Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Ştefana Ivănescu         Publicat în: Ediţia nr. 748 din 17 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Săgeata lui Cupidon III (titlu provizoriu)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Luni, 16 iunie 1995 
  
ora 11:00 
  
Am o stare permanentă de nelinişte, pe care încerc să o maschez faţă de cei din jur. Nu reuşesc însă în totalitate. Sunt cicălitoare, nu-mi convine nimic din ce fac subalternii. Nu îmi explic ce am. Fugitiv îmi trece prin minte Dragoş, însă îndepărtez rapid amintirea. 
  
- Doamna doctor, la telefon! 
  
- Cine este? 
  
- Nu ştiu, nu s-a prezentat! răspunde morocănoasă secretara. 
  
- Alo! Dr. Popescu la telefon. 
  
- Bună Flori, Dragoş te caută. 
  
Inima îmi bate în ritm alert, simt cum mă lasă picioarele, aşa că îmi trag un scaun şi mă aşez pe el. 
  
- La cât termini programul? 
  
- La ora două. 
  
- Bine, vin să te iau la două. 
  
Nu cere acordul meu, doar mă anunţă, ca şi cum ar fi de la sine înţeles. 
  
Îmi fac procese de conştiinţă. De ce am acceptat? Nu era cazul! Sunt femeie serioasă, cum am putut să accept invitaţia unui bărbat pe care abia l-am cunoscut? Ce dacă este naşul copiilor Dianei? Nu ştiu nimic despre el. Acum, am făcut-o, am făcut-o! Momentan nu mai pot da înapoi. Şi până la urmă, ce am făcut aşa grav? 
  
Flori – ora 23:00 
  
Dragoş a venit la ora două aşa cum a spus. M-a invitat la masă, dar am refuzat, mă aştepta tanti Zinaida. Am fost şi am băut câte o cafea şi câte un nectar de piersici. Am fost însă neplăcut surprinsă de primirea ospătăriţei: “Bine aţi venit, domnule inginer”. La remarca mea că este cunoscut prin baruri, mi-a răspuns că este bărbat, trebuie să-şi petreacă timpul liber într-un fel . Mie nu-mi inspiră încredere acest mod de distracţie, mai uşor te duce cu gândul în alte direcţii... dar am trecut peste episod. Nu era cazul de mai multe comentarii. Seara ne-am întâlnit iar, am luat cina împreună, apoi la fel, m-a condus acasă. Nu a făcut nici un fel de aluzii, nici un gest care să mă pună pe gânduri. A fost plăcut, este un tip deştept, ai ce discuta cu el. . . La despărţire m-a întrebat dacă sunt de acord să ne mai vedem... “ Dacă ai timp de pierdut”, i-am răspuns eu. “Am...” a fost răspunsul lui. Am acceptat. La acest gând inima o ia razna în pieptul meu. Suntem maturi, el nu mai este un puşti cu caş la gură, iar eu nu mai sunt o copilă. Se va mulţumi doar cu nişte ieşiri la cafea şi filme? Sigur nu... Încearcă, dacă merge, bine, dacă nu, iară bine... Aşa sunt bărbaţii... Dar ce crede despre mine? Dacă am divorţat o să cad în braţele primului venit? Nu este cazul să mă ambalez, ce-i al meu e pus deoparte, aşa se zice... I-am spus că mai rămân aici numai până la sfârşitul lunii octombrie, la întâi noiembrie trebuie să fiu la noul post. Este mulţumit şi aşa. “Nu aduce anul ce aduce ceasul” a fost concluzia lui! 
  
Dragoş – ora 23:00 
  
Am sunat-o pe Flori în urma unui impuls de moment. Oricum nu aveam altceva în perspectivă. 
  
Adevărul este că îmi place. Înaltă, suplă, abdomen plat... nu este brunetă cum îmi place mie, dar şi aşa, şatenă este foarte drăguţă. Şi mai este ceva.... este inteligentă, nu este limitată... are vocabular, idei, îşi susţine cu argumente părerile... nu mă plictiseşte... 
  
