Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Constantin Milea Sandu         Publicat în: Ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 5 )
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În memoria Prinţesei Diana  
(eseu teatrologic - manifest feminist în opt părţi) - fragment  
Personajele:  
Bărbatul travestit  
Femeile de serviciu: sunt trei la număr, deşi prezenţa lor e mai mult decorativă, ele au totuşi un comportament suspect, manifestând la un moment dat ciudate libertăţi mentale.  
Doamnele de bine: un grup de doamne provenite din Estul europei, dar şi din Lumea a Treia.  
Doamnele în roz: un grup de doamne din Vestul europei, reprezentantele Occidentului.  
Doamnele doamnelor: un grup de doamne din ţările bogate, provenite în general din America de Nord.  
Preşedintele femeilor: sunt cinci la număr, prezenţa lor fiind vizibilă în sala congresului datorită unor pălării mari de culoare albă, neagră, galbenă, roşie şi mov.  
O matroană impozantă cu părul gri: fără identitate  
O doamnă blondă şi grasă  
Sarica  
Distinsa doamna din loja oficială: alteţa regală  
Negresa-blondă  
Un grup de prostituate de lux  
Minunata doamnă a lunii arginţi  
Clara  
O bătrânică mică şi uscată ca o smochină  
Diana-Luna-Hecate  
Hoaşca cea bătrână şi zbârcită  
Agar  
Faţa-de-lună  
Văpaia-de-jar  
O fecioară cu coroniţă de aur pe cap  
O fecioară isterică, geloasă şi răzbunătoare  
Un grup de Fecioare-miss  
Mai multe doamne ce aparţin unor Grupuri de conştiinţă de gradul I, II şi III.  
Alte doamne venite la congres  
 
PARTEA CINCEA  
 
- Doamnelor şi domnişoarelor, eu văd bine ca cineva dintre d-voastră doreşte al naibii de tare să plecaţi cu orice preţ de pe planeta Pământ şi să vă întoarceţi fiecare pe planeta de unde aţi venit: pe Venus, pe Saturn, pe Jupiter, pe Neptun sau mai ştiu eu unde...Iar doamna aceea, care va incită acum la tot felul de aşa zise “crime perfecte” prin meditaţie transcedentală, ar putea să fie susţinută de către Frăţia mistică - în mod special de fracţiunea catolică indo-europeană - sau poate la fel de bine, să fie împiedicată de către Frăţiile musulmane. Zise Minunata doamnă a lunii argintii, apărută incognito printre doamne, îmbrăcată, de data asta, într-o frumoasă rochie albastră-argintie din pânză topită, transparentă, acoperită sumar cu tot felul de franjuri şi eşarfe de mătase colorate. În picioare purta nişte opincuţe curioase în formă de bărcuţe cu canafi şi pinteni, de ziceai că nu atinge cu ele pământul, ci mai degrabă pluteşte în aer pe valuri. Iar pe cap, peste părul ei lung, roşu, creţ, despletit şi înfoiat, purta o şăpcuţă roşie cu cozoroc, întoarsă invers şi legată pe frunte cu o floare de orhidee neagră, cu ramura-n sus.  
- Mă simt obligată să intervin. Afirmaţia d-voastră este deja un atac la persoană. Or, noi am venit la Congresul Internaţional al Femeilor pentru o dezbatere raţională a problemelor fundamentale cu care se confruntă omenirea, cum ar fi vindecare economică şi culturală, nu le mai numesc şi pe celelalte probleme de crize de toate felurile, căci deja le ştie toată lumea. Sub nici o formă, nu este vorba de nici un fel de susţinere din partea Frăţiei mistice, sau de vreo împiedicare din partea Frăţiilor musulmane. Aşa încât, vă cer explicaţii şi dovezi în acest sens şi, bineînţeles, scuzele de rigoare. Am revenit eu în forţă, pentru a lămuri câteva principii creştine esenţiale.  
- Dacă d-voastră consideraţi un “atac la persoană” doar o simplă referire la două structuri fundamentale care conduc omenirea, vă cer scuze! N-am afirmat că “sunteţi susţinută” de Frăţia mistică şi împiedicată de Frăţiile musulmane, ci doar că “aţi putea fii susţinută...”, sunt, totuşi, două nuanţe diferite. Dacă aşi fi afirmat că “sunteţi susţinută”, lucrul acesta ar fi însemnat să vă aduc dovezi clare. Din nefericire, dovezi sunt acum de găsit peste tot: inteligenţe superioare au început deja experimentele de inginerie genetică, superioare stadiului nostru actual. Există însă şi mărturii despre folosirea celor Doi Poli ai Pământului în scopuri foarte clare. De exemplu, călătoriile selenare netehnologizate de tip conştiinţă-cosmică-temporală. Nu vorbesc neapărat de noduri energetice sau mai ştiu eu ce energii telurice, ci de acel curios “fir de argint” al planetei. Este vorba de un cordon ombilical roşu, care facilitează “legătura legăturilor” primejdioase cu alte lumi vii, fie ele organice sau anorganice, de pe Pământ, Lună, Soare şi alte planete, chiar şi extragalactice. Mai concret, pentru că mi-aţi cerut şi explicaţii, cu voia d-voastră, voi detalia puţin câteva aspecte: captarea energiilor telurice se face pentru a găsi şi controla trei axe energetice din Axis Mundi – prin care pogoară sau pleacă de pe planetă entităţile divine. Al doilea aspect, exista o pleiadă de genii şi de artişti care iubesc fără măsură lumea şi planeta aceasta şi care, cu preţul vieţii lor, fac tot posibilul să-I menţină pulsaţia şi vibraţia înaltă. De o parte importantă din aceasta pleiadă mă ocup chiar eu. Din nefericire, aşa cum vă spuneam mai înainte, în acest moment greu al istoriei, există cineva care conduce o cohortă de demoni sublunari, care, culmea aberaţiei, pretind că sunt acum şi proprietari pe Lună. Nimic mai fals decât această afirmaţie insidioasă. Luna nu poate fi decât proprietatea Dianei-Luna-Hecate, care are ca reprezentantă pe Pământ pe Minunata doamnă a lunii arginti. Aceşti mici demoni sublunari nu fac altceva decât să culeagă în mare grabă acum informaţii preţioase despre ce s-a întâmplat în urmă cu 30.000 de ani între două mari civilizaţii care au dispărut în urma unei deflagraţii nucleare, în urma căruia uni au intrat în Pământul Gol, alţii au ajuns pe Lună, iar 1% dintre ei au supravieţuit pe pământ. Printre aceşti supravieţuitori se afla şi câţiva demoni cu pretenţii absurde de a controla Planeta Albastră, sau de a manipula oamenii în modul cel mai pervers, obligându-i mereu să tragă la galere şi oferindu-le în schimb pâine, circ şi sex cât cuprinde. Doamnelor şi domnişoarelor, vă asigur că, începând cu 21 decembrie 2012, aceasta istorie tristă nu se va mai repeta niciodată. Pentru simplul fapt că, adevărata istorie universală este ştiinţa faptelor care nu se repetă. Or, faptele noastre trebuie să intre pe făgaşul normal, al creaţiei. Pentru că faptele noastre vin de la zeii şi de la zeiţele noastre sapienţiale, care creează, conduc şi distrug universul, viaţa, spaţiul şi timpul, după bunul lor plac, după propriul lor cod moral sau după legi prestabilite. Eu sunt aici, trimisă special de pe Lună, pentru a vă ajuta să ajungeţi acolo unde va cere inima şi să mergeţi acolo unde aveţi chemarea cea mai mare. De aceea, vă spuneam ca şi bătrâna noastră Luna, de exemplu, este o şansă pentru femeilor care doresc să plece de pe Planeta Albastră şi să locuiască un timp pe Lună. Nu numai bătrânul vostru Okeanos, sau mai ştiu eu ce rege din rădăcina lui Prajapatis, cu şapte fii al lui Manu pe Pământ şi alţi şapte fii pe Lună, pe care îi tot invocaţi atâta cu ardoare... Aşa cum vă spuneam, la prima mea apariţie, exista acolo, după faţa nevăzută a Lunii, o Comună ecologică matrifocală, un fel de Insula a Preafericiţilor, dacă vreţi neapărat să-i spuneţi şi aşa, unde fiecare femeia care visează câte un Zeu Număr Înlănţuit în Marele Timp îşi poate găsi iubitul, Moşul sau, mă rog, Preafericitul, cum bine l-aţi numit chiar d-voastră la început.  
