CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Manuscris > Foileton >  



Scrisoare către Ion (Dorel) Enache-Andreiaşi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
De la început, iartă nevrednicia de a nu mă fi hotărât să te întâlnesc cât mai curând, după sosirea mea din State, cum stabilisem. Amânarea revederii am dat-o atât de uşor pe seama uzurii nepermis de mult a cuvântului dat – care capătă valoare doar după ce regretul şi tristeţea se instalează şi copleşesc, când aproape că nu mai e nimic de făcut. 
  
Cine să fi ştiut că flacăra vieţii tale era din ce în ce mai firavă şi pâlpâitoare, că stingerea ei era, vai, atât de aproape, că vântul sorţii bătea cu putere împingându-te către hăul cel alb de pe tărâmul îngerilor căzuţi!? Că recea încremenire va înlocui hlamida sângerie a zborului cu aripi nătânge şi fragile, retezate în cele din urmă, că puţinătatea şi plăpânzimea ta fizică le vei fi împins până la limita oricărei putinţe şi răbdări? 
  
Că vei refuza cu stoicism să-ţi porţi crucea, pe care cel mai adesea o invocai şi cum oamenii o spun îndeobşte, fără a fi pătrunşi îndeajuns de greutatea adevărului exprimat şi de mântuitoarea pildă christică, cine să se lupte şi cu cine, conştient de faptul că ea devenise disproporţionată!? Şi ce scut să mai foloseşti pentru a-ţi apăra firul subţire al apei vii, care sta să se scurgă în ultimele sale volburi!? 
  
Ne planificasem taifasul, conferindu-i de comun acord valenţe nebănuite şi confesiuni de o bogăţie din care nu trebuia să excludem copilăria noastră, prietenii, rudele şi învăţătorii noştri de altcândva şi de altundeva!... Aveam nevoie de o combustie care să întreţină mereu focul din inimi, ca acestea să bată în ritmul obişnuit şi să potenţeze tot ce credeam că ne este de folos şi nu numai nouă: sinceritatea, bunul simţ, respectul, grija şi iubirea pentru aproape, familia fiecăruia dintre noi şi marea familie a românilor, iubirea la înălţimea şi trăirea ei cea mai curată, la care şi oameni neînsemnaţi ca noi aspiră şi au dreptul. 
  
După ce te vei fi dus...am reconstituit de mii de ori întâlnirea care nu a mai avut loc şi ţi-am reproşat „slăbiciunea şi lejeritatea” cu care ai „acceptat” despărţirea, renunţarea atât de uşor la fălnicia şi îndârjirea cu care erai creditat odinioară, înfrângerea până la urmă – în ce mă priveşte considerând-o, iartă-mă Doamne, dovada unei „trădări” faţă de cei apropiaţi şi care nu ţi-au mai putut păsui îndrăzneala de a te desprinde aşa dintr-odată, fără a te mai sfătui cu unul, cu altul... Probabil că-ţi spuseseşi că noi suntem deja împovăraţi sufleteşte de-atâtea şi-atâtea şi că tu trebuia să urmezi ceea ce destinul deja hotărâse... Sancta simplicitas! Şi noi, orbii... 
  
Te resemnasei cu un amurg pe care l-ai fi vrut altfel, ca loc şi ca timp, îţi tocmisei o sleire într-o tânjită şi liniştită solitudine, doar printre ai tăi şi cu puţini prieteni în preajma ta. Nu cred că-ţi dorisei plecarea tocmai când „luceafărul” de pe cerul înnorat de boală şi neîmplinite visuri ale inimii tale, nepoţica ta Anamaria, trecuse binişor de înălţimea pătuţului, gângurind şi fiind pe cale să pronunţe rotund cuvântul cu sonorităţi mitice pe care atât îl aşteptai, cel de „bunic”, zălog sigur al devenirii tale şi însoţind în continuare albastrul cerului de deasupra, dincolo de nori... 
  
