Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Constantin Milea Sandu         Publicat în: Ediţia nr. 500 din 14 mai 2012        Toate Articolele Autorului

REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 1 )
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In memoriam Prinţesa Diana  
(eseu teatrologic - manifest feminist în opt părţi) - fragment  
 
Personajele:  
Bărbatul travestit  
Femeile de serviciu: sunt trei la număr, deşi prezenţa lor e mai mult decorativa, ele au totuşi un comportament suspect, manifestând la un moment dat ciudate libertăţi mentale.  
Doamnele de bine: un grup de doamne provenite din Estul europei, dar şi din Lumea a Treia.  
Doamnele în roz: un grup de doamne din Vestul europei, reprezentantele Occidentului.  
Doamnele doamnelor: un grup de doamne din ţările bogate, provenite în general din America de Nord.  
Preşedintele femeilor: sunt cinci la număr, prezenţa lor fiind vizibilă în sala congresului datorită unor pălării mari de culoare albă, neagră, galbenă, roşie şi mov.  
O matroană impozantă cu părul gri: fără identitate  
O doamnă blondă şi grasă  
Sarica  
Distinsă doamna din loja oficială: alteţa regală  
Negresa-blondă  
Un grup de prostituate de lux  
Minunata doamnă a lunii arginti  
Clara  
O bătrânică mică şi uscată ca o smochină  
Diana-Luna-Hecate  
Hoaşca cea bătrână şi zbârcită  
Agar  
Faţa-de-lună  
Văpaia-de-jar  
O fecioară cu coroniţă de aur pe cap  
O fecioară isterică, geloasă şi răzbunătoare  
Un grup de Fecioare-miss  
Mai multe doamne ce aparţin unor Grupuri de conştiinţă de gradul I, II şi III.  
Alte doamne venite la congres  
 
PARTEA ÎNTIA  
 
Draga mea... şi cum îţi povesteam, am fost şi eu la Congresul Internaţional al Femeilor. Travestit pe acolo, ca să te caut pe tine, am încercat să le vorbesc Doamnelor de bine şi Doamnelor în roz despre noua romanitate spălată în sânge negru şi în sânge indian... despre Minunata doamnă a lunii arginti... despre sufletul ei de violetă, dar şi despre Negresa-blondă, această zeiţă a Soarelui-negru şi fantasmă erotică în acelaşi timp ce ne bântuie mereu spiritele, pentru ca în sfârşit să aflăm şi noi cum răsare din acest Foc-negru o Împărăţie a sufletelor de lumină fără de sfârşit.  
 
Congresul a început mai în glumă, mai în serios, dar s-a terminat în forţă. Mai bine să-ţi spun cum a fost: După încercarea mea de a le explica femeilor cât de greu ne luptăm noi, femeile din Uniunea Europeană, între viaţă şi moarte cu focul-frigid, cu energiile şi cu Luna dezmoşteniţilor, cum Bunicul face programe genetice şi ne uşurează fiinţele pe computer, cum toată lupta se dă acum între fierul-vechi şi abatorul de suflete şi cum această mare luptă între forţele infernale şi cele cereşti are la bază o teorie a găurilor negre - am fost interpelat de mai multe femei.  
 
Iată câteva întrebări care mi s-au părut mai interesante:  
- De unde şti tu teoria asta a găurilor negre? M-a întrebat o femeie de servici îmbrăcată într-un halat negru şi strălucitor.  
- Am decoperit-o în noaptea cea mai lungă, i-am răspuns.  
- Şi care a fost noaptea aceea? A continuat să întrebe femeia de serviciu.  
- Cea mai lungă noapte a fost noaptea Patriarhului nostru din Est, care încă mai doarme şi azi în Europa, am zis eu. De când popii ăştia au stins lumina şi au ieşit din Parlament şi Sfântul Scaun a încheiat şi el pactul cu puterea politică mondială, axa creştină a Europei s-a rupt în două. Aşa se face că surorile mele, Sara, Sarica şi Ambalica, din Vest, a ajuns tot mai bogate, iar eu, rămasă în Est, am ajuns tot mai săracă şi închisă în babilonia asta din comunismul femeilor, până ce foamea, frigul, frică şi întunericul a pus stăpânire pe sufletul meu. Astfel, zilele mele au început să-mi fie tot mai scurte, iar nopţile am îceput să visez mereu o cortină neagră roasă de molii şi cum ies prin cercurile ei concentrice nişte prizoniere ale neantului şi o specie de îngeri negri a iubirii care nu mă lasă pe mine să dorm acum. Nu ştiu cum se face că de când visez cortina asta neagră roasă de molii şi plină toată de cercuri concentrice am ajuns să descopăr singura teoria găurilor negre, cu tot comunismul femeilor din Republica lui Platon, cu tot materialismul dialectic şi istoric şi cu toate formele de guvernăminte mixte din toată lumea: o moştenire din Grecia antică, de la Platon şi Aristotel.  
- Şi ce-ai găsit tu în teoria aceea a găurilor negre? A întrebat obsedată femeia de serviciu.  
- Pe Micuţul Zeu Sifilitic, i-am răspuns. Căci atunci când cineva îţi fură viziunile şi nu te mai lasă nici să dormi şi nici să visezi, ce altceva mai poţi să găseşti într-o gaură neagră, decât o vatră săracă ce îşi caută necontenit materia pe care s-o înghită. În fiecare gaură neagră, după o noapte de dragoste liberă am găsit câte un soare de ură, iar în teorie câte un cărbune stins.  
- Dar mineri nu mai erau pe-acolo? Mă întrebă curioasă femeie de serviciu, care se făcea că nu mai ştie nimic despre vatra ei săracă, despre teoria găurilor negre, despre viziuni şi nici despre zeul acela sifilitic, cel mai mic şi cel mai prăpădit dintre zei.  
 
