Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Teo Cabel         Publicat în: Ediţia nr. 899 din 17 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Romanul desăvârşirii personale - „Iubire fără sfârşit” - Traian Ghe. Cristea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

„IUBIRE FĂRĂ SFÂRŞIT”  

 

Vrând să răspundă la întrebări, romanul domnului profesor Traian Ghe Cristea, tipărit la editura Editgraph, Buzău, ridică alte întrebări, mai numeroase decât cele la care răspunde.  

De-a lungul istoriei, luând sub lupă perioade diferite, vom constata existenţa unor puncte, poate de multe ori, cu aspect disparat, dar în realitate unite prin fire nevăzute. Tot ce a devenit istorie, a fost cândva cotidian, trăit de oameni care prin modul de a vedea viaţa, de a duce mai departe învăţături primite de la înaintaşi, s-au înrădăcinat în amintirea celor din jurul lor, dându-le speranţa luptei pentru ziua de mâine, pentru vise prea îndrăzneţe, considerate de unii himere. Că au fost de apreciat sau nu, au generat reacţii, au obligat la atitudini.  

Prin cartea Iubire fără sfârşit, Traian Ghe. Cristea, profesor, cât o viaţă de om, face prezent în viaţa noastră un astfel de punct în care s-a consumat istoria unor ani din care s-a revărsat apoi rodul asumării acesteia. Mama este, în cartea de faţă, piatra de temelie a transmiterii credinţei în Dumnezeu, a modelării aluatului, omului, de la copil la matur. Cum spunea printele N. Steinhardt „dăruind vei dobândi”. Mama nu poate să demonstreze cum creşte sensibila sămânţă a credinţei nestrămutate decât prin propriul exemplu, de multe ori de neînţeles, iraţional pentru micul Emanuel. Fire sensibilă, prea sensibilă, poate, ca un suvoi greu de stăvilit, o fântână de curiozitate şi nedumerire, copilul găseşte în mama sa leacul febrei sale de a cunoaşte şi nu oricum: nu pot să ţin minte decât ce înţeleg, deci o fire analitică, devenit peste ani Emanuel Iovi, fostul profesor, dresorul de himere, călător prin cotloanele scrisului,căutător de pulberi siderale prin policromia gândurilor. Felul de a fi al mamei, blândă şi iubitoare, îl făceau să treacă peste lipsuri: Erau şi zile seci, când foamea ne bântuia lacomă şi pe masă n-aveam decât un boţ de mămăligă, păstrat de mama într-un ştergar alb, de in. Ea nu dispera, îmi zâmbea şi-mi spunea că va pregăti pentru mine ce n-a văzut Parisul. Când mă întorceam simţeam că mama a făcut o minune; mirosea în bucătărie atât de frumos, încât săream la gâtul ei, o sărutam şi o întrebam dacă ea face minuni. Dar cu ce era masa plină? Felii de mămăligă fripte pe plită; cartofi copţi, frământaţi cu mujdei de usturoi verde, o grozăvie!. Mama nu mânca însă odată cu fiul ei. Acesta observă şi o urmăreşte. Mânca doar cojile de mămăligă şi, pe urmă spre uimirea copilului spunea: Mulţumescu-ţi, Doamne!. Sau Mama s-a sculat mai dimineaţă, ca să pregătească micul dejun. Nu era cine ştie ce, dar mi se părea un dejun sărbătoresc.Un ceai aromat, numai cum ea ştia să facă; pâine prăjită, unsă cu margarină, mieji de nucă pudraţi cu zahar şi scorţişoară.(...) În jur totul era curat şi ordonat, iar mama zâmbitoare şi frumos îmbrăcată pentru Sfânta Biserică. Avea chipul luminos... Într-o iarnă cumplită, cei doi rămăseseră fără lemne, având doar cu o biată lampă de gaz. Rina, prescurtarea de la Ecaterina, numele mamei, răcită nu dorea să-şi sperie băiatul, se lupta cu boala: Să nu te sperii de ce-i afară, de starea mea, băiete. Aşa e în viaţă; mai trece omul şi prin zile negre. Mai rău când în suflet e viscol, când în inimă bântuie furtuni şi când în gânduri pătrunde otrava disperării. Leacul nostru- i credinţa. Credinţa în bine, ea ne ajută să rezistăm cu dârzenie... Ducându-se după ultimul mălai rămas, să facă un terci, găseşte uşa de la magazie deschisă de viscol şi zarvă mare făcută de vrăbiile ce căutau adăpost şi se cuibăriseră pe hol.  

