Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 359 din 25 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Sărbătoarea Crăciunului sau Praznicul Împărătesc al Naşterii Domnului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Naşterea după trup a Domnului Hristos îşi relevă importanţa dacă o raportăm la importanţa capitală pe care o are Trupul Domnului în lucrarea mântuitoare înfăptuită de Hristos.  

Astfel, Hristos însuşi spune: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan, 6, 51); „dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan, 6, 53); „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan, 6, 54); „Trupuleste adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan, 6, 55); „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”.  

Dar cum putem mânca Trupul lui Hristos şi bea Sângele Lui? Aceasta o arată Mântuitorul la Cina cea de Taină: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei, 26, 26-28). Aşadar, în urma binecuvântării, prin puterea dumnezeiască, pâinea şi vinul s-au preschimbat realmente în Trupul şi Sângele lui Hristos, mântuitor, dătător de viaţă veşnică, iar apostolii s-au împărtăşit în mod real din Sfântul Trup şi din Sfântul Sânge.  

La Pogorârea Sfântului Duh, apostolii vor „lua putere” („venind Duhul Sfânt peste ei”) şi vor putea să invoce coborârea harului, a puterii dumnezeieşti, care să preschimbe pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos. Adică vor putea săvârşi sfânta taină a euharistiei sau taina sfintei împărtăşanii, numită „frângerea pâinii” şi „paharul binecuvântării” (Fapte 2, 42). Prin intermediul ritului euharistiei operează energiile dumnezeieşti care preschimbă în mod real pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului, astfel că a mânca acea pâine şi a bea acel vin înseamnă realmente împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, aspect capital subliniat de Sf. Ap. Pavel: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?” (I Corinteni, 10, 16). Apostolii vor transmite primilor episcopi harul dumnezeiesc necesar săvârşirii sfintelor taine: „De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele” (2 Timotei 1, 6). Iar aceştia la rândul lor îl vor transmite mai departe, într-un lanţ neîntrerupt („succesiunea apostolică”). Datorită neîntreruptei transmisii apostolice a energiilor dumnezeieşti, în Biserica Ortodoxă taina euharistiei se săvârşeşte şi acum aşa cum au săvârşit-o apostolii la Cincizecime, iar credincioşii de azi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos aşa cum s-au împărtăşit şi primii creştini.  

În concluzie, Naşterea după trup a Domnului Hristos trebuie slăvită în aceeaşi „măsură” în care este slăvit Sfântul Trup al lui Hristos şi în care este slăvită Jertfa acestui Trup. Datorită Naşterii şi Jertfei Trupului sfânt al lui Hristos este posibil să ne împărtăşim cu acest Trup şi să avem astfel parte de mântuire şi viaţă veşnică („dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” - Ioan, 6, 53). Când Hristos le cere apostolilor să se împărtăşească cu Trupul Său şi să săvârşească taina euharistiei, le cere implicit să slăvească Naşterea Sa după trup, Naşterea acestui Trup sfânt, dătător de mântuire şi viaţă veşnică. Când Hristos îşi Jertfeşte pe cruce Trupul pentru mântuire, ne cere implicit să slăvim Naşterea acestui Trup a cărui jertfă e dătătoare de viaţă veşnică. Dacă acest Trup este slăvit şi dătător de mântuire, aşa cum şi este, atunci şi Naşterea Sa este slăvită şi este începutul lucrării mântuitoare a lui Hristos.  

Biserica Ortodoxă priveşte evenimentul sfânt al Naşterii Domnului ca fiind începutul lucrării mântuitoare înfăptuite de Hristos, ce va continua cu Jertfa şi cu Învierea Sa, iar apoi cu trimiterea Mângâietorului, cu Pogorârea Duhului Sfânt. De aceea, cinsteşte aceste trei evenimente capitale prin trei „praznice împărăteşti” (sau „sărbători domneşti”), care sunt cele mai mari din cele 12, în această ordine: Paştele (Învierea Domnului), Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh), Crăciunul (Naşterea Domnului).  

Deci praznicul Naşterii Domnului este al treilea ca importanţă. El este pregătit printr-un post de 40 de zile („postul Crăciunului”, „Advent” sau „Aşteptare”. Este precedat de Înainteprăznuirea Naşterii Domnului (la 20 decembrie) şi de Ajunul Crăciunului.  

Praznicul debutează cu slujba de Priveghere de seară a Naşterii Domnului. Aceasta începe cu Pavecerniţa Mare, când se cântă troparul şi condacul praznical, precum şi imnuri speciale de slăvire a naşterii Mântuitorului. Apoi preoţii rostesc sfinte invocaţii de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului şi untdelemnului, după care credincioşii vor mânca pâinea binecuvântată şi înmuiată în vin, şi vor fi unşi cu untdelemn. Acest rit se numeşte „litia” sau „artoklasia”. El atestă încă o dată legătura indisolubilă dintre Naşterea şi Jertfa şi Învierea Domnului şi împărtăşirea cu Trupul Său Sfânt. Urmează slujba de Utrenie, când se cântă în întregime Canonul Naşterii Domnului, iar credincioşii cinstesc icoana Naşterii Domnului. Praznicul se încheie cu Liturghia din ziua Naşterii Domnului.  

