Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: George Safir         Publicat în: Ediţia nr. 778 din 16 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Să trăieşti, domn doctor!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Era de prin părţile Botoşanilor. Lucra la biroul de evidenţă. În tinereţe lucrase ca potcovar, fierar, forjor şi alte meserii de dârvală. De oameni din ăştia avea nevoie ministerul, cu origine sănătoasă, să asculte orbeşte ordinile mai-marilor. Era mereu pus pe glume, era cam hâtru. Dacă în tinereţea lui a stat aplecat la picioarele cailor, a făcut un pic de cocoaşă. Mai avea şi un nas mare, de gospodar. Nu mai trebuia să deschidă gura ca să te facă să râzi. A primit ordin să plece în misiune pe linie de cadre, să caute clienţi pentru şcoala de subofiţeri de puşcărie. Nu era chiar aşa de uşor să găseşti băieţi aşa cum cerea partidul: să fie cuminţi, ascultători, cazier curat, nu prea deştepţi, bine făcuţi ca să poată bate la hoţi, să inspire teamă în rândul răufăcătorilor. Nu pleca singur, împreună cu el mai trebuia să meargă şi un asistent medical, cam de aceeaşi vârstă. Pe primul îl cheama Gheorghe, dar noi îi ziceam nea Ghiţă. Pe asistent îl chema Ion, şi noi ăştia mai tineri îl strigam nea Ioane. Asistentul era, adică mai este şi acum, că el mai trăieşte, înalt şi slab, tare slab! Şi negru la faţă, dar un negru cam gălbejit. Nu degeaba era aşa de slab, cred că avea el ceva. Acum, l-am văzut cu ceva timp în urmă, este şi mai slab. Dacă bate vântul mai tare trebuie să-şi pună pietre în buzunar. Altfel, cine ştie unde ajunge!
Pleacă ăştia în misiune, o echipă de şoc, dacă i-ai fi văzut te apuca râsul. Ajung printr-o comună săracă din judeţul Vaslui. Vorbesc cu şeful de post, acesta le dă câteva persoane, urmând ca ei să vorbească direct cu respectivii, să le explice, să-i lămurească, adică să-i păcălească. Glumesc, desigur. Nu era rău, aveai un salariu bun, ieşeai la pensie mai devreme, aveai o haină care cât de cât era respectată, o pensie mai acătării, etc. Le-au mai cerut şefului de post să le dea şi o adresă unde ar fi putut rămâne peste noapte, să poată mânca omeneşte şi să bea un pahar de vin pe cinste. Şeful de post cunoştea toată comuna aşa că nu i-a fost greu să le recomande ce-şi doreau ei.
Întrebând pe ici pe colo au ajuns seara la poarta săteanului unde ar fi trebuit ei să înopteze. Femeia tocmai ducea o găleată cu apă de la fântâna de peste drum. Politicos, nea Ghiţă i-a luat găleata din mână şi i-a povestit, în timp ce mergeau spre casă, despre felul cum i-a lăudat şeful de post gospodăria şi omenia lor. Femeia era onorată să găzduiască nişte oameni în uniformă, oameni ai legii, „că nu ştii niciodată ce poate să-ţi rezerve viaţa”.
Au mai ajutat şi ei la nişte treburi, mărunte, ca să facă faţă. Nu au văzut nici un bărbat prin bătătură şi deja se gândeau la cai verzi pe pereţi!
