Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 1056 din 21 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

ROSTIREA DIN CUVÂNT. GENEZA IZVOARELOR. CRONICĂ LA VOLUMUL:
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

ROSTIREA DIN CUVÂNT, GENEZA IZVOARELOR  

 

STEJĂREL IONESCU, Somnul îngerului, Editura CĂLĂUZA v.b., Deva, 2008  

 

Pe umeri de veşnicie – acolo stă înălţat poetul, trecând în vremelnica viaţă, „de pe umeri de piatră / pe umeri de lemn,, / de pe umeri de om / pe umeri de veşnicie” – ceea ce înseamnă înălţarea omului urmând tăcerea paşilor.  

Aidoma florarului care „risipeşte seminţele”, Poetul „din nimic” adună „dimineţi de cuvinte / pentru a le risipi / spre seară / prin fântânile vulcanice”.  

Doar el ştie să aprindă luceferi „pe umerii nopţii”, trecând „prin îngemănarea minţii” toate „transparenţele umbrelor neplecate” (Umbrele nopţii).  

Aidoma unui iscusit magician, poetul ştie să prefacă întunericul în lumină şi să pornească „desculţ cu stelele / să împletesc perfectul cu imperfectul”.  

Micul volum de versuri semnat Stejărel Ionescu, intitulat „Somnul îngerului” (Editura CĂLĂUZA v.b., Deva, 2008), dezvăluie o fire sensibilă, cercetătoare, neliniştită, în căutarea acelor „izvoare de lumină” din „cuferele de lemn / ale timpului.”  

În năzuinţa de a atinge frumosul, Stejărel Ionescu caută permanent noi linii, forme şi culori de expresie, precum pictorul care îşi pregăteşte cadrul, şevaletul şi penelul pentru a da la iveală o operă.  

Spontaneitatea şi coerenţa exprimării sale lirice îl alătură poeţilor de expresie modernă care au părăsit chingile canoanelor clasice şi s-au lepădat de veşmintele metaforice, preferând un discurs liric simplu, de o directeţe care poate părea brutală, dacă n-ar intra în firescul cotidian.  

Câţi, îndeobşte, mai sunt poeţii care se lasă ademeniţi de incantaţie, de eufonie, de ritm şi măsură, dar mai ales, de imagistica rămasă în pastel ori în poeziile cu formă fixă?  

Volumul începe cu cinci balade în stil modernist, una dedicată primăverii, alta luminii, o alta a păcii şi una a tăcerii. Cea de a cincea se numeşte „Baladă fără sfârşit”. Lecturi agreabile, cantabile, stenice.  

Toate aceste simboluri – primăfvară-lumină-pace-tăcere-sfârşit pot fi pilonii trainici pe care autorul poate construi ori îşi poate rezema îndoielile, neliniştile, iubirile.  

O stranie predilecţie însă, manifestă poetul pentru fetid, descompus, pentru baudelaire-ienele „flori ale răului” simbolizate prin: schelete descompuse, morţi, „jertfe pe catarge rupte”, „umbre de ruină”, râs hidos, o lume care delirează, mizerie, mulţimi de cerşetori, câini vagabonzi ş.a.  

De altfel, aşa cum notează, „noi construim o lume din bucăţi” şi lumea e alcătuită din bine şi rău, frumos şi urât, miresme şi duhori, deopotrivă.  

Datoria poetului este de a scoate la lumină frumosul şi binele şi pentru aceasta este îndreptăţit să folosească toate mijloacele de expresie cunoscute, dar şi altele noi, proaspete.  

Viaţa asta-i o cloacă” – declară poetul sentenţios. Dar, în acelaşi timp, spune liniştit: „îngerul îmi sărută fruntea / adormind / sub genele mele / întredeschise.” (Somnul îngerului).  

Aventura spirituală intitulată frumos „Somnul îngerului” – este o încercare disperată de a ieşi din marasmul cotidian, din haosul nopţii – spre lumina şi pacea râvnite de oricine.  