La această întrebare a femeii de serviciu despre mineri a început scandalul în sala Congresului, de nu se mai ştia cine cu cine vorbeşte şi nici ordinea de zi a dezbaterilor. O matroană impozantă cu părul gri, fără identitate, căci nu se ştia încă din ce grup de doamne făcea parte, a sărit ca arsă în apărarea minerilor, strigând sus şi tare că doar ei, săracii mineri, scot aurul şi cărbunele şi toate energiile din fundul pământului. Apoi, urcându-se la tribună oficială, a intervenit iar în forţă, schimbând repede discuţia în felul următor:  
 
- N-am venit aici la Congresul Internaţional al Femeilor să discutăm despre găuri negre şi cercuri concentrice, despre zei sifilitici sau mai ştiu eu ce comunism al femeilor din Republica lui Platon şi Aristotel. Şi nici despre mineri nu discutăm acum. Îi ştim, îi cunoaştem, tot noi i-am făcut, sunt de-ai noştri. Căci noi i-am băgat în fundul pământului şi tot noi îi vom scoate la nevoie. Dar nu asta-i problema noastră acum. Noi, femeile din Estul Europei, am venit aici la Congresul femeilor ca să-l susţinem acum pe Prea-fericitul nostru Patriarh, în ideea că dacă sfinţii noştrii părinţi ar intra iar acolo în Parlamentul Europei, Uniunea Europeană va redeveni creştină, iar nopţile noastre de dragoste nu se vor scurta iar, aşa cum au fost în timpul comunismului...  
 
- Nopţile sunt făcute pentru dragoste! Au început să strige în cor, chiar aşa, pe neaşteptate, toate Doamnele de bine.  
 
- Şi dacă nopţile noastre de dragoste se vor scurta iar, noi, femeile din Estul Europei, care suntem deja majoritare în toată Uniunea Europeană, nu vom mai avea timp suficient să ne bucurăm şi noi toată noaptea de o dragoste liberă, fără prejudecăţi, aşa cum vă bucuraţi voi, cele din Vest, zise matroana.  
 
- Fără prejudecăţi! Fără prejudecăţi! Continuau să strige Doamnele de bine.  
 
- Căci aşa cum ştiţi şi d-voastră, doamnelor şi domnişoarelor, continua matroana, după marea revoluţie din ‘89 din Estul europei şi după 50 de ani, cât am fost noi închise în comunism, ne putem bucura şi noi măcar acum de o libertate fără efort, de o dragoste liberă toată noaptea, de Televiziune Globală, de sateliţi, de emtiviu şi de toate agenţiile matrimoniale de pe internet.  
 
- Este interesantă această propunere a d-voastra de a-l susţine pe Prea-fericitul vostru părinte din Estul europei de a intra în Parlament, am intervenit eu spre a lămuri într-un fel cum stau lucrurile. Dar, să mă ierte Dumnezeu, în replică fiind, vă răspund şi eu că nici noi, celelalte doamne din lumea liberă, nu am venit aici la Congres pentru a vorbi acum despre aceşti Prea-fericiţi ai infernului, care aşa cum se ştie la origine aceştia au fost de fapt nişte răpitori de trupuri. Adică, mai concret spus, au fost nişte demoni, din grecescul “ daimones ”, de rangul al doilea, îngropaţi în pământ de Zeus, fiul lui Kronos, apoi dezgropaţi, clonaţi şi dechizaţi mai târziu în invadatori indo-europeni care au dat năvală în hoarde peste noi în toată Europa, din India în Grecia antică, din Grecia antică până în Munţii Ural şi din Ural până la Atlantic...  
 
