Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   



Şcoala din Rucăr în sec. al XVII-lea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL II - ŞCOALA DIN RUCĂR ÎN SECOLUL AL XVII-LEA 
  
Pe înfăptuirile veacurilor XV-XVI s-au înălţat interesante elemente de cultură şi civilizaţie românească, instituţionalizate în secolul următor, vreme de apogeu pentru întreaga spiritualitate românească premodernă. 
  
Fenomenul se explică printr-un complex de împrejurări, care a permis dezvoltarea accentuată şi continuă a mijloacelor de răspândire a culturii începând, fireşte, cu învăţătura de carte şi cu spiritul creator şi administrativ. 
  
La aceasta a contribuit existenţa unei perioade de stabilitate internă, datorată unor lungi domnii (Matei Basarab, Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino, C-tin Brâncoveanu) dar şi al existenţei pe plan internaţional, a unor neîncetate frământari, schimbări generatoare de noi perspective. 
  
Se poate spune, că veacul al XVII-lea a fost o perioadă de intense şi constante contacte şi infiltrări ale culturilor răsăritene dar şi occidentale în acest spaţiu. 
  
Deşi, începând mai ales din a doua jumătate a secolului al XVI-lea asistăm la o peroadă de avânt al traducerilor de cărţi în limba română, înfăptuită mai ales de către târgovişteanul Coresi, în primele decenii ale secolului al XVII-lea observăm o tendinţă tradiţională de reînviere a limbii şi culturii slavone, întreţinută în special de marea boierime şi de clerul înalt. S-a văzut aceasta mai ales prin activitatea desfăşurată în jurul primelor tipărituri şi a şcolii slavone de la Târgovişte.  
  
A.D.Xenopol menţionează că Matei Basarab a încercat să înfiinţeze o şcoală slavonă "înaltă", după modelul celei de la Iaşi şi Kiev. Există însă şi o altă tendinţă şi anume aceea a promovării limbii române, a introducerii ei în cancelaria domnească şi cea metropolitană. 
  
Se punea chiar problema scoaterii limbii slavone din biserici. Această tendinţă este în creştere în secolul al XVII-lea şi, după cum observa George Ivaşcu, tot mai mult cultura de limbă slavonă îmbracă haina limbii române. 
  
Este interesant de observat că această tendinţă de folosire a limbii române în documente apare în mai mare măsură în mediul sătesc. 
  
"Scriitorii", diecii, logofeţii, folosesc în scris limba română aproape în ex-clusivitate. 
  
Din cercetarea a peste 230 de documente scrise în Rucăr în secolul al XVII-lea, din cele care s-au mai putut păstrat (unii rucăreni fiind nevoiţi să-şi părăsească satul şi să fugă în Ţara Bârsei, iar alţii în Vrancea) am găsit un număr de 37 ştiutori de carte, unii dintre ei scriitori de documente, alţii dascăli şi preoţi sau martori cu semnătură proprie. Este de subliniat că toţi aceştia au scris în limba română, cu formulări apropiate de cele din vremea noastră, dovezi ale unei limbi româneşti bine închegate folosită în scris. 
  
Iată de pildă, un zapis de vânzare scris în anul 7162, adică în 1654, prin care trei fraţi din Bughea vând lui Coman din Rucăr Piscul Râului: "Adică eu Stanciul Bughianu, feciorul unchiaşului Dobrotă din Bughea şi cu frate-meu Vladu şi cu frate-meu Oancea şi cu nepoţii mei Stan şi Oprea şi Stanciu, feciorii uncheaşului Bodei, dat-am zapisu nostru ca să fie de mare credinţă şi stătătoriu la mâna uncheaşului Coman şi a fiu-său Istrate, precum să să ştie că le-am vândut muntele nostru tot adică Piscul Râului, tot, în jos şi în sus. În jos până în apă şi în sus până în vârf, şi-n curmeziş până în Piscul Ars şi Bugheanul, iar tot în sus, până în vârful Păpuşii şi în jos până în apa cea mare şi în curmerziş până în în izvorul Păpuşii, cel mai mare, şi în jos tot până în apă, cum ţine matca. 
  