Nu e uşor. Nu e uşor, mai ales atunci când „ciocnim lacrimile / între ele / în timp ce pe / faţa noastră aleargă / dumnezeiasca ninsoare / a disperării” (Lacrimi).  

O estetică a urâtului plină de stafii decojite, camere umede şi reci, atmosferă ostilă oricărei încercări de liniştire, figurine de ceară, „fulger prin oase / zdruncinate”, „iarnă de doi bani” – toate alcătuiesc „marea disperare a vieţii” – unde sunt îngropate claie peste grămadă, dâre de moarte, schelete descompuse, gheare de corb, „parcă duhnind / a putreziciune,/ îmbălsămat în cutia craniană a morţii / cu gust de urină / de şopârlă’ descompusă” (Masa de seară, I).  

Nu lipseşte nici „vin roşu / în ţeste putrezite / cu miros de mucegai / sorbit din găuri de ochi căprui” (Masa de seară I).  

Foarte sugestivă este şi poezia „Numai orbii”. Orbii care poartă în ochi „rostirea din cuvânt” ca o „văpaie de ninsori”.  

Rostirea firească a sunetului, trecut prin filtrul liric, aduce fiori de lumină din izvoarele sinelui. Şi lumina aceea de aură nu trebuie strivită, nici înnăbuşită.  

De unde apetenţa aceasta pentru morbid la un om aşezat, cumsecade?  

Eu cred că e mai curând, o atitudine de frondă, un fel de a exorciza teama de neant, de nimic, de moarte absurdă şi de „toate capcanele vieţii”. Totodată, se simte o acută stare de exasperare existenţială, un fel de mal-de-vivre.  

Şi nu în zadar poetul spune: „mă tem că lumea asta / e atât de parşivă / încât îmi va închide timpul / ferecându-l cu lacăte / oţelite, / şi îmi va îngrădi paşii / cu fir tras / de păianjenul morţii” (Teama).  

Şi totuşi, există câte „un fir de lumină”; aripi de îngeri, există şi „poala de soare / a razelor ce ne scânteiază” (dimineţi în căldări de rouă).  

Nu e totul pierdut.  

Poetul nădăjduieşte că capete, în cele din urmă „iertarea pământului”: „mă mut / într-un spaţiu / mult mai îngust / unde pământul mă muşcă / şi caut să mă împac / şi să-mi iert pământul, / muşcătura este atât de adâncă / încât încerc să-mi închid rana / cu lutul pământului, / şi atunci copilul meu mă întreabă / dacă mai are rost să iubesc pământul / după ce mi-a făcut atâta rău, / dar eu mă împac cu gândul / că totuşi pământul / mă va acoperi / de cei răi.” (iertarea pământului).  

Până să ajungă la „altarele cerului” – poetul mai stă „de vorbă cu amintirile”: „mă întorc / ca o nălucă / şi poposesc / în căuşul umbrei tale, / îţi ating gândurile / şoptind cuvinte de taină / amintirilor”.  

O încercare de pastel în vers alb aduce toamna în pagină: „cu veşmânt de crizanteme / şi şipot de izvor, / peste noi doar vânturile / îşi mai încearcă răzleţul zbor / într-un anotimp în care / pământul îmbracă / ruginia haină a dimineţii” (peste noi vânturile).  

În cele din urmă, poetul recunoaşte: „pe arcadele trupului / clădim temple de lumină / şi acoperim / cu covor de noapte / geneza izvoarelor” (geneza).  

Cele cinci balade de început, „Somnul îngerului”,Amintiri” – în care poetul invocă icoana mamei, sunt semnele pozitive că poetul are suficiente resurse lirice pentru a alcătui o operă închegată, viabilă, aptă de a fi transmisă urmaşilor.  

Şi nu fără temei.  

 

CEZARINA ADAMESCU  

21 Noiembrie 2013 – de Vovidenii  

Referinţă Bibliografică:
ROSTIREA DIN CUVÂNT. GENEZA IZVOARELOR. CRONICĂ LA VOLUMUL: SOMNUL ÎNGERULUI - de Stejărel Ionescu (CEZARINA ADAMESCU) / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1056, Anul III, 21 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!