Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Romania anului 2010
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

În cele zece săptămâni cât am stat în ţară în vara acestui an, nu pot spune că am făcut descoperiri în slujba vieţii care să răstoarne drumurile croite în ultimii 20 de ani. Desfăşurarea evenimentelor majore era previzibilă într-un anume fel şi totuşi, aşa cum s-au derulat sub ochii mei aspectele politice, ele au fost o adevărată rană vie.  

Prima impresie pe care o ai în contact cu ţara, după o absenţă mai mare, este aceea a unui teritoriu răvăşit, a unei ţări în fierbere dar care nu dă în clocot, a unei ţări care încă nu-şi găseşte drumul spre locul care i se cuvine alături de ţările cu civilizaţie avansată, a unei ţări împotmolite, care nu se mai poate mişca.  

Deşi dezvoltarea tehnicii şi hărnicia unor oameni de treabă ai ţării împing progresul şi-l fac vizibil în unele aspecte, acestea par neînsemnate, fiindcă sunt mult mai izbitoare neîmplinirile şi rănile sociale. Coborând din avion, te întâmpină un Bucureşti ce pare tot mai vizibil un conglomerat de clădiri diverse, „trântite” la întâmplare, fără niciun stil, fără nicio noimă, făcute după gustul şi interesul te miri cui. Primăria nu şi-a putut impune un punct de vedere şi a lăsat să dicteze haosul arhitectonic. Haitele de câini rămân ca o emblemă a oraşului, ba mai mult, ceea ce nu s-a pomenit până acum, sunt câini vagabonzi şi în sate, aduşi de orăşeni şi lăsaţi fără stăpâni. Dar toate neîmplinirile de tot felul, par nimicuri pe lângă răul cel mare perceput de întreaga populaţie ca venind de la îmbogăţiţii din avutul ţării în cel mai scurt timp posibil, cu uriaşe averi pe care în alte ţări oamenii le acumulează de-a lungul mai multor generaţii.  

E tot mai vizibil cum scena politică a României a fost luată-n stăpânirea unor persoane inferioare moral şi intelectual, adevăraţi panglicari. Aceşti oameni fără suflet şi fără minte n-au nimic comun cu cei pe care-i reprezintă, căci problemele ţării au doar valoare de paravan. Incultura şi mârlănia lor sunt sufocante. Te înspăimântă gândul că se poate distruge imaginea naţională şi încrederea în ceea ce suntem, dacă nu găsim o contrapondere a răutăţilor care s-au aşezat greu şi înspăimântător peste ţară. Societatea şi individul se degradează continuu, devin cetăţeni de mâna a doua, mai uşor de manipulat. Mulţi vizitatori, trecând prin ţară, remarcă feţele întunecate ale românilor. Sunt neplăcut impresionaţi de lipsa lor de încredere, de suspiciune chiar în cele mai nevinovate gesturi sau cuvinte de bunăvoinţă, sau de nervozitatea cu care sunt gata să sară la arţag.  

Ţara condusă cu vinovăţie ticăloasă de aceşti răpitori hulpavi a fost împinsă fără remuşcare pe buza prăpastiei economice şi sociale. Bate un vânt rece în suflet la gândul că ne paşte ruina şi catastrofa finală, o adevărată apocalipsă. Lipsa unei perspective a pus stăpânire pe întreaga ţară ca un adevărat ţol întunecat. Nu se mai întrezăreşte potenţialul unor uragane care să măture răul ce a pus stăpânire pe ţară.  

Oamenii nu au cum să mai lupte împotriva lor, căci hoţii aceştia îmbrăcaţi în straie politice şi-au făcut legi ca să fure avutul ţării în mod legal şi şi-au subordonat justiţia. Populaţia pare epuizată, năucită, fără repere, deposedată de speranţe, pare încremenită în inerţii. Se uită nepuntincioasă cum jecmănesc, cum fac să nu mai existe demnitate naţională de parcă nici n-a fost în dicţionar, cum fac să dispară criteriile valorice lăsând în urmă o derută îngrijorătoare. Sunt de-a dreptul înfricoşători aceşti jefuitori care au dat la pământ avutul şi economia ţării.  

