Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Alexandru Crăciun         Publicat în: Ediţia nr. 1010 din 06 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

Rugul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mi-e greu să cred într-o religie anume. De aceea voi construi o religie doar pentru mine. 
  
Reflexiile lui Alexandru cel Mare 
  
Babilon, 10 iunie, anul 323 I.Hr. 
  
După încercarea nereuşită de a lua în stăpânire India Alexandru se îmbolnăveşte de malarie. Bând din cupa de 12 litri a lui Hercule la ospăţul din Medina urlă de durere, se prăbuşeşte în faţa oaspeţilor şi e cuprins de febră. În timpul navigării pe Eufrat suferă aceleaşi simptome ceea ce-l face să-şi scape diadema în curentul învolburat al apei. Un slujitor sare şi o recuperează însă ca să-i fie mai uşor de traversat şi-o aşează pe cap. Semnul de rău augur nu s-a lăsat aşteptat. De mai bine de 10 zile stă Alexandru agonizând la pat în al său palat vegheat în tot acest timp de generalii săi credincioşi care aşteaptă rostul la succesiunea Imperiului. 
  
Roxana pătrunse în odaia în care se afla el. Plângând, se prăbuşi la picioarele patului cu baldachin în care după cea mai mare probabilitate soţul ei îşi ducea clipele de pe urmă. 
  
Alexandru o simţea dar durerile abdominale atroce dimpreună cu semi paralizia spatelui şi a membrelor îi blocau majoritatea funcţiilor locomotorii. Îşi permise totuşi să o strângă încet de degete. Ea răspunse sărutându-i mâna. Tremura şi-l ruga printre lacrimi să nu o părăsească. Zâmbi larg când îl anunţă că va avea un copil aşa că trebuia să se însănătoşească degrabă.  
  
Femeia asta m-a făcut să am parte de toată bucuria din lume. Mi-a dăruit şi un fiu!.  
  
Se strădui să o mângâie cu toate junghiurile survenite la fiecare mişcare deliberată, meritau pentru el. Fata înţelese numaidecât intenţia bărbatului ei şi-şi culcă bărbia în podul palmei lui sărutându-i iar şi iar degetele. Alexandru vedea toate acestea cu mare greutate datorită ochilor injectaţi şi a febrei care nu-l lăsau nici o clipă.  
  
Toate strădaniile doctorilor sunt inutile. Ei ştiu cel mai bine c-am să mor şi totuşi nu renunţă. Poate n-ar trebui nici eu... Dacă aş fi pus doctorii mei ca generali din armata mea poate n-aş fi stăpânit peste atâtea dar cel puţin aş fi îmbătrânit văzându-mi copilul cum creşte! Regretul din urmă îl am pentru că nu mi-a rămas timp să-l păzesc de condiţiile vitrege ale domniei. 
  
Închise ochi. În minutele care urmară auzi destul de bine cum soţia lui e îndepărtată de lângă pat şi scoasă cu forţa afară. Şi iată cum, îşi spuse cu glas neauzit, două robe negre desprinse din cortegiul meu mortuar înghiţi în lumea lor de umbre îngerul ce veghea la căpătâiul meu. 
  
Medită câteva clipe la ce tocmai spusese cu tristeţe fără să cugete la nimic. Nu avea rost. Cuvintele sale rostite spuneau totul pe de rost. Ca fitilul aprins al unei bombe chipul mamei îi apăru de nicăieri. Îşi permise un surâs trecător amintindu-şi cum îl iniţiase printre şerpii din camera ei – creaturile îl înfricoşaseră la început dar mai apoi s-au dovedit destul de domestici. Îndoctrinându-l să creadă că tatăl lui era de fapt şi de drept Zeus iar strămoşul său direct Ahile, Olimpia îl încurajase să-şi urască tatăl deşi asta nu putuse niciodată indiferent de umilinţe. Îl iubise cu adevărat pe Filip chiar dacă de la o vârstă fragedă încă remarcase diferenţele dintre el şi tatăl lui, părul deschis la culoare mai ales şi remarcile usturătoare ale mamei la adresa acestuia îl încredinţară că nu era fiu legitim.  
  
