Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   



Şapte ani!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şapte ani!!!!! Nu e vorba de „cei şapte ani de-acasă”, ci de cei şapte ani de când “şi-a luat zborul”, din liceu, o generaţie de mate-info, căreia i-am fost dirigintă. Ce face şi facebook-ul ăsta! Uite-aşa m-am găsit, regăsit...cu o parte dintre cei care au apucat fire diferite ale Ariadnei, spre lume. 
  
M-am întâlnit, întâmplător, cu una dintre fete, pe stradă, nu departe de staţia de firobus. Mi-a spus că mi-a văzut profilul pe facebook şi că aşa s-au reînodat discuţii...cu mine...apoi între ei, foştii colegi. „De ce să aşteptăm întâlnirea de 10 ani, când ne putem întâlni mult mai des? Să ieşim ...la o bere!” a decretat Anca…şi-a dat adunarea! 
  
Sâmbăta trecută au fost 40 de zile de la moartea tatălui meu. Am fost la mine la sat...la cimitir, să sfinţească popa mormântul, apoi, la restaurantul din comună (aşa se ţin acum pomenile). Au fost 40 de oameni, 40 de pahare („izvorul”) şi 40 de colaci. După, am plecat spre Timişoara, pentru întâlnirea cu “zmeii”.  
  
Pentru că mă ştiu o persoană mai neconvenţională, au ales un bar...super modern! “Bruiaj Bar”. Stâlpii de la intrare...volume de cărţi. Pereţii, capitonaţi cu citate celebre, maxime, gânduri (la wc era cel mai amuzant...caricaturi şi glume/poante/bancuri...peste tot). În sală, o gaură de şoarece...iluminată artistic şi scris deasupra, ca la Tom şi Jerry...”Gyuri”. 
  
Anca rezervase „o aripă” a barului…să fim doar noi. Nu ştiu când au trecut aceşti ani ! Mie nu mi se păreau ei prea mult schimbaţi. Avem un cuplu reuşit (erau prieteni din liceu). Am povestit de la nunta lor, despre poze, planuri de viitor. Majoritatea terminaseră facultatea, erau la masterate, angajaţi, la firme de prestigiu ori cu afacere proprie deja. Vorbeau cu mare lejeritate despre schimbarea locurilor de muncă. Sunt la vârsta când toate porţile le sunt deschise. Sunt tineri competitivi, ambiţioşi...trăiesc într-o lume aprigă, în care s-au acomodat, din mers, dar şi-au păstrat şi candoarea copilăriei (mă uitam cu câtă pasiune şi plăcere jucau băieţii, la un moment dat, un joc cu bile...nu i-am reţinut numele...azi totul e “englezit”...şi tocmai auzisem ce posturi şi ce responsabilităţi şi-au asumat deja). Ne-am rotit unii pe lângă alţii şi ne-am ascultat poveştile. Unele erau ...pentru toţi, dar şi multe erau...cu ţintă. Nu m-am gândit niciodată câte lucruri rămân nespuse când se despart, aşa, oamenii şi le duci cu tine... 
  
Dacă azi am, ca dirigintă, o clasă predominant de fete, harnice şi gălăgioase, gata să se ia de păr pentru cea mai mică aluzie, dar şi să facă, pline de devotament, voluntariat la un azil de orfani, clasa de acum 7 ani era mai echilibrată...fete-băieţi, dar şi ca atitudine. Am auzit, peste ani, întâmplări de tot hazul, ori de spaimă de-a dreptul...despre care habar n-am avut...de prietenii şi rivalităţi nebănuite...impresii despre mine şi despre colegii mei...ştiute şi neştiute. Mă reflectam, ca într-o oglindă a vremii, redescoperindu-mă, cu uimire. În ochii lor, totul părea altfel. Anii de liceu îşi decantau clipele...feerice sau de coşmar. Ascultam cu ochii măriţi de bucurie. Am crescut frumos, împreună cu colegii mei, alături de părinţii lor naturali, nişte copii reuşiţi. Mereu simt o strângere de inimă când îi aud pe unii spunând : Of, generaţiile de-acum... Aş fi vrut să fi pus o cameră de înregistrat. Se spuneau lucruri frumoase, grave şi adevărate, care-mi demonstrau, că aceste chipuri tinere, foarte tinere încă, au dezvoltat în ele nişte minţi agere, ancorate bine în realitate şi nişte suflete sensibile. 
  