- Invadatorii! Invadatorii! Au început să strige acum în cor pe neaşteptate şi Doamnele în roz.  
 
- Doamnelor şi domnişoarelor, m-am adresat eu cu tot respectul, de data asta de la tribuna oficială ca să fiu cât mai bine auzită. Vă rog să mă ascultaţi: nu despre invadatori este vorba acum. Eu vreau, totuşi, să vă reamintesc un scurt fragment din povestea celor “ Cinci seminţii ” scrisă de părintele istoriei Hesiod, care datează din timpuri imemoriale în care se vorbeşte despre aceşti Prea-fericiti ai Infernului. Iată-l: “ După dispariţia oamenilor de aur din Olymp, care trăiau “ ca zeii divini ” în timpul când Kronos domnea în Cer, zeii din Olymp au creat a doua seminţie de oameni, mult inferioară, de argint, care nu semănau deloc cu aceea de aur, nici în ceea ce priveşte forma, nici în spirit, timp de o sută de ani copiii rămâneau sub ocrotirea mamei, iar după ce deveneau mari, luând forma adolescenţei, viaţa li se mai prelungea un scurt interval de timp, în necazuri provocate din lipsă de măsură a actelor lor şi mai ales de faptul că refuzau să sacrifice şi să onoreze pe Nemuritori. Atunci Zeus, fiul lui Kronos, i-a îngropat în pământ şi au fost numiţi de către muritori Preafericiţii infernului, fiind consideraţi “ daimones ” de rangul al doilea (Termenul “ daimones ” fiind considerat în sensul de semi-zei, intermediari între zei şi oameni). Zeus, tatăl zeilor, a creat, după aceasta, un al treilea neam de muritori, de bronz, apoi al patrulea neam de muritori, de fier negru din cer, rasă de “ semi-zei ” care se pare că ne-a precedat pe pământ, după care a urmat rasa oamenilor de cristal, venită din cel de-al doilea Centru supragalactic, din Steaua Sirius, de acolo unde locuiesc toate strămoaşele noastre în Cercul uriaşilor...Şi tot aşa, mereu alte şi alte neamuri de muritori în progresie descrescătoare într-o descindere, sau mai bine zis o “ involuţie ” pe “ scara creaturală ”, de la nobil la ne nobil (nobilul fiind caracterizat de metalul “ nobil ”, iar ne nobilul de metalul “ vulgar ” ) . Aceasta este, dragile mele doamne, pe scurt povestea acestor “ Prea-fericiţi ai infernului ” la care istoricul Hesiod face referinţă în cartea sa “ Lucrări şi zile “. O poveste de altfel dramatică pentru noi toate, din care aflăm abia acum că, de fapt, aceşti ” Prea-fericiţi ai infernului ” au devenit acum aşa zişii “ Prea-fericiti ai bisericii ”, care au făcut ca omul să nu mai trăiască în apropierea zeilor strălucitori a Soarelui uriaş şi universul fiinţelor noastre feminine să se schimbe în sens invers. Adică, sensul evoluţie să fie schimbat de pe dimensiunea verticală a fiinţelor feminine solare - adică a spiralei AND-ului nostru primordial, acolo unde omul solar din cer se putea întâlni cu omul făcut din pământ – pe dimensiunea orizontală a timpului istoric liniar, care este chiar spirala “ morţii colective ”. Însă, doresc să vă spun, doamnelor, că acum starea originară a omului de la zeu, a omului de la zeul nostru solar venit din cer, nu este pierdută, ci numai involuată. Aceasta starea originară, pe care eu o numesc acum starea de zeiţă solară a pământului venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister şi care continuă acum să se manifeste în noi prin nostalgia Paradisului pierdut, este azi accesibilă femeilor de vârsta de “ fier negru din cer ”, prin via Internetului-celest. Iată de ce consider că aceşti “ Prea-fericiţi ai infernului ”, sau mă rog, ai bisericii, dacă vreţi neapărat să-i numiţi aşa, au fost de fapt la început nişte răpitori de trupuri, nişte reminiscenţe de nomazi patriarhali şi violenţi din vechea Europa matriarhală, care după ce ne-au nimicit toate marele noastre Zeiţe-mume şi toate valorile noastre religioase, matriarhale, precum visul, dragostea, libertatea şi respectul pentru lumea divină şi legea sacră, s-au pus stăpâni acum peste trupurile noastre şi peste toate regiunile cucerite prin crime şi războaie fratricide.  
 