Cum se face că bastarzii conduc întotdeauna imperii?  
  
Întrebarea nu-şi găsea răspuns. După complotul în urma căruia Filip cel Şchiop îşi pierdu viaţa dragostea fiului pentru Olimpia, care nu se sinchisea să lase cu de la sine înţeles impresia că moartea soţului nu o surprinse vreun pic se preschimbă în ură înăbuşită în primă fază după care dispreţul cu care întâmpina vociferările pe după colţuri care o învinuiau pe aceasta de crimă înrădăcină în firea tânărului o scârbă adâncă şi absolută.  
  
Femeia asta e în stare să mă omoare şi pe mine dacă nu o să fiu pe măsura aşteptărilor proprii sale ambiţii?  
  
Nu-i venea a crede aşa ceva dar temerea apărea precum colţii otrăviţi ai unui şarpe de câte ori o vedea. Motiv pentru care a şi fugit din Macedonia motivând cu prima ocazie că îi face pe plac şi va porni să supună lumea aşa cum dorea ea. Odată ajuns pe câmpul de bătălie cerinţele militare de expansiune îl făcură să o uite. Numai că după fiecare cucerire devenea din ce în ce mai încrezător în doctrinele acelei femei şi uită până şi cine fusese proclamându-se zeu. Aroganţa-i creştea alimentată din plin datorită nefireştilor izbânzi şi în scurt timp lungile popasuri departe de casă împreună cu inflexibila ideea de a merge mereu înainte făcură să cadă în disgraţia propriilor lui generali.  
  
Probabil de asta au şi hotărât să mă ucidă! 
  
Constatarea faptului că deşi devenise împăratul lumii era gol în faţa morţii ca un neofit aproape de botezul crucii avu darul să-l încredinţeze de nemurirea sufletului la fel cum obişnuiau tracii să îi spună.  
  
Poate că eu voi muri dar voi lăsa lumi cel de pe urmă lucru al meu: Visul împlinit al lui Aristotel! 
  
Lacrimile din ochi îl înţepau. De cum le permise să curgă mintea îi deveni limpede ca un izvor. Oftă din rărunchi lucru care, descoperi numaidecât îl eliberă de spasmele abdominale atroce. Acum putea vorbi generalilor adunaţi lângă el: 
  
- Sunt sigur că mama mi-ar lua durerea ca cu mâna. Ce-aş dori să o mai strâng în braţe şi să-i cer iertare pentru că am lipsit-o de prezenţa mea atâta amar de vreme... 
  
După încă o răsuflare vioaie şi câteva lacrimi amare scurse pe obraji Alexandru începu să cânte cu glas domol şi dulce: 
  
- De-ar fi să-mi doresc ceva mai cu ardoare decât însănătoşirea acel lucru ar fi să pot să-mi dau duhul la sânul patriei mele... Macedonia, Macedonia... Scumpa mea Macedonia buzişoarele ţi le-aş săruta cu foc şi aş adormi la sânul tău lângă un soc căci m-am născut fără de noroc! 
  
Generalii îl credeau de-acum nebun dar nici unul în afară de Casandru nu îndrăzniră să îl oprească şi să dea glas frământărilor personale. Se foiră doar oarecum stânjeniţi la gândul că dacă o ţinea tot aşa imperiul s-ar fi dus de râpă deoarece Alexandru nu dădea semne că vrea pe cineva dintre ei la domnie. Casandru ieşi în faţă cum obişnuia firea lui curajoasă şi instrucţia de soldat şi puse degetul pe rană: 
  
- Măria-Ta cine va să fie cârmuitor al imperiului în absenţa domniei voastre? Se cuvine să ne înştiinţezi dinainte ca să ştim ce vom face pe urmă. Ordinele tale vor fi urmate întocmai ca şi pe cele din urmă comori ale mărinimiei tale. 
  
