Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Romeo Tarhon         Publicat în: Ediţia nr. 397 din 01 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

REGĂSIRE - proză scurtă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
...Cine era, de fapt, „inginerul”, de unde apăruse, unde locuise, unde lucra dacă lucra, cu ce se ocupa, ce fel de inginer era...nu ştia nimeni să răspundă. Acel bărbat, indefinibil ca vârstă - mai tânăr, poate, cu mult faţă de cum părea, sau invers - te obliga să te controlezi, să păstrezi distanţa, să fii reţinut, jovial, maliţios chiar, absolut reţinut: impunea, injecta, inocula un respect glaciar.  
  
Îl zăream zilnic venind sau placând: pardesiul şi costumul negru, pălăria neagră, nelipsita lui mapă neagră, barba nefiresc de neagră, ochii negri ca de fosfor şi tăciune... Ne intersectam adeseori accidental pe alee, la intrare, în hol, în lift, pe stradă, prin staţii, nu arareori în metrou şi, uneori, în parcul din apropiere când l-am văzut oferind bomboane vreunui copilaş. 
  
La şedinţele şi activităţile asociaţiei, ca un bun locatar, răspundea cu o amabilitate foarte dozată, dacă participa nu se amesteca, era extrem de zgârcit la vorbă, dar nu şi la contribuţii şi achitarea îndatoririlor. Era de o sobrietate dezarmantă şi prea misterios, de nedecongelat... Nici unul dintre noi, locatarii, nu îndrăzneam să-l abordăm amical, deschis, să-l provocăm, să-l apropiem... Ne inhiba. Ne simţeam tulburaţi la apariţia lui... 
  
Locuia singur, nu primea vizite, îşi achita coştiincios, la termen, întreţinerea, facturile, cotele la diversele fonduri... Nu primea corespondenţă, alta decât cea oficială de la administrator, înştiinţări, pliante, oferte... nu avea familie, rude, prieteni, sau, dacă avea, nu apărea însoţit de nimeni, nu avea un program anume, o repetabilitate impusă de un program, de un orar anume în acel du-te vino cotidian care ne înnebuneşte... 
  
Eu, ca „preşedinte” al asociaţiei - mi s-a tras, pesemne, de la grija mea exagerată pentru plante şi animale, de la bucuria mea nemascată de a săpa, însămânţa şi a uda petecul de teren din faţa clădirii, o relaxare specială pentru mine - eram obligat, de când acceptasem „funcţia”, să convoc locatarii, să obţin semnături şi unele sume de participaţiune, să justific cheltuelile, să mediez conflictele...Vizitam şi eram vizitat aproape zilnic. Puneam şi eram pus la curent, ajunsesem să cunosc toţi vecinii, familiile lor, problemele lor... Cu firea mea volubilă, cu voluntariatul meu amabil, poate prea deschis şi comunicativ fiind, m-am făcut în mod natural agreat. Poate şi admirat, implicându-mă necondiţionat, pledând pentru bună vecinătate, respect şi cuminţenie, pentru armonie. Probabil şi notorietatea mea, scriitor fiind, liber profesionist... 
  
Din discuţiile, şuetele şi bârfele inevitabile - domeniu pe care îl detest- am aflat că în jurul domnului inginer se ţesea o reţea de intrigi şi suspiciuni exagerate şi încâlcite, de presupuneri şi exagerări demne de scenarii aberante, fanteziste. Omul, întradevăr, degaja, difuza şi infuza o răceală enigmatică, era inflexibil, corect şi distant, dar deosebit de manierat. 
  
Am fost nevoit să îl abordez în mai multe rânduri imediat după ce se mutase şi se instalase. Am sunat la uşa lui pentru o formalitate privind evidenţa locatarilor şi, după ce s-a ivit în prag şi nu m-a poftit înauntru, scuzându-se pentru deranjul din apartament, am putut descoperi, peste umerii lui, prin uşa întredeschisă, un interior, dincontră, ordonat, curat, rafinat, îndrăzneţ şi nu modest decorat. M-a frapat să întrezăresc pe toată lungimea peretelui sufrageriei o mobilă cu totul ciudată, mai mult o maşinărie, o instalaţie sofisticată cu sumedenie de monitoare, panouri de comandă, leduri, butoane, tuburi luminiscente, imprimante... A sesizat bătaia privirilor mele uimite şi indiscrete şi, nici măcar fals jenat, a tras uşa. 
  
„Mda, mi-am confirmat în gând după aceea, este un inventator, ori ca specialist, experimentează vreo tehnică...” 
  
Cu o proximă ocazie l-am derajat iar, acasă, a avut grijă să nu mai lase uşa întredeschisă, totuşi, o fracţiune de secundă am izbutit să observ jocuri feerce de lumini, pulsaţii cu reflexii...Instalaţia funcţiona. 
  
- Îmi cer scuze, domnule inginer, trebuie să vă anunţ că... 
  
- Mulţumesc, domnule, înţeleg, de acord, bună-seara... 
  
- Lucraţi foarte mult... am îndrăznit. 
  
- Mda, uneori... Noapte bună!... 
  
