CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Impact > Analize >  


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 221 din 09 august 2011        Toate Articolele Autorului

Iubirea Înfrânge Durerea - Iubirea de Dumnezeu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Există o pagină pe Internet intitulată „De ce Îl urăști pe Dumnezeu”, unde multe persoane își pot exprima rațiunea pentru care au ajuns la această nedorită concluzie. Cu scopul de a înțelege mai bine de ce unii oameni ajung într-o astfel de situație, vom selecta mai multe dintre afirmațiile făcute pe acest site, încercând să oferim un răspuns biblic. Pentru început, vom analiza următoarea expresie:  
 
„Îl urăsc pe Dumnezeu, fiindcă El mi-a ucis tatăl, prin faptul că l-a făcut să se îmbolnăvească de o afecțiune incurabilă din care nu avea cum să mai scape”.  
 
(Fragment din cartea: „Vindecare prin Cuvânt”)  
 
Ce se poate spune despre rațiunea pentru care un om ajunge să îl urască pe Dumnezeu, fiindcă o persoană care îi era apropiată a fost afectată de o boală incurabilă?  
 
Nu este simplu să te confrunți cu o situație în care cineva, care îți este drag, ajunge să se îmbolnăvească de o boală ce nu are vindecare. Pentru fiecare dintre noi pierderea unei persoane pe care o îndrăgești, te face să te simți ca și cum tu însuți ai muri, ți-ai pierde sensul, rostul de a mai fi. Dintre toate durerile pe care le trăim pe pământ, cred că aceasta este una dintre cele mai mari. De aceea, multe persoane care trec prin astfel de circumstanțe ajung să își piardă credința în Dumnezeu, sau alteori chiar să Îl urască, crezând fie că El este sursa răului, fie că El lasă ca aceste lucruri să se întâmple fără să intervină. Într-un fel sau altul, ele ajung să Îl învinuiască pe Dumnezeu pentru o situație în care El ar fi putut să intervină și totuși, aparent nu a făcut-o.  
 
De ce oare durerea pe care o simțim în astfel de situații tinde să nu ne apropie mai mult de Dumnezeu? De ce nu putem să avem o credință fermă în bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu?  
 
De fiecare dată când suntem confruntați cu o pierdere, indiferent de natura ei, ceva din interiorul nostru începe să se revolte. Iar întrebări în genul „De ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple așa ceva?” încep să ne cuprindă mintea. Dacă în astfel de momente am putea vedea un sens, o logică, poate că am accepta mai ușor ceea ce ni se întâmplă. Dar pentru faptul că nu vedem nimic care să ne aducă un răspuns, ajungem să dăm ușor crezare cuvintelor ispititorului, care în permanență ne spune fie că Dumnezeu nu există, fie că El este rău, că nu intervine, că nu Îi pasă de noi. În astfel de împrejurări, devenim mult mai vulnerabili la sugestiile negative și ne lăsăm mai repede impresionați de ceea ce este rău. De fapt, descurajarea și disperarea creează un mediu optim de manifestare a necredinței, iar lucruri pe care nu le-am fi afirmat în vremurile bune, ajung să devină o parte a modului nostru de a vorbi și gândi.  
 
Care ar putea fi cauza pentru care ajungem să abandonăm credința când trecem prin situații dificile, când cei dragi dispar din diferite cauze, și rămânem singuri, abandonați, fără speranță?  
 
Ori de câte ori trecem prin situații de acest gen, ajungem să fim inundați de o durere surdă, fără leac, care ne paralizează judecata. Deși poate am studiat Biblia, deși poate ne-am rugat, totuși, nimic nu a intervenit pentru a schimba ceea ce s-a întâmplat. Așadar, analizând efectul tragem imediat concluzia că am greșit premisele, iar dacă această credință a noastră nu ne-a ajutat, atunci în mod sigur ea nu ne este de folos și nu avem decât să o abandonăm. Nu sunt de părere că trebuie să avem o „rezistență eroică” când trecem prin încercări. Chiar și Iisus Hristos a plâns în astfel de situații, dându-ne de înțeles că Persoana Sa era sensibilă la toate durerile și încercările noastre. Dar pe de altă parte, nici nu trebuie abandonată singura sursă de tărie când suntem confruntați cu situații nefericite. Deși glasul ispititorului este puternic și ne influențează mintea, totuși, trebuie să ne gândim că indiferent de situațiile cu care ne confruntăm, numai împreună cu Dumnezeu vom găsi tărie pentru a merge mai departe.  
 