Rememorez dansurile cu ea, îi simt mlădierea în braţele mele, crisparea când am strâns-o uşor la piept. Nu a mai dansat de mult cu un alt bărbat în afara soţului, este timorată... îmi vine în cap remarca. A acceptat să ne mai întâlnim. Vom vedea ce iese. Însă am impresia că nu îi prea place prin baruri. Dacă mă gândesc bine, nici nu este recomandat, în situaţia noastră, dar care ar fi o altă soluţie? Să o invit la mine? Aşa ar fi cel mai bine, dar va accepta? Am să încerc ...  
  
Am anunţat-o că nu ne vedem următoarele două zile, deoarece plec în delegaţie, la Fieni. Avem un şantier deschis acolo. A zis că nu este nici o problemă. Mi-ar fi plăcut să spună că îi pare rău, că-i va fi dor de mine. E u de pe acum îi simt lipsa! 
  
Joi, 19 iunie 1995 
  
ora 20:00 
  
Mergem la un film, la cinematograful din oraş. Este un western, nu cine ştie ce, dar ne simţim bine. Nu mă deranjează zgomotul din sală, fluierăturile, tropăiturile. La intrare Dragoş a cumpărat o pungă cu floricele de porumb. Eu o ţin în mână, dar ne servim amândoi din ea. Este un bun motiv ca degetele lui să le atingă mereu pe ale mele, am chiar impresia că aceste atingeri nu sunt chiar întâmplătoare. Mă simt ca în adolescenţă când întunericul sălii de cinema era un bun paravan pentru mângâieri uşoare, scurte îmbrăţişări, chiar un sărut fugar pe obraz! 
  
La o scenă mai violentă, în care unul dintre eroii pozitivi moare împuşcat, îmi dau lacrimile, pe care le şterg rapid, să nu mă fac de râs. Dar Dragoş observă, îşi trece braţul pe după umerii mei şi îmi şopteşte la ureche:”este doar un film”. 
  
... Ne plimbăm prin zona mai îndepărtată a parcului, la umbra copacilor bătrâni, rămuroşi, rămăşiţe ale pădurii ce îmbrăca în vremuri de mult trecute malurile Lacului Mare. Umbra care se intensifică o dată cu lăsarea întunericului şi concertul păsărelelor ce se pregătesc de culcare îmi dau senzaţia de început de lume, iar singurătatea mă înfioară! 
  
De fapt aici nici nu sunt alei, sunt poteci ce se strecoară printre copaci şi tufişuri. Totuşi, din loc în loc încă mai sunt băncuţe pe care stau îmbrăţişate cupluri ce caută izolarea. 
  
Pe una din aceste băncuţe căutăm şi noi odihna câteva minute, timp în care discutăm cu ardoare despre film. Dragoş constată că sunt uşor impresionabilă şi nu pierde ocazia de a mă tachina în legătură cu lacrimile vărsate. 
  
- Chiar dacă sunt ficţiuni, filmele prezintă frânturi de realitate! îi răspund foarte serioasă. Noi, femeile, suntem mai uşor impresionabile! De mică plângeam când murea câte un erou pozitiv! 
  
- Doamna mea, eşti tare tensionată! Nu mai eşti copil, eşti femeie matură! Caută să te relaxezi, altfel nu ai să simţi plăcerile vieţii! 
  
La restaurant mâncăm o friptură, bem câte un coniac şi o cafea, după care mă conduce acasă. Probabil nu vrea să mă preseze. 
  
La despărţire, mă invită la o plimbare vineri seara: 
  
- Te rog nu te supăra, refuz eu invitaţia. Trebuie să mă mai ocup şi de treburi gospodăreşti. 
  
Aici este şi ceva adevăr. Am de spălat câteva rufe, de călcat şi să fac curat în casă. În ultimele zile am cam neglijat aceste aspecte. 
  
- Dar sâmbătă şi duminică? Suntem liberi amândoi. 
  
- Sâmbătă dimineaţa mă voi ocupa tot cu treburi gospodăreşti. Dar sâmbătă seara ne putem vedea. Despre duminică vom discuta sâmbătă. 
  
Pe figura lui se reflectă părerea de rău, dar nu are obiecţii. Şi eu simt la fel, însă cred că este mai bine aşa. Nu este vorba de nici un calcul, doar am nevoie să-mi limpezesc gândurile. 
  