M-am simţit respins, anihilat, expulzat... Începuse să mă irite, să mă enerveze, să mă obsedeze. Să mă dezorganizeze! Convins că nu mă caracterizează, de când mă ştiu, indiscreţia, forţarea si desigilarea intimităţii oamenilor, am simţit pentru prima dată în viaţă că mă lasă frâna curiozităţii, eram contrariat, mă luase inerţia cât să încalc unele principiii şi maniere...Acel bărbat mă obseda. Începusem, spre uşinea mea, să îl suspectez, să îl urmăresc... Evita, în întâlnirile noastre fortuite sau programate, să mi se adreseze pe nume. Nume pe care trebuie că îl aflase, mă prezentasem încă de la prima abordare, sunt un scriitor , totuşi, cunoscut... 
  
- Vă cer scuze pentru deranj, domnule inginer, trebuie să vă informez că asociaţia noastră a hotărât să... 
  
- O, da, desigur, am aflat deja de la avizier... prea bine, noapte bună! 
  
- Mă înşel eu, sau la dumneavoastră curge apa...? Ţâşnerşte parcă... S-a spart vreo ţeavă? 
  
- O, nu, în niciun caz, drăcovenia mea face acest zgomot ca de apă în cascadă... Sper că nu deranjez vecinii... 
  
- Cred că nu, nu s-a plâns nimeni... 
  
- Atunci, noapte bună, domnule!... 
  
Aşadar, mă lămurisem cumva, „drăcovenia” inginerului emitea sunete ciudate, ca de apă când susurând molcom, când în cădere, când parcă ţâşnind învolburată şi totul pe un fond melodic ritmic, liniştitor... 
  
Noi doze de curiozitate jenantă îmi otrăveau obsesia. Nu mă mai recunoşteam. Traversam o perioadă obscură, mă vedeam lipsit de randament, de eficienţă, de claritate, de inspiraţie, nu mai reuşeam să scriu nicvi o pagină, nici o frază, să-mi continui proiectele. Eram în cea mai proastă pasă. Devenisem psihotic, vlăguit, inutil... Imaginam, nopţile mai ales, scene, capitole întregi, fluvii de descrieri şi mulţimi de personaje, se făcea că îmi scriam şi îmi citeam simultam propriile pasaje din cărţile viitoare... Dar în faţa colilor albe nu mai reuşeam să aştern un cuvânt, o propoziţie coerentă. Eram perturbat, posedat, golit...Incapabil să reproduc, deveneam subit amnezic... Mă îmbolnăvisem!... Noaptea, imaginativ, compuneam şi cream furtunos, cu o vervă teribilă, iar peste zi eram incapabil să scriu.  
  
Îl zăream, îl pândeam pe inginer... Mă sâcâia tentaţia să îi tai calea, să îl aştept, să îl salut şi să încerc să-l scot din carapace, să-l desconspir... Fără succes! Devenisem irascibil, precipitat şi tot mai indiferent la probelemele asociaţiei, absent de la propria mea activitate artistică... Editorii mă asaltau, mă somau... 
  
Psihologul la al cărui cabinet mă programasem m-a asigurat că sufăr de o banală psihoză autoindusă, nu neapărat legată direct de domnul inginer pe care i l-am descris excesiv şi subiectiv, drept personaj central al angoasei... Nu credeanm că specialistul înţelesese corect ceea ce încercasem să-i sugerez, să-i dezvălui... Divaga profesional, mă instiga, mă asculta, mă cronometra... Am apelat la alt psiholog, o tânără atrăgatoare, mă lăsam învăluit, transpus, răsfăţat în relaxare, în inducţie aproape hipnotică... Crea o atmosferă de deconectare şi de senzualitate, chiar şi prin provocări carnale controlate, încât, după două şedinţe, a trebuit să renunţ fiindcă nu a vrut să accepte adevărul că nu mă masturbam: nu-mi posedam imaginativ personajele feminine din prozele mele şi îmi trăiam normal viaţa sexuală, ce e drept ocazional, cu o mai veche prietenă, iubită, amantă de cânbd fusesem a patra oară căsătorit... Pe care, ce e drept, am insistat să-i explic, o evitam de o bună vreme... De când apăruse inginerul....Am exclus, i-am replicat răspicat, vreo inclinaţie pasională homotropică...să-i zic ala, vreo înclinaţie nefirească spre ascelaşi sex... Nu părea să creadă nici o variantă...  
  
La scurtă vreme, deodată, am revenit la stadiul de normalitate, de comunicare, de deschidere colectivă şi creativă. Mă vindecasem subit, fără terapie, fără eforturi...Fusesem eliberat! Pur şi simplu! Fusesem reconectat la sursa prorpie de alimentare... Un fenomen inexplicabil. Recuperam, îmi regăsisem forţa, energia... Depăşisem, cum inutil şi subiectiv încercam să mă lămuresc, un ciclu de perturbaţii cumva fireşti, cumulative... 
  
- Aţi aflat că domnul inginer s-a mutat?... m-a abordat azi dimineaţă actriţa da la parter, prezentatoarea... 
  
- Nu, am percutat, n-am ştiut, n-am fost înştiinţat, am fost plecat câteva zile... 
  
- Deja a ocupat altcineva apartamentul... O să vă placă!... O zeiţă de femeie, am înţeles că e medic, psihiatru sau psiholog... 
  
- Mă uimeşte să aflu...Sunteţi la curent, cum văd... 
  
După dispariţia misterioasă a domnului inginer am izbutit, dintr-o suflare, să scap de rătăcire şi faza amnezică şi am scris această proză... 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
REGĂSIRE - proză scurtă / Romeo Tarhon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 397, Anul II, 01 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Romeo Tarhon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Romeo Tarhon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!