În acest sens, cum ne ajută Cuvântul lui Dumnezeu să avem o bună percepție asupra problemelor cu care ne confruntăm pentru a ajunge să ne încredem în El?  
 
În cuprinsul Sfintelor Scripturi putem identifica o mulțime de conexiuni cu viața noastră personală și astfel, să ajungem să dobândim putere în fața confruntărilor zilnice indiferent de natura lor. În cazul anterior enunțat, cred că fundamental este să demontăm falsul raționament că deși ne-am încrezut în Dumnezeu, El totuși, nu a schimbat cu nimic deznodământul nefericit. În fond, în viețile multor oameni sfinți evoluția evenimentelor nu a fost conformă cu așteptările pe care le-au avut. Ceea ce părea a fi un destin plin de glorie, de multe ori, s-a terminat în situații dintre cele mai umile. Iar într-un fel sau altul, am convingerea că adevărata credință are capacitatea de a răspunde pozitiv, în sensul întăririi încrederii în Dumnezeu, indiferent de circumstanțele cu care ne confruntăm. Prin intermediul adevărului exprimat în Sfintele Scripturi ajungem să dobândim putere pentru fiecare zi a vieții noastre.  
 
Dacă așa stau lucrurile, ar fi util să citim următoarele: „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, și smerit.” — Isaia 53:4  
 
Cum se aplică învățătura acestui verset la o situație în care dăm curs unui raționament greșit?  
 
Modul nostru de a gândi se axează pe ceea ce putem cunoaște folosindu-ne simțurile și rațiunea. Este clar că aceste mijloace de investigare a realității sunt limitate, iar ceea ce rezultă este tocmai o cunoaștere fragmentată, lipsind viziunea de ansamblu. Acest lucru se aplică și în privința realităților spirituale. De aceea, vom putea să raționăm corect doar dacă vom avea informațiile necesare și le vom analiza fără prejudecată, încercând să intuim perspectiva globală a evenimentelor prin care trecem. Astfel, acest verset ne demonstrează cum logica umană a fost contrazisă de gândirea lui Dumnezeu. Din punct de vedere omenesc, Iisus din Nazaret a suferit și a fost răstignit fiindcă a îndrăznit să spună că era Fiul lui Dumnezeu. Adică El a comis o blasfemie și a fost pe drept pedepsit cu moartea chiar de Dumnezeu. Această optică a fost susținută de preoți și conducători, adică de cei calificați în materie de judecată, iar mulțimile și-au însușit acest punct de vedere. Era însă corect acest verdict? Prin prisma revelației divine, așa cum am citit din profetul Isaia, înțelegem cât de mult au greșit acei oameni, fiindcă ei au ignorat ceea ce fusese descoperit de Dumnezeu.  
 
Se poate spune că similar, și noi riscăm să greșim când tragem concluzii pripite în ce privește realitățile spirituale, ignorând ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit?  
 
Cred că de fapt aici stă adevărata cauză a problemelor pe care le avem în ce privește relația cu Dumnezeu, fiindcă ne grăbim să judecăm lucrurile, fără să cercetăm cu atenție ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit mai dinainte prin Cuvântul Său. În acest sens, Biblia ne vorbește despre o lume a binelui și adevărului, creată la începuturi, dar care s-a stricat datorită neascultării, rezultatul fiind suferința și moartea. Prin urmare, orice fel de suferință de care avem parte, își are originea în faptul că omenirea a ales să se despartă de Dumnezeu, având de suportat consecințele de rigoare. Chiar dacă noi înșine sau cei dragi am fi afectați de situații nefericite, cauza fundamentală se află în existența răului pe pământ, acționând asupra noastră și din interiorul nostru. Așadar, de ce să blamăm pe Dumnezeu pentru ceea ce El nu a fost vinovat și nici nu a intenționat să se întâmple? De ce să ne gândim că El este sursa răului, când de fapt El a creat o lume desăvârșită pe care oamenii au degradat-o prin practicile și alegerile lor? Vina nu stă la El, ci la noi, în sensul în care omenirea a ales să se despartă de Dumnezeu.  
 