Tot atunci aşi fi dorit să le vorbesc doamnelor venite la congres şi despre istoria lui Kronos, despre regele Italiei, Janus, care avea să devină zeul cel cu două feţe, Janus Bifore, din timpul domniei lui Saturn. Apoi, am dorit să le spun în mod special Doamnelor de bine despre blestemul ceresc al Marelui Sfânt, dat asupra tutoror popoarelor în urma amestecului raselor şi a castelor, care a făcut de-a lungul timpului istoric că toate miturile şi religiile lumii să devină deopotrivă de adevărate şi de vulgare. Însă vocea mea a fost întreruptă cu vehemenţă de matroana impozantă cu părul gri.  
 
- Patriarhul nostru e creştin, nu invadator, nomad, violent, clonat sau răpitor de trupuri cum îl numeşti dumneata, doamnă! Zise matroana. Creştinismul n-a murit şi nici n-a fost adus în Europa din India, din Pakistan, din Hono-Lulu sau de mai ştiu eu unde crezi dumneata. Europa a fost, este şi va fi creştină şi mai mult decât atât ! Strigă în gura mare matroana impozantă cu părul gri, astfel încât s-o audă bine toate doamnele venite la Congres.  
 
- Europa! Europa! Europa! Strigau în cor Doamnele de bine. Apoi tot ele:  
 
- Trăiască creştinismul! Trăiască creştinismul!  
 
- Doamnelor şi domnişoarelor, am intervenit iar eu după ce spiritele s-au mai liniştit. Şi eu sunt creştină la fel ca dumneavoastră, însă nu despre moartea creştinismului este vorba acum. Acum este vorba mai cu seama despre jurământul nostru de fidelitate către naţiunile noastre, către preşedinte şi lege. Adică, mai exact spus, este vorba de jurământul către costituţia civilă impus tuturor clericilor şi tuturor preafericiţilor de către puterea politică mondială. În fapt, este vorba despre conflictul dintre puterea politică şi puterea religioasă din toată lumea, care în cele din urmă a dus la divizarea Europei şi a bisericii care s-a rupt şi ea în două: una a devenit o biserică statală, iar cealaltă o biserică privată. Mai concret, una a devenit o biserică comunistă, mai mult sau mai puţin ortodoxă, iar cealaltă o biserică privată, catolică, bogată şi capitalistă. De fapt, este vorba în ultimă instanţă despre misterul acestui jurământ de sărăcie, castitate şi supunere ortodoxă. În acest sens, daţi-mi voie să vă supun atenţiei că de fapt noi trăim acum într-un creştinism divizat de peste o mie de ani. Asta înseamnă că de sute de ani 90 % dintre noi trăim între o plăcere şi o durere a dragostei din cauza secretului, a sărăciei şi a minciunii colective, şi doar 10 % dintre noi, sau poate chiar mai puţin, avem şansa să ne bucurăm cu adevărat de o Civilizaţie a Iubirii, de o dragoste liberă pentru a fi cu adevărat fericite şi împlinite. Eu cred că suprimarea secretului şi a minciunii colective este singurul drum care a mai rămas popoarelor lumii pentru a salva Civilizaţiei Iubirii de la iminenta ei autodistrugere. Bineînţeles că această stare de lucruri va răsturna literalmente ordinea religioasă existentă în lume. Dar dacă aşa stau lucrurile, atunci este legitim şi obligatoriu să ne întrebăm: ce fel de religie practicăm în viitor şi, mai ales, despre ce fel de dragoste liberă este vorba ? Şi cine sunt aceşti răpitori de trupuri ce stăpânesc peste inimile şi capetele noastre? Personal, cred că este vorba de o dragoste liberă a Soarelui de ura cu Zeiţa morţilor. Căci aceasta este Marea Zeiţă, o Regină a morţilor ce are legături primejdioase cu Luna şi cu Dumnezeu ştie ce îngeri şi demoni din Cercul uriaşilor şi care acum ne tulbură toate apele, numai pentru ca un arhonte gelos să ne pescuiască mereu pe noi din apele cele mai tulburi.  
 
- Şi cine este, mă rog, îngerul care tulbură apele, nu e cumva această Mare Zeiţă? Întrebă curioasă matroană impozantă cu părul gri, aflată acum şi ea lângă tribuna oficială, în timp ce toate celelalte Doamne de bine începuseră deja s-o caute cu privirea prin sala congresului, doar doar o vor zări pe această închipuită Zeiţă.  
 
