Vă spune ceva numele Tudor Petruţ? Câteva puncte de reper în caz că memoria vă joacă feste: el este nepotul faimosului actor Emanoil Petruţ, alături de care a evoluat într-un rol secundar în filmul „Femeia din Ursa Mare", în anul 1982. Tot el, Tudor Petrut, a dat lovitura pe piaţa cinematografiei româneşti cu rolul lui Şerban, în filmul „Liceenii", alături de Ştefan Bănică Jr şi Oana Sârbu, un film care a făcut furori la vremea respectiva şi continuă, chiar şi în ziua de azi, să atragă noi fani din rândul noii generaţii.  

Tudor Petruţ, deşi nu a cucerit Hollywood-ul, şi-a găsit totuşi consolarea, în braţele lui „Peggy", o recepţionistă funny, care încearcă, într-un stil total aparte, să rezolve problemele unor clienţi într-o instituţie financiară. Din păcate însă, încercările lui „Peggy" creează o frustrare şi mai mare în rândul clienţilor, frustrare care atrage râsete pe bandă rulantă în rândul telespectatorilor. „Peggy" este rolul în care Tudor Petruţ apare într-o reclamă de mare succes, care este difuzată pe posturile principale TV din SUA, o reclamă pentru compania de credit card, Discover. Asta, în paralel cu rolul pe care îl joacă în real life, acela de profesor, la un liceu din Los Angeles unde predă Algebra. După 25 de ani de la rolul său în "Liceenii", se pare că materia predată de profesoara de matematică, Isoscel (Tamara Buciuceanu), i-a rămas bine întipărită în minte şi, iată, peste ani, Tudor Petruţ devine un "Isoscel" el însuşi, un "Isoscel" made in USA!  

Acum câteva zile am avut plăcerea să stau de vorba cu vecinul meu de Stat (California), Tudor Petruţ, care sălăşluieşte de peste 20 de ani în Los Angeles. Iată ce a urmat în urma discuţiei mele prieteneşti cu simpaticul „Peggy", pardon,Tudor Petruţ...  

"În primii ani am învăţat multe, şi nu numai despre America. A fost ca şi cum am mai absolvit o facultate"  

Dă-mi voie să fac un salt în timp şi să mă opresc la momentul "Liceenii", anul 1987. Ce a însemnat pentru tine acest film în care ai interpretat rolul lui Şerban? Mai îi porţi ranchiună lui Mihai (Ştefan Bănică) pentru că ţi-a suflat-o (în film, bineînţeles) pe Dana (Oana Sârbu)?  

-De fapt, cu Ştefan Bănică jr am fost şi suntem ca fraţii, deci din partea mea să le ia dânsul pe toate (râde), mai ales că le şi cântă, le şi dansează... Fără ranchiună, ci cu amintiri plăcute şi împliniri profesionale, "Liceenii" ne-a lansat pe noi toţi, tineri pe-atunci, şi ne-a oferit oportunităţi. Prin film şi personajul "Şerban" am călătorit mult prin întreaga ţară, am cunoscut o mulţime de oameni, am ascultat poveştile lor. Am învăţat cum să ne pastram omenia şi să fim vedete cu modestie şi înţelepciune, o lecţie de viaţă care ne-a marcat. Până şi acum, după atâţia ani, înca mai cunosc români stabiliţi în California care vorbesc cu drag despre filmul adolescenţei lor. Cum i-a marcat pozitiv, cum le-a dat un pic de speranţă că încă e loc pentru dragoste şi tinereţe zvăpăiată în România anilor optzeci. Pentru noi, emoţiile lor, spectatorilor de atunci, ÎNSEAMNĂ totul.  

-Derulăm puţin filmul vieţii şi ne oprim la momentul 1990. Anul în care ai luat decizia să emigrezi în SUA. De ce această hotărâre şi care a fost primul tău impact cu America? Ca o paranteză îţi spun, eu când am ajuns în 1995 în Miami, FL, toată lumea era aşa de zâmbitoare, mai ales feţele tinere, încât eu credeam că sex-appeal-ul meu era cauza; realitatea însă avea să fie diferită însă... în fapt, aşa salută americanii, printr-un smile protocolar... La tine cum a fost?  

- M-am căsătorit cu o americancă şi s-a născut Alexandru. Am hotărât împreună că este mai bine pentru copil să crească în SUA, mai ales în perioada de tranziţie prin care trecea societatea est-europeană a vremii. Apoi s-a născut Ştefan, cimentând americanizarea mea, ca părinte responsabil. Chiar dacă am divorţat, am rămas alături de băieţi. În primul rând pentru că vorbeam limba, şi pentru că eram familiar cu cultură americană din cauza filmelor vizionate, impactul cu ţara tuturor posibilităţilor a fost destul de uşor. În primii ani am învăţat multe, şi nu numai despre America. A fost că şi cum am mai absolvit o facultate.  