- Până aici sunt perfect de-acord cu discursul d-voastră, doamnă! Vă primesc scuzele. Zic eu, apropiindu-mă încet şi cu respect de Minunata doamnă a lunii arginti. Cu o singură condiţie: să unim mai întâi ramura cu rădăcina, ca să vadă toată lumea cu ochii minţii şi să creadă, în sfârşit, cum că Luna nu e numai Luna, ea e fereastra cărui Ziua-i zicem Soare - Soarele mişcării, cel ce are ghiare şi se hrăneşte cu inimi omeneşti! Eu cred că, abia după ce vom reuşi să unim ramura cu rădăcina din Floarea Lunii vom putea pregăti cu adevărat A doua aselenizare, cu vehicule biologice de esenţa feminină, compatibile energetic cu Razele de Luna. E doar părerea mea. Când privirea ochilor noştri scânteietori s-au intersectat cu Raza Ra, ca două lasere descărcate în patru conuri de lumină puse cap la cap, cu o reverenţă regală, ca să scap de umbra de care-am fost atinsă, i-am mărturisit: “O femeie frumoasă e o fereastră deschisă spre Paradis, doamnă! Şi, poate, cel mai bun canal energetic prin care poate călători un vehicul biologic pe Lună! Ca să-l faci compatibil e de-ajuns doar să-i întinzi Mâna Destinului.  
- Cu o singură condiţie: mai întâi să ştim, ori să învăţăm bine, în ce sens deschizi fereastra sufletului femeii şi din care Paradis ne bate Vântul solar în Vortexul magnetismului biotopului nostru terestru sau extraterestru! Mai trist e pentru cei ce nu-I ştiu sensul şi din neştiinţă îi sparg fereastra. Veni răspunsul neîntârziat de la Minunata doamnă a lunii arginti, săltând şi plutind uşor de pe un picior pe altul şi arătându-ne discret cât de magnetice sunt opincuţele ei curioase şi ce biocurenţi de unde Tetta trec prin “bărcuţele “ei cu canafi de mătase şi pinteni din creastă de cocoşei de aur.  
- Exact! Zic eu. Dacă femeia e cu adevărat frumoasă şi la minte şi la trup, fără îndoială că ferestrele sufletului ei nu se pot deschide decât în sensul Iubirii necondiţionate a Mamei Divine! Pentru că Iubirea există dinaintea Facerii Lumii. De aceea, numai Iubirea leagă şi dezleagă un nou jurământ, în Jocul Ei serios cu cerul şi cu oamenii, cu Luna şi cu Dragoste care mişca Soarele şi celelalte Stele arzătoare cu opt raze. Aici am vrut să ajung, trimisă la voi, în Terra Mirabilis, să-l caut pe El în Munţi de speranţă, ca pe Adam de lumină. Să mă strig pe mine, zeiţa pământului venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister... şi să mă audă Eve-Nor şi Sol-El... şi zeii mei zdrenţuroşi şi teribili din Munţii fabuloşi ai Destinului...Să mă strig pe mine din Telus (oraşul Atlanţilor) şi să mă audă Ei din Posid (oraşul Lemurienilor), mirându-mă de propria mea umbră pe care o văd pe cer şi întrebându-i pe Ei: unde este Ea, Adama mea verde cu ochii de smarald? Unde sunt Ei, Divinul Adamas şi Eve-Nor? De ce sufletul meu nu vă mai vede şi va caută plângând? Unde sunteţi voi, Cei Doi Gemeni Zamolixis – Apollon şi Artemis?  
- Eu, adică Tu, înainte de Facerea Lumii! Interveni Minunata doamnă a lunii arginti, preluându-mi ideea biotopului nostru terestru şi schimbând sensul discuţiei. Întrebarea legitimă şi obligatorie pe care mi-o pun eu azi nu mai este: Cum pot să scap de umbra mea? Sau cum pot să scap de umbra umbrei de zenit, de care am fost atinsă atunci când am venit eu aici la voi, de pe prima Lună pe Pământ, când m-am despărţit de Regele Pelasgos? Ar trebui mai degrabă să mă întreb: Cum aş putea să-i fac pe pământeni să coabiteze cu umbra lor fără ca de aici să rezulte un şir de accidente cromozomiale, cum e cazul nefericit al Femeilor 47, XXX, cu trei cromozomi X, care zac prin spitale de înapoiaţi mintali, sau al Bărbaţilor delicvenţi, 47, XYY, dintre care 10% dintre ei au depăşit mult peste doi metri, care se pare că ne caută acum cu ardoare prin Israel? Şi din câte am aflat eu, recent, au ajuns şi pe la noi, în Terra Mirabilis, în Grădina Maicii Domnului...O fi ştiind ei ceva, de o tot caută pe Maica lor de vreo 2000 de ani, zise Minunata doamnă a lunii arginti.  