- Nu te teme, băiete. Păsările cerului sunt înfometate şi înfrigurate.[...]  

- Ce să fac acum? spune Emanuel.  

- Să le ajuţi. Ia jumătate din mălaiul pentru terciul promis ţie, pune apă caldă peste el, frământă bine şi dă-le să mănânce, fără să le sperii.  

- Dar noi ce-o să mâncăm dacă le dau din mălaiul pentru terci?  

- Fii făr grijă, nu ne lasă pe noi Dumnezeu.  

Băiatul face ce i se spune, după care mama îi povesteşte de la ce sfântă vine numele ei, de Ecaterina, şi cât a pătimit mucenica. Fascinat, dar şi pus serios pe gânduri este trezit la realitate de ciocănituri în uşă. Venise buna şi milostiva noastră vecină. Zise: V-am adus ceva de-ale gurii şi o sticlă cu gaz,pentru lampă,că e greu pe aşa vreme să n-ai nici de unele. Da de ce staţi în frig? Bănuiesc eu, s-au terminat lemnele. Hai, că după ce plec, mă întorc să v-aduc un coş de ciocălăi de porumb, că tot îi rod şoarecii în magazia mea.  

Aceste exemple s-au întipărit în mintea omuleţului ca încrustate în piatră.  

Scena petrecută la cimitir a pus sufletul şi mintea băiatului în faţa unor grele concluzii. A văzut o faţă nebănuită a realităţii, trăită frumos lângă fiinţa care i-a dat viaţă, singurătatea, cu muşcătură adâncă, simţită doar la mormântul celor care nu mai sunt. O matrice a devenirii. Aspecte pe care trebuie să le întâlnească, ca apoi să le înţeleagă, măcar mai târziu.  

Toate acestea şi le aduce aminte cu mari emoţii chiar dacă cu cât înainta în vârstă, cu atât îl lătrau mai mult grijile şi era zilnic nemulţumit, măcinându-se în interiorul fiinţei sale. Iovi este un scrupulos, Se făcuse mărişor, cu cartea nu stătea prea bine, nu pentru că nu lar fi dus capul; dimpotrivă, minte avea cu carul,slavă Domnului! ci pentru că prea vroia să despice firul în patru, să ni se deschidă ochii şi să vadă şi el mai limpede lucrurile, probleme vieţii lui pe pământul acesta.  

Dragostea şi credinţa mamei, l-au ocrotit, dar în faţa zbuciumatului sentiment al dragostei, în faţa întrebărilor chinuitoare despre ce e iubirea si de câte feluri, răspunsurile sau sfaturile nu aveau consistenţa dorită. „Feţele iubirii” îl perpelesc pe Emanuel: Cum adică iubire? Că eu aud de la oameni „Te iubesc cutărică”, gândea el dar, Iubirea este ca o dulce căldură împrăştiată de razele de soare, primăvara în toată fiinţa omului. E ca un soare lăuntric, îi spune mama. Lui însă îi luau foc obrajii când o vedea sau se gândea la ţigăncuşa Saveta. (...)el simţea pentru fata cu cireşe la urechi altceva decât simţise până atunci pentru o fiinţă, o altfel de iubire decât pentru mama sa. Iubire mare a fost pentru ea! La bostană, la pepeni, după scena de amor, a urmat amărăciunea, Saveta nu era singură îi distrase atenţia cât ceilalţi au încarcat căruţa cu pepeni. Depăşind măsura la adăpostul întunericului, un confrate al ţigăncii l-a trosnit de la lăsat mai mult mort decât viu. Dar, la poliţie, Emanuel s-a făcut că nu o cunoaşte pe Saveta, pentru a nu fi pedepsită. Mare caracter! Făcut de ruşine, umilit, bătut, băiatul nu se răzbună. Învăţătura mamei a dat roade! Cuprins de remuşcări se duce la preot, acesta cu blândeţe îi spune: „Venim pe lume din mare iubire, decoperim atâtea feluri de a iubi, dar nu ştim, Emanuele, că prin iubire, ne înălţăm, nu ne coborâm. Noi nu cădem în iubire, ci îi ieşim în întâmpinare...”  

