Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   



Reteta
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Reţeta "pre-scrisă"  

 

Era una din acele după-amieze de vineri în care generozitatea climatului blând mediteranean avea efectul paradoxal de a mă scoate din sărite, în loc să mă facă să zburd de fericire. Fireşte, am auzit şi eu de teoriile care susţin că lumina solară stimulează veselia, inducându-ne starea de bine şi facilitând absorbţia vitaminei D. Cu „D” de la destindere, nu de la depresie! Dar sinceră să fiu, puţin îmi păsa mie de invidia clienţilor care mă vedeau şezând la calculator, nas în nas cu nemărginita Mare Mediterană, câtă vreme n-aveam voie să-mi părăsesc postul înainte de terminarea programului. Jocul acesta mi s-a părut întotdeauna nedrept.  

În astfel de momente, dorinţa mea de libertate era mult mai puternică decât privilegiul aparent de a avea un loc de muncă atât de frumos. Poate singura consolare era gândul la weekendul iminent, chiar dacă acasă se îngrămădeau alte probleme, care abia aşteptau să fie rezolvate.  

În fine, ca s-o scurtez, aveam „temele” deja încheiate, eram ultima supravieţuitoare a unei săptămâni plictisitoare pe tărâmul afacerilor imobiliare şi ardeam de nerăbdare să încui biroul şi să plec.  

De parcă Satana mi-ar fi citit gândurile, în timp ce mă vedeam deja cu ochii minţii pe drumul spre casă, m-am pomenit cu un intrus în birou. Se vedea din prima clipă că nu era un client interesat să cumpere vreo casă. Tânarul îmbrăcat modest, cu un prospect în mână, părea oarecum rătăcit. Afişa veselia aparentă pe care o abordează comis-voiajorii când încearcă să-ţi vândă ceva, vrând-nevrând. De parcă n-ar fi fost îndeajuns cu atât, în clipa în care a deschis gura am constatat cu neplăcere că avea un defect de vorbire foarte pronunţat. Cum bietul de el părea handicapat din naştere – deci pedepsit destul, chiar fără vină – m-am străduit să-mi reprim resentimentele şi am încercat să scap de el în mod politicos.  

După cum mă aşteptam, nu s-a lăsat alungat aşa simplu. Pregătită de pe acum să fac faţă cu stoicism asaltului său de spaniolă stâlcită, i-am adresat una din privirile cele mai strepezite de care sunt capabilă, deplângându-mi în gând soarta.  

Contrar obiceiului majorităţii vanzătorilor ambulanţi, care profită de clipa de confuzie iniţială pentru a se lansa în stil heirupist în ample monologuri de marketing ieftin, tipul părea să aştepte din partea mea o întrebare. Nu s-a lansat imediat în clasica pledoarie pentru produsul pe care îl promova, ci m-a privit stăruitor drept în ochi. Mi-am plecat faţa instinctiv, regretând fereastra minusculă prin care îi facilitasem o privire asupra aversiunii pe care o acumulasem în suflet. Sinceră să fiu, nu mă aşteptasem la prea multă profunzime din partea acestui ins insipid.  

Convinsă că imaginaţia imi joacă feste, proiectând în bietul om profunzimi inventate, l-am întrebat pe ton calm ce doreşte.  

- Ţi-ar face enorm de bine o plimbare în mijlocul naturii - mi-a replicat el, tutuindu-mă după obiceiul tipic spaniol, de parcă m-ar fi cunoscut de când lumea.  

Acum chiar că începea să-mi sară ţandăra.  

- Nu cred că e treaba ta – i-am replicat. Apoi am continuat să-l apostrofez, descărcărcând mai mult din frustrarea adunată:  

- Vrei cumva să-mi câştigi încrederea, ca să-mi vinzi vreun aspirator?  

Mă simţeam cu musca pe căciulă, pentru că realmente nutream gânduri de libertate. Dar de unde ştia el de pasiunea mea pentru drumeţii în aer liber?  

Răbdător şi cu vădit efort vocal mi-a explicat că handicapul său l-a ajutat să dezvolte o sensibilitate specială, un fel de compensaţie prin alte simţuri. Învăţând să interpreteze limbajul nonverbal, gesturile involuntare, mimica şi ticurile oamenilor, a ajuns să ghicească uşor stările şi emoţiile care ne înceacă, în special lucrurile pe care nu vrem să le exprimăm în cuvinte. Pe mine m-a recepţionat ca pe o persoană cu nevoie imediată de spaţiu şi linişte. Apoi m-a somat – deci nu mi-a sugerat sau recomandat, ci aproape mi-a ordonat – să mă apuc neapărat de scris.  

Nu sunt superstiţioasă sau mistică din fire, nu cred prea mult în lucruri nepalpabile, dar ar fi absurd să pretind că nu ar exista energii care ne manevrează uneori prin iţe nevăzute. Cu sau fără puteri vizionare, interlocutorul meu îmi atinsese o coardă sensibilă.  