Dar Dumnezeu putea interveni de-a lungul istoriei și să blocheze consecințele alegerii răului asupra vieților noastre. De ce aparent nu a făcut acest lucru? De ce a permis moartea și suferința pe pământ?  
 
Deși multe lucruri vor rămâne ascunse privirii noastre până la momentul revenirii lui Hristos, totuși, pe baza Scripturii înțelegem că deși Dumnezeu a permis existența morții și a suferințelor de orice fel pe pământ, totuși, El a dat un sens ascendent tuturor acestor lucruri. Chiar dacă anumite consecințe ale căderii rămân să se manifeste până la finalul istoriei, totuși, ele devin adeseori mijloace de manifestare a harului lui Dumnezeu față de oamenii ce locuiesc pe planeta Pământ.  
 
Există multă suferință, dar ne este oferită și mângâiere din belșug, dacă privim la realitățile restaurate ale lumii viitoare. Avem de-a face cu moartea, dar există o înviere a celor credincioși, care vor intra în Împărăția cerurilor. Cu alte cuvinte, aspectele negative ale vieții nu fac altceva decât să trimită, prin intermediul Scripturii, la marea lucrare de restaurare de la sfârșitul istoriei. Totul are un sens bine definit, și după cum „nu cade o vrabie pe pământ, fără știrea lui Dumnezeu”, similar, „firele de păr de pe cap ne sunt numărate” de Cel Atotputernic. Niciun detaliu nu scapă privirii Sale atotcuprinzătoare, iar compensația pentru durere și suferință va fi pe deplin abundentă în viața ce va veni.  
 
Dacă vom analiza versetul anterior enunțat, vom înțelege că Mesia a suferit și a murit pentru noi. Ar fi util să citim și versetul următor:  
 
„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui, suntem vindecați.” — Isaia 53:5  
 
Cum are loc schimbarea de perspectivă pe care o aduce revelația lui Dumnezeu în raport cu ceea ce se întâmplă pe pământ? Cum putem să privim altfel evenimentele și circumstanțele vieții noastre?  
 
Ceea ce părea a fi un final rușinos, al unei persoane care și-a arogat titlul de Fiu al lui Dumnezeu, s-a dovedit în cele din urmă a fi împlinirea planului divin pentru iertarea omului căzut în păcat. Ceea ce noi am considerat a fi cea mai mare nefericire ce ni s-a produs în viață, se va dovedi la final că nu a fost altceva decât o nouă treaptă pe care a trebuit să urcăm prin credință. Necesitatea ei ne va rămâne poate, în mare măsură, ascunsă în timpul de față, dar după ce vom avea acces în lumea cerească, totul se va integra armonios și logic, înțelegând că până la urmă înțelepciunea divină a fost demnă de încrederea noastră. De aceea, nu trebuie niciodată să ne lăsăm copleșiți de ceea ce ni se întâmplă, ci având credință în Dumnezeu, este necesar să ne păstrăm o convingere fermă asupra faptului că nu am fost abandonați, iar într-o zi vom primi o viziune completă asupra lucrurilor trăite. Niciodată să nu trecem de partea vrăjmașului, fiindcă atunci situația se va înrăutăți, ci într-un mod sincer și deschis este bine să continuăm să avem încredere în Dumnezeu.  
 
Cum am putea să reformulăm afirmația făcută de acea persoană, care a ajuns să Îl urască pe Dumnezeu? Cum putem să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată puterea noastră în decursul împrejurărilor dificile ale vieții?  
 
Cred că acea persoană, pe baza conexiunilor biblice anterior enunțate, trebuie să își reformuleze afirmația după cum urmează:  
 
Îl iubesc pe Dumnezeu fiindcă El este bun și intervine în favoarea noastră. Chiar și dacă trecem prin situații dificile, El rămâne alături de noi. Tatăl meu nu a fost ucis de Dumnezeu, ci realitatea rea a lumii noastre este de vină pentru aceasta. Suferința prin care a trecut și faptul că s-a îmbolnăvit de o afecțiune incurabilă sunt o consecință directă a păcatului și existenței Celui Rău. Dar privind prin credință la realitățile lumii viitoare, înțeleg că toate au un sens bine determinat, iar ceea ce s-a întâmplat ne va fi explicat de Creatorul nostru. Am speranța să mă reîntâlnesc cu cei dragi în Împărăția cerurilor și aleg să Îl iubesc cu toată puterea mea pe Dumnezeu, chiar și dacă nu pot pricepe înțelepciunea divină. De aceea, mă plec cu încredere înaintea Sa, înțelegând că și Fiul Său a trecut prin lucruri similare, dar în cele din urmă a fost înălțat în Împărăția veșnică.”  
 