Doctorul care-i administra în acel moment o compresă cu apă pe fruntea înfierbântată se întoarse precum coarda sub presiune a unui arc şi-i replică printre dinţi: 
  
- Regele nostru e cu un picior în groapă! Fă bine şi ţineţi gura încovrigată altfel îţi jur pe toţi zei că îţi voi tăia limba! 
  
Personalitatea colerică a lui Casandru nu permitea o astfel de insultă. Neţinând seama că e privit de regele căruia îi jurase credinţă se repezi la doctor cu spada şuierând pregătită, formă un arc de cerc, gata să-l răpună, ţipând: 
  
- Nu primesc ordine de la tine javră! 
  
Bagoas eunucul credincios ce-l păzea pe Alexandru se interpuse între cei doi la timp. Lama sabiei lui încovoiate o blocă pe cea macedoneană a lui Casandru cu un scrâşnet ce aducea neîndoielnic cu hurducăiala unei roţi de căruţă pe drumul neregulat de ţară. Preţ de o clipă se omorâseră fiecare din priviri unul în imaginaţia celuilalt. Bagoas nu era îndârjit de faptul că adversarul său se năpustise ca o fiară dezlănţuită asupra doctorului gură cască. În alte condiţii ar fi privit nepăsător la omorârea acestuia. Doar faptul că nu se putuse reţine în faţa impoliteţii de care dădea dovadă soldatul în faţa regelui său fie el şi cu un picior în groapă. Niciunul dintre soldaţii pe care-i condusese sub regele Darius nu şi-ar fi permis un asemenea libertinaj de faţă cu suveranul indiferent de circumstanţe. Nimeni n-avea voie să insulte o persoană divină. Se iscă o luptă scurtă. 
  
Printr-o fentă profitând de furia acerbă cu care Casandru încerca să-l de-a deoparte de lângă ţintă acesta se prefăcu că alunecă, se feri de lama acestuia care şuiera ca un şarpe pofticioasă să verse sânge, strânse cu fermitate mânerul sabiei apoi se înălţă iar şi-l lovi în piept fixându-i lama rece la un centimetru de tiroidă. Generalul se opri o secundă zâmbind maliţios cu jumătate de gură. Nu are curajul să mă spintece de faţă cu Alexandru. Îi stau împotrivă legile naţiei. Bagoas, conştient de gândul lui Casandru îl dărâmă cu o lovitură în fluierul piciorului. Generalul se prăbuşi ca secerat de gloanţe urlând. 
  
- DESTUL! Strigă Ptolemeu aplanând conflictul. AM VENIT AICI LA DORINŢA REGELUI. SĂ LĂSĂM GÂLCEAVA ŞI SĂ ACORDĂM ATENŢIA CUVENITĂ ULTIMELOR DORINŢE ALE PREAIUBITULUI NOSTRU ALEXANDRU. VREŢI SĂ-L DEZAMĂGIM ACUM CÂND SE AFLĂ LA UN PAS DE CEALALTĂ LUME. SĂ-I DEMONSTRĂM CĂ SUNTEM FRAŢI DEA PURUREA APROAPE AŞA CUM NE-A ÎNVĂŢAT! 
  
Bagoas între timp îi oferi lui Casandru mâna dreaptă ca să poată să se ridice dar mândria încercatului general era prea profund înrădăcinată ca să lase un lucru ca ăsta să se petreacă. Nu dorea cu niciun chip ajutor de la vreun străin împuţit. Cu atât mai puţin de la un eunuc nenorocit. Chiar dacă 3 încercări de a se ridica pe propriile picioare eşuaseră.  
  
Cred că mi-am sclintit glezna... Grozav! Asta-mi mai lipsea... LA DRACU! 
  
Ptolemeu care urmărea scena cu coada ochiului îi făcu semn lui Lysimah să îl ajute ştiind că se aveau bine: 
  
- Lysimah adună-l pe Casandru de pe jos şi spune-i să se liniştească. Un general din armata lui Alexandru n-ar trebui să se piardă cu firea aşa de uşor. Vremea e şi aşa destul de aspră. Ce Dumnezeu, oameni buni? Parcă n-aţi fi comandanţi de armată cu o carieră îndelungată! Aduceţi mai degrabă cu nişte copii care abia învaţă să meargă. 
  
