Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Şcoala din Rucăr în secolul al XX-lea (XXIV)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În perioada 1 septembrie 2007 şi 15 iunie 2008 clasele V-VIII îşi desfăşoară programul şcolar tot în aceeaşi locaţie, iar grădinţa foloseşte în continuare spaţiul centrului comercial din Joseni aparţinând Cooperativei Rucăr. Sârgul neobosit şi creativ al doamnelor educatoare în amenajarea claselor, adesea pe cheltuială proprie, permite procesului instructiv-educativ să funcţoneze la parametrii de exigenţă ceruţi de programa şcolară în vigoare.  
  
Pe la mijlocul verii anului 2008 lucrurile par să intre pe un făgaş normal, lucrările sunt reluate cu şi mai multă îndârjire îndeosebi după alegerile locale din vara lui 2008, când este ales în funcţia de primar al localităţii dl. ing. Ionel Dulamă care, pentru a-şi respecta promisiunile electorale, dă un bobârnac (a se citi împrumut din buzunarul propriu !) de un miliard lei revigorării reparaţiilor acestei construcţii trebuincioase şi pentru revenirea elevilor dintr-un păgubitor şi îndelung pelerinaj, în chiar deschiderea noului an şcolar care bătea la uşă.  
  
În perioada acestor neaşteptate (nu şi iminente) vânzoleli, din care n-au lipsit dispariţia de materiale, schimbarea echipelor de lucru, etc. au fost efectuate la şcoală următoarele lucrări : fixarea termopanelor pentru ferestre şi uşi la toate clasele, grupuri sanitare, bibliotecă, cancelarii şi coridoare, decopertarea tencuieilor exterioare, prinderea plaselor de Buzău pe pereţii exteriori din spatele şi lateralele şcolii, schimbarea tablei vechi de pe acoperiş cu tablă Lindab, înlocuirea lemnăriei exterioare cu lemnărie nouă, schimbarea sangeacului, prinderea ştacheţilor şi a poliesterului pe acoperiş, baterea scândurei în vederea aplicării tablei noi, înlocuirea burlanelor şi jgheaburilor.  
  
În spaţiul interior au fost scoase scândurile vechi ale pardoselilor din fiecare sală de clasă şi birouri, coridoare şi grupuri sanitare, au fost date jos tencuielile pereţilor şi tavanelor, a fost pusă vata minerală pentru protejarea căldurii, a fost podit podul şcolii, întărit războiul cu stacheţi şi contraforţi noi, decopertate vechiul parchet din clase şi lambriurile din lemn, demolate sobele de teracotă, prinse plasele de Buzău pe pereţii verticali din întregul interior şi aplicate tencuieli noi, dat cu glet şi puse plăcile de rigips la etaj în locul tavanelor din lemn, la parter au fost coborâte tavanele mai jos cu 50 de cm şi au fost puse tavane false. Pereţii din partea de jos ai fiecărei clase, birouri, coridoare şi accesului pe scări la etaj au fost relambriaţi cu materiale noi din rumeguş presat şi cu hârtie pe el.  
  
De asemenea a fost înlocuită vechea reţea de iluminat electric pe bază de aluminiu cu una de cupru cu folosirea de becuri cu neon care este mai rezistentă, au fost aşezate scânduri cu smoală la sălile de la parter pentru a fi bătut parchet nou pentru pardoselile din clase, s-a lăcuit parchetul, au fost zugrăviţi pereţii, a fost înlocuită vechea instalaţie sanitară defectuoasă de scurgere cu tuburi de beton cu una de ţevi de PVC de 110 în diametru. În acest scop au fost înnoite complet grupurile sanitare de la parter şi etaj, au fost aplicate materiale noi din gresie şi faianţă, despărţitorile dintre cabine, pisoarul la băieţi, apa curentă şi ghiuvetele întregind gradul de civilizaţie mult timp vitregit, s-a montat fosă septică corespunzătoare cu trei cămine de vizitare, conform normativelor Uniunii Europene pentru aceste gen de lucrări, tot din aceste considerente fiind înlocuită conductele din galvan cu instalaţie cu furtun PVC. Împrejmuirea şcolii a folosit stâlpi din fier beton cimentati în pământ, la intrarea în curtea şcolii au fost montate porţi din fier forjat iar pe latura sudică fâşii de tablă de galvan prinse cu sudură de stâlpi îngropaţi în ciment. 
  
Schimbarea la faţă a şcolii impunea ca aderarea la noul look să se producă şi în interior, cu dotări care să înlesnească îmbunătăţirea instruirii elevilor şi a modernizării predării, printr-o nouă dimensionare şi reutilizare a funcţionalităţii spaţiului şi a mobilierului din dotare, prin apropierea şi adaptarea la noile tehnologii de predare mizând pe o maximă eficientizare a dotărilor materiale, didactice, audio-vizuale, adică exact în locurile pentru care au fost create : în laboratoare, cabinete, sală bibliotecă, etc.  
  