Sâmbătă iau prânzul cu tanti Zinaida, apoi stăm de vorbă la o cafea. Îi povestesc despre Dragoş, iar dânsa îmi povesteşte amintiri din tinereţe, cum îi făcea curte viitorul soţ, obiceiuri din acele timpuri. Îmi mai povestise şi mama cu alte ocazii ceva asemănător, însă dânsa vedea lucrurile din altă perspectivă. 
  
- Nu te mai gândi la fostul. Eu te ştiu de când te-ai măritat şi ai venit în Alexandria. Te-am văzut mireasă, maică. Erai o copilă subţirică foc, cu mijlocelul ca de viespe. Şi frumoasă... iar Victor te sorbea din priviri! Arătai fericită, aşa cum se cuvine să fie o mireasă care se bucură de alesul inimii... Dar ochii te trădau... Cine ştie să citească omul... Apoi te-ai schimbat... Rar te mai vedea cineva veselă. Doar copiii reuşeau să te mai scoată din stările alea. Cu copiii te porţi tare frumos... Să ştii că lumea nu te condamnă... 
  
- Aşa zici dumneata, dar lumea vorbeşte. 
  
- Gura lumii este slobodă. Sunt şi din cei care vorbesc aiurea, fără să ştie. Dar vecinii ştiu şi doar asta contează. Nu vezi că te salută, îţi zâmbesc când treci pe stradă? 
  
- O fac din obligaţie. Am rămas vecini în continuare, eu am meseria mea, se gândesc că au nevoie de analize. 
  
- Nu gândi aşa. Victor nu a ştiut să te aprecieze! Te sfătui ca pe fata mea, dacă aş fi avut bucuria de a avea copii! Tu acum eşti cu simţurile amorţite! Trebuie să te dezmorţeşti, trăieşte-ţi viaţa cât eşti tânără! 
  
Auzi ce sfaturi îmi dă tanti Zinaida! De la mama nu aş auzi aşa ceva! 
  
- Tanti, hai să schimbăm subiectul! 
  
- Cum vrei tu, maică! 
  
- Spuneai mai devreme că ai mânca clătite. Avem lapte? Ştiu că ouă avem. 
  
- Vrei să faci clătite?! exclamă bucuroasă. 
  
- Da şi diseară când vine Dragoş să mă ia, îl servim şi pe el! 
  
- Ce bucurie îmi faci, fata mea! Nu am mai mâncat clătite de ani de zile! 
  
Sunt gata înainte de ora şapte seara, când urmează să vină Dragoş. Când acesta soseşte, tanti Zinaida îl invită să ia puţin loc la măsuţa de sub cireş, pe care pusese o faţă de masă curată. Ies şi eu din casă, aducând pe tavă platoul cu clătite, trei farfurii şi trei tacâmuri, şerveţele. Tanti aduce apă proaspătă într-o cană mare de sticlă şi câte un pahar pentru fiecare. 
  
- Ce-i cu festinul ăsta? întreabă Dragoş, dar pe faţa lui se vede că este încântat. 
  
- Nu este nimic, dar am făcut clătite şi ne-am gândit să te servim şi pe tine. 
  
Ne îndreptăm din nou spre aleile din zona veche a parcului şi ne aşezăm pe o bancă mai izolată, adăpostită sub coroana unui ulm bătrân. Vorbim încet, parcă pentru a nu tulbura liniştea tot mai adâncă ce se lasă în jurul nostru. 
  
- Dar vorbesc mai mult eu... remarc la un moment dat. 
  
- Îmi place să te ascult... 
  
Buzele lui spun una, dar ochii negri, strălucitori ca două diamante, vorbesc despre altceva, în timp ce îşi trece braţul peste umerii mei şi mă lipeşte uşurel de el. Corpul lui emană o căldură plăcută, iar pe mine mă trec fiori la atingerea lui. 
  
- S-a lăsat răcoare, hai să mergem... încerc să maschez emoţiile care mă cuprind... 
  
- Îţi fac o propunere, dar să nu te superi. Să mergem la mine, facem un grătar, bem cafeaua şi un coniac şi stăm de vorbă, să ne cunoaştem mai bine. Doar dacă doreşti, nu trebuie să te simţi obligată. 
  
