Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Rodica Elena Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

VACANŢE, VACANŢE...ROMÂNIE, PLAI DE DOR...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

România, o ţară mai frumoasă ca o fotografie. Atât de nebalcanicul popor român fiinţează... are ceva din spiritul latin, suficientă vervă şi destulă înclinaţie spre relativele plăceri lumeşti, este neistovit în veselie şi mare gurmand, trecătoarelor clipe le răspunde cu un „carpe diem”, insistă să-şi trăiască viaţa.  

(...)  

Motocei mâţelor lui Nică torcălăul...  

În apropiere de Tg. Neamţ, un scurt popas la Humuleşti, aici unde a văzut lumina zilei Nică a Petrei, cel care avea să devină clasicul literaturii române Ion Creangă. „La casa părintească din Humuleşti, la prichiciul vetrei cel huruit, unde lega mama o sfară cu motocei de crăpau mâţele jucându-se cu ei...” cu ferestrele pline de muşcate în floare, călcam pe urmele copilului de 11 ani cât aveam şi eu atunci când am avut „un noroc chior”, să spun aşa şi am plecat în excursie în locul unei colege de clasă care s-a îmbolnăvit şi locul ar fi rămas gol în autocar. Am fost chemată de învăţătoarea mea care m-a trimis după 15 lei acasă ca să-i dea înapoi taxa pentru excursie colegei. Şi aşa am plecat eu în excursia la Cheile Bicazului, Lacul Roşu, o parte din mănăstiri şi Humuleşti. Altfel n-aş fi avut loc în limita celor oferite, locuri care de fiecare dată erau cu mult mai puţine decât numărul copiilor care ar fi dorit să plece în excursie. Şi apoi, mai ştiţi şi voi cum se pleca pe vremuri în excursii şi în tabără, cine era an de an premiat, eram şi eu dar..., cine avea rude la... şi multe altele. „Toate-s vechi şi nouă toate”..., vorba poetului, împăratul versului.  

Am trăit intens aceste zile minunate. Rosteam fraze întregi din amintirile lui Creangă. Parcă-l vedeam pe Nică torcălăul cu pupăza sub braţ fugind spre iarmaroc, privindu-ne de sus din pod sau căţărându-se în cireşul mătuşii, ori gol atunci când mama l-a lăsat fără haine la scăldat în Ozana cea liniştită…  

(…)  

Se lăsa din nou seara, o seară de început de toamnă, şi norii mari alburii, auriţi de lună, acopereau aproape tot cerul, nemişcaţi pe fondul albastru. Pe Valea Prahovei, luna nouă cobora pe orizontul verde-albăstrui, stelele sclipeau deasupra munţilor. Muntele era întunecat de umbră, dar la dreapta şi la stânga, în vale, peisajul se desfăşura magnific, luminat de lună. Tufişurile verzui şi umbrele negre ale stâncilor se conturau clar pe pământ; câmpurile de mirişte în depărtare aveau un reflex ca de apă, şi tot peisajul de la munţii îndepărtaţi învăluiţi în aburi argintii, până la profilul negru al oraşului desenat pe norii alburii şi nemişcaţi, ca nişte blocuri de metal, părea cufundat într-un vis fantastic.  

De la fereastra trenului desluşesc amănunte pe care mai înainte nu le-am observat, deşi am străbătut de nenumărate ori acest traseu. Dincolo de casele pe lângă care trece calea ferată, pe fondul albastru al munţilor din zare, văd înălţându-se din vale o stâncă şi agăţat de ea un copac asemenea unui visător aplecat să asculte glasurile peisajului nocturn. Trenul trece foarte încet, - o fi restricţie de viteză - nu ştiu adevăratul motiv, care de fapt nici nu mă interesează, principalul e să am asigurată circulaţia şi să ajung acasă cu bine. Aud murmurul îndepărtat al torentului, iar pe fundalul monoton al acestei serii uniforme, se aud lovituri în piatră, care mi s-a părut a fi plânsetul muntelui lovit. Am încercat un sentiment de milă şi faţă de lucruri; mi se pare că stâncile lovite suferă aşa cum suferă şi oamenii sub durerea loviturii; că acel copac este melancolic fiindcă îmbătrâneşte că arborii tremură pentru că se apropie toamna. Fiecare lucru repetăaceleaşi cuvinte: viaţa e scurtă, îmbătrâneşti, suferi, mori.  

Frumuseţea şi înţelepciunea...  

De mâine voi începe serviciul. Şi uite aşa zi de zi voi fi un fidel al RATB-ului şi asta pentru că mi-am vândut maşina, dar mi-am cumpărat computer ca să am la ce să scriu şi e mult mai bine. Nu, să nu credeţi că mă plâng. Vreau doar să vă spun câte ceva şi despre acest lucru pe care eu şi voi, majoritatea dintre voi îl faceţi zilnic. Autobuz, cimitir al dimineţii mele. Autobuzul este un microunivers.  