Toate aceste rituri săvârşite în biserică stau sub semnul slăvirii Naşterii după trup a lui Hristos, astfel cum enunţă „irmoasele” Canonului Crăciunului "Hristos Se naşte! Slăviţi-L!". Şi slăvim Naşterea lui Hristos pentru că ea este o taină, o minune dumnezeiască: “Taină minunată şi neobişnuită văd” (irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Naşterii).  

„Taina minunată şi neobişnuită” a Naşterii a fost dezvăluită de Duhul Sfânt profeţilor şi proorocilor din Vechiul Testament cu mult timp înainte de împlinirea ei. Spre exemplu, proorocului Isaia: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Is. 49, 1).  

Însuşi Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe îngerul Gavril să îi vestească Fecioarei Maria că îl va naşte după trup pe „Fiul Celui Preaînalt”. Iar arhanghelul i-a transmis Sfintei Fecioare binecuvântarea lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28).  

Aşadar, Naşterea lui Hristos este o binecuvântare de la Dumnezeu Tatăl, un nou legământ al lui Dumnezeu cu omul de la alungarea din rai, prin care Dumnezeu este din nou cu noi, aşa cum era în paradis. Însuşi Dumnezeu Tatăl, prin Duhul Său şi prin îngerul Său, ne spune să ne bucurăm de Naşterea lui Hristos, pentru că astfel Dumnezeu este cu noi şi prin ea suntem binecuvântaţi cu prezenţa Domnului.  

Tot astfel, Duhul lui Dumnezeu i-a dezvăluit Elisabetei că Maria va fi mama după trup a Domnului, iar această revelaţie a fost un prilej de supremă bucurie: „Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-43).  

Iar la Naşterea lui Hristos păstorilor li s-a arătat îngerul Domnului, „mulţime de oaste cerească” şi însăşi slava necreată a Domnului, care „a strălucit împrejurul lor” (Luca 2, 9, 13), cum avea să strălucească şi la Schimbarea la Faţă a lui Hristos.  

Şi îngerul Domnului le-a binevestit păstorilor„bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Aşadar bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului este pentru „tot poporul”, adică pentru toţi credincioşii, generaţie după generaţie, inclusiv pentru credincioşii de astăzi.  

Iar pentru Naşterea după trup a Mântuitorului, „mulţime de oaste cerească” l-a lăudat pe Dumnezeu astfel: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Aşadar ierarhiile angelice l-au slăvit pe Dumnezeu pentru Naşterea Domnului şi au slăvit această Naştere, care a unit Cerul cu pământul, Increatul şi creatul, şi a adus aduce pe pământ pacea, împăcarea cu Dumnezeu după alungarea din rai.  

Concluzionând, mai trebuie subliniat că Biserica Ortodoxă, slujind praznicul împărătesc al Crăciunului, prin care se bucură şi slăveşte Naşterea Domnului, este în acord cu Duhul Sfânt, care le-a dezvăluit proorocilor Vechiului Testament evenimentul capital al Naşterii lui Emanuel („Cu noi este Dumnezeu”), ce întemeiază un Nou Testament; este în acord cu îngerul Domnului, îngerul Gavril, care i-a transmis Sfinte Fecioare să se bucure pentru că Domnul este cu ea, pentru că îl va naşte după trup pe Fiul lui Dumnezeu; este în acord cu Duhul Sfânt care i-a insuflat Elisabetei bucuria că o vede pe Maica după trup a lui Dumnezeu; este în acord cu toate ierarhiile îngereşti care L-au slăvit şi îl slăvesc pe Dumnezeu pentru taina minunată a Naşterii Mântuitorului - Nou Legământ între Dumnezeu şi oameni; este în acord cu Mântuitorul însuşi, care şi-a Jertfit sfântul Său Trup pentru „viaţa lumii”, pentru ca noi să avem viaţă veşnică, să rămânem întru El şi El întru noi, în vecii vecilor.  

Aşadar, să respectăm canonul Crăciunului, el însuşi insuflat de Mângâietorul, Duhul adevărului, şi să credem şi să rostim împreună cu îngerii, la un ison: "Hristos Se naşte! Slăviţi-L!", „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.  

