Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Renata Verejanu         Publicat în: Ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

acad.Mihai Cimpoi:
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ce e poezia Renatei Verejanu, o poetă atât de angajată în luptele noastre politice, culturale, dar şi în luptele sufleteşti, în care Eul refuză ”stranietatea”, adică după Freud – tot ce-i este străin, tot ce contravine firescului, bunului simţ, adevărului, acesta privit ca valoare etică supremă? Este un autoreferenţial, o confesiune cu dublă adresă: Sieşi şi Celor din preajmă sensibili şi mai cu seamă insensibili, un ”portret al sufletului” (pe care-l cerea corespondenţilor săi Nietzsche), o ”cardiogramă”, precum apărea acest topos în lirica anilor ’60.  

Nota individuală puternică o dă însă un eticism ardent, programatic, de o înaltă tensiune, însemn al unei împăcări/neîmpăcări trăite la cote dramatice, în momente de sfâşiere lăuntrică, de durere şi supărare. De aici spiritul justiţiar al poetei, punerea în cumpănă valorică şi morală a tot ce se întâmplă şi a tot ce i se întâmplă. Umbra zeiţei Themis e în fiecare rând, în fiecare mărturie, în fiecare trăire, în dialogul permanentizat cu Celălalt căruia i se adresează mesajul. ”Cerul zilei” care loveşte ”cerul nopţii” stârneşte o reacţie sufletească aparte. În lupta în care e angajată nu poate să accepte condiţia de învinsă: ”Şi mă simt în toate-nvinsă, / dar supusă nu pot fi / Sunt datoare c-o iubire / clipei în care voi muri”. E o emoţionantă mărturisire aici, cu valoare de conduită morală.  

Înţelegându-şi astfel condiţia de poet, Renata Verejanu refuză scrisul calofil, scufundat în dulceaţa rostirii estetizate: vorba îi este frustă, dură, plină de concreteţe materială, sintaxa este supusă şi ea acestei asprimi, urmând mai degrabă o sinusoidă, decât o linie dreaptă. Spunerea ”verde în ochi” e preferată spunerii dulci, liricoide. Renata Verejanu spulberă astfel, prejudecata că o lirică a unei poete trebuie să fie în mod obligatoriu feminină şi să fie transpusă în forme caracteristice acesteia: instantaneu sentiment, cântec de leagăn, rugă, scrisoare. Ce-i drept, notele de feminitate nu lipsesc în poeziile de dragoste, dar şi atmosfera generală musicalizată creată de momentele sufleteşti senine; ele sunt integrate, însă, într-un mesaj mai complex, structurat contrapunctic:  

”Eu trăiesc în fereastra ta, şi când e noapte,  

Şi-n corp îmi dă năvală gândul tău, senin:  

Nu lăsa privirea să-mi ducă anii departe  

Că-n geamul tău deschis pot să nu revin...”  

(Trăiesc în privirea ta).  

Imaginarul poetic feminin este ”geologic şi biologic”, confesiv, retoric, anticalofil, antipoetizant (vezi Georgeta Sadom, Imaginarul poeziei feminine, 2010, p.95-97). Sunt şi nişte încondeieri subtile, marcate de suavitate şi candoare a trăirii, de ingenuitate, dar şi pătrunde cu dibăcie sentimentul dramatic al trecerii timpului: ”Tresare-n somnul meu o zi /Când merele sunt coapte... / În lipsă e doar ochiul tău – /Ariciul cu un măr în spate. / Mă uit atent în palma zilei, caut drumul, dus... / Inima zilei mai bate, dar n-am nici un răspuns. / Totul pare cunoscut pomilor fără contur – / Nu mă pot obişnui rodul să le fur. /Creanga somnului se frânge / cu suspin a dezrobire, /În seminţele merelor – universul e uimire. /Prin pietriş de glume /Tălpile îşi strigă urma – Vine să le vindece, nevăzută, numai bruma. / Prea târziu şi prea devreme – /Urmele dispar în noapte, / Neştiind cum să ajungă /Ariciul c- un măr în spate...” (Ariciul cu un măr în spate).  

E o dovadă, în această schimbare de registru obişnuit, că nu doar operează cu replica la real şi nu doar notează cu concreteţe de jurnal, ci visează, se întoarce în mirajele copilăriei, pe o undă elegiacă, transcriindu-şi în acorduri lirice regretul după ingenuile clipe revolute. Autoarea Ofrandei omeniei procedează la o stabilire a unei tabele de valori pozitive şi negative, însoţită de o tonalitate justiţiară (spuneam) apodictică, neconcesivă. E respinsă, astfel, invazia în fiinţa umană a cruzimii, laşităţii, trădării, bolii de lux şi fală, minciunii, linguşirii, bârfei şi zeflemelii, ”erorii împietrite”. E elocventă, în acest cadru de ”riposte” (cuvântul e al poetei însăşi) o viziune originală a ”vânătorii” ce pândeşte nimicirea cinstei, curăţeniei şi luminii sufleteşti:  

” E timpul vânătorii... de după tulpini  

Zece arme ochesc o singură idee.  