Nu ştiu dacă studiile sociologice includ mijloacele de transport în comun în cadrul larg, cuprinzător al cercetărilor de profil. În ceea ce îi priveşte pe români, nicăieri nu sunt mai uniţi ca în autobuz; uniţi mai ales la propriu, se ajută unii pe alţii: “Puteţi să vă ţineţi de mine!; Veniţi aici cu copilul! Uite ce drăguţ e, mânca-l-ar mama! Ştii să spui o poezie?”, „Daţi-mi mie tortul!” sau după caz florile, varza, soacra...  

Sudoarea, frânele intempestive, aglomeraţia, neajunsurile, obligaţia de a pezenta biletul la control – toate acestea creează, paradoxal, o comunitate de scurtă durată dar bine sudată. Se discută orice – emisiuni TV, ce se sau s-a mai gătit, modă, vreme, politică, sex, dar mai ales la mobil. Aşa mai află omul câte una, câte alta, cum ar fi modul în care poţi călători bine-mersi: „De la Făurei am avut legătură îndată. Am găsit un băiet de treabă, i-am dat lui bani şi, am ajuns după cum vezi foarte bine”. „Cu rapidul sau cu acceleratul?” „Cu acceleratul. I-am dat naşului 50, altfel biletul era 140”. ”Te-ai descurcat foarte bine. Dă-i dracului cu CFR-ul lor cu tot”. Se citeşte orice – romane poliţiste, presa cotidiană, manuale sau cursuri, reviste deocheate, chitanţe fiscale, acte de împroprietărire, etichete de pe conserve sau deodorante - , se mănâncă de toate, mai puţin ciorbă. Toţi aceştia au în momentele de criză un singur duşman – şoferul. „Să-l găsească boala pe ăla care ţi-a pus volanul în mână!”, „Măi boule. Măi tractoristule!”, „Bă, vrei să ne omori? După ce că stăm ca nişte cartofi în sac aici”. Să-l ferească Dumnezeu pe domn’ şofer să închidă uşile prea repede şi să prindă mâna, piciorul, sacoşa sau, de ce nu, s-au mai văzut cazuri, capul vreunuia – ca la un semnal toată lumea strigă: „Uşa la spate, domle! I-ai prins mâna! Uşa a doua, nesimţitule!” Ori la coborâre şi urcare în staţii auzi pe câte unul: „Bă, să moară mama, ăştia nu mă lasă nici să cobor!, sau „Ia uite dragă se îmbulzesc ca ţăranii. Parcă ar fii la ţară”. Şi vine replica „Vai da capul tău dragă. Nu-i fi având şi tu origini de la ţară. Te-a făcut măta aici pe betoane. Întreab-o pe măta dacă avea paie sau hârtie gudronată pe casă”. Sau, o auzi pe una plină pe degete, la încheietura mîinilor, în jurul gâtului, în lobul urechilor şi chiar la gambă, de aur sau de argint, în funcţie de posibilităţi, - după buget, cum spune nenea Iancu -, cum îşi îndeamnă prietenele împopoţonate la fel: „Bă, ce te mai înghesuie ăştia. Hai să coborâm la prima că acolo opreşte toate. Opreşte toate şi luăm ce vrem” „Ai dreptate, hai să coborâm jos”. Acesta, da, acesta este vocabularul celui care se mândreşte că este locuitor al Capitalei. Şi, aici este locul cel mai plăcut şi preferat al hoţilor de sau din: buzunare, sacoşe, poşete...Opreşte, doamne!...  

Odată cu venire verii, apar disensiunile dintre călători. Pentru unii e prea cald, alţii se tem de curent. Geamurile sunt de-a dreptul maltratate. Echilibrul se sparge, vraja se rupe. Autobuzul devine un spaţiu stresant, iar călătoria un calvar. Tinerii sunt prea tineri, bătrânii pre mulţi, drumul duce spre iad. Dulcea izbăvire aduce cu sine părăsirea incintei pe patru roţi. Dar, în fond, fără autobuz, ce ar fi dimineţile în Bucureşti? O suavă trecere de la somnul nocturn la agitaţia diurnă. Jos cu zonele intermediare! Ne-am urcat în autobuz, am pătruns brusc şi fără menajamente în probleme.  

Şi apoi, cui nu-i place, să ia taxiul! Ha, ha, ha...  

Şi la o adică, ce drept am eu să mă leg de cum vorbesc alţii. Îi las pe cei care trebuie să o facă. Pentru că, un val de furie suspectă a stârnit Legea Pruteanu. O indignare aproape isterică, zeci de zvârcoliri lingvistice; până şi un grup de aşa-zişi umorişti s-au „scremut” să maimuţărească inelegant aşa-zisele cuvinte de origine dacică. Criză de inteligenţă, sughiţ vulgar şi prostioare de Colentina savurate de „asistenţa” care râde contra-cost. Jalnic!  

