Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Cristea Aurora         Publicat în: Ediţia nr. 1009 din 05 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

Scrierea unei istorii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Paltonul din stofă groasă de culoarea untului pe care-l purta desfăcut, se murdărise repede, se motolise şi acum nu mai dădea acea notă de eleganţă pe care o dăduse cândva, ci părea un biet paltonaş cumpărat de la o tarabă oarecare, o ţesătură infectă, boţită şi palidă, nicidecum acea textură fină, aproape catifelată, pe care o avusese de-a lungul anilor. Din blana de nurcă de la guler câteva fire fuseseră smulse cu brutalitate lăsând să se vadă din loc în loc materialul de la reverele paltonului. Se făcuseră mici găurele pe care ea le privea uimită şi deziluzionată. Ar fi vrut să-şi aşeze această haină pe ea, să închidă paltonul cu nasturii şi să-şi reia acea alură de doamnă de prim rang avută o viaţă întreagă, doar că mâinile nu o ajutau. Erau strâns legate la spate cu o sfoară primitivă, într-un nod marinăresc prost făcut şi în grabă.  

În faţa ei erau câţiva militari pe care evita să-i privească.  

Într-o secundă marginea zidului pe care ea îl urmărea cu o atenţie sporită, se clătină şi se prăbuşi cu zgomot. Clădirea alunecase la orizontală, iar cerul îşi schimbă brusc poziţia într-o parte.  

Elena simţi o lovitură puternică la tâmplă dreaptă, dar nu avu puterea să-şi schimbe poziţia sau să ridice capul. Privi un timp pietricelele din dreptul ochilor, apoi un firicel de lichid cald îşi croi drum printre acele pietricele, şerpuindu-se ca un izvor de viaţă caldă, ducând cu el ultima speranţă, ultimul vis, ultima clipire. Ochii i se împăienjeniră, iar vocile din jur deveniră din ce în ce mai slabe. Închise ochii şi se lăsă în voia celor din urmă vise.  

Îşi aminti într-o fracţiune de secundă de anii din trecut, când fericită şi împlinită se pregătea să se ducă la Cazinoul din Constanţa.  

- Manea ţine morţiş să ne întâlnim cu toţii acolo, deşi sincer să fiu nu prea am chef, spuse Nicu strâmbând din nas.  

- Dar ce ai tu azi, de vrei să rămânem aici? Mie mi se pare o idee extraordinară. Abia mai ieşim şi noi... ne distrăm.  

- Prea protocolar mi se pare totul. Iar trebuie să stau în picioare alături de toţi lingăii...  

Elena se întoarse spre el şi-şi ţugui buzele delicat:  

- Hai, lasă, lasă, că şi ţie îţi place. Şi chiar dacă nu ţi-ar plăcea... Nu vrei tu să-mi faci pe plac?  

Soţul ei râse cu toată gura şi se apropie de ea:  

- Ce m-aş face fără tine?  

Îi cuprinse umerii firavi cu braţele lui vânjoase, apoi îşi coborî mâinile pe sâni şi poposi acolo, nevrând să le mai dea drumul. Elena se lipi cu spatele de trupul lui şi zâmbi.  

- Îmi boţeşti rochia, îl dojeni ea.  

Dar Nicu nu auzi şi o întoarse cu faţa către el:  

- În imbecilitatea asta care ne înconjoară, eşti singura rază de lumină.  

- N-ar trebui să te plângi. În fond, avem o viaţă frumoasă împreună, dragul meu.  

- Da, dar dacă n-aş fi vigilent, totul s-ar prăbuşi, Lenuţo.  

- Mai bine te-ai îmbrăca. Uite, eu deja sunt gata!  

Nicu o luă de gât şi amândoi priviră pe fereastră.  

- Ce frumoasă e marea!, şopti el sărutându-i urechea.  

Elena îşi lăsă capul pe umărul lui şi-l privi pe sub gene:  

- Au început să-ţi apară fire albe... Ai îmbătrânit, iubire!  