Femeia a fugărit un cocoş să-l prindă ca să-l facă friptură pentru musafiri. L-a tăiat nea Ghiţă, asistentul, nea Ion, nu putea să taie păsări, îi era milă. Nici de mâncat nu prea se omora. Până avea să se facă friptura, femeia i-a îmbiat cu nişte rachiu din prună curată, tare si vechi de caţiva ani de zile. L-a păstrat în sticle de un litru, verzi la culoare, cu dopul smolit, în lăzi cu nisip. Făcea mărgele când turnau în paharele mici din ceramică. În scurt timp, nea Ghiţă s-a înroşit la faţă şi s-a pus pe bancuri, făcându-l pe nea Ion, posomorâtul, să râdă cu gura până la urechi. A început să-l alinte zicându-i: - Hai să trăieşti, domn’ doctor! Domn’ doctor în sus, domn’ doctor în jos, până s-au ameţit de tot. S-a făcut friptura şi acum aşteptau să se răcească mămăliga din care aburii cu aninos de cucuruz se înălţau până în tavanul din lemn de cireş. Alături de friptură aştepta un castron din lut ars plin cu mujdei de usturoi, al cărui miros îţi lăsa gura apă. Nea Ion, alias doctorul, a luat cu furculiţa un dumicat de mămăligă pe care, după ce l-a trecut prin usturoi de vreo două-trei ori, la dus la gură. Nici nu l-a băgat bine în gură că la şi scuipat afară. - Aoleu! Mamă, ce arde! - Ia de aici, domn doctor, un pahar de rachiu ca să te răcoreşti! zise nea Ghiţă, râzând de suferinţa bietului doctor.
Gospodina a apărut în prag cu o carafă de vin galben ca untdelemnul pe care l-a pus pe masă. A mai adus şi nişte pahare mari, ar fi putut îmbăta un armăsar cu ele, dar în nici un caz un potcovar!
Au mâncat oamenii gospodăreşte. Usturoiul îi ardea pe limbă aşa că au mai băut o cană de vin.
După o întreagă zi de umblătură, oboseala şi-a spus cuvântul, vinul a mai contribuit şi el în mare măsură, aşa că erau gata de a adormi la masă. Căscau şi aşteptau să le facă patul. Dar gazda nu se grăbea. A mai adus o carafă de vin. Şi o tavă cu seminţe prăjite de bostan care miroseau a cuptor şi a sare arsă. Parcă le-a sărit somnul. Gazda a turnat în pahare. Şi-a pus vin într-un pahar, parcă anume să-şi facă curaj.
- Să trăiţi, oameni buni! Sănătate şi viaţă lungă! Să trăiţi domn’ doctor! Şi întinde paharul să ciocnească cu fiecare.
Nea Ion nu-şi mai încăpea în pene de bucurie, să fie făcut doctor de o persoană străină nu era puţin lucru. Aşa că a început să o gâdile pe femeie.
- Aveţi o gospodărie mare, cum văd eu… curtea plină de păsări…
- Avem, mulţumesc lui Dumnezeu! Avem vreo două sute de găini, zece cocoşi… treizeci de gâşte, vreo douăzeci de curci…
- Animale? întrebă „animalul” de nea Ghiţă care începuse deja să sughiţe.
- Şi animale, fără animale nu se poate. Mai scoatem şi noi un ban, că din altă parte ne vine foarte puţin… pensia de boală a bărbatului nu ajunge nici de medicamente.
Acum s-au lămurit, avea şi bărbat. Dintr-o dată li s-a făcut şi mai sete.
- Dar unde este bărbatul matale, că nu l-am văzut pe aici? întrebă nea Ion curios.
- Stă în pat, în camera lui. Se simte din ce în ce mai rău, răspunse femeia ştergându-se la gură sau la ochi cu colţul năframei.
- Mă gândeam, domn’ doctor, dacă vreţi să vă uitaţi şi dv oleacă la el, poate mai îmi spuneţi câte ceva, că de-amu… nu-l mai poci scoate din casă. E prea slăbit. Femeia se uită rugător la nea Ion pe care îl apucase transpiraţiile. „Ia uite, frate, în ce încurcătură am intrat, dacă îi spun acum că nu sunt doctor, i-am stricat toată seara femeii.” Mai înghiţi un pahar cu licoarea lui Bachus.
- Putem merge să-l vedem? se grăbi nea Ghiţă să vadă pacientul.
- Nu, că miroase urât la el în cameră. Mă duc eu să-l aduc aici, la lumină.