„Cu păşi mărunţi să îmi încerc din nou norocul în îmbietoarea junglă hollywoodiană"  

- Ce ai făcut după ce ai ajuns în SUA? Ai încercat lozul cel norocos pe la Hollywood să-ţi urmezi cariera de actor? Care a fost primul tău job în State?  

- După ce am lucrat la "Bram Stocker's Dracula" al legendarului Francis Coppola am crezut că Hollywood este uşor de cucerit. Am montat un spectacol de teatru în Los Angeles. Am semnat cu un agent literar pentru cele câteva scenarii de film pe care le-am scris dintr-o suflare (după ce au gestat ani la rând în memorie). Am revenit în ţară, unde ca regizor de teatru am montat două muzicaluri şi alte cinci spectacole diferite în doi ani. Până când am realizat că înainte de gloria artistică, din ce în mai îndepărtată de realitate, trebuie să supravieţuiesc în California. Am început ca suplinitor, am absolvit a doua specializare la California State University at Long Beach (alma mater a lui Steven Spielberg), de profesor de algebră, şi de un deceniu predau la un liceu local. Stabilitatea unei slujbe bine plătite, cu program flexibil, m-a ajutat un numai să mă realizez financiar, ci mi-a oferit timpul şi energia să mă ocup de cariera mea. Cu păşi mărunţi să îmi încerc din nou norocul în îmbietoarea junglă hollywoodiană.  

- Ce fac cei doi copii ai tăi? Poate vreunul dintre ei te va răzbuna şi va da lovitura la Hollywood. Au înclinaţii actoriceşti?  

- Alexandru a absolvit universitatea şi a început să facă primele demersuri pentru a deveni un sports agent, impresar pentru sportivi de performanţă, pasiunea lui. În primul rând vrea să reprezinte jucători de fotbal american, şi apoi hocheişti. Dar în timpul perioadei de asistenţă, va lucra cu actriţe, actori şi cântăreţi. Cât despre Ştefan, după ce a terminat liceul s-a înscris la colegiu şi studiază marketing. Nici gând să aibă de-a face cu lumea filmului, deşi nu se ştie. El este foarte implicat în industria de automobile, şi un mare fan al emisiunilor "Top Gear". Ştiu că undeva în visurile lui şi-ar dori să fie moderator la variantă americană.  

- Cum ţi se pare comunitatea românească din SUA? În opinia mea, românii încă sunt dominaţi de sindromul "capra vecinului" şi la nivel de solidaritate, tot în opinia mea, jucăm în ligi inferioare ...încă... Tu ce părere ai?  

- Viaţa comunitară românească e din ce în ce mai efervesentă, mai ales după infuzia de tineri specialişti din ultimul deceniu. În bună tradiţie însă, românii sunt împărţiţi în biserici şi bisericuţe. Mulţi dintre intelectualii români, artişti plastici, scriitori, profesori universitari, s-au impus în viaţa cultural artistică locală. Din păcate încă nu au recunoaşterea şi respectul necesar din partea conaţionalilor. Cred că asta trebuie să învăţam în primul rând, cum să ne promovăm valorile, cel puţin aici în California unde nu avem suportul pe care românii newyorkezi, de exemplu, îl au de Institutul Cultural Român. Sunt asociaţii de români care încearcă să coordoneze viaţă comunitară. Din păcate nu prea sunt milionari de origine română, şi chiar dacă sunt mulţi români realizaţi care donează, majoritatea fundaţiilor şi asociaţilor suferă de lipsă de fonduri. Ducem lipsă de filantropi.  

„România este marea mea dragoste. Şi, ca în viaţă şi nu ca în film, am pierdut şansa să fiu alături veşnic de marea mea dragoste"  

-Care sunt hobby-urile tale? Ce îţi place să faci în timpul liber?  

- Mi-ar plăcea să am timp liber. Din cauza distanţelor, îmi petrec mult timp în maşină, ascultând comentarii politice, emisiunile mele preferate. Vizionăm câteva filme pe săptămână, ca să vedem ce se produce, ce se vinde. La televizor nu mă prea uit, decât la fotbal, înregistrez Premiere League şi Il Calcio. Merg la meciurile de hochei ale echipei locale Anaheim Ducks destul de des. Citesc ziarul în fiecare zi. Citesc câte un roman în paralel cu o carte de istorie, speculaţie sau politică. Mi-e greu să mă strâng de pe drumuri că să scriu. Am patru scenarii neterminate şi un serial TV. Iar dacă îmi doresc ceva în timpul liber, este să joc fotbal mai des. Cu toate că îmbătrânesc, mai pot trage câte un şut la vinclu!  

- Te-ai mai întoarce în România să locuieşti definitiv? Şi argumentează-mi, te rog, răspunsul tău...  