Apoi descoperă că „si din iubire se poate muri”. Steluţa, vecina lor, Cum să moară fata aia minunată, bună şi frumoasă ca o zână?  

A avut multe aventuri, Emanuel, amoroase, spre necazul Rinei că nu se aşează şi el la casa lui ca tot creştinul. A avut însă noroc şi de „îngeri păzitori”, unul fiind, profesoara de română, care o repezit-o pe femeia de servici, considerată şi codoaşă pentru că spiona cadrele turnându-le la Securitate. Personajul nostru face cunoştinţă cu faţa ascunsă şi periculoasă a ipocriziei umane, a răutăţii gratuite, a felului de a fi al unora dintre semenii săi, profesori, colegi...  

Vremurile copilăriei, adolescenţei, tinereţii şi chiar ale maturităţii lui Emanuel sunt străbătute de schimbări sociale, ce alterează comportamentul oamenilor. Imprevizibilul este ca un şarpe pândind din toate bălăriile finţei umane.  

Aventurile amoroase ale lui Iovi se opresc însă brusc, la întâlnirea persoanei care avea să-i devină soţie, Daria. Pe cât de mult l-a tulburat acest vierme al amorului aşa a dispărut odată cu găsirea a ceea ce căuta de multă vreme. Nu focul aventurilor, ci căldura unui cămin, bucuria unei familii.  

Iubire fără sfârşitse postează ca o bornă, pentru acea perioadă, din punct de vedere al vieţii sociale, al devenirii personale. Conflictul acerb al scrupulosului profesor este domolit şi canalizat pozitiv după discuţia cu preotul Gheorghe venit la spital. Sentimentul de goliciune vine din pierderea nedorită a încrederii în sine şi abuziva cantonare în sălaşul modestiei. Experienţa de viaţă a părintelui, în slujba unui destin fără orar săptămânal nici chiar zilnic, pune un diagnostic spiritual de echilibru. Totul ţine de echilibru. Modestia cantonată în alte cămări ale sufletului şi mai mult decât trebuie, dezechilibrează balanţa existenţei. Sfârşitul este normal: în univers unii vin alţii pleacă, rostul nu este anticipativ. Profesorul pleacă din lumea în care s-a zbătut să împace dileme, pe o bancă, în faţa bisericii, ca şi cum corpul greu de materie nu mai poate urma sufletul detaşat de efemerul acestei vieţi. Dornic de a găsi o dragoste din care a băut câte puţin, doar să nu moară de sete, cultivată de mama sa, candidat la alunecarea din timp, în univers (...), descoperise, în final, cine este el cu adevărat între actorii care l-au pândit cu furie, cândva, pe alt mal decât cel pe care mulţi se află ca şi colega lui care-i spunea ce învăţase de la mama ei: Nataliţo, nu fi proastă, vâr-te-n faţă. Nimic să nu te mulţumească la altul; tu să găseşti nod în papură orişicui. Să vază cei din jurul tău că tu eşti cea mai deşteaptă. Să-i vezi la picioarele tale.  

Învăţăturile mamei, energie motrice, sunt indicatoare de necontestat. Indiferent cât de contrastante sunt personajele în viaţa lor.  

Autorul spune în „Preludiu”-l simfoniei sale: Uneori mă întreb cine are ori va avea nevoie de aceste nătângi destăinuiri pe care mereu le-am socotit trădări ale sufletului prin rostire. Zădărnicie să fie oare că eu vorbesc din peşteră cu mine, cu tine, cu voi?  

Răspunsul îl dă, parţial, dar edificator, semnatara prefaţei, prof. drd. Sava Manuela Camelia: „Este o carte cum puţini scriitori au ştiut să plăsmuiască, autorul situându-se în descendenţa unui Ion Creangă (care o adorase pe Smaranda cea făcătorare de minuni), a lui Ion Slavici (care concretizase portretul mamei duioase, zgârcite, dar iubitoare în „Mara”) sau a lui Lucian Blaga (care îi era recunoscător acelei Eine Urmutter, mama primară, primordială), scriitori care au închinat, la rândul lor, iubirea fără sfârşitul sfintelor fiinţe care le-au dat viaţă.”  

 

Teo Cabel  

 

Referinţă Bibliografică:
Romanul desăvârşirii personale - „Iubire fără sfârşit” - Traian Ghe. Cristea / Teo Cabel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 899, Anul III, 17 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Teo Cabel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Teo Cabel
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!