- Este vorba de Marea Zeiţă ce pluteşte şi azi deasupra norilor, ca Luna printre stele în lumea noastră de vis, i-am răspuns eu matroanei. Mai exact spus, este vorba de o lume erotică şi miraculoasă, pe care fiecare dintre noi femeile încercam mereu s-o explorăm într-un joc al dragostei şi al întâmplării, într-un Joc serios al vieţii şi al morţii. Este o lume misterioasă în care noaptea stelele sunt doar focurile altor oameni locuind în cer, iar ziua Soarele de ură, care colcăie de fiinţe înaripate, este mereu în căutarea Reginei-Luna ce locuieşte în morminte şi despre care se spune că îşi ucide iubiţii cu lumina ascunsă din ochii ei. Ea lucrează acum cu doi îngeri care tulbură apele, unul spre vindecare, altul spre alunecare.  
 
- Aşa care va să zică, tot de o regină este vorba, zise matroana impozantă cu părul gri. Mereu aceiaşi poveste care se repetă la nesfârşit cu măritul vostru Regele-soare şi cu Regina-Luna care ne tulbura apele.  
 
- Doamnelor şi domnişoarelor, m-am adresat eu cu mare respect, astfel încât să fiu mai bine înţeleasă de toate doamnele. În fiecare dintre noi, după o noapte de dragoste se strecoară un Soare de ură. Cine este acest Soare de ură? Şi care dintre noi este complice la o crimă căreia nu ştie, sau nu vrea, să-i recunoască transcendenţa? Aceasta-i marea întrebare, legitimă şi obligatorie pentru noi toate acum. Când vom răspunde la această întrebare şi vom şti bine cine este acest Soare de ură, tot atunci vom afla şi noi ce se ascunde după faţa nevăzută a Lunii. Şi tot atunci vom putea înfiinţa şi noi o “ Comună ecologică ” pe Lună şi o altă “ Comună feministă matri-focală ” pe pământ, în care să fie practicată dragostea liberă, unde totul să fie posedat în comun, în primul rând bărbaţii, căci ei vor acum să ne fure pe Fiica-dragostei.  
 
- Vrem dragoste liberă ! Vrem dragoste liberă ! Au început să strige în cor şi Doamnele în roz. Apoi tot ele:  
 
- Vrem Comună feministă ! Vrem Comună feministă !  
 
- Fără bărbaţi! Fără bărbaţi! Au început să strige în cor şi Doamnele doamnelor.  
 
Când spiritele s-au mai liniştit, am intervenit în felul următor:  
 
- Doamnelor şi domnişoarelor, eu ştiu bine că în multe zone de pe planeta noastră bărbaţii sunt deja pe cale de dispariţie, datorită acestor implanturi pe creierul bicameral şi datorită războaielor de epurare genetică, care au început acum să cuprindă întraga lume liberă. Apoi, ştiu că fără o dragoste liberă încă se mai poate trăi azi, îndeosebi în acele zone pe glob unde programele de exploatarea omului de care om nu s-au încheiat încă, dar credeţi-mă şi pe mine că în viitor fără bărbaţi noi nu vom putea supravieţui sub nici o formă de guvernare. Asta să ne fie clar, pentru toate femeile de la început. Viaţa fără bărbaţi e un dezastru ecologic, doamnelor, e că apa fără peşti, am afirmat eu.  
 
- Fără o dragoste liberă sau mai ştiu eu ce comunism al femeilor, sau, mă rog, fără această Comună feministă cum vreţi voi s-o numiţi, mai pot să trăiesc, dar fără un bărbat puternic, frumos, deştept şi cu bani eu una nu rezist, credeţi-mă ! Zise una din cele trei femei de servici, înfocata toată şi plină de aur şi purpură.  
 