Şi, peste răul acesta aşezat temeinic în ultimii 20 de ani, a căzut în vara aceasta, ca un adevărat blestem, criza care clocea de la o vreme încoace mai abitir în ţara noastră ca în alte părţi ale lumii. Măsurile de austeritate, pentru unii de-a dreptul cutremurătoare, au dat naştere la mari frământări. Nici aceste măsuri nu se desfăşoară după un concept politic, după un plan având o direcţie, nici măcar o intenţie, totul este improvizaţie de moment. În mod deosebit, măsurile prevăzute de reducere a pensiilor au adus un adevărat cutremur în rândul pensionarilor.

Cu inima strânsă şi cu lacrimi în ochi am privit zbaterile neputincioase ale acestora adunaţi la porţile închise ale Cotrocenilor, acolo unde m-aş fi aflat şi eu dacă nu mă strămutam în Canada. Erau bătrâni care se zbuciumau în gol, cu chipuri pe care deznădejdea săpase cute adânci, doborâţi de arşiţa nemiloasă a soarelui torid şi duşi cu ambulanţele. Unii încercau să dea trânta cu braţele de fier ale poliţiştilor, alţii tremurau sau plângeau de revoltă neputincioasă, lipsiţi de orice fel de apărare, oameni ai nimănui, care în viaţa lor au realizat ceea ce jefuitorii de azi le-au smuls cu viclenie, iar acum vor să scoată chiar şi sufletul din ei. La cârma ţării, în opoziţie sau pe lângă politică, jefuitorii au fost neînduplecaţi, nu i-a mişcat nicio suferinţă, s-au ţinut tare pe poziţie. „Politica, în asemenea vremuri, cere OAMENI TARI”, s-a auzit glasul lor dârz şi răspicat. În România parcă a dispărut înţelesul cuvântului „umanitate”. Deşi Curtea Constituţională a respins reducerea pensiilor, s-au găsit alte portiţe de reducere a pensiilor – impozitarea - chiar şi mai mare decât era planificată reducerea. Şi mai dureros este că nici aceste măsuri nu sunt de mare ajutor redresării ţării, fiindcă nu producem nimic, doar cumpărăm împrumutându-ne de la FMI.  

Peste această perioadă a furiei vieţii politice care m-a marcat pentru multă vreme, s-au aşternut evenimente ieşite din comun, fenomene meteorologice periculoase, călduri toride alternând cu ploi torenţiale iscate ca din senin, de parcă se rupea cerul cotropind zone mari ale ţării, canale prin care ieşea apa de un metru şi jumătate, inundaţii catastrofale, căci un necaz nu vine singur. „Aici a fost casa unei bătrâne pe care au luat-o apele cu bătrână cu tot” - arăta un om la televizor un loc rămas neted. În unele locuri, casele zăceau în apă până la streşini; au fost şi oameni duşi de ape, unii cu maşini cu tot.  

Un proverb zice că: „apa trece, pietrele rămân” numai că pietre prea grele rămân legate de gâtul bieţilor oameni. O vină aparţine şi populaţiei care s-a lăsat păcălită de noua generaţie de comunişti născută din sânul celei de care am vrut să scăpăm, o generaţie şi mai hulpavă, şi mai fără Dumnezeu, şi mai mincinoasă, şi mai înecată în incultură şi mârlănie. Sunt mulţi oameni decenţi, muncitori care pot şi vor să construiască lucruri care să rămână, dar nimic nu-i mai încurajează să muncească, să respecte regulile succesului prin muncă. Mulţi au renunţat şi au luat calea străinătăţii, să muncească pentru alţii, iar unii se conduc după sloganul: „dacă munceşti, n-ai timp să mai câştigi un ban”, un pericol care paşte ţara şi care trezeşte în noi spaima spectrului falimentar.  

Mi-aş dori ca aceste imagini dureroase să fie o umbră trecătoare amplificată de voalul crizei, căzut peste ţară, dar am mari îndoieli, fiindcă răul cel mare vine de la criza interioară, pentru care nu se urneşte nimic din loc.  

Mi-a rămas nădejdea ca Dumnezeul cel Atotputernic să nu lase nimicirii acest popor trăitor pe tărâmuri de frumuseţi dumnezeieşti.  
 
Elena Buică  
Toronto, Canada  
 
Referinţă Bibliografică:
Romania anului 2010 / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 316, Anul I, 12 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!