- Corect! Zic eu. Observaţia d-voastră asupra accidentelor cromozomiale, prin care se experimentează acum tot felul de experienţe la limita morţii (ELM) şi alte experienţe în afara corpului (EAC), este perfect justificată. Însă, exista o mică problemă: aceste experienţe genetice nu sunt recunoscute oficial de forumul academic mondial, mulţi geneticieni, psihologi şi jurişti cer ca aceste descoperiri să rămână un secret medical. Şi fără o atestare ştiinţifică corectă, poate s-o caute Ei pe Maica noastră peste tot, că nu o vor găsi nicăieri, nici pe Maica Glia, nici pe Eve-Nor, nici pe K-Leitho şi Po-Seidon şi nici pe Cei Doi Gemeni Zamolxis împreună cu Zemora lor. Ştiţi ce îmi doresc eu acum cel mai mult, doamnă: Să găsesc un singur femur din spiţa aceea a zeilor uriaşi, a Nefilimilor sau Rafaimilor îngropaţi aici, la noi, în Fortăreaţa Carpatică şi să le sparg cu el toate ferestrele de la toate academiile de antropologie culturală din lume! Aşa, ca să nu mor că proastă, degeaba, închisă aici, pe Pământ, în închisoare lor de lut. Eu nu sunt făcută din lutul lor şi nici măcar din noroiul verde biomolecular al uriaşilor, doamnă! Eu sunt făcută din cu totul şi cu totul altceva, doamnă! Sunt făcută din praf de stele şi din pulberea stelară a unei Stele arzătoare cu opt raze, pe a cărui colturi eu i-am fixat câte o Coloană Luminoasă spre a putea călători atemporal în expansiune infinită, dintr-o galaxie într-alta. Cu adevărat sunt venită de pe altă Planetă, însă, uneori, simt în mine o forţă uriaşă care aparţine, cred eu, unei planete extragalactice. Şi de aceea vreau să ştie odată toată lumea: ce suntem, cine suntem, de unde venim şi încotro merge noi toţi acum...Toţi, dar absolut toţi, cu viii şi cu morţii electrici laolaltă. Să nu mai facem naveta încă două mii de ani din Raiul inimii în Raiul nimănui şi din Raiul Americii în Iadul deznădejdii. Şi să umplem mereu lumea cu miliarde de imigranţi...Cu imigranţi care coboară şi urcă din/în Trenul istoriei celei mai mari înşelătorii umane. Asta îmi doresc eu, acum: să găsesc un femur de uriaş, unul singur, să-l ducem la analiza genetică şi să lămurim povestea asta mocirloasă cu genele şi cu Jocul lui Dumnezeu cu cerul şi cu oamenii de la zei, cu oamenii creştini, cu oamenii din oameni, cu oamenii fără destin şi nu în ultimul rând cu Oamenii îngeri şi cu Oamenii demoni, care conduc acum Planeta Pământ!  
- “Ai grijă ce îţi doreşti, Omule de la zeu”, zice un proverb latin, “că s-ar putea să se îndeplinească dorinţa ta”, zise Minunata doamnă a lunii arginti. Ştiţi cum se mai spune pe la noi, la Atena: “Numai ce n-ai dorit destul, nu se-ndeplineşte. Dar când îţi doreşti ceva cu ardoare din toată inima, întreg universul conspiră la dorinţa ta.”  
- Dar de ce mi-aţi spus Omule de la zeu? Ca eu mă simt mai mult zeiţă, decât zeu. Ştiţi doar ca la Atlanţi, Soarele este zeiţă, iar Luna – zeu! Nu ştiu dacă şi la Lemurieni e la fel, poate îmi spuneţi d-voastră.  
- Pentru că vă suspectez că aveţi ceva din “Androginul perfect” al Celor Doi Zamolxis - Artemis şi Apollon! Şi pentru că ştiu că veţi fi iubită de toată lumea. Acum, însă, vreau să mă adresez la toate doamnele din toată sala congresului şi nu numai, căci sper să fim auzite în curând şi la Televiziunea Globală. Doresc să vă spun următoarele: Doamnelor şi domnişoarelor, după cum vedeţi fiecare cu ochii d-voastră - cu ochii minţii, cu ochii bionici şi cu Cel de-al treilea ochi - doresc să vă spun şi să vă anunţ oficial despre posibilităţile pământenilor de a locui un timp pe suprafaţa nevăzută a Lunii, mă simt obligată să vă spun şi vă rog să mă credeţi şi pe mine, că de-acolo vin eu acum: există, acolo, aşa cum v-am mai spus, o Comună ecologică matrifocală, exotică, pregătită special pentru voi. Şi o Insulă verde a Preafericiţilor, pentru celelalte doamne, unde fiecare dintre voi poate să-şi găsească fericitul, sau, mă rog, Preafericita, în funcţie preferinţele d-voastră...Că multe sunteţi acum Androgine, Bela-Gine, Preotese ale soarelui şi Amazoane - o grămadă! Dar, atenţie mare! Lăsaţi mândria acuma un pic deoparte, căci mândria e sămânţa morţii din omul din om şi din omul fără destin! Şi pregătiţi-vă serios de această lungă Călătorie Selenară. Vă rog, totodată, să nu uitaţi de accidentele cromozomiale, care se petrec aici la voi, pe pământ, chiar în aceste momente grele. Căci aceste accidente vor aduce între voi “moarte integrală “şi moarte sigură, prin eliminarea a cel puţin două miliarde de oameni, în prima etapă...Şi dacă se poate, să vă grăbiţi puţin, ca timpul nu mai are răbdare cu voi acum. Vă cer să faceţi mai întâi trei liste private. Şi să vă treceţi pe ele fiecare, în funcţie de culoare, rasă şi sex. Eu atât vă mai cer. De restul analizelor, genetice şi energetice, mă voi ocupa eu. Speranţa noastră cea mai aproape de noi acum este Luna. Care după cum vedeţi, fiecare cu ochii d-voastră, Ea se apropie tot mult de Mama ei, de Pământul Gol, în care am intrat eu recent, în oraşele Telus şi Posid! Iar eu sunt aici, special venită pentru voi, ca să vă ajut. Aşadar, grăbiţi-vă, cât mai sunt locuri libere pentru această Călătorie selenară privată!  
Apoi, înconjurată de tot felul de doamne sofisticate care mai de care mai curioase de această Călătorie selenară, în modul cât mai direct şi practic, Minunata doamnă a lunii arginti împreună cu Clara, mâna ei dreaptă, începuseră să scoată din poşetele lor Louis Vuitton şi să împartă la toate doamnele teancuri de fluturaşi cu cele două simboluri specifice, respectiv Comună ecologică matrifocală, via Telus-Posid şi Insula Preafericiţilor, via Agartha-Shambalah. Făceau lucrul acesta cu o mândrie şi cu o priză magnetică la femei de ai fi crezut că scopul Congresului Internaţional al Femeilor nu era altul decât să ne bage pe toate în Pământul Gol şi de acolo, pe la Poli magnetici, să ne transporte mai departe de pe Pământ pe faţa nevăzută a Lunii, pe ultimul drum, cu orice preţ. Tot atunci, ca să-i pun mândria la încercare, i-am spus chiar aşa:  
- Da! Acum ştiu, în sfârşit, despre ce fel de Călătorie selenară privată este vorba: Deci şi Lună poate fi o şansă de a locui pe ea: îi faci o “gaură neagră”, intri ea, te adăposteşti o vreme, apoi îi spargi fereastra de lumină, după care anunţi fără milă că sări mai departe... Sari de pe ea şi praful şi pulberea de fier negru din cer se alege de Luna, nu-i aşa? Am întrebat eu pe Minunata doamnă a lunii arginţi.  
