Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 221 din 09 august 2011        Toate Articolele Autorului

Sa-L iubim pe Dumnezeu in imprejurari dificile
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Există o pagină pe Internet intitulată „De ce Îl urăşti pe Dumnezeu” (http://www.whydoyouhategod.com/), unde oamenii îşi exprimă raţiunea pentru care au ajuns să Îl urască pe Dumnezeu. Cu scopul de a înţelege mai bine de ce unele persoane ajung într-o astfel de situaţie, vom selecta mai multe dintre afirmaţiile făcute pe acest site, încercând să oferim un răspuns biblic la acestea. Astfel, vom analiza următoare expresie „Îl urăsc pe Dumnezeu, fiindcă El mi-a ucis tatăl, prin faptul că l-a făcut să se îmbolnăvească de o afecţiune incurabilă”. 
  
Ce se poate spune despre raţiunea pentru care un om ajunge să îl urască pe Dumnezeu, fiindcă o persoană care îi era apropiată a fost afectată de o boală incurabilă? 
Nu este simplu să te confrunţi cu o situaţie în care cineva, care îţi este drag, ajunge să se îmbolnăvească de o boală ce nu are vindecare. Aş putea spune că pentru fiecare dintre noi pierderea unei persoane pe care o îndrăgeşti, te face să te simţi ca şi cum tu însuţi ai muri, ţi-ai pierde sensul, rostul de a mai fi. Dintre toate durerile pe care le trăim pe acest pământ, cred că aceasta este una dintre cele mai mari. De aceea, multe persoane care trec prin astfel de circumstanţe ajung să îşi piardă credinţa în Dumnezeu, sau alteori chiar să Îl urască, crezând fie că El este sursa răului, fie că El lasă ca aceste lucruri să se întâmple fără să intervină. Într-un fel sau altul, ele ajung să Îl învinuiască pe Dumnezeu pentru o situaţie în care El ar fi putut să intervină şi totuşi aparent nu a făcut-o. 
  
De ce oare durerea pe care o simţim în astfel de situaţii tinde să nu ne apropie mai mult de Dumnezeu? De ce nu putem să avem o credinţă fermă în bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu? 
De fiecare dată când suntem confruntaţi cu o pierdere, indiferent de natura ei, ceva din interiorul nostru începe să se revolte. Iar întrebări în genul „De ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple aşa ceva?” încep să ne cuprindă mintea. Dacă în astfel de momente am putea vedea un sens, o logică, poate că am accepta mai uşor ceea ce ni se întâmplă. Dar pentru faptul că nu vedem nimic care să ne aducă un răspuns, ajungem să dăm uşor crezare cuvintelor ispititorului, care în permanenţă ne spune fie că Dumnezeu nu există, fie că El este rău, că nu intervine, că nu Îi pasă de noi. Aş putea spune, că în astfel de împrejurări devenim mult mai vulnerabili la sugestiile negative şi ne lăsăm mai repede impresionaţi de ceea ce este rău. De fapt, descurajarea şi deznădejdea creează un mediu optim de manifestare a necredinţei, iar lucruri pe care nu le-am fi afirmat în vremurile bune, ajung să devină o parte a modului nostru de a vorbi şi gândi. 
  
Care ar putea fi cauza pentru care ajungem să ne abandonăm credinţa, atunci când trecem prin situaţii dificile, când cei dragi dispar din diferite cauze, şi rămânem singuri, abandonaţi, fără speranţă? 
Ori de câte ori trecem prin situaţii de acest gen, ajungem să fim inundaţi de o durere surdă, fără leac, care ne paralizează judecata. Deşi poate am studiat Biblia, deşi poate ne-am rugat, totuşi nimic nu a intervenit pentru a schimba ceea ce s-a întâmplat. Aşadar, analizând efectul tragem imediat concluzia că am greşit premisele, iar dacă această credinţă a noastră nu ne-a ajutat, atunci în mod sigur ea nu ne este de folos şi nu avem decât să o abandonăm. Nu sunt de părere că trebuie să avem o „rezistenţă eroică”, atunci când trecem prin încercări. Chiar şi Domnul Isus a plâns în astfel de situaţii, dându-ne de înţeles că Persoana Sa era sensibilă la toate durerile şi încercările noastre. Dar pe de altă parte, nici nu trebuie abandonată singura sursă de tărie, atunci când suntem confruntaţi cu situaţii nefericite. Deşi glasul ispititorului este puternic şi ne influenţează mintea, totuşi ar trebui să ne gândim că indiferent de situaţiile cu care ne confruntăm, numai împreună cu Dumnezeu vom găsi tărie pentru a merge mai departe. 
  