Am realizat la un moment dat, cu tristeţe, un adevăr fundamental. După douăzeci de ani în care am trăit intens în California, am călătorit extensiv în America de Nord, am votat pro sau contra în diversele alegeri, m-am văzut la televizor pe mai toate canalelea "... una peste alta sunt american, localnic cum ar veni, un alt emigrant care a avut noroc pe pământul făgăduinţei. Vorbim cu toţii româneşte, scriu şi citesc şi înregistrez radio în româneşte, îmi reprezint ţara natală cu cinste şi onoare. Mă prezint ca român oriunde am ocazia. Mă mândresc ca român de fiecare dată. Dar casa mea şi soţia mea şi copiii mei şi verii mei sunt aici. Şi părinţii mei, Sanda şi George, ne vizitează cât se poate de des. România este marea mea dragoste. Şi, ca în viaţă şi nu ca în film, am pierdut şansa să fiu alături veşnic de marea mea dragoste.  

„Hollywood este un animal aproape imposibil de domesticit"  

-Recent, ai dat lovitura cu ...Peggy. Apari pe cele mai cunoscute posturi TV în reclame pentru o importantă companie de Credit Card, este vorba de Discover? Eu, unul, o găsesc foarte funny şi cred că are mare succes la public şi dovada cea mai bună este că această reclamă a fost aleasă în "Top 10 Commercials of 2010"! Cum ai obţinut acest rol?  

- N-am crezut niciodată că o să ajung în reclame, şi nu m-a preocupat cariera mea actoricească. E plin şi prea-plin şi supra-plin de actori şi aspiranţi în Hollywood. Am fost curios, evident, de viaţa actoricească din cetatea filmului. Printr-un complex de împrejurări, pentru că se căutau est-europeni cu accent exotic, am fost invitat la proba de filmare. M-am hotărât să mă prezint numai ca să văd cum funcţionează sistemul. Echipă de la Discover Marketing, de la celebra Martin Agency şi de la casă de producţie Harvest Films m-a încurajat, m-a îndrumat, şi m-a ales. Aşa s-a născut "Peggy". Mă bucur că este o campanie de succes. Am revenit pe platourile de filmare şi am învăţat foarte multe despre sistem. Despre Hollywood în general. "Peggy" este foarte popular, şi sunt fericit de fiecare dată când lumea mă opreşte oriunde aş fi pentru poze sau autograf. Reclamele au prins, şi personajul este agreat.  

- Cu ce te ocupi în prezent? Ai ceva propuneri de la Hollywood? Care este ocupaţia ta de bază?  

- Mă prezint cu bucurie în fiecare dimineaţă la liceu. Sunt fericit când elevii noştri absolvesc şi îşi iau zborul în viaţă. După şcoală alerg la probe de filmare, acum că tot am această oportunitate. Am mai făcut câte un rolişor prin seriale de televiziune. Prin "Peggy" am şansa să cunosc lumea cinematografică, să încerc ceva serios. Ca orice actor, sper să prind un rol în film. Sunt unul dintre acei norocoşi pentru care porţile s-au deschis un pic. Dar sunt suficient de realist că este suficient de greu, în cetatea filmului, să susţii o carieră. Aşa cum am spus mereu, Hollywood este un animal aproape imposibil de domesticit. Asta este şi atracţia, farmecul nespus al uzinei de vise.  

"Eu mă văd la televizor în America şi râd sănătos."  

Ce proiecte de viitor ai?  

Pentru că sunt, totuşi, regizor de meserie, încerc pe toate fronturile posibile să întru în producţie cu unul din scenariile pe care le-am scris. Parcurs sinuos şi plin de capcane. De fapt, toate coşmarurile mele de Hollywood sunt legate de scenarii. De film. Şi totuşi cel mai mult mi-e dor de scena de teatru. Din păcate, în capitala filmului, teatrul este că o rudă săracă. Nu are impact.  

-Te rog în final un mesaj pentru toţi românii, dar în special pentru cei mai tineri care acum iau cunoştinţă cu filmul "Liceenii" şi care te regăsesc în acel film de mare succes, un film care încă atrage noi fani, iată, şi după 25 de ani...  

- Fără spectatorii noştri de toate vârstele, iubitori şi cunoscători, "Liceenii" nu ar fi fost niciodată un film de succes pentru atâta vreme. Lor trebuie să le fim recunoscatori pentru realizările noastre. Iar pentru mai tinerii noştri români din toate colţurile lumii, trebuie să menţionez că prin efort şi cu sudoare, cu puterea de a trece peste momentele grele, cu o fărâmă de noroc, avem o şansă să ne împlinim până şi cele mai imposibile vise. Indiferent de domeniu. Dacă oarecine crede că poate ajunge la televizor în America, mulţi din jur zâmbesc condescendent. Eu mă vad la televizor în America şi râd sănătos. Atât le doresc tuturor, să meargă înainte!  

- Mulţumesc mult pentru acest interviu şi îţi doresc multă baftă şi un rol în filme alături de George Clooney, Brad Pitt sau Julia Roberts...  

- Îmi place că ai ales numai celebri actori din generaţia mea. Concurenţă grea, foarte grea! (râde)