Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Şcoala din Rucăr în secolul al XIX-lea (VIII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Terenul pe care s-a ridicat şcoala, ar fi fost cedat special pentru acest scopm de către postelnicul Şandru Băjan, acesta avându-l cumpărat de la un vecin de-al său, pe timpul când acesta traversa o gravă criză materială. Localul este construit din zid de piatră de râu şi calcar de stâncă până la etaj, în grosime de 70 de centimetri iar etajul este înălţat din cărămidă, zidul având o grosime de 60 de cm. La început, noua construcţie a fost învelită cu şindrilă (şiţă), executată de oameni de-ai locului, abia mai târziu adăugându-i-se alte rânduri de şiţă, pentru ca după războiul întâi mondial, localul să fie acoperit cu tablă.  
  
Şcoala se compune dintr-un singur corp omogen, structurat în două pavilioane, identice ca mărime şi împărţirte în încăperi funcţionale. Fiecare pavilion este împărţit, la parter în patru săli de clasă, o sală de atelier (iniţial tâmplărie) iar la etaj, două săli de clasă, o sală de cancelarie, o sală muzeală, o sală de festivităţi pentru diferite manifestări şcolare şi extraşcolare. Grupurile sanitare fac corp comun cu localul propriu-zis al şcolii şi se găsesc atât la parter cât şi la etaj. În timpul Războiului de Întregire (1916-1918), ca şi celelalte imobile din sat, particulare sau publice, edificiul şcolii a suferit avarii serioase iar procesul de învăţământ a fost serios perturbat şi chiar suspendat. Pardoseala stricată pe alocuri, geamurile sparte, cercevelile rupte şi smulse, mobilierul dezarticulat şi devastat. Începând din vara lui 1917 au fost luate măsuri de către învăţătorii locali, care de altfel au fost mobilizaţi pe loc, pentru a repara ceea ce se putea repara şi mai ales, pentru a reconstrui, completa şi reconfecţiona mobilierul şi materialul didactic al şcolii. 
  
Toată arhiva şcolii a fost distrusă, cea mai mare parte arsă şi o bună parte împrăştiată aşa că, primele două decenii ale secolului al XX-lea vor fi greu de reconstituit - dacă nu imposibil, din punct de vedere al problematicilor care fac obiectul întreprinderii de faţă : proces şcolar, oameni, activităţi, înfăptuiri, etc. 
  
Două decenii mai târziu de la aceste constatări, şcoala a fost vizitată de directorul Ţinutului Bucegi (cum fusese împărţită ţara la acea vreme), dr. Alexianu care, văzând cât de marcată de nenorociri fusese şcoala şi cât de impunătoare este încă, a luat măsuri pentru a fi reparată în mod radical. Lucrările au fost făcute din fondurile prefecturii judeţului Muscel, sub directa supraveghere a Serviciului tehnic al acesteia. Tot acum sunt înlocuite scările din lemn cu scările din piatră şlefuită şi cimentuită aflate la intrarea în şcoală sau cele care duc la etaj, ca şi pardoseala coridoarelor, care erau de asemenea din lemn şi se aflau într-o stare avansată de uzură. Tabla simplă de pe acoperiş este înlocuită cu tablă zincată, mai rezistentă la intemperii, se modernizează grupurile sanitare prin racordarea acestora la reţeaua comunală de apă, sunt pardosite din nou sălile cu lemn de stejar, brad şi tei, sunt înlocuite cu binale din materiale aşijderea încăperile de clasă (uşi, ferestre), sunt refăcute sobele din cărămidă adusă de la Bughea şi Albeşti iar treptat, acestea sunt înlocuite cu cacle din faianţă. Totalul general al lucrărilor de reparaţii (manoperă, materiale, transport, etc.) s-au ridicat la peste 7 milioane lei (la valoarea leului din acea vreme). 
  
Pe 9 noiembrie 1940, după cutremurul înspăimântător din acea zi, şcoala a fost grav avariată: parte din ziduri au fost crăpate, unele sobe dărâmate, geamurile făcute ţăndări, fiind afectate cu deosebire sălile situate la etaj. Dată fiind situaţia, cursurile şcolare în sălile de la etaj sunt suspendate, este refăcut întregul program al şcolii, astfel încât orele de program şcolar al elevilor se desfăşoară numai în prima jumătate a zilei, prin redistribuirea exclusivă a acestora în sălile de la parter. 
  
Noua reconfigurare a programului şcolar pe clase şi învăţători s-a făcut pe tot restul anului 1940 şi până la începutul anului şcolar următor. În vara anului 1941 s-au făcut din nou reparaţii, ele fiind suportate de bugetul Comitetului şcolar. Şcoala a fost din nou parţial avariată în cutremurul din decembrie 1941, fără ca pagubele pricinuite să fie majore şi să determine întreruperea cursurilor. În sfârşit, un al treilea cutremur din 13 aprilie 1942, îndreptăţeşte pe C. Cotolan, revizorul şcolar al plasei Radu Negru, să menţioneze că "şcoala nu mai este cu putinţă să funcţioneze"şi să recomande regruparea elevilor din nou pe clase, pentru a nu se ajunge la o suspendare totală a cursurilor şcolare. După cum se vede, deşi în condiţii destul de grele, cu mare parte a locaţiei transformată în lagăr de prizonieri, cu învăţători mobilizaţi pe front sau refugiaţi în Moldova, şcoala a devenit mixtă şi a ţinut cursuri - chiar dacă adesea întrerupte - cu învăţătorii Ion Macedonescu, Ion Ştefănescu şi Eliza Alexandrescu. 
  