- Mai departe de Luna, unde? M-a întrebat curioasa a doua Femeie de serviciu, îmbrăcată într-o robă neagră, strânsă în talie cu un cordon roşu plin cu pietre de diamant şi de obsidian. O văzusem mai înainte altfel îmbrăcată, dar acum, după ce fusese anunţată oficial misterioasa Călătorie selenară, doamna îşi schimbase deja ţinuta şi toată recuzită. Avea nişte ochelari 3D, pe cap purta o capă albă, iar în poşeta deschisă observasem din întâmplare fără să vreau un aparat misterios ce părea a fi un mini-scanner sau mai degrabă un Rezonator biofotonic, după desenul iconului pe care l-am zărit pe el.  
- Într-un loc foarte aproape şi foarte departe, în acelaşi timp în cer şi pe pământ, sub un Cer nou pe un Pământ nou, deocamdată numai de mine ştiut! I-am răspuns eu Femeii de serviciu.  
Între timp Minunata doamnă a lunii arginti, împreună cu cele două femei de serviciu, dispăruseră misterios din faţa mea aproape fără să observ “locul fără de loc “unde s-au ascuns, într-un “topos atopos “. Apariţia şi dispariţia Minunatei doamne a lunii arginti nu făcea altceva, decât să le schimbe opţiunile doamnelor şi să nu mai ştie nimeni scopul pentru care au venit la congres: alegerea noilor Preşedinte ale femeilor şi încoronarea Celor Cinci Regine care urmau să deţină controlul întregii Planete Pământ pentru următorii 1000 de ani. Acesta era, cred eu, poate cel mai misterios lucrul ce se petrecea în sală, pana în acel moment. La afirmaţia mea despre “praful şi pulberea de Lună”, toate doamnele de la Congres au tăcut suspect şi o clipă nu s-a mai auzit decât muscă şi o vibraţie specială de unde oscilante de nedescris în cuvinte. Apoi una dintre ele – se pare că o chema Donna Clara (nu Clara, să nu se facă confuzie, Clara era doar clona ei şi mâna dreaptă a Minunatei doamne a lunii arginti ) Donna Clara era fiica unui medic divin, descendent din supranumitul Genethilos (Zămislitorul), aceasta era o brunetă superbă şi curioasă, îmbrăcată cu o rochie verde de smarald mulată pe trup, avea părul lung roşu-castaniu cu şuviţe blonde - s-a apropiat de mine, am lăsat-o să se apropie nepermis de mult, pentru că aflasem deja că săraca fată era şi puţin surdă, adică surdă-surdă, dar frumoasă foc. Şi cu o voce neobişnuită mi-a şoptit, delicat, la ureche:  
- Unde sari, tu, nebuno?  
Ca să văd ce sămânţa de moarte mai are în ea - de moartea din dragoste primită ca un semn de lumina - i-am răspuns:  
- Fără milă, sar pe Luna, scumpa mea! Vino şi tu, dacă vrei?! Te iau cu mine, că văd că eşti mândră tare! N-auzi tu bine dar le potriveşti. Hai, vino lângă mine, să-ţi povestesc cu ce vehicule biologice ajungem noi acolo, pe Lună! Şi apoi să vezi ce frumos e în Comună aceea ecologică matrifocală şi nocturnă pe Insula Preafericiţilor, după faţa nevăzută a Lunii! Şi după ce mi-a transmis telepatic o vibraţie înalta de Atlantidă frumoasă şi nebună din ramura lui Genethilos, tot atunci, acoperindu-ne feţele sub părul ei lung şi întunecat, sperând că astfel nu vom mai fi văzute, ne-am îmbrăţişat cu o dragoste dulce, tristă şi fierbinte în Focul-Iubirii al Venerei. Apoi am început să-i povestesc la ureche ei delicată şi clară cum s-a înălţat Fecioara de lumină la cer prin puterea îngerilor într-o aprigă slavă stelară: „Atunci când iubiţii noştri părinţi, atlantul Genethilos (Zămislitorul din Posid) şi atlantida Mnemosyne din Telos, au gustat din viaţă, au fost hrăniţi cu lapte pur, au fost îmbătaţi de fericire din substanţă albă şi s-au îmbrăţişat în patul nostru (genetic), atunci au conceput pe Copilul Lunii şi pe Copilul Soarelui, care s-au ridicat deasupra tuturor rudelor sale de pe Pământ. Iată cum s-a întâmplat: Şi tot atunci când iubitul tău va bea din mormântul roşu săpat în stânca neagră şi va gusta din izvorul mamei noastre, se va însoţi cu ea (cu zeiţa-mumă), se va îmbăta împreună cu noi (mama-zeiţă este cea care îţi vorbeşte acum) de vinul nostru roşu, va împărţi cu noi aşternutul şi, în timp ce noi ne vom iubi, după ce sperma lui de Inteligenţă Luminoasă va pătrunde în celulele tale, atunci se va petrece concepţia angelică, tu vei fi însărcinată şi vei naşte când îţi va sosi timpul un Fiu puternic şi luminat care va domni şi stăpâni peste toţi regii şi principii Pământului, încoronat cu coroana de aur a biruinţei întru toate de către Înaltul Dumnezeu, care trăieşte şi stăpâneşte în veci vecilor! Eu sunt Coroana de spini cu care este încoronat iubitul tău, Genethilos, iar tu vei fi Vehiculul iubirii, încoronată cu lumina din Cerul Cristalin! Vino, să ne încoronăm! Să ne iubim! Să sporim Natura-Mamă! Au mai încercat şi alte nebune frumoase ca noi şi au reuşit performanţa asta: să-şi împartă groaznica lumină, din care e făcută şi Luna, din două în două şi din doi în doi! Uite aşa, zic eu, numără şi tu odată cu mine! Să număram, amândoi: Una, da! Două, nu! Trei, da! Patru, nu! Cinci, da! Şase, nu! Şapte, da! Opt, nu! Nouă, da! Zece din Cele 999 de Sophii din Galaxia noastră sunt ascunse după faţa nevăzută a Lunii...Două s-au întors pe Pământ cu Prinţul Spermin, a treia urmează să sosească chiar acum împreună cu alte două fecioare încoronate şi, împreună, toate cinci, la confluenţa celor cinci fluvii de sânge, nu peste mult timp, cu o Secure-Dublă vor doborî Copacul abundenţei. Şi după ce a priceput Donna Clara despre ce fel de vehicul biologic este vorba şi cum se împarte groaznica lumină, din care e făcută şi Luna, din doi în doi şi din două în 999 de Sophii, spre surprindere întregii asistentei s-a îndreptat spre tribună oficială şi într-o linişte ancestrală a recitat această frumoasă poezie: “Mama” de Nichita Stănescu. În final primind admiraţia şi aplauzele binemeritate din partea tuturor doamnelor:  
- “Şapte-s mamele din cer/Şase nu-s la fel... /Cinci sunt mamele din cer... /Patru nu-s la fel... /Trei sunt mamele din cer/Doua nu-s la fel... /Una este mama mea! /Şi nici una nu-i ca ea! „. Apoi a venit în lângă mine şi n-a mai plecat. Obţinusem, în sfârşit, modelul, în detrimentul copiei, prin care urma să aflu Codul de intrare cu vehiculul biologic dincolo de Bariera atomilor mulţimii, pentru a trece de Centura de radio nuclizi Van Allen, de Centura de asteroizi, şi în cele din urmă să intru în plin cu Carul de foc al Venerei în Centura fotonică, în Noaptea cea mai lungă, la Solstiţiul de iarnă din 21 decembrie 2012.  
