Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 219 din 07 august 2011        Toate Articolele Autorului

Sa-l iubim pe Dumnezeu ignorand pietrele de poticnire
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Vom explora mai departe diferitele argumente furnizate de către persoanele care au ajuns să afirme că nu Îl mai iubesc pe Dumnezeu. O altă raţiune pentru care cineva ar putea ajunge la o astfel de concluzie ar fi următoarea: „Nu mai vreau să ştiu de Dumnezeu, fiindcă am întâlnit aşa zişi „creştini”, care sunt nepăsători faţă de ceilalţi, îşi exploatează semenii, trăiesc în desfrâu, comit tot felul de lucruri rele şi cu toate acestea Dumnezeu le dă binecuvântare şi prosperitate”.  
  
Cât de temeinică poate fi o astfel de afirmaţie în a spune că nu Îl mai putem iubi pe Dumnezeu? În ce sens cineva ar putea deveni o piatră de poticnire pentru credinţa altora? 
Înainte de a blama astfel de afirmaţii, ar trebui să le analizăm cu grijă pentru a înţelege faptele incriminate, fiindcă de multe ori există mult adevăr în ceea ce alţii critică cu privire la comportamentul celor care îşi spun creştini. În cazul de faţă nu pot spune decât că este atât de uşor să devii o „piatră de poticnire” pentru alţii, datorită stilului de viaţă pe care îl ai şi comportamentului pe care îl afişezi în raport cu ceilalţi. Să ne gândim că dacă nu ar fi fost aşa, nu s-ar fi ajuns la abandonarea credinţei creştine de către majoritatea celor ce locuiesc în ţările avansate, ajungându-se la un ateism de masă. Atunci când o persoană care îşi spune creştină, se manifestă într-un mod nepăsător faţă de ceilalţi, este mai mult decât sigur că se va produce o distorsionare a imaginii credinţei pe care pretinde că o are. Aş putea spune că ar fi fost mai bine ca persoana în cauză să nu fi spus niciodată că este creştină, decât să se ajungă la astfel de situaţii, ce aduc dezonoare lui Dumnezeu şi seamănă necredinţă în lume. 
  
Însă cu toţii facem tot timpul greşeli. Nu există creştini perfecţi, iar comportamentul nostru totdeauna va avea ceva ce lasă de dorit. Chiar trebuie să ajungem să Îl urâm pe Dumnezeu din cauza celor care nu ajung să manifeste pe deplin un caracter creştin? 
Cu siguranţă că vor exista totdeauna abateri de la comportamentul creştin autentic la toţi cei care au credinţa în Isus Hristos. Tocmai de aceea există şi noţiunea de pocăinţă, sau întoarcere, o atitudine care va caracteriza în mod constant pe cei care se încred cu adevărat în Dumnezeu. Mai degrabă aş putea spune că adevăratele „pietre de poticnire” se referă la acele persoane în a căror viaţă nu se vede deloc acest aspect al „pocăinţei continue”. Astfel, cineva care este conştient de faptul că manifestă multe nedesăvârşiri în raport cu modelul Domnului Isus, va manifesta o atitudine de umilinţă, toleranţă şi simpatie faţă de semeni, îndreptând orice neregulă pe care o sesizează în raport cu sine. Aşadar, nu este vorba de creştinii care în mod sincer au nedesăvârşiri, ci de persoane arogante, trufaşe, lipsite de milă, asemenea fariseilor din timpul Domnului Isus, şi care în acelaşi timp pretind că sunt adevăraţi urmaşi ai lui Hristos. De fapt, aici este adevărata problemă. 
  
Şi totuşi, s-ar putea ca noi înşine să ajungem să ne poticnim în credinţa pe care o avem faţă de Dumnezeu, fără a ajunge chiar să afirmăm că Îl urâm pe Dumnezeu, din cauza celor aşa zişi creştini. Care este de fapt cauza pentru care putem ajunge într-o astfel de situaţie? 
În fiecare dintre noi există un simţ al dreptăţii, ce acţionează sub o formă sau alta, căutând să ne călăuzească spre alegeri corecte şi bune. Atunci când vedem creştini care sunt „nepăsători faţă de ceilalţi, îşi exploatează semenii, trăiesc în desfrâu şi comit tot felul de lucruri rele”, dar în acelaşi timp se bucură de o prosperitate ce o atribuie binecuvântării divine, ajungem să ne dăm seama că dreptatea a fost încălcată. Cum poate Dumnezeu să ofere binecuvântare celui care trăieşte în opoziţie cu cerinţele Sale, doar pe baza faptului că poartă numele de creştin? Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că avem de-a face cu un Dumnezeu rău şi arbitrar, nedrept chiar. Aşa au stat lucrurile întotdeauna, chiar şi în timpurile Vechiului Testament, când evreii făceau tot felul de lucruri rele, iar după aceea invocau binecuvântările ascultării, în baza faptului că erau urmaşii lui Avraam. Pilda pe care o ofereau celorlalţi conducea la raţionamentul amintit anterior, determinând popoarele din jur să creadă că Dumnezeu lor este la fel ca ei, adică rău şi făţarnic, arbitrar şi nedrept. 
  