- Da, ştiu, zic eu, cunosc dictonul: “ Moşule, ce tânăr eşti, fă din mine tot ce pofteşti...” numai lasă-mă la curtea ta, Bunicule, ca să-ţi fac cafeaua în laboratorul de microbiologie şi să te scol în fiecare dimineaţă la ora cinci, nu-i aşa, scumpa mea? Dacă vom continua cu asemenea experienţe incestuoase şi în Secolul XXI, avem toate şansele să fim considerate în curând doar nişte cadavre de laborator, cărora din raţiuni de politică demografică nişte răpitori de trupuri sau mai ştiu eu ce Bunic nebun care ne tot face mereu alte programe de inginerie genetică şi alte proiecţii ca să ne uşureze nouă fiinţele pe computerul selenar. Eu vreau să ştiu acum cine este acest Bunic nebun care vrea cu orice preţ să facă cu noi mereu şi mereu alte experienţe la limita morţii pentru un alt Război al stelelor? Şi ce “ praf de lună ” mai vrea acum Bunicul să ne mai strecoare între picioare, pentru ca să ne preschimbe mereu conştiinţele în inimi şi inima într-o femeie de serviciu? Doamnelor şi domnişoarelor, am continuat eu discursul într-o formulă cât mai decentă, spre a fi într-un fel cât mai bine auzită şi înţeleasă de toate doamnele. De fapt, de peste patru sute de ani noi ne-am pierdut axa creştină. Şi acum suntem pe cale să ne pierdem şi axa feminină, care este chiar coloana AND-ului nostru primordial. Adică, suntem pe cale să o pierdem pe Good-angel, care e chiar Fiica dragostei. Şi dacă nu vom şti să ne trezim odată din ameţeala asta a istoriei unei mari înşelătorii umane în care am fost aruncate din neant în neant, de cea mai nefastă dintre doctrinele lumii, doctrina nihilistă, eu cred că vom sfârşi cum nu se poate mai tragic: într-un colaps biologic şi într-un război genetic fără precedent. Adică, vom sfârşi în eclipsă totală de soare şi în eclipsa generală a raţiunii umane, despre care se tot spune că am intrat toată lumea acum şi nu mai putem ieşi din cauza crizei mondiale. Toate lumea ştie acum că lumea se arata tot mai mult pe pământ fără centru iar în cer într-un război al focului stelar. Doamnelor şi domnişoarelor, eu atât mai vreau să vă spun, că: o luptă mare a început deja în mintea, în sufletele şi în inimile noastre. E lupta supraoamenilor cu focul zeilor. E marea luptă între forţele infernale şi cele cereşti, între viii şi morţii electrici, între cei îmbrăcaţi în “ fierul negru din cer ” şi abatoarele de suflete raţionale de pe pământ. Cineva acum vrea cu orice preţ să ne scurteze zilele şi să ne facă să nu mai putem visa. Şi tot acel cineva, un Daimones necunoscut, ar vrea acum să ne dea noapte numai pe datorie şi să nu mai avem timp nici măcar pentru a visa la o dragoste liberă.  
 
- Nopţile sunt făcute pentru dragoste! Au început din nou să strige în cor tot mai multe doamne venite la congres.  
 
- Fără prejudecaţi! Fără prejudecăţi! Se auzea tot mai tare strigătul Doamnelor de bine. Apoi tot ele:  
 
- Vrem dragoste liberă! Vrem dragoste liberă!  
 
- Lasă că ştim noi bine ce faceţi voi: noaptea faceţi dragoste liberă, fără prejudecăţi, adică vă împreunaţi cu Diavolul prin ambele părţi, iar ziua umblaţi pe străzi prin toate intersecţiile după scutieri şi după scorpiile acele de mineri securişti chemaţi de preşedintele vostru pentru a înăbuşi în sânge demonstraţiile studenţilor noştri, zise o doamnă revoltată de la balcon. Doamna de la balcon ar mai fi vrut să le spună ceva Doamnelor de bine, însă vocea ei a fost întreruptă de fantasma unui nor de furnici roşii creat de cei mai mici roboţi din lume, şi bineînţeles de rafala de huiduieli a Doamnelor de bine.  
 
După ce Doamnele de bine s-au mai oprit din huiduieli, o altă categorie de doamne, acestea erau Doamnele doamnelor, se pare că veneau chiar din America, s-au apropiat de mine, iar una dintre ele, mai blondă şi mai bine coafată ca oricănd, mi-a spus aşa:  
 
- Eu sunt Sarica şi vin din America. La noi sunt toate bune şi frumoase. Dragostea e mai liberă de prejudecăţi ca oricând. Stelele sunt încă galbene pe cer. Legea morală, printr-un transfer de personalitate, am scos-o din Camera Reprezentanţilor şi pentru orice eventualitate am băgat-o pe internet şi circulă acum pe Facebook. Iar Luna... Luna e ok! Adică, vreau să vă asigur că Luna e tot acolo pe cer la locul ei, doar că e parcă tot mai aproape de pământ. Alte probleme cu dragostea liberă, cu Lună şi cu focul-frigid noi nu avem acum, deocamdată totul e ok la noi!  
 
- Ok! Ok! Ok! Au confirmat toate Doamnele doamnelor.  
 