- Auzi dragă, nebunele astea chiar vor să sară pe Lună, amândouă? Or şti ele ceva despre Panspermia asta stelară, ceea ce noi nu ştim? Întreba Sarica curioasă, ori poate chiar puţin geloasă, pe una din Doamnele în roz.  
- Lasă-le dragă în pace! Să se iubească amândouă fierbinte şi conjuncţional: ca două stele spermatice, pulsând osmotic. Şi să-şi împartă lumina cum vor ele, astral: din două în două şi din doi în doi, bezmetic! Şi să sară pe Lună şi de pe Lună mai departe pe alte stele, pe unde vor, că ştiu ele ce fac. Interveni Negresa-blondă. S-a săturat şi ea, săraca, să tot stea degeaba ca fată mare la poartă, între viaţă şi moarte, lipsită de vlagă, pe un pământ sterp, ca într-un colaps biologic, sperând că o să-i cadă vreodată vreun extraterestru din Lună. Şi nici că o experienţă la limita morţii nu mai rezista biata femeia, îşi pierde memoria, se imbecilizează, apoi înnebuneşte ori se sinucide, nu-i aşa, doamnelor? Întreba Negresa blondă întreaga asistenţă. Oricum am face, doamnelor, e nevoie acum de o dragoste liberă pentru a aduce sângele proaspăt în casele noastre, pentru a forma o nouă familie mare, puternică şi unită. Adică, capital străin, despre care se tot vorbeşte atâta. Căci noi suntem acum sângele proaspăt după care strigă toţi capitaliştii din toate Camerele Reprezentanţilor Lumii, inclusiv Lumea a Treia din care facem parte şi noi acum, cu minorităţi cu tot. Mai ales casta asta blestemată, de sudra, din rasa ţiganilor. Şi din rasa vrăjitoarelor Voodoo din India, din Asia şi din Europa, care au umplut toată lumea acum, de-au ajuns chiar în prima linie genetică, îşi încheie intervenţia scurt şi la obiect Negresa-blondă.  
- Toate sunteţi nişte nebune frumoase şi fanatice, una mai lunatică decât cealaltă! Interveni de la tribună oficială Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă. Şi vreţi şi voi acum să vă ascundeţi tradiţia şi obiceiurile populare după faţa nevăzută a Lunii. Când vedeţi bine că nimic nu se mai poate ascunde acum şi ca omenirea se îndreaptă cu paşi repezi spre punctul terminus al cunoaşterii genelor noastre feminine şi implicit al cunoaşterii scânteilor divine şi al adevăratului Dumnezeu creatorul nostru...Câte scântei or mai fi pe la noi, numai Dumnezeu ştie, noi nu ştim a le număra! Noi doar ştim că, atunci când două celule se unesc vine Dumnezeu şi pune scânteia...  
- Dar de ce nu mai vine odată, doamnă? Vino, Doamne! Vino, Iisuse, să vezi ce-a mai rămas din femeia care naşte de două mii de ani una din cealaltă acelaşi copil! Vino, Maica Domnului, să vezi ce-a mai rămas din Copilul tău cu o fată de soare în două mâini! Am intervenit eu, invocându-I pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Maica Domnului. Vino, Doamne, cu scânteia aceea de suflet şi cu gramul acela de iubire, să vezi cea mai rămas din oameni, că tare rău mai stăm acum, pe criză asta mondială, economică şi culturală. Vă spun eu că, între viaţă şi moarte stăm toţi acum: şi bărbaţii şi femeile şi copiii. Stăm toţi cu viii şi cu morţii electrici laolaltă, pe un pământ sterp a cărui proprietate nu se mai ştie azi cui aparţine: a pământenilor? A demonilor din spaţiul sublunar, supus corupţiei, care pretind că au în proprietate şi Pământul şi Luna? Sau a extratereştrilor, care se pare că ne vizitează tot mai des? Unde să mai pleci acum pe Luna? Să fim serioase, doamnelor! Să vină ei mai întâi să stea de vorbă cu noi, să ne spună clar ce mai e pe-acolo, pe Luna, ori în Baldachinul lor din Shamballah şi Posid. Şi apoi plecăm şi noi pe Lana bătrânului Pitecantropul antropos şi Genethilos.  
- Plecam, dar până plecăm noi pe Luna arogantului Domn al Melcilor, să facem puţină curăţenie ecologică de vehicule biologice stricate pe Pământ: sunt prea multe popoare de iepuri, prea mulţi Zei Sifilitici purulenţi, cocoşaţi şi şchiopi; şi prea multe vulpi care se plâng ca strugurii sunt acri. Să ne pregătim mai întâi Securea-Dublă cu care vom doborî Copacul abundenţei şi apoi Teascul în care să-i stoarcem şi să-i presăm la rece până ce li se usucă de tot intelectul activ. Şi abia după aceea să organizăm această Călătorie selenară privată, cosmico-atemporală, cu vehicule biologice sănătoase şi netehnologizate. Zise Preşedinta femeilor cu pălărie mov-deschis, deschizând campuri cuantice numai de ea ştiute, făcând cercuri concentrice cu bastonul ei din lemn preţios de abanos negru cu măciulie de argint. Deocamdată trăim ca vai de lume şi stăm toate acum pe Pământ în nişte case cenuşii şi pătrate, puse una peste alta şi încălzite de Soarele de ura şi de Noaptea de dragoste, scufundate în Teascul Bătrânei Europei cu Leul verde care înghite Soarele din Baia lui Mercur cu patru feţe şi o mie de nume de zei şi de zeiţe fără chip! Un singur pas greşit şi ne dezintegram în atomi de uraniu îmbunătăţit şi sărăcit de ultimul Soare negru, pana în 2081, ca atât ne-a mai rămas de trăit pe lumea asta, doamnelor! Iar noi, femeile astea levantine, din Balcani, ne-am obişnuit deja să stăm, aşa, de-a moaca, ca într-un incubator de producţie, în care în loc de ouă sunt puse nişte sărmane femei ca noi, ca să scoatem pui: pui de oameni, ori pui de hibrizi clonaţi, fără scântei. Sau numai pui de sclavi? Nu se ştie încă soarta noastră în mâinile cărui Dumnezeu sta acum. Însă ceea ce sigur se ştie acum, este ca producţia noastră e mereu planificata genetic de nişte inteligenţe superioare stadiului nostru actual. Adică, cât mai puţini oameni întregi la minte şi la trup şi în rest numai sclavi şi hibrizi clonaţi. Dar, slava Domnului, ca în curând vom şti cu toţii ca unii sunt născuţi predestinaţi, pentru ca poartă în ei Inteligenta Luminoasă, adică