Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 654 din 15 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

Scriem ca să nu se uite-de Mariana Cristescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Articol de Mariana Cristescu 
  
„Munţilor cu creasta rară,/ Nu lăsaţi straja să piară!”...  
  
„Pe noi ne poartă o putere providenţială din ţară în ţară românească şi ne-a adus şi aici, în Bucovina, şi ne va purta şi mai departe, în Ardeal, şi în toate părţile care au nevoie de noi, până când această Dacie va fi spălată de străinism şi să spunem că cerem dezrobirea noastră prin unirea cu România”. (Pantelimon Halippa) 
  
Scriem ca să nu se uite!  
  
Se apropie noiembrie. Şi, pentru toţi cei care mai simt româneşte, noiembrie înseamnă... Bucovina. 
  
„Glasul Bucovinei” - „organ de propagandă pentru unirea politică a românilor de pretutindeni” - a fost primul ziar românesc publicat la Cernăuţi, la 11/22 octombrie 1918, de profesorul Sextil Puşcariu şi alţi patrioţi bucovineni, înlocuind publicaţia „Czernowitzer Zeitung”. Editor şi redactor responsabil era Dionisie Bejan. La 12 octombrie 1918 s-a convocat adunarea de constituire a ziarului „Renaşterea” (cum s-a intenţionat iniţial să se numească). În cadrul adunării s-a hotărât înfiinţarea ziarului, dar, la propunerea lui Vasile Bodnărescu, acesta se va numi, în final „Glasul Bucovinei”. În primul număr al ziarului „Glasul Bucovinei” din 22 octombrie 1918, s-a publicat articolul „Ce vrem?”, semnat de 14 intelectuali bucovineni, care cuprindea aspiraţiile tuturor românilor aflaţi sub dominaţia austriacă: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”. Cotidianul „Glasul Bucovinei” a fost editat de Partidul Democrat al Unirii din Bucovina în perioada 1918-1923. Publicaţia era difuzată în Vechiul Regat, în Transilvania şi în Basarabia. 
  
Scriem ca să nu se uite! Ţara noastră a intrat în Primul Război Mondial, în vara anului 1916, alături de Antantă (Franţa, Imperiul Rus, Imperiul Britanic, Italia şi SUA), urmărind realizarea „României dodoloaţe” prin unirea cu Vechiul Regat a Transilvaniei şi Bucovinei, străvechi teritorii locuite de români. Vis de aur, plătit adesea cu jertfă de sânge şi viaţă de Neamul românesc, mereu trădat, mereu furat, mereu „drumeţ în calea lupilor”... 
  
Nu peste mult, în ziua de 7 noiembrie se vor împlini 95 de ani de la izbucnirea, în 1917, în Rusia, a Marii Revoluţii Socialiste din (25) Octombrie (pe stil vechi)/ 7 noiembrie (stil nou), eveniment (lovitură de stat ???) în urma căruia bolşevicii, conduşi de Vladimir Ilici Lenin şi „finanţaţi de germani, preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski”.  
  
Cu sacii în căruţă, guvernul roşu îşi îndeplineşte angajamentele faţă de germani şi decide retragerea Rusiei din război, hotărâre unilaterală ce va determina şi încheierea campaniei româneşti. România era singură acum, înconjurată de duşmani. Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale. Numai că, şi acum, ca totdeauna, cei primiţi cu bunăvoinţă şi aşezaţi de noi în capul mesei ne-au trădat: imediat a doua zi, generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicându-i şi pe români.  
  
La 26 noiembrie / 9 decembrie 1917, România a fost silită, deşi victorioasă pe front, să încheie armistiţiul cu Puterile Centrale.  
  
