că Preventoriul de copii de la Călpănaş-Lipova, de fapt o tabără de şcolari unde fuseserăm trimişi, de sindicatul de la Intreprinderea forestieră din Rucăr câţiva dintre copiii de la şcoală, aleşi pe bază de „dosar” (adică de „origine sănătoasă” – odrasle de muncitori, ţărani, categorii sociale opuse de regimul democrat-popular celor provenite din rândurile „chiaburilor şi burghejilor, conţopiştilor retrograzi şi duşmănoşi”), dar asta este deja altă poveste... Adicătelea, doar cei care beneficiau de noile „cuceriri revoluţionare ale poporului muncitor” (se insinua încă la acest nivel diferenţele sociale din care autorităţile „ extrăgeau şi cârpeau cu migală” principiul de orientare al relaţiilor care trebuia să guverneze „noua societate”, adică principiul luptei de clasă, pe acest unic criteriu find selecţionaţi cei care vor urma cursurile şcolare gimnaziale pentru un trimestru întreg pe meleaguri străine(!), în cazul nostru bănăţene. 
  
Era la nici doi ani de când „contrarevoluţia ungară” a lui Imre Nagy fusese înăbuşită în sânge de trupele sovietice „eliberatoare”, când încă mai plutea în aer zăngănitul armelor şi huruitul greu al şenilelor tancurile diviziei „500 Rostov pe Don”, dincolo de Curtici, spre vest şi nord-vest, în pustă, la Gyor, la Debrecen, la Budapesta... 
  
Îţi povestesc astea nu pentru că te-ar fi interesat „politichiile vremii” ci pentru că aduce mult cu întâmplări petrecute prin iarna lui 44 către 45 când, probabil, aceeaşi lume sinistră şi acelaşi fior le veţi fi trăit - îndrăznesc să schiţez şi să asemăn o fărâmă din amintirle tale şi sorei tale Filofteia, Maica cum îi spuneam eu şi care mă va creşte cu dragoste neţărmurită după plecarea ta - odată ce ostaşi ai „mândrei” Armate Roşii încartiruiţi la noi în casă, au băgat caii în odăiţe iar ei s-au culcat beţi-morţi în podul şi grajdul animalelor, înscenându-vă cea mai cumplită farsă ce vă putea fi fatală, acuzându-vă că le-aţi fi furat o pătură din gestiune şi punându-vă cu spatele la zidul casei pentru a vă împuşca dacă, „obiectul” neînţelegerii n-ar fi apărut la timp. „Situaţia” a fost creată cu larga complicitate şi bucurie cinică a unui vecin ale cărui mici frustrări şi agasări reciproce au îmbrăcat din nefericire haina prost înţeleasă a răzbunării...De unde se vede că obiectul studiului relaţiilor interumane erau bine însuşite chiar şi la acest nivel - „coloana a 5-a”, ca factor de sprijin al oricărei influenţe străine manifestată în interiorul altui stat - aproape de nebăgat în seamă în alte condiţii şi împrejurări, cel al „delaţiunii” şi mai acătării însuşit în perioada imediat următoare după război ! Din necaz aţi ieşit cu ajutorul lui Dumnezeu când „delegând” tot un rusnac de-al lor, care şi-a dat seama de proporţiile tragediei (ce mai contau două gloanţe prăpădite în economia macrabă a unui război cu zeci de milioane de victime ?) a scos pătura la iveală, ascunsă în cotloanele casei vecinului ciripitor şi răzbunător. Noroc că pe lumea asta există Dumnezeu şi oameni milostivi, săritori şi chiar cinstiţi, nu ştiu sigur dacă rusul ăsta făcea parte din vreo astfel de tagmă... Erai cu mine în trei-patru luni şi nu ţi-ai pierdut încredera în ajutorul lui Dumnezeu, în cumpănirea credinţei şi a dreptăţii, salvându-te şi salvându-mă!... 
  
Recitesc rândurile de mai sus şi mă îngrozesc de abaterea de la cele pe care le ştiai şi cu câtă lipsă de judecată mi-am permis să-mi ocup şi chiar să-mi irosesc - aproape o jumătate de veac de la despărţirea de tine - timpul... 
  
Am cu zece ani peste vârsta când ai „îndrăznit” să mă părăseşti şi mă simt bătrân şi golit şi dezamăgit, furios pe zodia rebelă sub care am venit pe lume, neputincios să mai îndrept ceva - poate cu excepţia câtorva cuvinte sau principii sau idei sau cum s-or mai fi spunând, capabile să reconstituie, cei drept cu mici abateri, o lume mai suportabilă, mai bună, mai frumoasă. Şi ştii ce m-am gândit? 
  
Ca aproape de bătrâneţe - nădăjduiesc să nu fi dat în mintea copiilor - să scriu câteva versuri. Am socotit eu că-mi pot mai bine prinde sufletul şi desface baierele inimiii, şi răspunde la toţi cu măsura esenţelor pe carele cultivă tânjitorii de minte luminată, cuget profund şi faptă chibzuită. 
  