Începând din anul şcolar 2008-2009 a fost dat în funcţiune noul laborator de informatică al şcolii, cele 20 de calculatoare fiind conectate la internet, lecţiile de profil fiind susţinute exclusiv în acest spaţiu, cu un real câştig pentru elevii claselor ce au prevăzute în panul de învăţământ obiectul respectiv (şi pe care mai ieri îl aveau opţional în cadrul clubului elevilor şi în afara programului şcolar).  
  
Sala de sport a şcolii funcţionează într-o veche sală de clasă şi găzduieşte desfăşurarea orelor de educaţie fizică în condiţii oarecum acceptabile, cu dotări cumva noi (spaliere, aparatură de gimnatică-cal, ladă de sărituri, saltele), departe de a fi însă încăpătoare, fiind îndeosebi folosită când condiţiile meteo de afară nu o permit. Este de menţionat efortul celor doi profesori de a asigura condiţii normale pentru activitatea fizică şi sportivă a elevilor, prof. Viorel Constantinescu şi prof. Bogdan Soare.  
  
Celelate laboratoare şi cabinete şcolare sunt în curs de amenajare sau reamenajare : fizică şi chimie, biologie, matematică, geografie, sperându-se ca din anul şcolar 2009-2010 ele să funcţioneze din plin şi să permită totodată funcţionarea procesului instructiv-educativ al ciclului primar şi gimnazial doar în programul de dimineaţă. 
  
În vara anului 2008 a fost săpată şi turnată temelia noului local de grădiniţă iar lucrările de înălţare au început în ianuarie 2009, sperându-se în finalizarea lor la începutul anului şcolar 2009-2010. N-ar putea fi lipsite de interes nici contravaloarea tuturor acestor lucrări de reabilitare, firmele angajate de beneficiar (Primăria Rucăr), investiţii care au costat în total peste 2 milioane de lei noi, din care investiţia în proiectare de 90 mii lei iar cea de execuţie de 1.120.000 de mii lei (peste 20 miliarde lei vechi).. Firma care s-a ocupat cu proiectarea a fost selectată pe baza de licitaţie şi a fost câştigată de firma bucureşteană 3R Consulting Grup SRL iar cele de execuţie pe perioada 2006-2008 au fost câştigate şi au executat reabiltarea după cum urmează : SC.Profesional Construct Grup SRL Piteşti şi SC SIR Building 2003 SRL Bascov, ambele având drept front de lucru şcoala şi construcţia din temelii a noii grădiniţe.  
  
Au mai contribuit la anumite lucrări pasagere de finisaj în şcoală, la montarea porţilor din fier forjat de la intrarea în curtea şcolii o firma privată a unui localnic, firma Gepa Best Serv din Rucăr a patronulu Georgică Băcârcel iar în prezent se lucrează la turnarea planşeului de la noul aşezământ al grădiniţei din curtea şcolii (martie 2009) de către firma argeşeană de construcţii şi instalaţii Zeus din Piteşti. 
  
În afara proiectului de reabilitare propriu-zisă a şcolii, dar făcând parte din aceeaşi arie de preocupăr,i de dotare şi optimizare a funcţionare eficientă a spaţiului şcolar, se înscriu şi strădaniile profesorului de educaţie fizică V. Constantinescu, de a determina Primăria locală în vederea obţinerii unui minimum de fonduri pentru amenajărea, într-un viitor apropiat, a unui tern de sport, poliivalent şi multifuncţional. 
  
Prevăzut cu un fundament de pietriş pentru scurgerea apei, apoi cu un strat de pietriş mai mare peste care se va pune un strat gros de zgură de 20 cm ş,i în final, amplasarea unui covor verde (gazon) din material sintetic, este tot ce se poate obţine în acest moment de criză financiară, prin care trece nu doar ţara ci întreaga lume. 
  
Terenul va fi împrejmuit cu gard metalic şi va găzdui orele de sport ale şcoilii dar şi alte manifestări sportive şcolare, îndeosebi practicarea sporturilor de echipă şi mai puţin cele individuale : teren de sport multifuncţional în aer liber pentru handbal, baschet, volei, fotbal, cu instalarea de ţevi şi porţi metalice mobile, cu coşuri de baschet mobile şi care va avea în total o suprafaţă de 32x16 m.  
  
Costul estimativ al acestor amenajări se va ridica la aproape 2 miliarde de lei noi, din care Primăria va suporta 1,6 miliarde, restul urmând a fi obţinuţi din sponsorizări sau un eventual credit bancar. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Şcoala din Rucăr în secolul al XX-lea (XXIV) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 302, Anul I, 29 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!