Dacă aşa stau lucrurile, atunci să citim următorul fragment biblic Luca 7:44-48 „44 Apoi Isus S-a întors şi a zis lui Simon: Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. 45 Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. 46 Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. 47 De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin. 48 Apoi a zis femeii: Iertate îţi sunt păcatele!”.  
  
Cum putem corecta raţionamentul greşit că Dumnezeu este asemenea celor care pretind că sunt adevăraţi închinători, însă viaţa lor fiind lipsită de omenie, toleranţă şi simpatie faţă de semeni? 
Corectarea unei deprinderi greşite în materie de gândire sau de acţiune, nu reprezintă o sarcină întotdeauna simplă, fiindcă de regulă există o motivaţie lăuntrică ce ne determină să adoptăm anumite practici şi clişee. De regulă, în copilărie primim cele mai puternice impresii ce ne vor modela atitudinile fundamentale cu privire la viaţă, semeni şi existenţă. De asemenea, în prima parte a vieţii suntem puternic influenţaţi de mediul în care trăim, de valorile pe care le împărtăşesc colectivităţile din care facem parte, şi aici mă refer nu numai la familie, ci deopotrivă la biserică, de unde în cele din urmă primim amprenta motivaţiei de natură religioasă cu privire la comportamentul pe care îl vom avea. Prin urmare, corectarea unui raţionament greşit, datorat observării contradicţiei de comportament a celor aşa zişi creştini, nu va fi un lucru simplu, dacă nu ne vom conecta direct la sursa oricărei înţelepciuni autentice, adică la adevărul exprimat prin Sfintele Scripturi. 
  
Cum poate fi înţeles fragmentul biblic pe care l-am citit, în relaţie cu contradicţia dintre ceea ce spune un om şi ceea ce de fapt el este? 
Situaţia descrisă în acest fragment exprimă în mod lămurit maniera în care Domnul Hristos evaluează pe cei care pretind că sunt închinători ai lui Dumnezeu. Pe de o parte îl vedem pe Simon, zis şi leprosul, fiindcă anterior fusese vindecat de către Domnul Isus, un fariseu plin de sine şi de îngâmfare, judecându-şi cu dispreţ semenii şi motivaţiile lor. Iar pe de altă parte o distingem pe acea femeie, care în umilinţă a venit înaintea Mântuitorului, ştiind că are nevoie de iertare şi regenerare, lucru posibil doar prin harul Său. Astfel, Simon a fost vindecat trupeşte, dar nu a înţeles profunzimea degradării morale în care se afla, continuând să rămână fidel unor atitudini greşite, iar acea femeie a fost vindecată spiritual şi moral, fiindcă ea a înţeles mai bine situaţia disperată în care se găsea. 
  
Reluând această situaţie, cum este posibil ca acea femeie să nu se fi poticnit în credinţa ei de unul ca Simon? Cum de a putut să aibă speranţă în ciuda răutăţii şi cruzimii celor care se proclamau ca fiind adevăraţi închinători? 
Răspunsul cel mai simplu stă în faptul că ea L-a văzut pe Isus, a înţeles ce fel de Persoană era El, şi a venit direct la El, fără alţi intermediari. Astfel, dacă de fiecare dată când ne poticnim de exemplul greşit al celor ce se pretind creştini, am veni direct la Dumnezeu, atunci multe probleme în ce priveşte relaţia noastră cu El s-ar rezolva imediat. Nu trebuie să gândim că dacă Dumnezeu îngăduie astfel de persoane, înseamnă că El este părtaş nelegiurilor lor. Deşi nu avem totdeauna o raţiune clară pentru astfel de situaţii, cu siguranţă că Dumnezeu ne iubeşte şi ne va primi, ori de câte ori vom trece prin astfel de dificultăţi. Iar în această privinţă, cuvintele Mântuitorului sunt pline de înţeles: „Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.”. Mai precis, există două tipuri de religie aşa zis creştină, care diferenţiază două mari categorii de închinători: unii asemenea lui Simon, iar ceilalţi asemenea acelei femei. 
  