Întruniţi, nu de multă vreme, într-un colectiv „academic”, găzduiţi cu generozitate de unul din posturile de televiziune, susţinut financiar de şeful unui partid aflat la guvernare, adversarii Legii Pruteanu au transpirat de indignare, oripilaţi că românii vor trebui să înţeleagă, prin traducere în ce fel de magazin intră şi de ce „hot dog-uri” îngurgitează. Orice insistenţă prelungită frizează penibilul. Perseverenţa e vecină cu...”diabolicul”, iar... revenirea la revenire se numeşte prostie curată. Albalux, cum ar veni, Titanais cum era „trend” şi „stendbai” cât cuprinde.  

Sună mai frumos decât „dacicile”: brânză, mânză, rânză...Toţi adversarii Pruteanului şi „prietenii” celor „ameninţaţi” se dau de ceasul morţii să dovedească cât de generoasă este limba română. Limba care „înghite”, asimilează orice. Vezi... variantele la mult-râvnitul dolar care are menirea să stimuleze gândirea critică a multor specialişti într-ale limbilor...  

Frumuseţea şi înţelepciunea, deşi n-au mers totdeauna împreună i-au salvat pe oamenii aflaţi în impas şi disperare; în numele frumuseţii s-au clădit cetăţi şi opere de artă nemuritoare; prin frumuseţe şi înţelepciune ne-am clădit, epocă de epocă, noi stâlpi ai civilizaţiei.  

Călătoria cea mai sigură...  

Pentru că mă număr şi eu printre cei mulţi care preferă călătoria cu trenul, de această dată având locuri la vagonul de dormit, pentru că, moş Ene, nu a venit repede pe la gene, ca eu, copil cuminte şi ascultător, de altfel, să mă las purtată de vise spre casă,las gândul să măpoarte departe în timp, la evoluţia căilor ferate.  

Glasul roţilor de tren e o şoaptă cu suspine pe care gândurile ce mă inundă o acopere încetul cu încetul. Acest drum de fier atât de lung pe care l-am străbătut de atâtea ori, mă face să-mi aduc aminte de primele lui începuturi. Şi, cred că ar fi bine să le cunoaşteţi şi voi cititorii mei.  

Astfel, la 14 februarie 1842, ştiaţi că: Primul proiect de construire a unei căi ferate între Mihăileni şi Galaţi, distanţă de 379 kilometri, pe valea Siretului a fost prezentat de către inginerul Marin din Cernăuţi Sfatului Administrativ al Moldovei. Patru ani mai târziu, în 1846, este începută construcţia primei căi ferate pe teritoriul ţării noastre între Oraviţa şi Buziaş, pe o lungime de 62,5 kilometri, lucrare terminată în 1854 şi inaugurată în 1856. Apoi, la 31 octombrie 1869, se inaugurează oficial prima cale ferată din Principatele Unite între Bucureşti şi Giurgiu, 69,8 kilometri, lucrare proiectată din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Primul tren ce purta numele de „Mihai Bravu” a plecat din gara Filaret, prima gară a Bucureştiului, la ora 10,45 şi a sosit la Giurgiu la 12,15 după o oprire la Comana pentru alimentare cu apă.  

În anul 1872, este inaugurată gara „Târgovişte”, din 1888 Gara de Nord, a cărei primă piatră a construcţiei a fost pusă la 22 septembrie 1868.  

(...)  

Nu de puţine ori, ne întrebăm de ce preferă oamenii să călătorească cu trenul în pofida numărului sporit de autoturisme proprii sau altor mijloace de transport în comun, cum ar fi cele auto, aero sau naval. Sau, de ce agenţii economici aleg tot „drumul de fier”?  

Dar, dincolo de opţiunile publicului călător, există cu siguranţă o motivaţie obiectivă a faptului că transportului feroviar i se acordă, în continuare o pondere importantă – chiar din ce în ce mai importantă, după previziunile organismelor europene – şi în acest nou secol al „erei atomice”.  

Şi, nu în ultimul rând, evaluările efectuate la nivel internaţional arată că transportul pe calea ferată nu este numai unul dintre cele mai sigure şi cu cele mai mici influenţe asupra mediului înconjurător, dar va deveni în curând cel mai fiabil şi, poate cel mai ieftin.  

Iată, doar câteva dintre motivele pentru care alegem călătoria pe „drumul de fier”: costuri scăzute, indicatori superiori de siguranţă, protejarea mediului înconjurător şi bineînţeles, profesionalismul cu care se lucrează în acest sector.  

Sunt în tren. Trenul meu pleacă şi eu voi merge cu el. Glasul roţilor de tren se pierde în noapte.Şi poate că ne vom întâlni o dată la răscrucea celor patru puncte cardinale. Poate!... Vacanţe! Vacanţe!...  

 

Fragmente din Vacanţe, vacanţe... Romanie, plai de dor...  

Referinţă Bibliografică:
VACANŢE, VACANŢE...ROMÂNIE, PLAI DE DOR... / Rodica Elena Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1305, Anul IV, 28 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Rodica Elena Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Elena Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!