Tristeţea despărţirii n-o acoperă de atunci nici o alinare, iar absenţa taifasului promis atârnă ca un lanţ greu, care încinge şi mai strâns clipa de eternitate pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o, şi pe care eu n-am ştiut s-o folosesc desăvârşind-o, întru pomenirea de-a pururi a nepreţuitei noastre prietenii de-o viaţă. Cele câteva însăilări sunt prea puţine şi prea de suprafaţă, pentru a salva postum parcursul literar - atât de grăbit expediat - al vieţii tale. Încercările de a trăi intens şi apoi de a transfigura sentimentele într-un registru artistic pe cât ţi-a fost cu putinţă, chiar dacă mijloacele n-au fost pe măsura trăirilor ardente, sunt şi rămân totuşi pentru noi argumentele sensibile ale unei vieţuiri dincolo de aspectul ei vegetativ, cu reuşite modeste însă notabile, demne de a fi reţinute în memoria răvăşită de obtuzităţi şi obedienţe, servituţi nenumărate şi virtuţi mai deloc, din iureşul esenţialmente tragic al vremelnicei noastre treceri prin lume. 
  
Pata de culoare a „universului ideatic” cu tematică social-morală pe care încerci să o conturezi în atât de puţinele creaţii pe care ni le-ai lăsat, te îndreptăţeşte să speri la un loc în arhiva vie a memoriei rudelor, prietenilor, colegilor sau cunoscuţilor tăi. Dincolo de locul comun al realităţii imediate şi pe care ai trăit-o nemijlocit – căreia te-ai străduit să-i identifici şi să-i potenţezi valenţele mirificd ale frumosului, armoniei şi civilităţii – în puţinele (totuşi) întreprinderi literere... 
  
Ai căutat şi ai reuşit, în parte, reflectarea cât mai veridică a mesajului uman, trecându-l prin întreaga filieră a optimismului dar şi a deznădejdii, a umilinţei dar şi a demnităţii. Ai resimţit, cu orice implicare a potenţialului şi energiei tale, de care n-ai dus lipsă la maturitate, declic-ul care ţi-a devastat firea, ţi-a erodat vlaga trupului şi te-a obligat, atunci când ninsorile vârstei ţi-au înviforat tâmplele, să iei cu febrilitate condeiul şi să-ţi pui păsul. Cu mai mult sau mai puţin talent, direct sau pe ocolite, punând în evidenţă mai mult simţul civic al onestităţii, într-un plan literar pe măsura receptării şi înzestrării tale ca „rapsod...urban”!  
  
Chiar dacă n-ai dat la iveală satirele şi epigramele - pe cât „acid” adunase-i în rărunchii fibrei tale prea mult „încasatoare şi răbdătoare” la injustiţia şi strâmbătatea vremurilor şi oamenilor - în care ai fi putut excela, pe atât de aproape şi familiar părea a-ţi fi domeniul şi chemarea, ai evidenţiat cu devotată aplecare sămânţa „răului şi pustiului” din noi, care lăstăreşte pe mai departe, ne ultragiază şi ne înfierbântă sângele, pregătindu-ne parcă pentru un perpetuu şi blestemat conflict între noi, fiii aceleaşi mame! 
  
Nu pot uita gesturile tale de prietenie sinceră, compasiune, persuasiune şi solidaritate faţă de cei care aveau necazuri şi îţi călcau pragul casei, îi încurajai după puterile tale în funcţie de variatele lor păsuri, nevoi sau discriminări sociale: pe cascadorul Ion Pampu - ţi-aduci aminte când într-o vreme, la Rucăr se turna seria cu „Haiducii”, cochetai cu o astfel de profesiune temerară şi dură!? Cu boxerul dinamovist Ion Monea, multiplu campion al României şi laureat la multe competiţii de anvergură, continentală şi chiar mondială cu care te întreţineai adesea, oblojindu-i rănile unui handicap care l-a marcat pentru tot restul vieţii!? Asta, aşa, ca să-i pomenesc doar pe cei „duri”! Dar pe cei care şi-au cultivat o viaţă întreagă inteligenţa, trudind cu „muşchii creierului” de a căror companie selectă te-ai putut bucura până ne-ai făcut invidioşi pe mulţi dintre noi – dramaturgul Tudor Muşatescu (când erai tânăr, la Rucăr şi nu te „pregustasei” din plin şi la propriu din binefacerile producţiilor sale spirituale), poetul George Anca, caricaturistul şi artistul plastic Sorin Postolache etc?  
  
