Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 767 din 05 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Rolul metaforei ca limbaj figurat în poezie, eseu de Al.Florin Ţene
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eseu de Al.Florin Ţene 
  
Rolul metaforei ca limbaj figurat în poezie 
  
În acest context e necesar să facem o deosebire între figurile aparţinând limbii vorbite şi cele poetice. Fapt ce îl precizează Ch.Bally în “Traite de stylistique francaise “ şi F.Baumgarten care considera imaginile drept “perceptions obscurae “, ceea ce concordă într-o măsură mai mare cu funcţia ambiguă pe care o îndeplinesc în limba poetică.În mod obişnuit figurile de stil sunt numite imagini.Vom menţiona că trebuie evitată confuzia dintre imagine ca procedeu stylistic şi acelaşi termen folosit uneori pentru a denumi reprezentarea, deci o noţiune psihologică. Metafora este o imagine, tot astfel când spun iubita mea cuvintele îmi trezesc “o imagine “. Confuzia dintre imagine-reprezentare şi imagine- figură de stil se explică prin faptul că, în limba artistic, fenomenul evocat se sprijină pe o trăire emoţională a lui, ceea ce implică utilizarea acelor mijloace de expresie care o individualizează din punct de vedere stilistic. Pentru Eminescu floarea este femeia iubită aşa cum se exprimă plastc în “ De-aş avea ... “ 
  
Lingvistul eleveţian spune că figurile ar fi rezultatul unei analize imperfect, dar unite între ele se ajunge la metonimie: o farfurie de fasole. Când se acceptă partea pentru întreg dintr-o “neglijenţă “, sau lene a gândirii, se obţine o sinecdocă, ca, de exemplu, iţe pentru război(de ţesut ). de raportul dintre cauză şi efect. Văzut de mine astfel: în general se cheamă imagine tot ce-ţi poate trezi în minte o idée care să dea naştere unei expresii, se mai întrebuinţează şi atunci când, sub puterea unei emoţii puternice, ţi se pare că vezi lucrurile de care vorbeşti şi când le pui sub ochii ascultătorilor. Trebuie să subliniez că una este imaginea oratorică şi alta-i cea poetică, fiindcă scopul celei poetice e uimirea, iar celei din discursuri este înfăţişarea limpede a lucrurilor, dar amândouă urmăresc totuşi să dea stilului patos şi mişcare. 
  
Pentru antici figurile reprezintă o categorie a stilisticii, ele îndeplinesc rolul de imagini în măsura în care le privim din punct de vedere al funcţiei pe care şi-o asumă în arta verbală.Această funcţie este pentru noi o funcţie emoţional-estetică atunci când consider că scopul imaginii poetice este de a provoca o stare de uimire, adică o emoţie estetică. 
  
Definirea tropilor, luându-se ca punct de plecare transferul semantic, se datoreşte lui Aristotel, care a aplicat-o primul metaforei. Aceasta ar fi trecerea asupra unui obiect a numelui altui obiect fie de la gen la speţă, fie de la speţă, fie prin analogie, aşa cum aminteşte Aristotel în Poetica. Transferul de semnificaţioe de la gen la specie sau de la specie la specie reprezintă un element care intră în definiţia metaforei dată de Aristotel. 
  
Metafora este un transfer de semnificaţii între două cuvinte, suportul sau baza de translaţie(Q ) şi permutantul sau cuvântul care provoacă fenomenul metaforic(W ), aşa cum aminteşte şi Ch.Brooke-Rose în A Grammar of Metaphor, Londra, 1958. Observ că termenul metaforic W are ceva în plus, este clar „figurat“, seamănă cu Q, fără să fie identic cu el: el pare un Q “contaminat “, îmbogăţit sau sărăcit, adică “metaforizat “.Dau un exemplu, în versul:”Jinduit bluestem de aur, mărul,/ îl pândim să cadă în panere: “(Radu Gyr- Mărul de aur )- toţi termenii subliniaţi de noi apar, prin conţinutul lor semantic, îmbogăţiţi, căci bluestem de aur depăşeşte sensul substantivului” invocarea urgiei divinităţii, nenorocire a cuiva, imprecaţie, ocară, meledicţie“, de aur, pe acela de bogăţie frumoasă, să cadă, însemnând speranţa unei împliniri, panere, obiect din împletitură unde se păstrează ceva ce a fost cules. Jocul semantic dintre propriu şi figurat, sprijinit pe accepţia metaforică devenită sens fundamental, poate fi reactualizat în limba poetică prin confruntarea celor două sensuri sau, altfel spus, prin constrângerea sensului “figurat “ de a reveni la înţelesul propriu, iniţial. 
  
Fenomenul reclamat de comunicarea poetică are loc în planul paradigmatic al limbii, aşa cum ne spune şi Jean Cohen, unde se constituie raporturile asociative a căror natură nu este numai intelectuală, ci şi afectivă, (vezi Tudor Vianu- Simbolul artistic, în Postume, p.141). Schimbarea nu se reduce la un act de analogie semantică, ce presupune modificarea semnificaţiei primare şi crearea unui conţinut nou. Condiţia creării sensurilor metaforice este dată de “alterarea “ sensului fundamental, care este denotative, pentru a face posibilă naţterea concomitentă a sensului figurat, care este conotativ,, ce funcţionează ca sens nou şi “propriu “. Metafora nu este un simplu transfer de sens, ci o metamorfozare semantic. Cuvântul poetic este în acelaşi timp “mort et resurrection du langage “( Jean Cohen), el implică “ pierderea“ sau suspendarea sensului la nivelul denotaţiilor, pentru a se putea naşte o semnificaţie nouă în contextual conotaţiilor. 
  
Totuşi metafora nu înseamnă, o spunem noi cu certitudine, numai o schimbare de sens de un tip diferit, şi anume trecerea de la sensul noţional la sensul emoţional.Nu trebuie să ignorăm natura particular a relaţiei dintre semnificat şi semnificant, ca factor esenţial şi determinant al expresivităţii metaforice în special şi al celei poetice în general. 
  
Concluzionăm: Originalitatea expresiei figurate, adică a metaforei, este un raport direct cu capacitatea ei de sugerare, adică depinde de gradul în care reprezentarea faptelor în conştiinţa artistului echivalează cu un act de cunoaştere şi trăire a realităţii, caracterizat prin adâncime şi autenticitate. Mediul lingvistic, adică limba, în care se realizează şi prin care se realizează funcţia expresivă a imaginii este contextual. 
  
Al.Florin Ţene 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Rolul metaforei ca limbaj figurat în poezie, eseu de Al.Florin Ţene / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 767, Anul III, 05 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!