- Am îmbătrânit împreună...  

Deodată, ochii lui căprui luciră cu subînţeles şi izbucni vesel:  

- Ce spui? Mergem pe plajă?  

- Când?  

- Acum...  

- Eşti nebun!, râse Elena cu gura până la urechi.  

- N-am fost niciodată sănătos, doar ştii...  

- Nu, nu, nu...  

Nicu nu mai aşteptă şi o luă în braţe, învârtind-o prin toată camera:  

- Sunt un nebun, poate. Iar azi, vreau ca tu să fii nebuna mea.  

- Doamne... rochia mea cea albă, cumpărată de la Paris...  

Elena îşi strânse faldurile rochiei cu o mână, în timp ce cu cealaltă îşi luă soţul de gât, iar el, extaziat, deschise uşa repede şi alergă cu ea în braţe până la plajă...  

- Uită-te la noi!... Suntem nebuni de legat... Eu, gata îmbrăcată pentru dineu, tu în pijamale, amândoi pe plaja pustie...  

Râzând şi gâfâind, Nicu o duse direct în mare şi o aruncă cu rochie cu tot în apă, apoi el se băgă cu capul la fund şi înotă printre picioarele ei. Elena se învârti, urmărindu-şi soţul prin apă, neştiind dacă să fie supărată pe el că i-a udat rochia sau să se lase purtată de joaca de adolescenţi la care el o provoca. Nicu o apucă la un moment dat de picioare şi o ridică în sus, ieşind la suprafaţă:  

- Mi-ai stricat bunătate de rochie...  

Picăturile de apă se scurgeau pe chipul ei, iar coafura îi era distrusă.  

Nicu se opri din joacă şi îşi prelinse soţia pe trupul lui până când ajunse cu chipul în dreptul ochilor. O strânse în braţe şi o sărută pe păr, pe gât, pe sâni.  

- Nu eşti în toate minţile, se lamentă Elena cu o privire jucăuşă în ochi.  

Soţul ei nu răspunse, în schimb o sărută îndelung şi o ţinu strâns în braţe, cu apa mării scurgându-se pe trupuri.  

- Am făcut o scurtă baie în mare... Îmi era dor... Cât de puţin timp petrecem noi împreună...  

- Ştii că Manea trebuie să salveze aparenţele acum... Toată lumea va întreba de noi, iubitule.  

- Puţin îmi pasă mie de formalităţile astea. Aş vrea să fiu liber, aş vrea să fug, să mă ascund, să dispar, să fiu un om simplu...  

- Şi eu... dar acum, hai să mergem în cameră, să ne schimbăm.  

Elena se schimbă într-o rochie nouă, albastră, din mătase, evazată, până la genunchi. Îşi puse un cordon alb, mănuşi albe şi o pereche de pantofi albi, apoi se aşeză cuminte pe scaunul vechi sculptat din dreptul ferestrei. Uşa de la dormitor se deschise încet şi soţul ei apăru în prag:  

- Eşti superbă!  

Ea se ridică zâmbind şi-l privi cu admiraţie:  

- Mulţumesc, Şi tu arăţi extraordinar!  

- Mergem?  

O maşină neagră îi aştepta în faţa casei, iar un valet le deschise portierele.  

Se urcară în locurile din spate, iar maşina alunecă pe şosea, în noaptea care începea să se lase.  

- Bine aţi venit!, îi întâmpină Emil cu braţele deschise.  

- Bine v-am găsit!, spuse Elena zâmbind.  

- Doamne, ce frumoasă eşti!  

Elena roşi până-n vârful urechilor, iar Emil zâmbi jenat atunci când întâlni privirea de gheaţă a lui Nicu.  

- Scuze, scuze, dar nu m-am putut abţine... Chiar e frumoasă!  

- Data viitoare o să te fac să-ţi înghiţi limba. Ai auzit?, se încruntă Nicu la el.  