Pe unii dintre prieteni sau colegi, unii din copilărie şi consăteni de-ai noştri, Paul, Răuţă, Şendrucu, Stelică, apoi „capitalişti” din anii maturităţii depline, muncitori ca şi tine şi fără cine ştie ce diplome, pe Nae, George, Nelu, Costel, Sergiu şi atâţia alţii din „buricul patriei” sau pe unde te-au purtat paşii sorţii nu i-ai părăsit „neam” de şi azi consideră absenţa ta temporară, că ai plecat puţin afară să iei aer, poate să mai fumezi o ţigară şi ai cam lungit-o.. Unora le-ai deplâns tu însuţi plecarea pretimpurie, neaşteptată, alţii ţi-au urmat paşii fără şovăială, cum le-a fost „programată” de Dumnezeu despărţirea...  
  
Pentru a nu mai vorbi de verişorul tău Gheorghiţă Vlaicu, o somitate în materie de „hidro şi termo-centrale”, instalate peste tot în ţară, mândria noastră a rucărenilor, dar cunoscut şi în afara fruntariilor ţării şi în al cărui joc „de-a şoarecele şi pisica” vă prindeaţi mereu înfruntându-vă pe mai nimica de ieşeaţi totuşi şifonaţi, „capitulaţi” când unul când altul, câteodată amândoi şi fără nici un câştig oareşcare,? Şi nici măcar nu vă îndârjeaţi pentru cine ştie ce „moştenire”, cum poate o fi crezut lumea din toată această smotoceală „frăţească”...  
  
Evocarea lor lapidară în această misivă, la întâmplare, vine să sublinieze însuşirea de preţ a persoanei tale, cumva unicitatea ei într-un timp, loc şi împrejurări în care simplitatea n-ar fi fost trăsătura lor dominantă... Dar pe „fârtaţii” de la Rucăr, locul natal şi al copilăriei, pe care nu i-ai uitat şi pe care mereu i-ai aşteptat la tine la Bucureşti, iar pe unii nu i-ai mai văzut decât atunci când sănătatea ţi-a permis să te deplasezi!? 
  
Apropo, ştii că la Rucăr, unii dintre vechii tăi „fârtaţi” şi prieteni, ba chiar rude mai îndepărtate sau colegi de şcoală sau de clasă (Cornel Stoian este unul dintre ei!) îţi pregătesc „ieşirea în lume”, o alta decât cea pregătită de soartă şi în care ai ceva „vechime”? Apariţia, într-o modestă cărticică, la Casa de editură „Amurg sentimental” a editorului şi poetului Ion Machidon, a propriilor tale zbateri poetice sau scriitoriceşti reprezntă pentru toţi o bucurie dar şi o recunoaştere că vocea, sensibilitatea şi prietenia ta au contat mult pentru noi! 
  
Că bunul nostru prieten tânăr, Iosif Nistor, talentat cântăreţ folk fredonează (şi) pe versurile tale, cu aranjament muzical propriul repertoriu, şi-a pus cu generozitate şi iubire pentru frumos casa, la dispoziţia unui cenaclu literar care îşi ţine lunar manifestările ? Vei fi cu siguranţă alăturea de noi, în gânduri şi simţiri, cum se spune. E drept, acesta este abia la început, dar poate ne vei „sugera” un sfat despre ce şi cum să fie mai bun, şi noi mai buni şi tu mai mulţumit!... 
  