Lysimah îl culese de pe jos camaradul. Fire prevăzătoare nu se lăsa rugat de două ori niciodată. Pentru un ochi neformat isteţimea gesturilor cu care îndeplinea fiecare poruncă îl făcea să pară un om loial trup şi suflet lui Alexandru. Şi chiar aşa şi era când îi convenea. Mereu admira oamenii care se dovedeau mai întreprinzători decât el. Deşi pentru Ptolemeu jocul dea câinele stăpânului nu-l mai înşela. Ştia de mult că aerul de supunere e mecanic şi că în sinea sa aspirase de nenumărate ori la ceea ce avea Alexandru. Aşa cum toţi am aspirat mereu de altfel. Însă spre deosebire de restul răbdarea ta deopotrivă cu pelerina infinită de indiferenţă sub care te ascunzi te fac un adversar de temut. 
  
Când Casandru trecu prin dreptul său Ptolemeu îşi îngădui să îl atingă pe umăr şi să-o şoptească prompt: 
  
- Odată dacă mai asist la o scenă de genul ăsta te dau pe uşă afară, să fi sigur! Ai înţeles? 
  
Casandru se strâmbă şi-o luă la pas cât putu de iute, Prezenţa bătrânului îl incomoda. Cu boşorogul ăsta nu e de glumit. Mă va înfunda şi pe mine aşa cum a făcut cu... nu-şi termină gândul dar ocheada fugară îndreptată spre pat la muribund grăia de la sine. 
  
După ce Lysimah dispăru în mulţimea adunată în semicerc în jurul patului bătrânul războinic oftă cu patos aruncând o privire rapidă lui Alexandru. 
  
Ei bine... se pare că gândul îi e deja departe! Şi se prea poate ca să mai ducă o noapte. Dar oare cine moare astăzi? Noi care ţi-am grăbit sfârşitul otrăvindu-te din prea mult dor de casă sau poate tu măreţ şi visător Alexandru? Cine ştie? Cine oare, poate să răspundă? Doar zei deţin cheia viitorului! Iar noi deplângem morţii... 
  
Ştia toate acestea pentru că el întocmise planul şi îi implicase şi pe restul astfel ca niciunul niciodată să nu se trădeze. 
  
Adună ură într-un lanţ şi trage. În cele din urmă zala cea subţire se va frânge... 
  
Prefăcându-se că cercetează starea deplânsului rege macedonean îi şopti spartanului doctor la ureche: 
  
- Ai zgândărit leul din cuşcă. Ai de grijă şi păzeşte-te cu străşnicie din noaptea asta până vor veni vremuri mai blânde! De vei da ochi cu Casandru mai mult ca sigur că îţi va atârna căpăţâna într-o prăjină. 
  
Doctorul înghiţi în sec. 
  
Faptul îl amuza nespus pe Ptolemeu. 
  
Cine sapă groapa altuia riscă să cadă singur în ea dacă nu e atent. 
  
- Alexandru, băiatul meu suntem gata să-ţi ascultăm ultimele gânduri! Adăugă surâzător.  
  
Tânărul auzise de-a fir a păr toată altercaţia. Trebuie să-i pot struni cumva. Intervenţia promptă în numele lui îi plăcu. Frigurile ameninţau reinstalarea bolii aşa că n-avea timp de pierdut. Îşi dezgoli mintea de orice altceva în afară de ceea ce avea să le spună, deschise ochii şi îşi imagină cum îi îmbrăţişează pe fiecare. E timp de odihnă berechet după aceea acum trebuie să termin ce am început! Îi displăcuse dintotdeauna să se lase aşteptat. Inspiră adânc 5 secunde savurând letargia care i se instala încet încet în oase înainte de a începe: 
  