În acest sens, cum ne ajută Cuvântul lui Dumnezeu să avem o bună percepţie asupra problemelor cu care ne confruntăm pentru a ajunge să ne încredem în El? 
În cuprinsul Sfintelor Scripturi putem identifica o mulţime de conexiuni cu viaţa noastră personală şi astfel să ajungem să dobândim putere în faţa confruntărilor zilnice indiferent de natura lor. În cazul anterior enunţat, cred că fundamental este să demontăm falsul raţionament că deşi ne-am încrezut în Dumnezeu, El totuşi nu a schimbat cu nimic deznodământul nefericit. În fond, în vieţile multor oameni sfinţi evoluţia evenimentelor nu a fost conformă cu aşteptările pe care le-au avut. Ceea ce părea a fi un destin plin de glorie, de multe ori s-a terminat în situaţii dintre cele mai umile. Iar într-un fel sau altul, am convingerea că adevărata credinţă are capacitatea de a răspunde pozitiv, în sensul întăririi încrederii în Dumnezeu, indiferent de circumstanţele cu care ne confruntăm. Prin intermediul adevărului exprimat în Sfintele Scripturi ajungem să dobândim putere pentru fiecare zi a vieţii noastre. 
  
Dacă aşa stau lucrurile, ar fi util să citim Isaia 53:4 „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.”. Cum se aplică învăţătura acestui verset la o situaţie în care dăm curs unui raţionament greşit? 
Modul nostru de a gândi se axează pe ceea ce putem cunoaşte folosindu-ne simţurile şi raţiunea. Este clar că aceste mijloace de investigare a realităţii sunt limitate, iar ceea ce rezultă este tocmai o cunoaştere fragmentată, lipsind viziunea de ansamblu. Acest lucru se aplică şi în privinţa realităţilor spirituale. De aceea, vom putea să raţionăm corect doar dacă vom avea informaţiile necesare şi le vom analiza fără prejudecată, încercând să intuim perspectiva globală a evenimentelor prin care trecem. Astfel, acest verset ne demonstrează cum logica umană a fost contrazisă de gândirea lui Dumnezeu. Din punct de vedere omenesc, Isus din Nazaret a suferit şi a fost răstignit fiindcă a îndrăznit să spună că era Fiul lui Dumnezeu. Adică El a comis o blasfemie şi a fost pe drept pedepsit cu moartea chiar de către Dumnezeu. Această optică a fost susţinută de către preoţi şi conducători, adică de către cei calificaţi în materie de judecată, iar mulţimile şi-au însuşit acest punct de vedere. Era însă corect acest verdict? Prin prisma revelaţiei divine, aşa cum am citit din profetul Isaia, înţelegem cât de mult au greşit acei oameni, fiindcă ei au ignorat ceea ce fusese descoperit de către Dumnezeu. 
  
Se poate spune că într-un mod similar şi noi riscăm să greşim, atunci când tragem concluzii pripite în ce priveşte realităţile spirituale, ignorând ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit? 
Cred că de fapt aici stă adevărata cauză a problemelor pe care le avem în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, fiindcă ne grăbim să judecăm lucrurile, fără să cercetăm cu atenţie ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit mai dinainte prin Cuvântul Său. În acest sens, Biblia ne vorbeşte despre o lume a binelui şi adevărului, creată la începuturi, dar care s-a stricat datorită neascultării, rezultatul fiind suferinţa şi moartea. Prin urmare, orice fel de suferinţă de care avem parte, îşi are originea în faptul că omenirea a ales să se despartă de Dumnezeu, având de suportat consecinţele de rigoare. Chiar dacă noi înşine sau cei dragi am fi afectaţi de situaţii nefericite, cauza fundamentală se află în existenţa răului pe pământ, acţionând asupra noastră şi din interiorul nostru. Aşadar, de ce să blamăm pe Dumnezeu pentru ceea ce El nu a fost vinovat şi nici nu a intenţionat să se întâmple? De ce să ne gândim că El este sursa răului, când de fapt El a creat o lume desăvârşită pe care oamenii au degradat-o prin practicile şi alegerile lor? Vina nu stă la El, ci la noi, în sensul în care omenirea a ales să se despartă de Dumnezeu. 
  