Femeia s-a dus să-şi aducă soţul în timp ce nea Ion îl mustră pe nea Ghiţă:
- Băi, drace, uite în ce rahat m-ai băgat, cum scoatem noi cămaşa acum?
- Lasă că te descurci tu, dacă nu... laşi pe mine, că ţi-l potcovesc eu mintenaş! Şi a început să râdă cu o poftă, dar se întrerupse brusc. O arătare de om, sau mai degrabă o umbră de om şi-a făcut apariţia din chiler, ţinându-se de braţul femeii.
Au rămas cu gura căscată. O linişte profundă le ţiuia în urechi. Numai în lagărele morţii, la Auschwitz-Birkenau mai văzuseră ei asemenea schelete, dar în poze şi filme! Nea Ghiţă nu s-a putut abţine să nu-şi facă o cruce. Femeia văzându-l a trecut-o lacrimile. Doctoraşul s-a ridicat repede de pe scaun, l-a luat în braţe pe bărbatul sau tentativa de bărbat al femeii şi l-a aşezat pe pat cu faţa în sus. Îi era teamă să nu moară de faţă cu el. L-ar fi avut pe conştiinţă! Simţea că-i vine usturoiul pe nas.
Nu ştiau ce să facă. Totul era acum pe nea Ion, că doar era doctor(!)
- Plămânii? întrebă nea Ion cu o voce gravă.
- Da, domn’ doctor, răspunse abia şoptit, dând din cap, femeia.
- De cât timp? se interesă doctorul, numărându-i coastele bărbatului din priviri.
- Am trecut într-al doilea an, răspunse femeia aşezându-i o pernă sub capul bolnavului.
- Are poftă de mâncare? înghiţi în sec nea Ion, gândindu-se ce mare păcat de atâtea păsări şi să nu te poţi înfrupta pe săturate din ele.
- Ar avea domn doctor, dar nu are voie decât morcovi fierţi, cartofi fierţi, nu tu ouă, nu tu friptură… a slăbit săracul, medicamentele astea îi dau şi greaţă, ameţeli…
- Adu-mi reţeta de la doctor, să văd ce i-a recomandat.
Se uită nea Ion pe reţetă şi notă ceva pe spatele ei. Ceru femeii o foaie de hârtie.
- Uite cum facem, femeia lui Dumnezeu… Eu îţi scriu pe hârtia asta ce să-i dai de azi înainte. Nici un medicament în plus sau în minus. Că-i omori stomacul, mâncare nu, dar chimicalele astea ard. Ard, ai înţeles?
- Am înţeles, încuviinţă femeia.
- La fiecare 3 zile să-i faci un ou fiert, moale. Cu mămăliguţă. Poate să-l mănânce şi cu usturoi. Nu mujdei. Căţel. Vezi unde poţi găsi, pe la vecini, pe unde crezi matale, lapte de capră…
- Avem noi capre, sunt la stână, sări ca arsă femeia, ca şi cum asta era salvarea bărbatului.
- Foarte bine! Dimineaţa, în fiecare dimineaţă şi seara, înţelegi? Şi seara! să-i dai câte o cană de lapte de capră nefiert. Numai să fie strecurat bine!
- Am înţeles domn doctor!
- Aşa, până aici e bine… La prânz să-i faci câte o friptură de pasăre, de găină, că ai găini mai multe, după cum ai spus, dar ai mare grijă cum faci… stomacul lui este foarte mic acum, să-i dai câte puţin, altfel l-ai omorât! Eu zic că în primele zile să-i faci ficăţeii pe jăratec şi să-i dai să-i mănânce fără pâine sau mămăligă. Ai înţeles, da?
- Da, domn doctor, cum să nu înţeleg, că doar sunt femeie întreagă la minte.
- Apoi să-i dai pieptul, numai pieptul, picioarele să le mănânci matale. Dar tot pe jăratic, în vatră să le faci. Şi rânza, tot lui să i-o dai, ştii ce e aia rânză, ştii?