L-am vândut tot să n-aibă nimenea treabă. Că l-am vândut de bună voia noastră şi fără nici o nevoe. Şi l-am vândut şi cu ştirea tuturor rudeniilor noastre şi a fraţilor mei şi a nepoţilor mei, ca să fie unchiaşu lui Coman şi fiului său, lui Istrate moşie lor şi feciorilor lor, moşie stătătoare şi ohumnică în veci şi cine se va trage din ei. Şi l-am vândut acest munte cu apa, cu uscatul, cu pădurea, cu ce-ar fi împrejurul lui, cât scrie mai sus şi l-am vândut drept bani gata ughi 19. Drept aceea şi noi i-am dat acest zapis al nostru, credincios şi adeverit ca să fie lui de credinţă. 
  
Şi când am făcut acest zapis al nostru, credincios şi adeverit mulţi preoţi şi oameni buni au fost mărturii: întâi popa Bratu şi popa Mihai, şi Stanciul pârcălabul şi Stoica Bărbuleasa şi Vlaicu Păloiu şi Fulga şi Ţintea şi Stan Crudu şi Sosav şi Voina lui Cucui şi Ancu, şi Aldea Băcica. Aceşti oameni buni au fost când am făcut zapis credincios şi adeverit şi încă Iarca Mechia şi Vlad Nedealcai. 
  
Iar cine se va ispiti a strica sau a sparge acest al nostru zapis, credincios şi adeverit, să fie poreclit şi afurisit de 318 părinţi de la Nicheia şi să lăcuiască sufletul aceluia om într-un loc cu Iuda şi cu Aria şi cu alţi nelegiuiţi în veci. 
  
Şi pentru adevărata credinţă ne-am pus degetele şi iscăliturile mai jos ca să se crează. Am scris eu popa Bratu cel bătrân din Rucăr, luna martie 28 zile, leat 7162<1654>. Martori: Eu Stanciul, Eu Vlad, Eu Vlad, Eu Stan, Eu Oprea, Eu Sosav, Eu Stanciu pârcălb, Eu Stoica. Eu Radu pârcălab (urmează semnăturile). 
  
După cum observăm, acest act este scris de popa Bratu care ţine să adauge că era la vârsta bătrâneţii şi care, desigur, învăţase să scrie în vremea copilăriei şi ca atare nu mult după Scrisoarea lui Neacşu din Campulung din anul 1521. 
  
O remarcă se impune a fi necesară: dacă în scrisoarea sa Neacşu foloseşte cuvinte slavone, popa Bratu ne prezintă o limbă română curată, clară, lipsită total de slavonisme, melodioasă, aproape poetică. 
  
Se ştie că încă de la începutul secolului al XVII-lea, aici, ca şi în alte sate moşneneşti, începe lupta de eliberare din rumânie, care avea să se desăvărşească la Rucăr în perioada 1633-1641. 
  
Se mai ştie că după răscumpărarea din rumânie, sătenii, determinaţi de "iuţeala vremurilor", încep să-şi înstrăineze delniţele avute până atunci în devălmăşie. Şi astfel, unele se vând, altele se pun zălog pentru diverse datorii, dându-se zapise de la unii la alţii, acte doveditoare. 
  
În acest timp, deţinătorii de capital, pârcălabii, preoţii, neguţătorii, foloseau de multe ori acte false. Nu puţine sunt plângerile unor rucăreni privind înşelarea lor prin "zapise mincinoase". Şi astfel, spre a nu mai fi înşelaţi au fost, în mod firesc, interesaţi să înveţe carte. Mărturii ale unei limbi române închegate rezultă şi din inscripţiile de pe monumentele epigrafice din Rucăr, adevărate cronici istorice în piatră, datând de peste trei secole. Şcoala de la Rucăr a fost, cu siguranţă, mult mai veche dar nu s-a găsit încă documentul care să o ateste, concluzia rezultând indirect şi implicit din realităţile vremii. 
  
Atestarea documentară a şcolii rucărene de acum trei veacuri şi un sfert este menţionată într-un document scris în anul 1686, de către Zaharia, care la numele său adaugă calitatea ce avea, aceea de "dascăl de copii ot Rucăr". 
  
(dn vol. "Monografia Şcolii generale Nae A. Ghica din Rucăr-Argeş", autori Gheorghe Pârnuţă şi George Nicolae Podişor, ediţie revăzută, adaptată şi adăugită) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Şcoala din Rucăr în sec. al XVII-lea / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 261, Anul I, 18 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!