Despre ai tăi, ce-aş putea să-ţi spun? Nu i-am mai văzut din 2003, când ţi-am călcat ultima oară casa, bănuiesc că sunt trişti cu toţii, părăsiţi cumva de bruma de curaj pe care le-o cereai mereu, urmele, ştii, nu se şterg uşor, încearcă probabil să meargă înainte (altfel cum, că viaţa e scurtă şi tu ştii bine asta!?). fiii tăi Gigi şi Viorel te evocă mereu, stau chiar de vorbă cu tine cerându-şi sfatul ca şi când n-ai fi plecat decât părelnic şi nu ţi-ar simţi lipsa, îţi spun pe nume (cum le-ai cerut-o) „Giovanni”, cum vă „mângâiaţi” reciproc tutuindu-vă (mai ales după „aventura” ta italiană, la Siena), Jeana ta n-a lăsat doliul şi te pomeneşte de fiecare dată invocându-ţi autoritatea totuşi paternă, fireşte în sprijinul ei de „tutore suprem”, te vizitează zilnic făcându-ţi la mormânt şi acasă, cele creştineşti rânduite. 
  
„Bobocul” speranţei tale de odinioară a înflorit de-a binelea, are şase rămurele pe tulpina-i fragedă, altoiul e bun şi prinde vlăstar împrăştiind miresme de brebenei şi floare de colţ de la Rucăr şi Zărneştii Braşovului, ghiocei, liliac şi iasomie de pe costişele Poienarilor de Muscel, pe unde îţi vei fi lăsat paşii copilăriei - în casa maicii tatălui tău Franz, pe care l-ai pierdut de mic - a adolescenţei demult crucificate pe crugul neiertător al timpului.  
  
Şi mai ştii ceva? Doamne, ce-ar fi fost de tine să afli şi de frăţiorul Aneimaria, de care nici eu care trăiesc încă n-am ştiut până deunăzi, când am aflat de la nora ta Georgiana că-ţi seamănă şi că te-ai fi „topit din picioare” de dragul lui şi că are cine să-ţi ducă numele mai departe pentru că, nu-i aşa?, la ce sunt buni bunicii, sau cum ziceai tu că li se zice aşa pentru că ale noastre „adrasle directe şi nemijlocite” când au nevoie de tine, te pun la treabă şi că-ţi zic bunic pentru că eşti „bun ici, buni colea” şi peste tot unde le poţi fi de folos...  
  
Despre fratele tău mai tânăr Viorel, de la Câmpulung Muscel, n-am ştire, am auzit că este şi el în suferinţă, despre iubita ta mamă Didina Grancii, cum îi ziceai tu, Sanda, apelând-o drăgăstos, că nu a rezistat nici ea prea mult fără tine şi a plecat să te caute pe „drumul către stele”, verişorul tău Vlaicu care a plâns cănd s-a despărţit de tine (săngele apă nu se face, nu?) a fost şi el răpus de boală la doi ani după plecarea ta, poate vă veţi fi întâlnit şi veţi fi continuat şi acol „dialogul”(!), urmează ca alţii să-şi poarte şi ei crucea până la venirea sorocului... 
  
Cu cel din urmă, care mi-a povestit totul de „pregătirea” ta de a începe „urcuşul stelar” şi a te pierde în pulberările universului dumnezeiesc (a fost martort direct, de data asta fără ţâfnă!) plănuisem să încropim căteva rânduri de aducere aminte, în memoria sufletului tău bun şi neînţeles. 
  
N-a mai apucat să se ţină de cuvânt şi nu datorită lui. Domnul l-a vrut lângă El! Am mai rămas eu, să îndeplinesc această proiecţie, până la urma-urmei omenească. Drept pentru care mi-am jurat să le îndrept cât pot pentru a mai rămâne o vreme împreună cu toţi şi iată, mă conformez ca atare... 
  
Ajută-mă, Doamne!  
  
Ghică Şerb, dimpreună cu „fârtaţii” tăi din Rucăr- Muscel  
  
(la apariţia postumă a vol. „NETERMINATE” apărută la Casa de editură „Amurg sentimental, 2011, cu o prefaţă semnată de scriitorul Ion Machidon 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Scrisoare către Ion (Dorel) Enache-Andreiaşi / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 205, Anul I, 24 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!