De frică glumele se îneacă în suspini  

Împuşcăturile se adună în trupul de femeie.  

E criza de valută intersufletească  

Loviţi în nerv; ca în pielea tobei seci.  

Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească  

Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi seci”  

(La vânătoare).  

Prezente sunt şi fiziologiile morale ale trădătorului de ţară (întâmpinat cu verdictul: ”Colinele cu pumni de piatră, / trădarea nu-ţi iartă. / Clopot la îngropăciuni, /Tu n-ai ţară, n-ai minuni...”), insului care n-a păstrat ”făptura de om”, demagogului: ”Ideea demagogului mai are şi remorci / Şi planul zilnic îl supraîmplineşte”, confratului de condei, căruia i-a ”scos Domnul sufletul pe faţă /Să vadă toţi cine eşti cel adevărat”, grănicerului care, surâzând, nu permite ”în ţara mea să intru /Din ţara mea să ies”, ”deţinuţilor în propriul trup”, stigmatizaţi cu un dulce blestem: ”Veni-va cărarea la viaţă să vă cheme / Doar că durata ei trece prin infern”, omului de stat chilean care nu observa ”braţul rănit a răzbunare” al gospodarului Verdeş, pe ”care l-au urcat în nemurire / Marii şefi din cârmuire”, a celor ce o duc în huzur, în saune, ale contemporanilor din trenul Chişinău-Bucureşti, atât de departe de fiinţa poetei, a pianistului vândut, căzut odată cu umbra lui pe treptele Guvernului.  

Dincolo de catagrafierea ripostelor morale şi a fiziologiilor sociale, de cardiograma timpului însuşi – bolnav, vitreg, măcinător – adevărat timp bacovian ce înstrăinează fiinţa, o ”osteneşte”, o încarcă cu nervi, ceea ce conturează un portret de grup, dăm de un autuportret al poetei, surprinzând în registre diferite – de clipe frumoase ”goetheene”, de inspiraţie lirică pură, de ”mici bucurii”, de ”convorbiri cu florile”, de ”colind de la mama”, de ”gestul timpului”, de ”cântece de crizantemă”, de ”sondele iubirii” ce storceau ”ecou fierbinte”, de mirare a inimii. Poeziile se disciplinează în forme clasiciste, devin melodioase, bine articulate sintactic, se restrâng spaţial până la contururi miniaturale, se organizează armonios în catrene, distihuri, terţine sau sextine, refuzând discursul monologic extins marcat de retorică: ”Aleea crinilor în floare /A revenit în timpul meu – / În suflet soarele răsare / Cu dorul dat de Dumnezeu” (Aleea crinilor în floare) ”În corul din biserică am visat să cânt/ Găseam în lucrul acesta ceva măreţ şi sfânt/ Se zvârcolea lumina în ochii mei deschişi/ De ura şi de spaima în viaţă m-am dezis. (Simplu vers de dor), Tu eşti ecoul gândurilor mele/ Al nebuniei dulce înţeles... Hai, spune, după ce criterii/ Stăpânul umbrei mele te-am ales? Hai, spune, din tăcerea ta enormă/ În care toţi chinezii nu încap/ Şi vântul îşi ia propria formă/ De jos până la cap. (Criterii);  

Nu mă stoarce de lumină  

Sunt mai tânără ca ieri.  

(Destin);  

Cerul buzelor arzânde  

L-ar atinge uneori  

Veacul viselor flămânde  

Nu adăposteşte nori.  

(Poeme cenzurate un întreg mileniu).  

Un alt merit deosebit al Renatei Verejanu este acela de a cultiva formula poeziei de inspiraţie socială şi naţională, în spiritul Leonidei Lari sau Anei Blandiana. Ea imnifică patternii spirituali (Ştefan cel Mare, Eminescu), adresează ode democraţiei şi Europei (Tinereţea Europei adună hrană Păcii mondiale), elogiază dorul de Spania a lui Frederico Garcia Lorca, îşi plânge împreună cu neamul destinul:  

”Sufletul meu retras în cearcăne grele,  

Nesupus învăţăturii lui Karl Marx, -  

Numără zilele – bârne pilite-n surcele  

Sărăcite-n culori, adevăr... sânge ars.  

Jalea unui popor, a unei lumi învinuite...  

Jale, venind din dezordine, din apocalips,  

Sfârtecă efemere uşi zăvorâte...  

O, cinstea şi dorul meu neânvins...”  

(Noţiune de neam).  

În toate poeta pune sinceritate, dorinţă de Preacuratul adevăr, de poezie cu mesaj, ferită de experimentări sterile.  

 

Referinţă Bibliografică:
acad.Mihai Cimpoi: Cardiograma lirică a Renatei Verejanu / Renata Verejanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1278, Anul IV, 01 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Renata Verejanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Renata Verejanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!