Mi-am spus: câte un vers pentru fiecare coleg şi prieten al meu, pentru că poezia, cum ar fie ea, este, cum spunea cineva, o adevărata sărbătoare a sufletului dar şi pentru că doar ei mai păstrează câte ceva din chipul tău în memoria lor pieritoare, mi-l recompune din frânturi până ce se suprapune cu al meu şi-l face să apară nimb de icoană nemuritoare, o ciudată alchimie de gând şi simţire vremelnică pentru a săvârşi un crâmpei de eternitate... 
  
Aştept de la ei să facă acelaşi lucru, de fapt doar de la unii, pentru că alţii cutreeră împăcaţi înseninările cerului, cei mai mulţi covârşiţi de trebăluirile zilnice, alţii indiferenţi oricum. Doamne, mamă, la câte ar fi trebuit să răspund pentru că nu le ştii, câte-ar mai trebui povestite, dar ceva îmi spune că nu ai fost niciodată curioasă, că pentru tine orizontul vieţii începea şi se termina în curtea, grădina şi fâneaţa gospodăriei şi poatea fost mai bine aşa, cu toate că n-ai fost scutită de frustrări, pizmuiri, duşmănii mărunte şi toate cele. Ai fost prigonită un timp pentru că ai adus pe lume un copil din flori, acesta purtând ca o tinichea de coadă blestemul incriminatoriu al condiţiei de bastard, dar nu s-a predat, a muncit şi a ieşit deasupra răutăţilor. Să ştii că l-am găsit pe cel căruia i-ai declarat iubire „veşnică” abia după 18 ani de la plecarea ta printre stele, iar eu aveam douăzeci şi trei de ani atunci. Sora ta Filofteia a fost cea care a iscodit „ascunzătoarea” celui care, la patruzeci de ani cât avea când l-am cunoscut, nici măcar nu s-a ridicat din pat pentru a-şi primi fiul şi nici nu m-a întrebat de tine dacă mai trăieşti ori ba. Rece ca o stană de piatră, distant şi nu afectiv. Nu contribuise şi nici n-a făcut-o după aceea măcar cu un fir de aţă la „bunăstarea” propriei odrasle. După 2-3 întâlniri în buricul Bucureştilor m-a vizitat la Rucăr cu a şasea sau a şaptea nevastă prin 1980. S-au scurs câţiva ani şi făceam armată cu termen redus la o vârsta la care comandanţii mei apevişti ieşeau la pensie şi l-am rugat pe un coleg (a cărei soţie era învăţătoare) să se intereseze prin elevii ei de numele lui. Erau din aceeaşi localitate din sud-estul Bărăganului. Mi-a trimis vorbă prin maiorul Mituş, şeful plutonului nostru de terişti, că „el” a murit încă în 1985, cu doi ani înainte de această confesiune. Mai aveam un frate de tată, Duţu, cu care planificasem o replică la nesocotinţa lui paternă şi era să iasă cu...scântei (în 1967, când îl cunoscusem în condiţiile amintite mai înainte)...  
  
Mai vreau să-ţi spun că scrisoarea ta este ultima legătură cu trecutul, singura poză bust s-a pierdut de ani, mi te recompun din secvenţe şterse şi fugitive şi de fiecare dată sunt mulţumit doar cu „reluările” care par să-ţi configureze chipul mai aproape de suferinţele şi dezamăgirile tale nenumărate, de lumina lor orbitoare care m-a încălzit în vremuri de rătăcire şi meditaţie asupra rostului nostru pe pământul ăsta. Scrisoarea ta mă inundă cu poveţe şi simplitate ţărănească sănătoasă, chiar dacă verbul îţi este puţin ştirb dar şi dar ferm în esenţa lui şi poate nu atât de bine structurat gramatical ori altfel, am purtat-o ani de-a rândul acolo unde m-au purtat valurile vieţii, chiar şi dincolo de fruntariile ţării care ne-a zămislit: în buzunare, la piept, în cărţi sau în acte trebuincioase. E îngălbenită de vreme, ruptă pe la colţuri, împăturită şi zimţuită la margini, citită şi răscitită pe „fâşii”, iată de ce m-am gândit s-o încredinţez paginii virtuale, un fel de sipet modern şi inedit, cu bătaie în timp pentru cunoaşterea gândurilor unei ţărănci cu nici patru clase şi cu multe, prea multe „rateuri” la activ, neîmpliniri care i-au mâncat şi scurtat viaţa. 
  
P.S. După ce am luat această hotărâre m-am trezit într-o dimineaţă împlinit. Un copil, în vis, citea pe internet scrisoarea (dar şi pe suport de carte) privind pierdut pe fereastră imaginea de un albastru crud al cerului dimineţii.Se simţea în siguranţă, Copilul eram eu iar scrisoarea ta îl „răvăşea” întru împăcare şi rostuire!... 
  
Băiatul tău, Gheorghiţă, Rucăr, 1 Septembrie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Scrisoare către mama / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 244, Anul I, 01 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!