Respir adânc, a venit momentul! De asta îmi era teamă! Că nu se va mulţumi doar cu un dans nevinovat, filme, cafele şi coniacuri. Cum să reacţionez? Îmi aduc aminte de fiorii pe care îi simţeam în braţele lui în timp ce dansam, de dorinţa de a mă ţine în braţe, pe drumul spre casă, de emoţia din această seară... Şi-o fi dat seama? Dacă da, nu mă miră invitaţia pe care o face, unei femei în floarea vârstei, nu unei adolescente! Nu ar fi vorba că aş face sex cu el, nu mai sunt adolescentă, este bărbat bine, nu mi-ar displăcea, însă eu sunt femeie serioasă, am şi copii. Îmi aduc aminte de sfaturile mamei. Că o femeie nu trebuie să se lase prea uşor, că bărbaţii sunt perverşi etc., etc. Şi am auzit destule ca să-i au dreptate. Pe de altă parte, nici nu mai suntem la vârsta când să ne plimbăm prea mult prin parcuri. Iar eu abia am divorţat. O relaţie aşa de repede? Dar oare nu caută doar o aventură de o noapte? Ştiu că şi asta este foarte posibil. Bărbaţii te dau deoparte de cum obţin ceea ce vor... iar el, singur fiind, sigur asta caută... Se cade? 
  
- Bine, dar nu stau prea mult, doar o cafea, îi răspund cu îndoială în glas. 
  
Ne continuăm drumul şi constat că locuieşte foarte aproape. La cincizeci de metri, în capătul străzii mele. Este un bloc de garsoniere. 
  
- Cum de stai aşa aproape şi eu nu te-am văzut până acum? 
  
- Eu te ştiu din vedere, dar nu era cazul să te abordez. Ştiam cine eşti, că eşti căsătorită şi ai doi copii... Când mergi pe stradă ai o atitudine... şi o privire care te îngheaţă... Îţi impune o barieră! Să-ţi dau un exemplu. Te-am salutat acum câteva zile pe stradă, erai cu o colegă, cred. Mi-ai aruncat o privire... 
  
- Nu-mi vine să cred că aşa par eu altora. Mie mi se pare că sunt foarte sociabilă. 
  
- Da, eşti sociabilă în particular, când eşti în grup restrâns, între prieteni. Altfel, “pe aici nu se trece”! 
  
Locuieşte într-o garsonieră tip, la parter. De pe palier se intră într-un hol micuţ, de aici în baie şi în cameră, care este mobilată cu un studio acoperit cu o pătură de lână grena, un şifonier, o măsuţă mică şi două taburete. Într-un colţ, pe o servantă, un televizor. Lipsesc mileurile şi bibelourile. Nimic nu îţi dă sentimentul că acolo ar locui şi o femeie. Din cameră se trece într-un balconaş transformat în bucătărie. Este curat, îmi place asta la un bărbat. La o femeie este normal, dar în general bărbaţii nu le prea au cu gospodăria. Dar este dotat. Are aragaz, un dulăpior, vasele aşezate în ordine. 
  
- Îţi ţii singur gospodăria? Pari a fi foarte ordonat. 
  
- Da, singur. Şi sunt meticulos. O fi poate deformaţie profesională. 
  
- Cu ce te ocupi? 
  
- Sunt inginer şef la Societatea pentru Construcţii şi Întreţineri Hidrotehnice. 
  
Nu ştiu chiar nimic despre el. Pentru mine nu a existat până acum. De fapt auzeam de la Diana şi Cornel de “naşul”, dar nu am fost niciodată curioasă în legătură cu el. Nu aş fi fost “femeie serioasă”. Ştiam doar că acolo, undeva, este un naş care le-a botezat copiii. 
  
- Dacă îmi dai ce-mi trebuie, fac eu grătarul, mă ofer pentru a-mi masca tensiunea. 
  
- Eşti musafira mea specială, vei fi servită! 
  
Grătarul este excelent, se cunoaşte că se descurcă singur. Şi cafeaua este foarte bună, tare şi amară, cum îmi place mie. Pe o tavă pune sticla de coniac, cea de apă minerală şi tot el umple cele două boluri şi paharele cu apă. 
  
Flori – ora 0:30 
  
După plimbarea în parc am fost la Dragoş acasă. Mi-a plăcut garsoniera lui, curată, ordonată. A fost o gazdă agreabilă. Grătarul, cafeaua şi coniacul, foarte bune. 
  