- Vai de mine, domn doctor, cum să nu ştiu, doar de la ţară suntem!
- Foarte bine! După ce vezi că se mai împlineşte un pic să-i tai câteva şuviţe de slănină şi să le mănânce pe stomacul gol, fără pâine, cu mămăliguţă poate, dar fără pâine şi cu usturoi, cât poate el să mănânce, usturoiul e foarte bun. Să-i dai la început câte o linguriţă de rachiu din ăsta. După o săptămână poţi să-i dai şi câte un păhărel din ăsta de pe masă. Dar numai după slănină. Să nu faci altfel! Şi să-l scoţi la aer dimineaţa, pe rouă, cu picioarele goale, desculţ, prin iarbă. Când se răcoreste, seara, să-l scoţi iar la plimbare. Dacă vei respecta tot ce ţi-am scris eu aici, în şase luni veţi merge împreună la coasă!
- Să te audă Dumnezeu, domn doctor!

Greu a mai dormit doctorul în acea seară. Oare să fi fost din cauză că a schimbat patul? Nu, nu ăsta era adevăratul motiv. Şi nici din cauză că sforăia nea Ghiţă, nu! Se gândea ce ar fi bine să-i mai recomande bietului om… Şi aşa va muri curând, dar măcar să moară sătul! Adormi abia spre dimineaţă, când soarele se ivi la orizont.
La plecare i-au mulţumit gazdei, au vrut să-i plătească ceva bani, dar aceasta i-a refuzat hotărâtă. Ba, le-a mai dat şi nişte vin şi ţuică. I-a rugat, când mai au drum prin satul ei, să nu uite să mai treacă, în vizită. Că dacă uită, o să-i blesteme!

Puteau să jure că nu vor mai călca vreodată prin satul acela, cu atât mai mult la acei gospodari!
Au trecut anii. Să fi fost 15, să fi fost 20? Cine mai ştie! Unii au murit, alţii s-au născut. Puşcăriile se umpleau din ce în ce mai mult cu materie vie. Oameni certaţi cu legea, cu Dumnezeu, cu familia, cu ei înşişi. Era necesar să fie şcolarizate cât mai multe cadre. Statul român, în loc să intervină asupra cauzei, acţiona taman invers, adică asupra efectului cauzei. Ca de altfel în toate sectoarele economiei noastre naţionale. Tocmai de aceea, poporul român, cu toate că natura l-a înzestrat cu toate cele trebuincioase unui trai prosper: munţi, păduri, dealuri, câmpii, petrol, aur, ieşire la mare, de când mă ştiu, am dus-o din ce în ce mai rău.
Remarcându-se în munca de cadre, cei doi colegi au fost iarăşi trimişi în misiunea de a recruta viitoare cadre de nădejde a puşcăriilor. Era ceva bun, aveai diurnă, se plătea transportul, mai câştigai un ban.
Au luat-o la talpă prin satele Moldovei, prin zonele sărace. Cei mai înstăriţi nu prea se îngrămădeau să devină militari. Acum e alta situaţia. Mulţi ar vrea să intre în armată sau poliţie. Dar e mult mai greu.
Au avut multe misiuni din acestea. Pe parcursul a cel puţin 20 de ani au fost prin multe sate, oraşe. Dar niciodată de două ori în acelaşi loc. Aşa cerea strategia de cadre, directivele partidului.
Dar acum soarta le-a purtat paşii într-o localitate în care mai fuseseră ei cu mulţi ani în urmă. Nu-şi mai aminteau mare lucru, mai ales că multe s-au schimbat. Au mers iar la şeful de post. Ori era altul acum ori prea a îmbătrânit celălalt că nu le spunea nimic figura acestuia. Au stat de vorbă de una, de alta, cât mai au până la pensie, dacă cunoaşte băieţi buni, rude, verişori, cunoştinţe. Miliţianul le-a dat o listă cu vreo zece băieţi „a-ntâia”, gospodari, cuminţi şi de ispravă. Dacă voiau să doarmă în noaptea aceea în satul lui, seful de post le-a recomandat o rubedenie unde vor avea tot confortul, mâncare şi băutură pe cinste. Le-a dat adresa.