Discuţia fu întreruptă de Manea care sosi ţanţoş:  

- Îmi pare bine că vă văd...  

- Sper că n-am întârziat prea mult..., se scuză Elena.  

- În niciun caz. Şi, în fond, voi sunteţi deliciul acestei petreceri, voi sunteţi protagoniştii. Cei cărora nu le convine, n-au decât să plece acasă. Nu-i aşa?, se zburli el aruncând o privire ucigătoare lui Emil şi oamenilor acestuia.  

- Eu zic să începem petrecerea, schimbă delicat Elena subiectul. Cu ce începem? Vals?  

Atmosfera se destinse, iar Elena îşi luă soţul la braţ şi păşi în mijlocul ringului de dans.  

Sala arhiplină se opri în loc, iar muzica încetă. În clipa imediat următoare toată lumea se retrase pe margine, lăsând loc noii perechi sosite. Un ropot se aplauze sparse tăcerea, iar dirijorul făcu o plecăciune adâncă:  

- Bună seara tuturor! Propun ca această seară minunată s-o începem cu piesa Valurile Dunării,o operă cu răsunet în lumea muzicii internaţionale, compusă în urmă cu un secol de către compozitorul român Iosif Ivanovici.  

Au urmat aplauze şi urale îndelungi, apoi o linişte suavă învălui sala.  

Primele acorduri începură să se facă auzite, iar Elena păşi prima pe ringul de dans, foşnindu-şi rochia de mătase, ca o ispită dulce adusă valsului nemuritor. Bărbaţii o sorbeau din ochi, iar Nicu se simţea mândru că femeia asta frumoasă îi aparţinea în totalitate. Era a lui de o viaţă întreagă, iar existenţa fără ea nu şi-o putea imagina. Era de neconceput.  

Cei doi au făcut deschiderea serii, an dansat plutind pe aripi de vis, s-au privit în ochi şi au ignorat pe toţi din sală, ascultând doar acordurile orchestrei, trăind clipe unice şi imaginându-se într-o altă lume.  

Lumea le stătuse la picioare, erau respectaţi şi invidiaţi totodată.  

Fusese fericită, fusese iubită şi iubise cu aceeaşi intensitate, trăise momente supreme de împliniri şi-i mulţumea destinului pentru asta. Şi, Doamne, seara aceea fusese superbă, la fel ca multe altele de dinainte şi multe altele care aveau să urmeze de acum încolo.  

Acum însă viaţa i se scurgea din trup şi cu ochii minţii revăzuse scene dintre cele mai frumoase ale vieţii ei. Vru să-şi mişte capul şi să privească în stânga ei, către cel care fusese soţul ei timp de patruzeci şi patru de ani şi pe care-l iubise toată viaţa, dar nu mai avu putere. Urmări firicelul de lichid şi-şi dădu seama că acela era sângele ei, sângele care i se scurgea din trup şi care lua cu el în eternitate clipa cerşetoare a supremului infinit, transformând într-o ofrandă silită poarta de pe marginea neuitării.  

Pleca din zariştea pământească, altoindu-şi lacrimile pe tulpina unui catafalc însângerat, scriind o istorie macabră pe care o refuza cu înverşunare, zbătându-se în neputinţă, uimită de violenţa lumii. Militarii îşi făcură treaba cu o poftă pasională, apocaliptic-răzbunători, dornici de fapte năprasnice care să demonstreze tuturor îndârjirea graţie căreia avea să fie redată libertatea. Gândi cu ultimele puteri: „Ce tineri! Ce băieţi! Aceşti puşti au ucis un şef de stat împreună cu soţia lui: Nicolae şi Elena Ceauşescu!”  

 

septembrie 2013  

Referinţă Bibliografică:
Scrierea unei istorii / Cristea Aurora : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1009, Anul III, 05 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cristea Aurora : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristea Aurora
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!