În ceea ce priveşte încadrarea personalului didactic din Rucăr, după datele de la Arhivele Statului, acesta s-a prezentat în linii mari, astfel : 
  
După Ilie Bunescu, care şi-a încheiat activitatea didactică în 1867, a urmat Stan Alexandru, numit în decembrie 1867 până în februarie 1868, când a fost ales subrevizor şcolar. A fost urmat de preotul Ion Lungianu, tatăl scriitorului Mihail Lungianu. Pe acesta îl găsim funcţionând până în 1874, alături de Ion Năstase, numit aici din anul 1871. Din 1871, aceştia au funcţionat împreună, şcoala fiind încadrată cu doi învăţători: unul plătit din bugetul statului, iar celălalt din bugetul comunei. 
  
În noiembrie1874 a fost numit Ion Anastasescu în locul lui Ion Lungianu, iar în decembrie 1875 este numit Mihai D. Chiţescu în locul lui Ion Anastasescu, destituit, deoarece se ocupa cu specula. 
  
Mihai D. Chiţescu, absolvent al gimnaziului "Matei Basarab"din Bucureşti a funcţionat la Rucăr până în martie 1877, când a fost mutat la Piteşti. Împotriva acestui învăţător a făcut multe reclamaţii preotul Ion Lungianu, care dorea să funcţioneze şi ca învăţător, dar sătenii au fost împotriva numirii sale. Spre a putea fi numit ca învăţător era nevoie de o dovadă de bună purtare din partea satului. 
  
Din 1874 a fost numit la Rucăr şi Ion N. Predoiu, originar din satul vecin Dragoslavele, iar în locul acestuia a solicitat numire N. Andreescu din Retevoieşti. Intenţinând să se preoţească în Rucăr, acestuia nu i s-a aprobat mutarea de la Retevoieşti. 
  
La 12 decembrie 1876 este numit la Rucăr Gh. Arifeanu. Venea de la şcoala din Boteni. Din 1877 revine (şi) ca învăţător preotul Ion Lungianu, deşi rucărenii s-au împotrivit . El conduce clasele I şi II iar Gh. Arifeanu, clasele III şi IV. În luna august a anului 1877, Consiliul Permanent de Instrucţiune Publică hotărăşte ca şcoala din Rucăr să fie socotită în rândul celor urbane. Revizorul judeţului Muscel intervine şi propune să fie lăsată tot ca şcoală rurală, cu două posturi de învăţători. 
  
Din 1879 vine la Rucăr Nae A. Ghica. În perioada 1891-1900 au funcţionat la şcoala de băieţi din Rucăr mai mulţi învăţători. Astfel, in 1891 a fost numit Bucur Ţuţuianu, originar din Valea Mare-Pravăţ. Fiind ales subrevizor şcolar acesta n-a funcţionat la Rucăr fiind suplinit în 1891 de Gheorghe Ionescu şi Nae Ghica, în 1892 de Gh. Arnăuţescu şi D. Popescu, iar în 1895 de C. A. Popescu Priboieni. Din 1895 până în 1898 şi-a desfăşurat activitatea didactică la Rucăr şi Ion Gh. Muşetescu, originar din Măţău-Muscel. 
  
În 1896, şcoala avea patru posturi ocupate de: Nae A. Ghica, suplinind pe Bucur Ţuţuianu, de Gh. Arifeanu , Ion Muşatescu şi Petre Popescu-Ciufu. Din anul 1899 este numit Ion Macedoneanu, în acest timp mai funcţionând la şcoală cei pomeniţi mai înainte. În 1903-1904 a venit Ion Ştefănescu, apoi Vasile Ganea în 1905, iar mai târziu Toma Ştefănescu şi Dan Rădescu. 
  
Şcoala de fete a luat fiinţă la Rucăr în octombrie 1869, la propunerea lui Ion N. Rudeanu, prefectul judeţului. Comuna avea atunci peste 450 de familii. Prima învăţătoare suplinitoare, numită la 17 octombrie 1869 cu 40 de lei pe lună, a fost Mariţa Solomonescu. Şcoala de fete a funcţionat atunci în casele unui fruntaş de-al locului cu ascendenţă boierească, Alexandru Cotârleţ. În septembrie 1870, se organizează concurs pentru ocuparea postului de învăţătoare la şcoala de fete din Rucăr. Ecaterina Stoenescu, probabil reuşită la concurs, fu numită la Rucăr învăţătoare la şcoala de fete, la 16 decembrie 1870. 
  
În noiembrie 1873 se organizează un nou concurs pentru şcoala de fete din Rucăr. Ecaterina Stoenescu se mută la altă şcoală. Au participat la concurs Rosa Braun şi Ecaterina Popovici. A reuşit cea din urmă, prima neprezentând la timp actele de studii. Este interesant de reţinut că, în 1870, şcoala din Rucăr este fixată ca model pe judeţ. 
  
În 1877 a venit Demetra M. Coşoreanu, absolventă a şcolii centrale de fete din Craiova , originară din Bucureşti. Absolvise şcoala cu media 10. În acelaşi an, Ecaterina Popovici demisionase. 
  
În anul şcolar 1891-1892 au funcţionat la şcoala de fete din Rucăr Irina Anastasescu, la clasele I şi II şi Olga Arifeanu, la clasele III şi IV. 
  
În anul 1896, şcoala avea trei învăţătoare: Olga Arifeanu, Maria Gh. Mardare şi Virginia Gh. Mardare (Irina Anastasescu, în 1892 se găsea internată în Spitalul Brâncovenesc, iar pe la 1901 era încă suplinită de Toma Silvestru din Galaţi). La şcoala de fete funcţiona în acel timp şi Ecaterina P. Popescu, soţia lui Petre Popescu Ciufu. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Şcoala din Rucăr în secolul al XIX-lea (VIII) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 279, Anul I, 06 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!