Ca de obicei, după ora 16, căutau gospodaria unde să înopteze. Au întrebat pe unul, pe altul şi au ajuns la casa respectivă. Au bătut la poartă. Le-a deschis o matahală de om. Lângă el erau două găleţi pline cu mâncare pentru porci. Mirosea a cartofi fierţi şi a tărâţe. Încă ieşeau aburi din găleţi. Nea Ghiţă îi explică bărbatului că a vorbit cu şeful de post şi au fost îndrumaţi să vină la această casă pentru a rămâne peste noapte. Gospodarul se uită cu neîncredere când la unul, când la altul, apoi le spuse să aştepte olecuţă că se duce să vorbească cu nevasta.
O hamţuşcă de femeie ajunse numaidecât la poartă. Le dădu bineţe. Când au vrut să le explice ce caută, femeia a scos un chiuit de bucurie de s-au speriat oamenii legii.
- Costică! Măi Costică, măi! Vino măi, degrabă, să-l vezi pe domn doctor!
Nea Ion se gândea că mai bine ar fi să o tulească cât mai repede, cine ştie ce confuzie face femeia asta…
Apare şi matahala la poartă. Din două mişcări îl ia pe nea Ion în braţe şi plecă în grabă cu el spre casă.
Femeia îl apucă de mână pe nea Ghiţă, căruia îi picase fisa până la jumătate, dar nu înţelegea ce e cu matahala aia de bărbat.
- Haideţi, oameni buni, în casă, să vă omenim cum vom şti noi mai bine!
Nea Ghiţă amuţise. El care tot timpul era pus pe glume, acum se blocase. Ceva, ceva mirosise el cu nasul lui mare şi încovoiat, dar nu se putea dumiri. Abia când intră în casă s-a deşteptat: matahala plângea şi îl ţinea în braţe pe nea Ion. Femeia l-a lăsat din mână pe fostul potcovar şi acum îl săruta pe „doctoraş” de mai-mai să-l albească.
- Să trăieşti domn doctor, că matale mi-ai salvat bărbatul! Murea săracul cu ograda plină de orătănii, cu vinul în beci şi cu slănina în pod. Ia uitaţi-vă ce bărbat frumos şi voinic are mama aici! Şi s-a ridicat pe vârfuri ca să-şi sărute bărbatul pe obraz. Cât erau ei de duri, câte cazuri analizaseră, câte dosare citiseră, câţi deţinuţi periculoşi văzuseră, acum s-au înmuiat într-atât de tare încât le-au dat lacrimile. Matahala de Costică şi-a făcut o cruce, mulţumind lui Dumnezeu că i-a adus în casă un doctor aşa de priceput şi plecă repede spre beci. Nea Ion, mai galben ca lămâia, dar mai negru ca fundul ceaunului, se dădea acum important:
- Ai văzut că am avut dreptate, femeia lui Dumnezeu? Ţi-am spus că o să mergeţi în şase luni la cosit?
- Să trăieşti domn doctor, nici nu am crezut că-l mai văd eu pe picioare! Doamne, mare e puterea ta!

Trei zile au au sărbătorit evenimentul.
Păcat că nea Ghiţă s-a dus. Nu ştiu dacă a mâncat pensie doi ani. A făcut cancer la stomac, l-au deschis şi l-au închis la loc, în două luni l-au înmormântat.
Nea Ion trăieşte, dar nu ştiu de ce este aşa de galben la faţă. Galben şi negru! Şi tare slab, trebuie să-şi pună pietre în buzunare când bate vântul, altfel cine ştie pe unde mai ajunge!
 

Referinţă Bibliografică:
Să trăieşti, domn doctor! / George Safir : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 778, Anul III, 16 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Safir : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Safir
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!