Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Ordinea Zilei > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 23 din 23 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Recital de pian la patru maini
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
„În muzică instrumentele joacă rolul culorilor folosite de pictor.”
(Honoré de Balzac)
 
E toamnă. Noiembrie. Lună ce pare fără început şi fără sfârşit, un timp trecător. Lună a culorilor ce alcătuiesc superbe tablouri puse în evidenţă de lumina caldă, blândă dar puternică a soarelui. Coroanele copacilor au diferite nuanţe. Roşul se amestecă cu galbenul, cu maroul şi verdele, cel pe cale de dispariţie. Lumina zilei scade văzând cu ochii. Toată bucuria din suflete existentă până acum, trece fără să vrem în acordul unor game minore, privind cum se desprind frunzele din copaci. Vorba poetului: „Proastă mai e toamna!/ Spus-am totdeauna./ Frunzele le pierde/ una câte una…”  
Străbătând drumul cu maşina, printre copacii care străjuiesc şoseaua, vedem lumini ce se aprind, întunericul serii cuprinzând în braţele sale toată această superbă natură, spre a o odihni, a-i păstra culorile peste noapte. Şi cineva spunea că pictura cere spaţiu, muzica – timp „şi cu toate acestea actul vederii este temporal, iar conceptul muzicii este spaţial.”  
Şi dacă este toamnă, ne vom ascunde într-o sală de concerte, să simţim acel „concept spaţial”, în sala Reynolds Industries Theater a Universităţii Duke din Durham – Carolina de Nord. Vom asculta Recitalul de pian la patru mâini a doi pianişti.  
Înainte de apariţia celor doi pianişti pe scenă, am privit pianul şi gândul mi-a fugit pentru câteva clipe la cel mai îndepărtat strămoş al său, monocordul, instrument folosit de filosoful şi matematicianul grec Pitagora, pentru măsurarea intervalelor şi pentru a demonstra faptului că înălţimea sunetului este invers proporţională cu lungimea coardei. Asemenea oamenilor, instrumentele au strămoşi şi au cunoscut evoluţia în timp. Astfel a apărut în final pianul, iar omul cu ajutorul lui a putut să-şi exprime frumuseţile sufletului, fanteziile imaginative. A apărut şi a cunoscut două forme de utilizare: cea în care ambii instrumentişti folosesc un singur instrument şi cea în care fiecare pianist are propriul instrument. Punctul de plecare în seria recitalurilor de pian la patru mâini este considerat acela în care Wolfgang Amadeus Mozart împreună cu sora sa, au interpretat pentru prima dată în public la Londra o Sonată. Seria de recitaluri a continuat cu lucrări pentru pian la patru mâini compuse şi interpretate de Johann Christian Bach, Muţio Clementi şi Ludwig van Beethoven.  
Suntem în ziua de 14 noiembrie 2010  
Pianistul brazilian Arnaldo Cohen locuieşte acum în Statele Unite, are o reputaţie bine meritată, uimind audienţele cu autoritatea şi virtuozitate sa muzicală. Aflam că este deseori invitat ca solist al marilor orchestre precum cea din Philadelphia, Cleveland şi Filarmonica din Los Angeles.  
Tânăra solistă Nareh Arghamanyan, în vârstă de numai 21 de ani este născută în Armenia, a studiat la „Şcoala de muzică Ceaikovski” din Erevan, urmând apoi studiile la Universitatea de muzică şi Arte performante din Viena.  
Prima parte a concertului Duo-ul pianistic la patru mâini a cuprins Sonata în D Major de Wolfgang Amadeus Mozart: Allegro, Andante, Alegro molto şi Fantezia în F Minor, Op.103 de Franz Schubert: Allegro molto moderato, Largo, Allegro vivace.  
A doua parte a recitalului a cuprins Suvenirs, Op. 28 de Samuel Barber: Hesitation tango, Galop; Ma mère L’oye de Maurice Ravel; Două dansuri slave de Antonin Dvorak.  