scântei ale minţii lui Dumnezeu creatorul nostru, iar ceilalţi oameni sunt făcuţi doar ca nişte canale prin care intră şi iese hrană din hidrocarburi. Aceştia din urmă, clonaţi şi săraci cu duhul, îi putem numi deja Automate ale morţii colective. Căci aceştia poartă deja în sistemul lor nervos o “glandă” ce posedă o informaţie genetică replicativă, care de regulă funcţionează pe formula: “spune-mi pe cine să ucid? “Omul fără suflet, adică fără destin, îi dă formula şi informaţia genetică mai departe şi aşa încep execuţiile în masă. Acesta este de fapt războiul dintre forţele infernale şi cele cereşti care se petrece chiar acum în minţile, în sufletele şi în inimile noastre, bântuite de îndoială şi de misterul asupra sufletelor noastre purtătoare de informaţii de unde genetice replicative Iar deasupra noastră, doamnelor şi domnişoarelor, nu e numai Luna, acest astru nocturn, şi Regină a Nopţii cu o dublă-faţă, divină şi umană, întoarsa mereu spre o Simplă Coloana soarelui de vis. Bătrâna Luna, cea care ne-a ajutat până acum şi încă ne mai ajută la creşterea şi formarea copiilor noştri, cu suflet bun şi inima curată. Acolo, Sus, dincolo de Centura de radiaţii Van Allen, dincolo de Centura de asteroizi şi de radio nuclizi, sunt şi alţi sateliţi şi alte rachete. Acolo, Sus, locuiesc alte specii de oameni, de Oameni îngeri şi de Oameni demoni, din neamul strămoşilor pitri ce locuiesc, acolo, pe Câmpiile Elizee, după faţa nevăzută a Lunii, împreună cu Minunata doamnă a lunii arginti, cu Clara şi cu mai ştiu eu ce alte doamne îmbrăcate în salopete de protecţie solară, cu şapte feluri de lasere biologice: membranale, celulare, nucleare, sociale, planetare, galactice şi universale. Acolo, Sus, sunt Oameni cu suflete din aceste lasere care umblă prin cer acum de Mama-focului! Sus, dincolo de Bariera de asteroizi a început un cumplit război al stelelor galbene. Căci nu numai noi vrem să intrăm odată în Centura fotonică, ci şi Ei vor să ne-o scufunde pe Venera în Baia lui Mercur, iar Focul negru de mânie al lui Marte Genethilos-ul n-o lasă nici cum pe Venera noastră din Grecia antică...Sus e plin cerul de găuri negre şi mai ştiu ce găuri de vierme, iar aici jos, pe pământ, e vai de mama noastră natură!  
Doamna cu pălărie mov-deschis ar mai fi vrut să le amintească femeilor venite la Congres ca: oricât de scumpă este viaţa noastră pe pământ, ea implică o călătorie gratuită în fiecare an în jurul Soarelui. Şi că fiecare ne putem bucura cu adevărate de această călătorie gratuită în jurul Soarelui în fiecare an, fără să ne mai amăgim acum că, acolo, pe Lună, vezi Doamne, în mai ştiu eu ce Colonie ecologică matrifocală paşnică, sau pe Insula Preafericiţilor, se trăieşte ca-n Raiul lui Adam. Dar Rai avem şi noi pe pământ, numai să ştim să-l păzim şi să-l curăţăm de păcatele noastre. Ori unde ar merge omul, pe pământ şi în cer, poate să facă din Rai Iad şi din Iad Raiul pe pământ. Alegerea ne aparţine nou, avem Liberul arbitru, dat de bunul Dumnezeu. Doar dacă vom şti cum să ne reconectăm acum la Discul-solar, printr-o Simplă Coloana a soarelui de vis, racordată la Steaua arzătoare cu opt raze...Însă vocea ei nu mai putea fi auzită la microfon, din cauza unor simulatoare de haos sonor, manevrate din culise de Clara, de Minunata doamnă a lunii arginti şi de mai ştiu eu ce matroană asexuată şi suspectă venită şi ea la Congresul Internaţional al Femeilor. În acest timp, ca să mascheze aparenţele, panica şi rumoarea pe care o stârni aceasta Preşedintă a femeilor cu pălărie mov-deschis, lângă tribuna oficială apăru parcă din altă lume o bătrânică mică, cocoşata până la pământ şi uscată ca o smochină, însă în mod curios purta şi ea nişte ochelari mari, ovali şi negri, care le spuse:  
- Treburile din cer nu mai sunt ca cele de pe pământ, maică! Iar noi ne rugăm la “Tatăl nostru, Care eşti în ceruri...” Şi-I zicem: “Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta...” Şi-I tot cerem zi şi noapte: “Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ “... Ne rugăm şi nu ştim la cine ne rugam, cerem şi nu ştim ce-I cerem. Şi atâta cerem şi atâta ne rugăm la Tatăl nostru din ceruri, până ce bunul Dumnezeu ne aude şi ne şi da... Şi când ni se da nu mai ştim ce să facem cu ce ni s-a dat, că avem prea mult, nu-i aşa, maică? Întreba bătrânica pe una din frumoasele Preşedinte ale femeilor care purta o pălărie mare albă, plină cu flori roz. Nimeni nu mai are azi timp şi pentru noi, maică! Zise bătrânică, apoi plecă şi se risipi în umbră, fără să ştie nimeni locul său văgăuna de unde apăruse şi ea la congres.  
- E timpul femeilor din ţară bărbaţilor, maică! Am intervenit eu în urma bătrânei. Dar ea nu mai m-a auzit, intrase deja într-o zonă verde să mai culeagă nişte plante medicinale şi alte fructe de pădure.  
- E vai de mama noastră natură! Şi mai suntem şi în criza de timp, zise o alta doamnă singură, rătăcită şi ea din întâmplare la congres.  
- Natura suntem noi! Se auzi o voce gravă de la balconul congresului.  
- Dar natura nu ştie nimic de timp, doamnă! Am intervenit eu. Timpul naturii, dacă există, e mereu circular. Iar criză asta mondială şi criza de timp sunt doar nişte invenţii liniare a oamenilor bogaţi, pentru a-i manipula din umbra pe cei săraci, oferindu-le doar pâine şi circ, crezând că oamenii aceştia vor mai trage la galere şi în Mileniul III. Deşi se ştie bine acum ca toţi evoluam de fapt pe o singură axa magnetică: Axis Mundi. Şi lucrul acesta pare se fie legătura cea mai puternică între toate femeile. Eu alta axa decât Axis Mundi, prelungită de pe axa Pământului pe axa Cerului Cristalin, nu cunosc acum. Am adăugat eu.  