Care sunt consecinţele finale pentru cele două mari categorii de închinători? Cum putem înţelege ce anume se va întâmpla în cele din urmă? 
Reluând versetul anterior, Domnul Hristos adresându-se femeii dă următoarea sentinţă: „Iertate îţi sunt păcatele!”. Cu alte cuvinte, categoria portretizată de către acea femeie ajunge să primească iertarea păcatelor şi implicit dreptul de a intra în Împărăţia cerurilor. Interesant este că Scriptura nu menţionează că astfel de cuvinte au fost spuse şi către Simon leprosul. Înţelegem astfel, că este posibil să fii vindecat fizic, să te bucuri de o prosperitate materială venind chiar de la Dumnezeu, să te pretinzi adevărat închinător, să te comporţi crud şi nemilos faţă de semeni, dar în final să nu ajungi să simţi nevoia iertării şi vindecării interioare, iar astfel să pierzi dreptul intrării în Împărăţia cerurilor. Destinul este bineînţeles tragic pentru cei ce s-au autoînşelat printr-un astfel de comportament, iar rezultatul se va vedea la a doua venire a lui Hristos, atunci când toate lucrurile ascunse ale inimii, vor fi aduse la suprafaţă. 
  
Acum, fiindcă am reuşit să contracarăm acel raţionament greşit cu privire la Dumnezeu, ce paşi ar trebui în mod practic să fie făcuţi, de către cei care au ajuns să se răcească în credinţa lor? 
Primul pas constă în a veni la Domnul Hristos, prin rugăciune şi studiu biblic personal, aşa cum am procedat preluând fragmentul biblic legat de Simon leprosul. După aceea, este necesar să ne mărturisim problema pe care o avem şi să ne mărturisim raţionamentul greşit, în lumina a ceea ce ne spune Biblia pentru astfel de situaţii. În acest punct, este esenţial să manifestăm o atitudine similară acelei femei, care a fost atât de copleşită de imaginea propriei stări lipsite de speranţă, încât nici nu a mai dat atenţie atitudinii lipsite de simpatie a lui Simon. Mai departe, trebuie să avem convingerea că Domnul Hristos ne iartă, vine alături de noi şi ne oferă intrarea în Împărăţia cerurilor. Şi nu în ultimul rând, trebuie să luăm o decizie fermă să ignorăm pur şi simplu „pietrele de poticnire”, pe oameni ca Simon leprosul şi să privim numai la Isus. Vom descoperi în scurt timp cum înţelesul ascuns al înţelepciunii lui Dumnezeu ni se va descoperi, iar de la răceală şi resentimente faţă Creatorul nostru, vom ajunge să Îl iubim cu toată puterea noastră. 
  
Ar fi bine să încercăm acum să reformulăm acea atitudine greşită. Cum am putea să găsim un raţionament corect, pornind de la afirmaţiile pline de resentimente faţă de Dumnezeu pe care le-am analizat? 
O reformulare pozitivă, în lumina credinţei în Isus Hristos, ar putea să fie aceasta: „Mă întorc cu umilinţă şi părere de rău înaintea lui Isus Hristos, fiindcă acum îmi dau seama cât de mult am greşit, crezând că am de-a face cu un Dumnezeu crud şi nemilos, arbitrar şi rău. Studiind paginile Sfintelor Scripturi am înţeles că aşa zişii „creştini”, care sunt nepăsători faţă de ceilalţi, îşi exploatează semenii, trăiesc în desfrâu şi comit tot felul de lucruri rele, îşi decid singuri soarta lor finală, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu în umilinţă şi cu părere de rău. Am înţeles în sfârşit că binecuvântarea sau prosperitatea de care ei se bucură, îi împinge să meargă mai departe pe o cale rea, ignorându-L pe Dumnezeu, în ciuda apelurilor Sale de întoarcere. De aceea, aleg să mă identific cu acea femeie, care nu a mai ţinut cont de Simon leprosul, ci a venit direct la Isus Hristos. Acest lucru îl voi face şi eu de acum înainte, şi mai presus de toate aleg să ignor pur şi simplu „pietrele de poticnire” ce stau înaintea mea, pentru a privi mereu la Isus Hristos şi la bunătatea Sa plină de îndurare, compasiune, sensibilitate şi iubire.” 
  