Dar este suficient să ne propunem să rămânem cu o credință deplină în astfel de împrejurări? Este de ajuns să afirmăm că avem încredere în Dumnezeu, chiar dacă acest lucru nu aduce o rezolvare imediată a problemelor noastre?  
 
De multe ori, cele mai bune intenții ajung să rămână doar la nivelul cuvintelor, dacă nu ne vom propune să veghem cu atenție asupra împlinirii lor. Nu înseamnă că dacă am avut credință în clipa de față, acest lucru se va menține de la sine în clipa următoare. Fără o veghere atentă și fără un plan de acțiune adaptat situațiilor cu care ne confruntăm, ne va fi imposibil să ne menținem deasupra norilor întunecoși ai păcatului și morții. Proiecția răului este mult prea puternică pentru a fi înfrântă în mod constant, dacă nu vom depune eforturi sistematice în direcția cea bună.  
 
De îndată ce ne-am propus să avem credință în Dumnezeu, va trebui să acționăm pentru a nu mai da atenție cuvintelor ispititorului și pentru a ne însuși viziunea cerească. Convingerea că vom primi o explicație suficientă de la Dumnezeu după restaurarea tuturor lucrurilor, nu trebuie să scadă, pe măsură ce timpul trece. În fond, trecerea vremii ne apropie mai mult de momentul întâlnirii cu Iisus Hristos. Iar evitarea de a da curs sugestiilor negative, va determina o reducere progresivă a stării de neputință și rău ce ne cuprinde, dacă ne gândim că Dumnezeu ne-a abandonat.  
 
Cum vom putea veghea asupra menținerii credinței și iubirii de Dumnezeu, pentru a nu reveni stările de necredință, neputință, ură și teamă? Cum putem avea siguranța că Dumnezeu va da un final fericit în Împărăția Sa veșnică la tot ce a fost rău pe pământ?  
 
Încrederea în promisiunile lui Dumnezeu este fundamentală, dar pe de altă parte, alegerea noastră de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră, indiferent de vreme, rămâne un lucru esențial pentru a avea parte de împlinirea lor. Faptul că am suferit o pierdere, sporește nevoia noastră de mângâiere și încurajare din partea lui Dumnezeu și a celor din jur. Pe lângă mângâierea directă, pe care o simțim deseori prin prezența Duhului Sfânt inspirându-ne credință și curaj, există și cuvintele pline de putere ale Sfintelor Scripturi. În acest sens, asemenea unui balsam vindecător, recomand citirea acelor versete care ne vor aduce încredere și speranță în înțelepciunea și providența divină. Ele ne vor hrăni sufletul și mintea, iar imaginea noastră asupra a ceea ce se întâmplă va dobândi un sens bine determinat și pozitiv.  
 
Să citim acum: „Fiindcă am convingerea că nici moartea și nici viața, nici vreun înger și nici vreun conducător, niciun obstacol, nicio împotrivire și nicio putere, nicio înălțime și nicio adâncime, precum și nici vreo altă creatură sau lucru creat nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu manifestată prin Iisus Hristos!” — Romani 8:38-39  
 
Ce înseamnă toate aceste lucruri?  
 
Nimic altceva decât că indiferent prin ce am trecut sau vom trece, nu va exista situație în care să nu se manifeste iubirea, mângâierea și providența lui Dumnezeu. Prin Iisus Hristos, toată paleta suferințelor, durerilor și nefericirilor de orice fel își găsește o deplină compensație prin prezența vindecătoare a harului divin, care se unește cu noi plină de compasiune când trecem prin încercări și împrejurări dificile. Dumnezeu suferă împreună cu noi, simte împreună cu noi, ne iubește și va da un sens pozitiv și ascendent la tot ceea ce ni s-a întâmplat vreodată în decursul vieții.  
 
Octavian Lupu  
București  
11 decembrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Iubirea Înfrânge Durerea - Iubirea de Dumnezeu / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 221, Anul I, 09 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!