O fază, plină de amuzament şi lacrimi, gen “Viaţa bate filmul”, s-a petrecut între Andreea D. şi “dama” din tânărul cuplu. Dacă tot eram la ora mărturisirilor, Andreea ne-a povestit cât a suferit ea după căţeluşa ei (n-am reţinut rasa)...de 80 de kg! Fătase cu greu nişte pui morţi şi, de supărare şi boală, vânătăi şi inflamaţii pe la ţâţici, săpa florile din grădina vilei. Azi aşa, mâine aşa...până când mama Andreei s-a supărat şi a dus-o în parc şi-a abandonat-o. Când i-a trecut supărarea, s-a dus să o caute. Ia-o de unde nu-i ! A strigat-o pe toate străzile, a căutat-o în toate văgăunile parcului...n-a mai fost de găsit. Când a venit Andreea acasă de la job, jale mare! A pus afişe în tot oraşul şi-a oferit o recompensă imensă. A anunţat la radio, în toate ziarele locale...săptămâni de-a rândul...şi nimic. Ascultând povestea, Any, “soţia”, îl chemă pe Adrian să spună şi ei o poveste, despre şeful lor. Acesta oprise la o fântână publică să umple un bidonaş cu apă şi lăsase uşa maşinii deschisă. Când se întoarse...un câine, cât un viţel, la el în maşină! A încercat să-l dea jos, cu frumosul, cu strigatul...se şi temea oarecum de masivitatea animalului. Pentru că şederea se prelungea, iar el era grăbit, şi-a făcut curaj şi a urcat la volan. “Viţelul”şedea blând pe scaunul din dreapta. Se vedea că mai fusese “pasager”. Ajuns la job, n-a avut încotro...a lăsat câinele-n maşină...cu geamul uşor deschis. De la birou a trimis pe cineva, cu experienţă la animale, să-i dea apă într-o găleată, câinelui. „Viţelul” a lăsat şi apă şi tot şi s-a dus după urma noului stăpân. Când l-a văzut cum sare pe el şi-l linge, bucuros că l-a găsit, şefu’ s-a decis “să-l adopte”. 
  
„Are camera lui (de fapt a ei...că e căţea), jucării, mâncare, persoană plătită pentru plimbare şi companie, ca un copil. A fost tot aşa, bolnavă la ţâţici...şi a operat-o în Austria, că mai avea şi ceva complicaţii abdominale, de la o posibilă fătare cu probleme, iar spitalele veterinare de la noi nu sunt încă atât de sigure”...completă Adrian. 
  
Ochii Andreei se umplură de lacrimi...dacă e căţeluşa ei? „Are şi un tatuaj în ureche?” 
  
“Asta nu ştiu, dar pot verifica...”o asigură Any. 
  
Cei trei s-au retras pentru „detalii”...telefon nou stăpân...parc pe unde se plimbă... 
  
“L-ai distruge dacă i-ai lua-o! Omul ăsta nu ştie altceva decât firma şi căţeluşa lui”...îl aud pe Adi. 
  
“Nu-i aşa că aş fi o ticăloasă dacă i-aş lua-o? Omul ăsta i-a dat şansa vieţii...îi oferă condiţii...iar noi am abandonat-o. Aş vrea, totuşi, să o văd...” îmi mărturiseşte Andreea. 
  
Mă gândesc la viaţa mea...la vieţile noastre. De câte ori nu ne simţim sau nu suntem, cu adevărat abandonaţi de cei pentru care am fi fost în stare „să muşcăm”. Câţi dintre cei care abandonează mai au sincere remuşcări şi câţi dintre abandonaţi mai au şansa unei noi vieţi...mai bune? 
  
Mă uitam la chipurile acelea tinere...iluminate artistic...erau relaxate...eram cu ei, la o bere, la Gyuri, într-o sâmbătă seara, din viaţa lor...după 7 ani... şi îmi zâmbeau când ne intersectam privirile. Ei nu m-au abandonat! 
  
Azi, deschid mailul şi citesc...: 
  
Andreea Dinca 13 aprilie la 15:22  
  
“Sunteti incredibil de frumoasa si plina de viata! Ieri neavand ce sa mai fac pe la lucru am inceput sa caut pe facebook...diverse, am intrat pe profilul dvs. si m-am uitat putin pe postari...asa am ajuns la micile dvs. proze. Sunteti minunata! De ieri citesc intr-una si acasa si la lucru...incredibil cum traiti viata. De fapt stand si gandindu-ma asa la anii de scoala, sincer va marturisesc ca pana la facultate ati fost singura profesoara la care am invatat de voie si nu de nevoie :)). Aveti un stil incredibil de a capta atentia, cel putin cu mine ati reusit, doar ma cunoasteti ca nu sunt chiar "usa de biserica":)), de multe ori mi s-a intamplat sa ne povestiti la ora fragmente din romane, sa merg fascinata acasa si dupa citirea cartii sa fie parca mai putin palpitant, dar felul in care povesteati...era unic. Ar fi frumos sa avem mai multi profesori si oameni ca si dvs. Nu-mi recomandati si mie o carte?...as vrea sa incep sa merg pe mana dvs. :). Va pup si va multumesc pentru ziua de ieri, de azi si cele ce vor urma. “ 
  
Plâng...sunt lacrimile unei “mame” pe care “copiii” nu au abandonat-o încă...după 7 ani... 
  
Timişoara, 14.04.2011  
  
Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Şapte ani! / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 104, Anul I, 14 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!