- Ok! Zise Sarica. Însă, am vrea să ştim şi noi acum, aşa, mai mult din curiozitate, de ce credeţi voi, femeile din Estul-Europei că nu se mai poate trăi fără Fiica-dragostei şi în Secolul XXI? De ce credeţi voi că nu s-ar mai putea trăi şi în Secolul XXI, aşa cum s-a trăit în secolul XX în lagărul comunist, fără mamă, fără tată, fără suflet şi fără Dumnezeu? Am vrea să ştim de ce credeţi voi că neapărat lupta cea mare pentru focul zeilor se dă acum în toată lumea între fierul-vechi şi abatoarele de suflete moarte?  
 
Şi fără să-mi acorde un timp ca să-i pot răspunde la întrebare, Sarica continuă să-şi dea cu părerea în felul următor: “ Părerea noastră este că fierul-vechi din Europa, din Asia şi de aiurea ar putea fi acum înlocuit cu “ fierul negru din cer ”, adus de pe Lună, căci se găseşte acolo în cantităţi uriaşe. Însă abatoarele de “ suflete moarte ” în nici un caz nu vor putea fi înlocuite acum, până când nu se vor inventa în laboratoare noastre microbiologice noile abatoarele de “ suflete raţionale ” pentru focul Zeilor Numere înlănţuiţi în Marele Timp. Există doar un început de migraţie spirituală a sufletelor raţionale, dar asta se întâmplă acum numai la noi în America, mă înţelegeţi voi? “ Preciză în cele din urmă Sarica, astfel ca să poate să intelegă toate doamnele venite la Congresul Mondial ce se întâmplă de fapt cu ” sufletele raţionale ”, ce se întâmplă cu “ sufletele moarte ”, cu “ focul zeilor ” şi care era de fapt sensul luptei dintre fierul-vechi şi nouă invenţia a abatoarele de suflete libere, rătăcite acum prin toată lumea.  
 
- Dar “ fierul negru din cer ” nu poate fi adus pe pământ, le-am spus eu atunci Doamnelor doamnelor, deoarece este plin de praful şi pulberea de pe Lună a unei vechi societăţi de demoni, de mult atomizate, din vremea strămoşilor pitri de pe Lună şi din vremea regelui Pelasgos şi al Fiicei sale Larisa, când Pământul era fără Lună şi fără Regina şi astru nocturn. Iar acum Luna este proprietatea demonilor. Apoi, cercetările despre suflet s-au întrerupt de aproape cinci sute de ani, în timp ce ştiinţa despre trup a avansat la noi în aşa măsură şi demenţă, încât am reuşit să măcelărim trupul în zeci de mii de bucăţi, fără însă să decodificam în întregime genomul uman. Dealtfel, proiectul de decodificare a genomului uman, sau, mă rog, a biotopului terestru, nu va putea fi niciodată finalizat, întrucât nu s-a prevăzut că în Centrul Lumii se afla doar focul Zeilor Numere înlănţuiţi în Marele Timp. Şi nu o “ celulă-mamă “ pe care geneticienii noştri tot speră să o găsească şi să o dividă la infinit. În centrul acestui proiect de decodificare a genomului uman se află tot o gaură neagră ce caută necontenit materia pe care s-o inghită. Adică, mai concret spus, pe noi ne caută acum să ne înghită, căci noi suntem materia primordială a creaţiei ce se perpetuează prin codul lor genetic. Iar “ celula-mamă ” vine şi ea odată la câteva mii de ani şi întotdeauna din altă galaxie. Aşa că a sosit timpul să desfiinţăm toate abatoarele de “ suflete moarte ” de pe mapamond. Fără să desfiinţăm aceste abatoare de “ suflete moarte ”, eu nu văd cum am mai putea să ne întoarcem la Forma întreagă a naturii umane care este o creaţie al lui Dumnezeu, adică a Soarelui nostru uriaş din cel de-al doilea Centru supragalactic, de acolo unde Cercul uriaşilor colcăie de fiinţe înaripate.  
 
- Nu se poate să desfiinţăm acum toate abatoarele de “ suflete moarte ” din bătrâna noastră Europă, au susţinut cu fermitate toate Doamnele de bine.  
 
- Adevărat, vă zic, nu se poate să desfiinţăm acum chiar toate abatoarele de suflete de pe întreg mapamond! Au căzut de acord şi Doamnele în roz.  
 
- N-am spus toate abatoarele de suflete de pe mapamond, ci doar cele de “suflete moarte”. Şi dacă nu vom face lucrul acesta, în curând ne vom întoarce toate la păcatul antecedent, la titanomahie, la ciclopi, la Dionysos-copil şi la Okeanos, de pildă! Am încercat eu să le reamintesc doamnelor, însă fără succes.  
 
- Ok! La Okeanos, de pildă, va fi o experienţă foarte interesantă! A afirmat Sarica.  
 