Cât de uşor sau cât de greu este să ne reformulăm modul de a gândi şi astfel de raţionamente greşite? Chiar va fi simplu să nu mai cădem pradă vechilor obiceiuri? 
În fiecare dintre noi se dă o luptă teribilă între bine şi rău, între tendinţele spre evlavie şi cele spre păcat. Aşadar, nimic bun nu se câştigă uşor şi fără luptă. Însă de îndată ce ne expunem razelor vindecătoare din Cuvântul Scripturii, ne va fi tot mai simplu să înaintăm în direcţia cea bună. Însă va fi esenţial să veghem, şi aici nu am cuvinte să subliniez importanţa vegherii creştine. Va trebui să fim vigilenţi cu privire la noi înşine şi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu scopul de a rămâne fideli angajamentului nostru. Nu este simplu să devii creştin, atunci când ai fost ateu. Dar este mult mai greu să devii un creştin autentic, atunci când înainte ai avut o experienţă religioasă deficitară. Însă niciodată nu trebuie să ne dăm bătuţi. Cât timp există har, va fi loc şi pentru speranţă. Cât timp Duhul Sfânt stă alături de noi, nici o cădere nu va fi definitivă. Prin urmare, dacă vom veghea să cultivăm noile obiceiuri de gândire, şi să reprimăm pe cele vechi, vom ajunge în final să culegem roadele transformării interioare. 
  
Dar ce putem să facem atunci când deşi am studiat din Sfintele Scripturi, totuşi suntem ispitiţi să cedăm din nou vechiului mod de a gândi? 
Cea mai bună metodă de a preveni să mai revenim la vechile obiceiuri se regăseşte în cultivarea unei gândiri ce decurge în mod armonios din studiul Sfintelor Scripturi. Acest lucru se aseamănă ridicării unei construcţii, la care adăugăm mereu noi şi noi elemente, astfel încât într-un mod armonios ea devine tot mai robustă şi mai rezistentă la provocările mediului imperfect în care trăim. De data aceasta am adăugat obiceiul de a privi la Hristos şi de a ignora „pietrele de poticnire”. Într-o altă ocazie am adăugat obiceiul de a nu trage concluzii pripite în legătură cu ceea ce ni se întâmplă şi de a aştepta cu nădejde acea zi în care Dumnezeu ne va descoperi totul. Şi într-un mod similar vom adăuga alte deprinderi de gândire, care vor fi ca un balsam vindecător pentru minte şi suflet. Aşadar, dacă vom lucra astfel, fructificând orice ocazie pentru a transforma interiorul nostru într-un Templu al Domnului, atunci când ispita va veni, se va izbi de temeliile puternice ale unei gândiri ce se articulează direct şi sigur pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu. 
  
Şi dacă totuşi se va mai întâmpla să mai cădem. Va exista vreo soluţie de rezervă, pentru a nu se distruge imaginea clădită prin intermediul Sfintelor Scripturi cu privire la Dumnezeu? 
Orice cădere spirituală conduce la formarea de breşe în scutul protector al interiorului nostru, subminând fie temelia, fie zidul, fie porţile de intrare către casa sufletului nostru. Dar orice breşă poate fi reparată şi întărită, cu condiţia ca lucrarea să se facă la timp. Aşadar, de îndată ce ajungem să cădem, este bine să ne şi ridicăm cât mai repede. Dacă vom veghea, vom distinge cum raţionamentul greşit a acţionat asupra minţii noastre şi imediat vom reacţiona cu raţionamentul corect, articulat pe revelaţia biblică. Însă dacă nu ne-am pregătit în prealabil, cum vom putea să facem faţă într-un mod eficient la apropierea vrăjmaşului? Aşadar, este necesar ca mereu să cultivăm noi deprinderi şi noi modalităţi de gândire sau acţiune, având la bază adevărul descoperit prin intermediul Sfintelor Scripturi. Cu cât vom insista mai mult în această lucrare, cu atât vom culege tot mai multe roade de care nu ne va fi ruşine nici în viaţa de acum, nici în cea viitoare. Cred că o astfel de abordare ne va aduce o satisfacţie şi o binecuvântare spirituală, ce va întrece cu mult orice altă recompensă materială pe care cineva ar putea să o aibă în această viaţă. 
  
Rugăciune pentru a cultiva obiceiul de a privi la Hristos atunci când întâlnim „pietre de poticnire” pe calea vieţii, pentru a fi vigilenţi pentru a depista apropierea vrăjmaşului şi pentru a fi pregătiţi să rezistăm având la bază o gândire puternic ancorată în adevărul descoperit prin Sfintele Scripturi. 
Referinţă Bibliografică:
Sa-l iubim pe Dumnezeu ignorand pietrele de poticnire / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 219, Anul I, 07 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!