Wolfgang Amadeus Mozart, muzician austriac din secolul XVIII, violonist, pianist, dirijor şi compozitor austriac, reprezentant al clasicismului vienez a scris concerte pentru vioară şi pentru pian, opere: La Finta Giardiniera, Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat. Dar şi simfonii, cvartete de coarde, sonate pentru vioară şi pian, muzică religioasă. Piesa interpretată de cei doi pianişti – Sonata în D Major – a strălucit, ca de altfel toate lucrările lui prin sentimentul pasionant al dragostei de viaţă, de oameni. Entuziasmul sufletului însetat de dragoste, de fericire şi lumină, înveşmântând tristeţea în frumuseţea sonoră a gamei majore, a fost redată cu măiestrie în dialog şi sincronizare, de către cei doi pianişti.  
Franz Schubert, compozitor austriac din secolul XVIII, străluceşte prin romantismul său. Creator al liedului modern (600 de lieduri), a mai scris simfonii, uverturi, opere, lucrări pentru diverse formaţii, printre care şi piese pentru pian, la două şi patru mâini. Mi-a plăcut în mod deosebit această piesă – Fantezia în F Minor, Op.103, toate cele trei părţi având ca temă a sufletului melancolia. Mâinile celor doi pianişti se ridicau precum aripile unor păsări pregătite pentru avântul zborului, urmând un puternic, generos Largo şi în cele din urmă – Scherzo-ul clocotitor cu caracter dramatic. Superb!
amuel Barber, compozitor american al secolului trecut are o muzică melodică, bogată în textură şi liberă în ritm. Suvenirs, Op. 28, cele două dansuri au fost într-adevăr melodioase, cu ritmuri diferite, primul de tangou si al doilea de galop.  
Maurice Ravel – reprezentant al muzicii franceze din secolul XX, compozitor îndeosebi al pieselor pentru pian, cu îndrăznelile lui inovatoare, a reuşit cu piesa Ma mère L’oye să ne facă să ascultăm o muzică ritmică, plină de colorit muzical divers, scrisă pentru şi despre copii.  
Antonin Dvorak, compozitor ceh al secolului XIX a scris piese vocale, instrumentale, corale, concerte, dansuri slave, uverturi, serenade, suite, poeme simfonice, opere, simfonii. Superbe cele Două dansuri slave, cu ritm de mazurcă, dar şi cu elemente dumka (dans melancolic Ucrainian). Conţinutul liric al acestei muzici a fost bine ales pentru final, impresionând auditorii, iubitori ai muzicii clasice.  
Cei doi pianişti au demonstrat o interpretare plină de virtuozitate. Pianistul Arnaldo Cohen, din sufletul său, prin degetele sale, ne-a transmis emoţia părţilor lirice ale pieselor, dar şi virtuozitatea - uşurinţa tehnică a execuţiei interpretative a părţilor care au necesitat măiestrie. Pe drept cuvânt, tânărul regizor Steve Smith l-a caracterizat ca fiind „Un model de echilibru şi imaginaţie”. Am apreciat de asemenea tenacitatea şi dăruirea tinerei pianiste. Pianiştii au fost îndelung aplaudaţi.  
Am ieşit din clădire entuziasmaţi, întâmpinaţi de mirosul toamnei, de liniştea şi melancolia ei blândă. Priveam copacii şi mă gândeam la câteva fraze scrise de cineva: „Dacă n-ai văzut niciodată copacii bătând din palme şi munţii cântând, nu este pentru că aşa ceva nu se întâmplă. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi deschidă urechile şi ochii şi atunci vei putea reintra în simfonia creaţiei.” Frumoasă toamnă în Carolina de Nord! Şi mă mai gândeam la toamna vieţii. Dacă… ar fi lipsită de furtuni, ar putea fi plăcută, lungă, chiar fermecătoare.
 
Referinţă Bibliografică:
Recital de pian la patru maini / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 23, Anul I, 23 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!