- Dar şi mai interesant ar putea fi la Pacific sau la Atlant Hause ! Zise o distinsă doamna cu o pălărie mare şi albă cu flori roz pe cap. Însă fără Dionysos-copil ne va fi foarte greu la toate acum, se lamentă aceiaşi doamnă, care se pare că era prima dintre Preşedintele femeilor venite la congres ce interveni din mijlocul Doamnelor în roz, schimbând oarecum sensul discuţiei.  
 
- Ok, zic eu, staţi să vă explic despre ce Okeanos este vorba acum: născut de Gaia de la Uranos, cel mai în vârstă dintre titani, căsătorindu-se cu sora noastră Tethys, Okeanos a fost zeul Oceanului Atlantic de mii de ani. Însă acum, cu ajutorul noilor dezintegratoare biologice, dar şi cu celebrele ferăstraie moleculare prevăzute cu circa douăzeci de programe fiecare, i-am putea transforma respiraţia nocturnă a zeului nostru Okeanos, adică a plantelor şi a animalelor subacvatice într-un fel de spumă de mare. Spumă care după solidificare ar putea fi acoperită cu o foiţă de aur şi apoi folosită la construcţia unor locuinţe ovale. Aceste viitoare locuinţe ovale, concepute pe ideea AND-ului primordial, transparente dinăuntru şi perfect opace pentru vizitatorul dinafară, vor fi mult mai călduroase, deoarece ele vor capta permanent lumina solară şi vor funcţiona pe principiul unor “ Rezonatoare stelare bioluminiscente ”, având o dublă funcţie: prima, de a face trecerea din spaţiul sublunar, supus corupţiei, în spaţiul supra lunar de origine solară şi de a realiza reconectarea la discul-solar; iar a doua funcţie, de a echilibra energiile oamenilor, pozitive şi negative, prin informaţia de undă genetică replicativă. Odată construite aceste case ovale acoperite cu foiţa de aur, se va declanşa un nou proces de condensare a luminii polarizate în care permanent lumina solară va fuziona cu lumina spirituală. Astfel, locuind în aceste case ovale, vizitatorul alb nu va mai putea viola domiciliul negru şi nici noua romanitate nu va mai trebui să fie spălată în sânge negru şi în sânge indian. Şi nici Dionysos-copil nu va mai putea fi sfâşiat şi mâncat de nişte răpitori de trupuri prin aşa zisele noi “ ferme de animale rare ”. Astfel, oamenii, animalele şi plantele vor putea trăi laolaltă într-o realitate care se manifestă cu plenitudine continuă şi indivizibilă, în permanenţă curgere şi transformare, potrivit unei ordini atotcuprinzătoare în care totul implicitează totul. Locuind în această realitate opacă, dar solară, oamenii se vor putea în sfârşit elibera din ciclul reîncarnărilor, din ciclul devenirilor şi din veşnicul balans între mai bine şi mai rău al celor mulţi. Zeii celor trei mii de ani lumină se vor trezi şi ei din somnul lor de moarte prin “ anamnezis ” şi întorcându-se spre nouă “ scară creatură ” se vor îndrepta spre noile lor clone umane, adică sper noi, ca să se răfuiască cu noii noştri titani şi cu toate titanidele noastre. Iar noi, femeile, cu inimile libere de orice nelinişte, la adăpost de oboseală şi mizerie, vom putea în sfârşit să inagurăm o nouă clonă umană, după două mii de ani de “comunism al femeilor ” şi după două mii de ani de creştinism mistic amestecat cu acest păgânism dionisiac. Adică, mai exact spus, vom reuşi să transformăm vechea triada a celor trei eoni distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea, adică materia, energia şi informaţia genetică replicativă în ceea ce are nevoie omul tot timpul: sănătate, dragoste şi bani. Adică în cele trei fericiri de care avem toate atâta nevoie: creaţia, procreaţia şi casa. Căci în toate trei există Dumnezeu. Este absolut necesar să facem această mutaţie genetică, deoarece lumea în care trăim acum e pe pământ fără centru iar în cer într-un război al focului stelar. Iar bărbaţii noştri, care până la urmă s-au dovedit că nu sunt decât nişte răpitori de trupuri şi vânători de capete pătrate, evoluând orizontal şi plasându-se în centrul materiei şi-au pierdut Aripa stângă şi Aripa dreaptă. Adică Sensul Iubirii: Sufletul şi pe Dumnezeu, Creatorul programului nostru genetic – am încheiat eu expunerea metafizică.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 1 ) / Constantin Milea Sandu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 500, Anul II, 14 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Milea Sandu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Milea Sandu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!