Am povestit despre copilăria mea, despre primul meu Moş Crăciun, pe atunci se numea Moş Gerilă. Eram mici, eu nu mersesem până atunci cu colindul. În acel an mi s-a permis să merg cu fetiţele la cei din curte şi la alţi câţiva vecini. Dar aşa, aproape de casă, pentru mai departe eram prea mici. Cântam “Bună seara la Moş Ajun”. Aveam o trăistuţă în dungi, nu ştiu din ce o făcuse mama şi era plină cu covrigei, mere, nuci şi alte bunătăţi. Pe acele timpuri nu se dădeau bani. Eram tare mandră, eram deja “mare”. 
  
... În dimineaţa de Ajun m-am trezit în miros de cozonac. Mama îi copsese deja şi era un miros ... Nouă, copiilor, ne făcuse un cozonăcel într-o crăticioară şi ni l-a rupt atunci, cald. O adevarată fericire! Mai târziu am aflat că de fapt ni-l făcea ca să ne potolească pofta, pentru că altfel trebuia să rupă unul din ceilalţi, în forme, acoperiţi să se înăbuşe. Dar ce ştiam noi? Era bucuria sărbătorilor! 
  
Altă amintire ... legată tot de Moş Crăciun. Despre primul meu Moş nu ţin minte decât că bradul era împodobit şi la uşă a bătut cineva. “Cioc, cioc!” Toată lumea: “a venit Moşul ... Flori, deschide uşa Moşului.” Şi eu am deschis ... am văzut un Moş cu barbă şi haină de blană întoarsă pe dos, m-am speriat, i-am trântit uşa în nas şi am început să plâng. Abia m-au potolit! Printre sughiţuri am spus poezia ... deoarece altfel nu primeam păpuşa şi asta era o adevarată nenorocire! Era prima mea păpuşă adevărată şi mi-o dorisem atât de mult! 
  
Dragoş şi-a dus aminte despre copilăria lui într-un sat de la poalele munţilor Vrancei, Buciniş. De acolo se trag părinţii lui. El şi fratele lui, Eugen, îşi petreceau vacanţele la bunici. Mi-a povestit despre prima incursiune în pădure, însoţit de bunicul, avea patru ani. Privea cu teamă copacii bătrâni, noduroşi, tufişurile stufoase din care se aştepta să sară animalele fantastice despre care se vorbea în basme ... şi se ţinea strâns de mâna mare, puternică, care îi conferea siguranţă ...  
  
... Tot nu înţeleg ce crede despre mine, ce intenţii are. Cred că nici el nu ştie prea bine ce vrea ... Sau ştie şi o ia încet? S-o gândi şi la ce ar putea spune Diana şi Cornel? Cu ei nu m-am mai întâlnit de sâmbătă. Nu le cunosc părerea. 
  
... Acum îmi dau seama, oare cine este “naşa”? Până acum nu mi-a trecut prin minte acest gând! Dar normal este să existe şi o naşă ... Ia să nu îmi mai fac tot felul de gânduri! Este târziu şi mâine o iau de la capăt! 
  
Dragoş – 0:30 
  
O seară păcută. Am povestit despre copilărie. Flori are darul naraţiunii. Parcă o vedeam aievea, mică, slabă, cu trăistuţa agăţată de gât! Şi m-a impresionat cu povestea primei păpuşi. A dus-o greu de mică. Nici eu nu am avut o viaţă prea uşoară. Erau alte vremuri, acelea, chiar dacă părinţii erau profesori. Salariile erau mici, iar jucării nu prea se găseau. Dar tot făceau rost de o maşinuţă pentru Moş, cum spune Flori. 
  
... Oare ea ce crede despre mine? Aş vrea să nu se ia după aparenţe. Stau şi mă mir şi eu, cum am putut să uit de mine, cel adevărat, până acum? Ce înseamnă o femeie, este o ancoră în viaţa unui bărbat! Cine a spus că “în spatele unui bărbat întotdeauna este o femeie” nu s-a înşelat!  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Săgeata lui Cupidon III (titlu provizoriu) / Ştefana Ivănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 748, Anul III, 17 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefana Ivănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefana Ivănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!