Dar totuşi, Dumnezeu putea interveni de-a lungul istoriei şi să blocheze consecinţele alegerii răului asupra vieţilor noastre. De ce aparent nu a făcut acest lucru? De ce a permis moartea şi suferinţa pe pământ? 
Deşi multe lucruri vor rămâne ascunse privirii noastre până la momentul revenirii lui Hristos, totuşi pe baza Scripturii înţelegem că deşi Dumnezeu a permis existenţa morţii şi a suferinţelor de orice fel pe pământ, totuşi El a dat un sens ascendent tuturor acestor lucruri. Chiar dacă anumite consecinţe ale căderii rămân să se manifeste până la finalul istoriei, totuşi ele devin adeseori mijloace de manifestare a harului lui Dumnezeu faţă de oamenii ce locuiesc pe planeta Pământ. Există multă suferinţă, dar ne este oferită şi mângâiere din belşug atunci când privim la realităţile restaurate ale lumii viitoare. Avem de-a face cu moartea, dar totuşi există o înviere a celor credincioşi, care vor intra în Împărăţia cerurilor. Cu alte cuvinte, aspectele negative ale vieţii nu fac altceva decât să trimită, prin intermediul Scripturii, la marea lucrare de restaurare de la sfârşitul istoriei. Totul are un sens bine definit, şi după cum „nu cade o vrabie pe pământ, fără ştirea lui Dumnezeu”, într-un mod similar „şi firele de păr de pe cap ne sunt numărate” de către Cel Atotputernic. Nici un detaliu nu scapă privirii Sale atotcuprinzătoare, iar compensaţia pentru durere şi suferinţă va fi în totul abundentă în viaţa ce va veni. 
  
Dacă vom analiza versetul anterior enunţat, vom înţelege că Mesia a suferit şi a murit pentru noi. Ar fi util să citim şi versetul următor Isaia 53:5 „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Cum are loc schimbarea de perspectivă pe care o aduce revelaţia lui Dumnezeu în raport cu ceea ce se întâmplă pe pământ? Cum putem să privim altfel evenimentele şi circumstanţele vieţii noastre? 
Ceea ce părea a fi un final ruşinos, al unei persoane care şi-a arogat titlul de Fiu al lui Dumnezeu, s-a dovedit în cele din urmă a fi împlinirea planului divin pentru iertarea omului căzut în păcat. Ceea ce noi am considerat a fi cea mai mare nefericire ce ni s-a produs în viaţă, se va dovedi în final că nu a fost altceva decât o nouă treaptă pe care a trebuit să urcăm prin credinţă. Necesitatea ei ne va rămâne poate în mare măsură ascunsă în timpul de faţă, dar după ce vom avea acces în lumea cerească, totul se va integra armonios şi logic, înţelegând că până la urmă înţelepciunea divină a fost demnă de încrederea noastră. De aceea, nu trebuie niciodată să ne lăsăm copleşiţi de ceea ce ni se întâmplă, ci având credinţă în Dumnezeu, este necesar să ne păstrăm o convingere fermă asupra faptului că nu am fost abandonaţi, iar într-o zi vom primi o viziune completă asupra lucrurilor trăite. Niciodată să nu trecem de partea vrăjmaşului, fiindcă atunci situaţia se va înrăutăţi, ci într-un mod sincer şi deschis este bine să continuăm să avem încredere în Dumnezeu. 
  
Cum am putea să reformulăm afirmaţia făcută de către acea persoană, care a ajuns să Îl urască pe Dumnezeu? Cum putem să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată puterea noastră în decursul împrejurărilor dificile ale vieţii? 
Cred că acea persoană, pe baza conexiunilor biblice anterior enunţate, ar trebui să îşi reformuleze afirmaţia după cum urmează: „Îl iubesc pe Dumnezeu fiindcă El este bun şi intervine în favoarea noastră. Chiar şi atunci când trecem prin situaţii dificile, El rămâne alături de noi. Tatăl meu nu a fost ucis de către Dumnezeu, ci realitatea rea a lumii noastre este de vină pentru aceasta. Suferinţa prin care a trecut şi faptul că s-a îmbolnăvit de o afecţiune incurabilă sunt o consecinţă directă a păcatului şi existenţei Celui Rău. Dar privind prin credinţă la realităţile lumii viitoare înţeleg că toate au un sens bine determinat, iar ceea ce s-a întâmplat ne va fi explicat de către Creatorul nostru. Am speranţa să mă reîntâlnesc cu cei dragi în Împărăţia cerurilor şi aleg să Îl iubesc cu toată puterea mea pe Dumnezeu, chiar şi atunci când nu pot pricepe înţelepciunea divină. De aceea, mă plec cu încredere înaintea Sa, înţelegând că şi Fiul Său a trecut prin lucruri similare, dar în cele din urmă a fost înălţat în Împărăţia cea veşnică.”. 
  