Dorinţa de a scrie m-a însoţit mereu, dar nu mi-o mărturisisem nici măcar mie. La fel de des cum apărea pofta de a scrie, la fel de frecvent s-au găsit motive de amânare, pretexte şi cauze independente de voinţa mea, care m-au împiedicat s-o fac. Din perspectiva actuală, e clar că uneori şi teama de a nu fi la înălţimea proprilor aşteptări a funcţionat la mine eficient, pe post de frână.  

Aşa se face că am resimţit reproşul tânărului necunoscut ca pe un ghimpe în inimă, o lovitură brutală dar, în acelaşi timp şi o mică fereastră salvatoare. Dacă o fi chiar aşa, poate totuşi „îmi stă scris pe faţă”! Ce mai atâta risipă de energie pentru a împiedica scrisul celor pre-scrise?  

Reţeta pe care mi-a ordonat-o junele spaniol a funcţionat. Scrisul a devenit între timp o a doua natură pentru mine. Nu-i voi îndeplini dorinţa manifestată pe atunci, de a-i înmâna una din cărţile mele, pentru că nu va înţelege limba noastră, dar mă gândesc la el ades şi mă inspiră determinarea cu care nu se dă bătut. Întocmai cum mie mi-a spulberat rezistenţa, aşa probabil că s-a luptat şi pe propriul său drum. E greu de imaginat cum reuşeşte să ţină pasul cu colegii, în ciuda handicapului său major, dar ştiu că vinde en gros cantităţi deloc neglijabile dintr-un produs de curăţenie, un concentrat ecologic, o adevărată minune universală, răspândită inclusiv prin cabinetele medicale.  

Revenind la conversaţia noastră din vinerea de pomină, ştiu că schimbul de idei a durat foarte puţin şi că interlocutorul meu misterios a dispărut la fel de repede cum apăruse, lăsând în urmă o grămadă de semne de întrebare. Ţin minte că am respectat ora închiderii fără dificultate, deşi nu mă mai grăbeam deloc, căci starea mea de indispoziţie se risipise ca prin farmec. Am apucat totuşi în acel scurt răstimp să aflu că se născuse cu un defect în cerul palatin, defect operat parţial. Ironia sorţii face ca tatăl său să fie un cantautor spaniol destul de cunoscut, un om predestinat articulării prin glas. Dintr-un decupaj de ziar pe care îl purta asupra sa am aflat cu stupoare că versurile cantecului meu spaniol preferat au fost scrise chiar de tatăl său. La fel cum cântecul „Mujer” a aşteptat mulţi ani până când cineva s-a gândit să-l exprime în cuvinte, aşa au aşteptat şi textele mele nescrise îndemnul unei mâini nevăzute, dintr-o dupăamiază obscură de vineri, pentru a începe să se aştearnă pe hârtie.  

Coincidenţa cu melodia preferată a contribuit la spargerea definitivă a gheţei. Decisă să aflu cât mai multe detalii despre adolescentul timid, am început să-i pun întrebări, încercând să-mi explic prin ce întâmplare mirabilă mi-a ieşit taman acest om în cale. Îmi vine să zâmbesc la amintirea interogatoriului sfredelitor la care l-am supus, curioasă să aflu de unde vine mai exact. Parcă eram din anecdota cu ţăranul ardelean venit la oraş, care vede pentru întâia oară un student de african de culoare şi, după ce-l descoase, aflând că vine din Africa, mai precis din Kongo, mai exact din Brazaville, ţine morţiş să ştie de-al cui din Brazaville este dânsul de fapt.  

În vinerea aceea am fost cam absentă şi gânditoare. Mai târziu am încercat să-i descriu soţului meu întâlnirea stranie, dar n-am reuşit să străpung prin cuvinte suprafaţa. Impresia puternică lăsată de întâlnirea cu tâlc a dăinuit peste weekend şi mă însoţeşte de atunci ori de câte ori mă aştern pe scris. Uneori, când mă încearcă vanitatea de a scrie „îmbârligat”, epatant şi găunos, altfel decât cum simt de fapt, parcă văd zâmbetul imperfect al acelui copil mai matur decât mulţi dintre noi, care m-a îndemnat să las lucrurile simple, nefalsificate să domine peste tot şi peste toate.  

Dacă mă gândesc bine, din toţi clienţii cu care am avut de-a face la birou în acea săptămână, oameni cu nume pe care le-am uitat de mult, singurul care a contribuit fin dar covârşitor la tabloul personal în care mă compun eu astăzi, pe cât posibil în bună armonie, a fost acel tânăr spaniol, al cărui nume nu l-am cunoscut niciodată.  

 

Gabriela Căluţiu Sonnenberg  

August, 2011  

Referinţă Bibliografică:
Reteta pre-scrisa / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 256, Anul I, 13 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!