- Tocmai de aceea, pentru că natura nu ştie nimic de timpul nostru liniar, istoric, iar noi, femeile, evoluăm circular doar pe o singură axa - ce bine ar fi să fie doar o singură axă, dar tare mă tem că sunt mai multe axe acum decât ne imaginăm noi - Acum va trebui să ne apărăm cu orice preţ axa noastră feminina de pe Pământ, care este de fapt chiar Coloana AND-ului nostru primordial, din materia pozitivă, zise distinsa doamnă de la balcon. Să nu-i lăsăm să ne altereze acum celulele noastre sanguine. Căci atunci când două celule se unesc, tot atunci vine Dumnezeu şi pune scânteia divină Ca să vezi, toate femeile ştiu că vine Dumnezeu pe Pământ, dar nu L-a văzut nimeni până acum. Iar atunci când vine sufletul de la Dumnezeu, tot atunci vine şi îngerul nostru păzitor...Ei bine, asta cu îngerul păzitor care vine, cu Good angel, începe să-mi placă şi mie. Dacă vine Good angel cu Fiica dragostei înseamnă că suntem pe drumul cel bun. De aceea, încep să cred tot mai mult ca, fiecare dintre noi poartă în ea o Coloană a îngerilor melancoliei, de când am fost aduse pe Planeta Albastră. Iată de ce cred că natura suntem noi, femeile, cu tot ce are Mama Natură mai bun şi mai frumos în ea, încheie distinsa doamnă intervenţia ei de la balcon.  
- Care natură, doamnă? Interveni în forţa matroana impozantă cu părul gri, care tocmai ieşise furioasă din culise îmbrăcată acum într-un salopetă veritabilă de general. Avem adăposturi antiatomice şi tot felul de buncăre pline cu seminţe şi mai ştiu eu ce culturi de celule Stem. Avem şi bănci de spermă şi de ovule la Paris, la Moscova, la Washington şi mai ştiu eu unde în China şi Japonia. Ce ne mai trebuie nouă acum atâta natură şi melancoliei acum. Avem stocată în memoria calculatorului selenar toată Inteligenţa Luminoasă pentru cel puţin o mie de ani de pace şi progres şi suntem gata pregătite acum pentru orice fel de mutaţii genetice, pentru orice fel de războaie de epurare genetică sau mai ştiu eu ce explozie şi implozie pe pământ şi în cer. Eu nu ştiu ce mai aşteptăm... Şi de ce nu scufundam noi acum America în Baia din Atlantida lui Poseidon? Să vedem dacă o mai scoate odată de sub apă macaronarul ăla de Cristofor Columbo cu Isabella Castiliei, cu noile hărţi GPS şi cu Haarp-ul lui Obama, să o împartă iar între ei cum vor.  
- E prea multă lume pe pământ şi suntem în criză de timp, interveni în forţă şi Negresa-blondă. Voi nu vedeţi ca timpul trece ca Păianjenul Hermion şi întunericul nu se mai sfârşeşte? Voi nu vedeţi ca spaţiul nostru se tot comprimă cu fiecare dezastru ecologic şi cu fiecare explozie şi implozie, care se fac acum cu tot felul de arme scalare şi cu Haarp Mindcontrol? Voi nu vedeţi că plutim toate acum ca nişte larve dezorientate într-o apă tot mai tulbure? Voi nu vedeţi că e plină lumea de tâlhari, sfinţi, asasini şi de tot felul de mortăciuni şi de obscenităţi...Şi de arhonţi răpitori de trupuri, gata pregătiţi să ne pescuiască numai pe noi din apele cele mai tulburi, pentru experienţele lor periculoase. Peste tot unde te duci acum, auzi numai de o experienţă la limita morţii şi de experienţă în afara corpului. Aud mai nou acum ca prin toate laboratoarele secrete se întâmplă cu noi tot felul de Stări modificate ale conştiinţei (SMC) de toate gradele de conştiinţă, pe care nu le mai înţelege nimeni acum. Suntem inconştiente, doamnelor, aşa să ştiţi! Inconştientă este o ţară, o patrie, conştiinţa, un exil. De aceea noi trebuie să ne hotărâm acum. Testamentele noastre există. Şi toate pământurile noastre, împărţite de noi, atunci, există! Sunt la noi, acum: ori ne luam patria înapoi, sângele şi regatul pierdut, ori plecăm înapoi în exil, pe planetele de unde am venit fiecare. Căci fără o cunoaştere ştiinţifică a genelor, a sufletelor noastre şi a creierelor şi fără o reevaluare a sexelor noastre slabe, noi nu suntem altceva decât nişte cadavre de laborator, dacă nu şi mai rău, suntem nişte mate înlănţuite pline de fecale, intre un creier şi un sex...un sex-blond, din păcate tot mai externalizat acum şi pe cale de dispariţie. Suntem în mare pericol, doamnelor! Poate că numai o mutaţie genetică arbitrară sau vreun Război al stelelor, ori mai ştiu eu ce Panspermie stelară de ploi galbene cu polen din flori de prun, de caise şi de gutui ne mai poate salva acum...În Noaptea asta cea mai lungă vom cădea de pe lume, în şaptezeci şi două de ore! – Anunţă cu o revoltată romantică Negresa blondă.  
- Adăpost antiatomic, culturi de celule Stem, bănci de spermă şi de Panspermie stelară şi alte ploi galbene şi acide? Asta sună a Apocalipsă mai mult ca sigur, zise Sarica. O mutaţie genetică arbitrară este posibilă acum, dar să nu fie, Doamne fereşte, darvinistă. Sau mai bine un alt război al stelelor fixe, cu noua tehnologie Haarpp şi mai ştiu eu eu ce arme scalare pentru alte Turnuri gemene?! Se întreba mirată, Sarica, rămasa cam de mult timp undeva într-un con de umbră în sala Congresului.  
Dorinţa ei cea mare era să se găsească, în sfârşit, o soluţie de salvare şi pentru ea. Căci de aceea venise ea din SUA la Congresul Internaţional al Femeilor, însoţită de Doamnele doamnelor. Dar, degeaba! Parcă niciodată nu se simţea mai singură şi mai neîmplinită ca acum. Se uita în dreapta, se uita în stânga, se uita în Sus şi în jos şi în toate părţile deodată şi constată cu stupoare că de fapt nu vine nimeni din cer, nici măcar un singur Zeu Număr Înlănţuit în Marele Timp mayaş...Şi nici nu ştie, nu cunoaşte, să fi plecat vreodată cineva de pe această minunată Împărăţie numită Planeta Pământ. O umbră de tristeţe, parcă numai de ea văzută şi simţită ce atârna acum de zidurile înalte în sala Congresului, îi şopti cu amărăciune că totul era în zadar. Că nu mai exista de fapt nici o soluţie şi ca sfârşitul ei era pe-aproape, după atâtea operaţii estetice şi atâtea tratamente naturiste cu Herba life, pe care le făcuse din neştiinţă. Şi totuşi, aşa, deodată, o forţă dumnezeiasca venită de Sus o făcu să izbucnească în râsu-plânsu. Apoi un gând bun, ascuns, o fulgeră drept în inima şi zise femeilor:  
- Să fim serioase, doamnelor şi domnişoarelor, poate că pe Planeta Marte sau pe Planeta Venus sau mai ştiu eu unde după faţa nevăzută a Lunii, dacă o mai fi vreun adăpost şi pentru câteva dintre noi pe-acolo...Căci după războiul acesta de epurare genetică care vine, vine, vine peste noi! Vine şi o să ne găsească pe toate în colaps biologic, doamnelor, aşa să ştiţi! O să ne găsească pe toate lipsite de vlagă, fără memorie, fără forţă, tot mai slabe, imbecile şi înnebunite de tristeţe şi singurătate atomică. Adică, ce mai, total nepregătite. Suntem neîmplinite şi nefericite, doamnelor! Uite aşa sunt eu, acum! Zise Sarica, izbucnind într-un hohot de plâns. Apoi îngenunche în faţa sălii Congresului, semn ca o mare nelinişte metafizică pusese din senin stăpânire pe sufletul ei şi începu să se roage la Dumnezeu şi la Maica Domnului în şoaptă. Când Sarica văzu ca între timp se adunase în jurul ei mai multe doamne colorate, se lumină la faţă şi zise:  
- Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu-Fecioară, Stăpâna Îngerilor; cea care ai împreunat pe Dumnezeu cu oamenii, bucuria celor necăjiţi şi ajutorul străinilor trimişi în Grădina ta; Ajută-ne să prindem şi noi roiul noilor generaţii de pământeni!  