Taina Naşterii după trup a lui Hristos a fost revelată de Duhul Sfânt proorocilor Vechiului Testament ca fiind evenimentul viitor prin care Dumnezeu îi iartă pe oamenii căzuţi sub păcatul strămoşesc şi încheie cu ei un Nou Testament, prin care vor moşteni mântuirea şi împărăţia cerurilor. Iar proorocii au vestit viitoarea naştere a lui Emanuel („cu noi este Dumnezeu”) ca fiind cea mai mare nădejde, cel mai important moment din cursul istoriei, când Dumnezeu va fi din nou cu oamenii. Aşadar oamenii Vechiului Testament îşi puneau toată nădejdea în venirea Mântuitorului, în Naşterea după trup a Fiului lui Dumnezeu, în venirea în lume a celui care „se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină”, cum proorocea Sf. prooroc David (Psalmul 103). Astfel că, pentru lumea Vechiului Testament, Naşterea Domnului a fost evenimentul cel mai sfânt, în care s-a manifestat pe deplin slava dumnezeiască necreată şi la care au fost prezente ierarhiile angelice, evenimentul cel mai aşteptat, către care s-a concentrat de generaţii nădejdea tuturor, pentru mântuire şi viaţă veşnică.  

Concluzionând, se poate spune că lumea Vechiului Testament se afla în aşteptarea Naşterii Mântuitorului, că Sfânta Scriptură în toată această parte a ei „strigă” pentru Naşterea lui Hristos, prin cuvintele sfinţiilor prooroci, inspirate de Duhul Sfânt. Este astfel lipsită de orice sens afirmaţia, susţinută de unii, că nu există pasaje în Scriptură referitoare la celebrarea naşterii după trup a Mântuitorului, în condiţiile în care toată nădejdea oamenilor din Vechiul Testament era pusă în acest eveniment. Să negăm faptul că Naşterea Mântuitorului este punctul culminant al Vechiului Testament ar însemna să intrăm în contradicţie cu Sf. proroc Isaia şi să negăm cuvintele Sfântului Duh însuşi.  

Lucrurile stau tot astfel şi în cazul Noului Testament, de vreme ce acest Nou Legământ este realizat tocmai prin Naşterea lui Hristos, ca semn al iubirii lui Dumnezeu: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16). Cum am putea să nesocotim cuvintele arhanghelului Gavril când îi spune Fecioarei Maria să se bucure pentru că Domnul este cu ea şi că îl va naşte după trup pe Fiul Domnului? Cum să nesocotim cuvintele îngerului Domnului prin care le vesteşte păstorilor „bucuria mare pentru tot poporul” a naşterii Mântuitorului? Să nu sărbătorim, să nu slăvim acest sfânt eveniment, ar însemna să stăm împotriva Duhului lui Dumnezeu şi a îngerilor care au vestit în Scripturi „bucuraţi-vă!”.  

Mai trebuie precizat că denumirea de „Crăciun” este denumirea populară a sărbătorii religioase a Naşterii lui Hristos şi nu reprezintă o altă sărbătoare. Nu există o sărbătoare populară şi o altă sărbătoare religioasă, ci una şi aceeaşi sărbătoare religioasă. Chiar şi Biserica Ortodoxă foloseşte pentru această sărbătoare denumirea populară de Crăciun, ca pe un termen sinonim (spre exemplul, „postul praznicului Naşterii Domnului” sau „postul Crăciunului”). Astfel, la „Crăciun”, ortodoxia (biserica şi poporul credincios) sărbătoreşte Naşterea lui Hristos după trup.  

Se poate însă constata că pentru mulţi creştini ortodocşi sărbătoarea Crăciunului reprezintă din ce în ce mai mult un fel de sărbătoare pur „laică” şi din ce în ce mai puţin sărbătoarea religioasă a Naşterii Mântuitorului. Unul dintre motive constă în neparticiparea la slujbele bisericeşti săvârşite la „praznicul Naşterii Domnului”. Dar un motiv foarte puternic îl constituie cu siguranţă exacerbarea extremă a laturii „laice” a sărbătorii Crăciunului, într-atât încât să sufoce caracterul religios, deşi acesta este definitoriu pentru această sărbătoare. Astfel, pentru foarte mulţi, bucuria sărbătorii nu mai are nicio legătură cu bucuria vestită Sfintei Fecioare de arhanghelul Gavril, cu bucuria vestită păstorilor de „mulţimea de oaste cerească”, ci este o bucurie raportată la reunirea membrilor familiei, la prosperitatea familiei, la schimbul de cadouri…  

Într-un astfel de mediu în care latura umană, lumească a sărbătorii Crăciunului, tinde să voaleze tocmai elementul central, care este de ordin supra-uman, supra-lumesc, dumnezeiesc, nu trebuie să uităm că esenţial este darul de sus, darul lui Dumnezeu, adică „pâinea cea vie care s-a pogorât din cer”, pentru că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Acest „dar” nepreţuit este Naşterea după trup a Domnului, este Trupul Său sfânt, pe care El l-a Jertfit pentru ca oamenii să se împărtăşească cu El, ca să rămână întru El când „cerurile şi pământul vor trece”, pentru veşnicie.  

autor,  

Denis Marian MALCIU  

Referinţă Bibliografică:
Sărbătoarea Crăciunului sau Praznicul Împărătesc al Naşterii Domnului / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 359, Anul I, 25 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!