- În ce priveşte Imperiul las pe socoteala voastră împărţeala. Dar vreau să-mi ascultaţi ultimele dorinţe aşa că luaţi seama şi juraţi-mi ca ele să fie numaidecât împlinite! Prima mea dorinţă este aceea ca sicriul să-mi fie dus pe umeri de cei mai buni medici ai vremii. A doua mea dorinţă este aceea ca deopotrivă toate comorile dobândite (argint, aur, pietre preţioase să fie risipite pe tot drumul până la mormântul unde o să-mi aflu odihna... Fraza i se rupse. Ochii i se înceţoşară şi-l usturară. Mintea-i culegea furtună. E aproape... E tot mai aproape! Trebuie să isprăvesc odată cu asta. După care voi fi liber să mă întâlnesc pe câmpiile Marelui Spirit cu strămoşii mei daci. Încredinţat de asemenea lucru îşi spuse ultimul gând cu luciditate-învingătoare: A treia şi ultima mea dorinţă este ca mâinile să-mi atârne în afara coşciugului ca să poată fi văzute de toţi... 
  
Unul dintre generalii săi, surprins de aceste dorinţe neobişnuite l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele.  
  
Cu un zâmbet vioi Alexandru a explicat: 
  
- Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii să-mi ducă sicriul, pentru ca în felul acesta să arate tuturor cât de neputincioşi sunt în faţa morţii. Vreau ca pământul să fie acoperit de comorile mele, pentru ca toată lumea să poată vedea că toate comorile pe care le câştigăm aici, pe Pământ, aici rămân. Vreau ca mâinile mele să atârne în aer, goale, pentru a le permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, aşa cum am venit, atunci când se termină tezaurul cel mai de preţ – Timpul. 
  
Niciunul dintre cei adunaţi nu putu să se abţină. Vărsară lacrimi pentru onestitatea vorbelor lui Alexandru şi mărinimia caracterului. Chiar şi când e pe cale să-şi dea duhul tot nu se astâmpără şi ne dă lecţii cum ia stat în atâtea alte dăţi în obicei. Cu toţii la unison se rugară stăruitor la zei să se îngrijească de sufletul său. 
  
Văzându-i cum îi podidiră lacrimile pentru el I se înmuie inima. Vă iert că m-aţi ucis din prea mult dor de casă! 
  
Deodată privind la drapelul arborat deasupra capului i se păru că şoimul brun-auriu se desprinde de pe pânză şi se pogoară spre el. Întinse mâna să-l apuce sau doar îşi închipuia? Impactul cu pasărea îl eliberă, ştia asta pentru că urmărea de undeva de sus cum inelul îi cade pe podea. Ghiarele animalului îi înălţară departe în locul de unde nimeni nu s-a mai întors. 
  
Eunucul urmărise odată cu restul spasmele din urmă care-i cutremurară trupul. Totuşi cu ochiul inimi pentru o fracţiune de secundă imaginea unei păsări uriaşe înşfăcă o mărgea care dispersa lumină şi-o luă cu el cine ştie unde. Se apropie de trupul neînsufleţit îl presă pe gât şi le confirmă celorlalţi decesul. Chiar şi el procesa vedenia cu greu. Apoi după momentul de perplexitate pricepuse. 
  
Marele spirit a venit în persoană şi te-a ridicat la ceruri! Rânjetul lui se ochea de la un kilometru în marea de feţe buhăite de vinovăţie. Bucură-te de glorie eternă scumpe prietene. O meriţi... 
  
Asta zic strămoşii că s-a petrecut la priveghiul lui Alexandru. Bagoas a lăsat un bilet pe masă apoi s-a risipit în noapte precum praful de puşcă. Nu l-am mai văzut de atunci. Totuşi cred că ştiu unde se află. Pe biletul care mi-a fost îngăduit să-l consult dimineaţa stătea scris tremurat de mână: Hefaistion, Alexandru mă alătur curând! Las concluziile de pe urmă a tot ceea ce am spus în mâinile domniilor voastre şi mă înclin. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Rugul / Alexandru Crăciun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1010, Anul III, 06 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Alexandru Crăciun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Crăciun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!