- De pământeni, de nepământeni sau de ce or mai fi ei acum, numai să prindem şi noi nişte internetişti crepusculari sau poate chiar nişte artişti care fac o artă din familia sacrului! Zise Preşedinta femeilor cu pălărie roşie.  
- Adevărat, adevărat vă zic vouă, ca numai Ei ne mai pot salva acum de la iminenta noastră autodistrugere! Afirma cu tărie Preşedinta femeilor cu pălărie galbenă.  
- Dumnezeu să ne binecuvânteze de două ori: Odată prin unirea extatică a Sufletului viu cu Sufletul Lumii Noi! Şi a doua oară prin sămânţa de Inteligenţa Luminoasă a maestrului Artei-transformării Primului Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea! Binecuvântă Sarica întrega asistenţă.  
- Ave Maria! Ave Maria! Ave Maria! – Primi Sarica binecuvântarea din partea Doamnelor doamnelor, care se minunau de cele auzite de la Sarica.  
- Ave Maria, grazie plena! Primi Sarica binecuvântarea şi de la Doamnelor în roz.  
- Ave Maria Mare! Grazie Maria Mică! Se auzi o voce suspectă din grupul Doamnelor de bine.  
În jurul lui Sarica se adunaseră tot mai multe doamne acum, care spontan începuseră să cânte un cântec de aprigă Slavă: “Ave Maria, graţie plena/Dominis tecum/Benedicta tu în mulieribus/Et benedictus/Fructus ventris tui Iesus! “. Dar nici nu începuseră bine cântecul miluitele doamne, căci la un semn discret al Matroanei cu părul gri, Doamnele de bine se şi adunaseră într-un colţ în sala Congresului. Aflată în mijlocul lor, Matroana impozantă cu părul gri îmbrăcată în costum de general, le tot sporovăia de zori cum să facă să dezbine cât mai repede roiul acela de femei care continuau să cânte în jurul Saricai. Astfel că din mijlocul Doamnelor de bine ieşi o ciudată femeie închipuită cu mai multe pălării mari pe cap puse una peste alta, pline toate cu tot felul de pene lungi şi colorate. Şi după ce se îndreptă grăbită şi intra chiar în mijlocul lor, cu o voce absolut pătrunzătoare le zise:  
- Degeaba! De-acum e prea târziu să mai ridicaţi Slava lui Dumnezeu! Pentru că aţi încălcat Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere oarbă, toate căile Domnului sunt închise acum pentru voi! Şi nu mai exista nici o ieşire prin cer pentru voi, de aici! Nici măcar pentru sufletul vostru. Zarurile au fost aruncate!  
- E prea târziu la tine-n gând, nu şi la noi în suflet! Zise Sarica, ridicându-se dintre femei.  
- La tine-n gând e numai noapte, Diana-Luna-Hecate, pentru ca tu deţi puterea de a ne ucide pe toţi cu lumina ascunsă din ochii tăi într-un joc al umbrelor, am intervenit eu în apărarea miluitelor doamne.  
- La noi în suflet e Împărăţie de lumina fără de sfârşit şi o Coloană de lumina a soarelui de vis care poate să luminează încă miliarde de suflete într-un alt joc serios al dragostei de Dumnezeu Creatorul nostru! Afirma cu tărie Preşedinta femeilor cu pălărie mov.  
- Da, ştiu! Interveni femeia închipuită. Vă cunosc eu bine pe voi, româncele, cât sunteţi de balcanice, căci şi eu dintre voi am plecat în exil. Voi aparţineţi unui popor vegetal, de natură solară, provenit dintr-o rasă pură. Sunteţi asemenea Pietrelor preţioase de ametist extrase din apa tulbure a iraţionalului în care ne scăldam acum toate popoarele înghiţite în sfera de putere a Timpurilor Moderne. Şi poate că de aceea aveţi voi vocaţia prizonierelor neantului divin, moştenită de la Platon şi Aristotel. De fapt, voi nici măcar nu trăiţi cu adevărat, ci doar vi se pare că trăiţi cu viii şi cu morţii electrici laolaltă...Da, ştiu, voi trăiţi între Dumnezeu şi neamul vostru, la intersecţia dintre tragedia destinului şi cea libertăţii fără efort, dorind cu o mare disperare să primiţi şi voi setea Duhului fără spaţiu şi timp şi intrarea în neantul divin. Dar aceasta Împărăţie Înălţare Împlinire a sufletelor de lumina fără de sfârşit nu vine atunci când o căutaţi, ci numai atunci când sunteţi pregătite să vă primiţi propria voastră moarte din dragoste ca pe un semn de lumină. Cel puţin pentru un destin pecetluit, ca acela al românilor, de pildă – zise femeia închipuită. Apoi plecă într-o direcţie necunoscută, undeva în culisele Congresului, urmată îndeaproape de Matroana impozantă cu părul gri şi de Doamnele de bine, lăsând în urma lor o dâră groasă de praf suspect, alb şi strălucitor din care se ridică apoi nişte nori galbeni şi sulfuroşi, amestecaţi, ziceau unele, cu polen din flori de prun, de caişi şi de cireş în toată sala Congresului.  
- “Şi a fost seară – mai precis Occident – Abendland! Adică tărâmul unde se-ndeplineşte uciderea Soarelui prin moarte integrală – Şi a fost dimineaţă – Orient – Morgendland! Adică zi întâi! – Se auzi o voce gravă de bărbat de la balcon, la un microfon, cu un ecou îndepărtat, venit parcă din alt cer.  
 
Referinţă Bibliografică:
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 5 ) / Constantin Milea Sandu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 528, Anul II, 11 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Milea Sandu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Milea Sandu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!