În plină revoluţie bolşevică, rusească, în Moldova noastră, debandada era în floare, unităţile militare ruse loiale încă ţarului fiind dezarmate şi neutralizate de revoluţionari. La 9 / 22 decembrie 1917, trupele române intervin, pentru a linişti situaţia. În replică, guvernul „condus de Lenin ordonă, la 3 decembrie 1917, arestarea reprezentantului român la Petrograd, Constantin Diamandy, iar la 13 / 26 ianuarie 1918 ordonă ruperea legăturilor diplomatice cu România”.  
  
„Cu acest prilej a fost confiscat Tezaurul României depus în 1917 în Rusia. O parte s-a reîntors în ţară, în 1935, o altă parte în 1956, însă cea mai mare parte a rămas în Rusia sovietică.” 
  
Practic, Pacea de la Brest-Litovsk, din 18 februarie / 3 martie 1918, între Rusia sovietică şi Puterile Centrale, precum şi intrarea trupelor germane în Ucraina lăsaseră România total descoperită. Între decembrie 1917 şi mai 1918 au loc discuţii pentru încheierea păcii între România şi Puterile Centrale, în cadrul cărora ministrul de Externe al Austro-Ungariei, Ottokar Czemin, cu obrăznicia arhicunoscută, tipică imperialilor, cere, nici mai mult, nici mai puţin, înlăturarea regelui Ferdinand! La 25 ianuarie / 7 februarie 1918, România primeşte un ultimatum din partea Puterilor Centrale, pentru încheierea păcii. Guvernul Ion I. C. Brătianu demisionează, se formează un nou guvern, condus de Alexandru Averescu, care va demisiona, la rându-i, urmat fiind de Cabinetul Alexandru Marghiloman. 
  
După preliminarii la Buftea, la 24 aprilie /7 mai 1918, România este forţată să semneze Tratatul de pace de la Bucureşti cu Puterile Centrale. O ruşine! Prin acest Tratat, ţara noastră era forţată: „să retrocedeze Dobrogea de sud (Cadrilaterul) şi să cedeze o parte a Dobrogei de nord Bulgariei, în timp ce restul regiunii, deşi în proprietatea nominală a României, urma să rămână sub controlul Puterilor Centrale; să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munţilor Carpaţi; să concesioneze, pentru 90 de ani, Germaniei, toate exploatările petroliere.” Din fericire, Tratatul nu a fost ratificat de către Parlamentul României, şi nici nu a fost promulgat de către Regele Ferdinand I. Ulterior, prin Tratatul de la Versailles, au fost declarate nule toate aceste sinistre prevederi, dispoziţiile nu au intrat în vigoare decât timp de şase luni, iar în octombrie 1918 înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilităţile, cu ajutorul armatei franceze conduse de generalul Berthelot. 
  
În ciuda impunerii păcii umilitoare de la Bucureşti din 1918, şi a prezenţei trupelor străine pe o mare parte a teritoriului naţional, România, redusă teritorial la Moldova, prin retragerea Armatei şi autorităţilor, continua să existe ca stat de sine stătător. Prima provincie care s-a unit cu Patria-Mamă a fost Basarabia, pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării. În ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa Ucraina. Complet izolată, Republica Moldovenească şi-a proclamat, la rândul său, la 4 februarie 1918, independenţa. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor - 138 deputaţi - a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.  
  
„Azi noi luptăm pentru cauza noastră naţională, pentru trezirea întregului neam de la Nistru până la Tisa. Ne batem pentru cauza neamului nostru, pentru idealul Unirii. Şi această clipă a sosit pentru întreg neamul de pretutindeni. Ieri, ideea Unirii s-a împlinit în Basarabia, azi ea se împlineşte în Bucovina şi mâine [se va împlini] în Ardeal, aşa că vom avea fericirea să avem o Românie mare” (Ion Buzdugan, secretar al Sfatului Ţării).  
  