Dar este suficient să ne propunem să rămânem cu o credinţă deplină în astfel de împrejurări? Este de ajuns să afirmăm că avem încredere în Dumnezeu, chiar dacă acest lucru nu aduce o rezolvare imediată a problemelor noastre? 
De multe ori cele mai bune intenţii ajung să rămână doar la nivelul cuvintelor, dacă nu ne vom propune să veghem cu atenţie asupra împlinirii lor. Nu înseamnă că dacă am avut credinţă în clipa de faţă, acest lucru se va menţine de la sine în clipa următoare. Fără o veghere atentă şi fără un plan de acţiune adaptat situaţiilor cu care ne confruntăm, ne va fi imposibil să ne menţinem deasupra norilor întunecoşi ai păcatului şi morţii. Proiecţia răului este mult prea puternică pentru a fi înfrântă în mod constant, dacă nu vom depune eforturi sistematice în direcţia cea bună. De îndată ce ne-am propus să avem credinţă în Dumnezeu, va trebui să acţionăm pentru a nu mai da atenţie cuvintelor ispititorului şi deopotrivă pentru a ne însuşi viziunea cerească. Convingerea că vom primi o explicaţie suficientă de la Dumnezeu după restaurarea tuturor lucrurilor, nu trebuie să scadă, pe măsură ce timpul trece. În fond, trecerea vremii ne apropie mai mult de momentul întâlnirii cu Isus Hristos. Iar evitarea de a da curs sugestiilor negative, va determina o reducere progresivă a stării de neputinţă şi rău ce ne cuprinde, atunci când ne gândim că Dumnezeu ne-a abandonat. 
  
Cum vom putea veghea asupra menţinerii credinţei şi iubirii de Dumnezeu, pentru a nu reveni stările de necredinţă, neputinţă, ură şi teamă? Cum putem avea siguranţa că Dumnezeu va da un final fericit în Împărăţia Sa veşnică la tot ce a fost rău pe pământ? 
Încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu este fundamentală, dar pe de altă parte alegerea noastră de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră, indiferent de vreme, rămâne un lucru esenţial pentru a avea parte de împlinirea lor. Faptul că am suferit o pierdere, sporeşte nevoia noastră de mângâiere şi încurajare din partea lui Dumnezeu, precum şi a celor din jur. Pe lângă mângâierea directă, pe care o simţim deseori prin prezenţa Duhului Sfânt inspirându-ne credinţă şi curaj, există şi cuvintele pline de putere ale Sfintelor Scripturi. În acest sens, asemenea unui balsam vindecător recomand citirea acelor versete care ne vor aduce încredere şi speranţă în înţelepciunea şi providenţa divină. Ele ne vor hrăni sufletul şi mintea, iar imaginea noastră asupra a ceea ce se întâmplă va dobândi un sens bine determinat şi pozitiv. 
  
Să citim acum din Romani 8:38-39 „38 Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”. Ce înseamnă acest lucru? 
Nimic altceva decât că indiferent prin ce am trecut sau vom trece, nu va exista situaţie în care să nu se manifeste iubirea, mângâierea şi providenţa lui Dumnezeu. Prin Isus Hristos, toată paleta suferinţelor, durerilor şi nefericirilor de orice fel îşi găseşte o deplină compensaţie prin prezenţa vindecătoare a harului divin, care se uneşte cu noi plină de compasiune atunci când trecem prin încercări şi împrejurări dificile. Dumnezeu suferă împreună cu noi, simte împreună cu noi, ne iubeşte şi va da un sens pozitiv şi ascendent la tot ceea ce ni s-a întâmplat vreodată în decursul vieţii. 
  
Rugăciune pentru a dobândi o încredere deplină în Dumnezeu, indiferent de împrejurare, pentru a ne ridica privirile către El cu speranţa că într-o zi totul ne va fi explicat, precum şi pentru convingerea că în Împărăţia cerurilor ne vom reîntâlni cu toţi cei pe care i-am iubit şi i-am cunoscut pe pământ, în lumina credinţei în Isus Hristos. 
Referinţă Bibliografică:
Sa-L iubim pe Dumnezeu in imprejurari dificile / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 221, Anul I, 09 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!