„Desfăşurarea primei conflagraţii mondiale a adâncit şi criza de structură a regimului dualist austro-ungar şi a impus rezolvarea situaţiei provinciilor locuite de către români, şi anume, Bucovina şi Transilvania. Bucovina a fost teatru de război, numeroşi tineri fiind înrolaţi în armata austro-ungară, ceea ce a agravat suferinţele locuitorilor săi. Totodată, ea a constituit un subiect al planurilor Vienei în încercarea de reorganizare a Imperiului pe baze federale. Lupta naţională s-a radicalizat în provincie, în condiţiile înfrângerilor suferite de Puterile Centrale. Numeroşi ostaşi români din fosta armată austro-ungară, căzuţi prizonieri în Rusia, s-au înrolat în detaşamentele de voluntari care susţineau lupta pentru unitate natională. La 27 mai/8 iunie 1917 a sosit la Iaşi primul detaşament de voluntari transilvăneni şi bucovineni. Situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit în toamna anului 1918 când Austro-Ungaria, practic, se prăbuşise. Se vehicula teza anexării de către habsburgi, ca o ultimă soluţie de salvare, a Bucovinei la Galiţia, în timp ce Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei româneşti şi ameninţa cu intervenţia armată.” 
  
„Bucovină, plai cu flori,/ Unde sunt ai tăi feciori?/ Au fost duşi în altă ţară,/ Dar se-ntorc la primăvară.//...// Munţilor cu creasta rară,/ Nu lăsaţi straja să piară!/ Dacă piere straja voastră,/ A pierit şi ţara noastră”. (Grigore Leşe, „Cântec despre Bucovina”) 
  
Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor convocă Adunarea reprezentanţilor populaţiei româneşti din provincie. Acum şi aici s-a decis unirea Bucovinei cu teritoriile locuite de români, din Austro-Ungaria. 
  
„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotareldr acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei tări, umăr la umăr cu fratii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferintele unei acârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate cămpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferintă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat national unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat! 
  
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea Romăniei şi a puternicilor şi nobililor ei aliati s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre. 
  
Drept aceea 
  
Noi, 
  
Congresul general al Bucovinei, 
  
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, 
  
în numele Suveranitătii naţionale, 
  
Hotărâm: 
  
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”. 
  
A urmat ce era firesc să se întâmple: Unirea cea mare! Adunarea naţională de la Alba-lulia a avut loc la 18 noiembrie/1 Decembrie 1918. Ea a reunit peste 1.228 delegaţi aleşi şi peste 100.000 de oameni veniţi din toate colţurile Transilvaniei pentru a consfinţi, în mod liber de orice constrângere, hotărârea de unire cu Patria-Mamă. Adunarea a fost deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti. Într-o atmosferă de puternic entuziasm popular, prin glasul lui Vasile Goldiş, Marea Adunare Naţională a proclamat unirea „acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.  
  
„Nu-i nicăierea pe pământ,/ Nici omenie mai frumoasă, /Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt,/ Ca-n Bucovina mea de-acasă.// Aici şi cerul pare-un sat,/ Precum în orice sat e cerul,/ Aici e, parcă, mai curat/ Şi mai puternic adevărul.// Şi de la Dorna-n Câmpulung/ Şi de la Putna la Suceava/ Atâtea ceruri ne ajung/ Că parcă ne-mbrăcăm cu slava.// Acest străvechi pământ de fraţi/ Cu lacrimi l-a plătit lumina/ Oricâte ţări ai să străbaţi/ Nu-i nicăieri ca-n Bucovina.// Aicea fiecare an/ Cu brazi ne-mpodobeşte pragul,/ Pe când Vitoria Lipan/ Reintră-n basme cu Baltagul.” (Adrian Păunescu, „Cântec pentru Bucovina”) 
  
Scriem ca să nu se uite ! Scriem ca să se ştie, acum, şi-n viitorime. Se apropie noiembrie... Iar noiembrie înseamnă Bucovina, splendida Ţară a Fagilor şi a ctitoriilor Măritului Domn al Moldovei, Ştefan cel Sfânt.  
  
MARIANA CRISTESCU 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Scriem ca să nu se uite-de Mariana Cristescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 654, Anul II, 15 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!