Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Recenzie. Volumul de poezie „Viaţa la imperfect”(bilingv – în română şi engleză), autor Eleonora Stamate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

... “ademeneşte-mă cu fluturi tomnateci”  

 

Poeta Eleonora Stamate, profesor de limba română şi limba franceză la Şcoala „Dimitrie A.Sturdza” din Tecuci, îşi face debutul în poezie la revista „Bilete de ucenici”. Apar mai târziu, publicaţiile ce-i poartă semnătura: „Simfonie crepusculară” ( versuri), editura Geneze, Galaţi (2001); „Castelul îngerilor” ( versuri), editura Sfera, Bârlad ( 2004); Viaţa la imperfect”, editura Pax Aura Mundi, Galaţi ( 2010). Lansează în aprilie 2006 „Tecuciul literar” – revistă lunară de cultură( unde are calitatea de redactor-şef), revistă care işi schimbă numele în 2007 în „Tecuciul literar-artistic”.  

Volumul de poezie „Viaţa la imperfect”(bilingv – în română şi engleză) se bucură de o prefaţă „Pe calea regală a poeziei...” semnată de Calistrat Costin.  

„Poeta se destăinuie, îşi scoate sufletul la vedere, se vrea înţeleasă, doreşte ca cititorul să ştie adevărul despre o viaţă, viaţa ei, socotind că astfel va realiza, va închina un necesar elogiu frumuseţii ori... imperfecţiunilor naturiii umane rătăcitoare la răscruce de spaţii, timpi, istorii, în căutarea fabulosului paradis pierdut! O graţie neostentativă, cuminte, o blândă feminitate.” ( Calistrat Costin).  

„Am uibit clipele nelămurite // din neobositul anotimp // măcinat de naşterea cuvintelor // pe înserat.”  

....  

„am iubit văpaia de stele, pajura // am iubit iarba, fecioarele // cum se jucau de-a v-aţi ascunselea // cu asfinţitul,”...( Autoportret).  

Lăcrimând noaptea” poeta îşi aminteşte cu nostalgie de timpul când iubirea înmugurea în fiecare zâmbet, în fiecare ticăit al inimii.. când „cărările neumblate” o ademeneau să-şi încerce pasul prin hăţişul necunoscut al vieţii. Ce vremuri minunate! Nici fulgerul care îşi făcea apariţia pe cerul speranţei nu putea tulbura încrederea în ziua de mâine. Asfinţitul se „tăvălea” în aşternuturi neasemuit de frumoase, iar gândul „feciorelnic” rămânea vrăjit şi captiv în culorile timpului trăit. Era doar un joc! Cine îşi imagina că „amurgul” se va strecura discret – cu fiecare ceas al înserării – în sufletul poetei... care a iubit până la mistuire toate frumuseţile vieţii.  

Am iubit? Am iubit, am uibit...// Dar... ce n-am uibit, ce n-am iubit, // ce n-am...?”.( Autoportret).  

Toate aceste frumuseţi par să se îndepărteze în fiecare zi de sufletu-i ce tânjeşte cu toate aripile deschise spre o „reîntoarcere”. Teama de singurătate, de livezi lipsite de rod, de întinderi albastre fără păsări în zbor... toate aceste nelinişti sunt sugerate într-o manieră elegantă, rafinată, folosind mijloace stilistice care poartă amprenta estetismului.  

Vibraţia lirică a trăirilor este evidenţiată în versuri semnificative, de mare frumuseţe a rostirii:  

„Ce mult te-am dorit, // departe de tunetul // sugrumat între mări, // să-mi redai foşnetul de brazi // în amurg...”  

...  

Ce mult te-am dorit, // pentru ziua ce vine,// pentru toamna // ascunsă în braţele tale, // crescute în mine,”...( Ce mult te-am dorit).  

Simbolurile folosite oferă autoarei un câmp larg de acţiune, reuşind să pună în evidenţă cu ajutorul sugestiei stări sufleteşti vagi, de teamă, de melancolie, de tristeţe.  

Aspirând spre regăsirea unui echilibru original, poeta, cuprinsă de o nelinişte existenţială, îşi exprimă prin poezie revolta (într-un mod silenţios) faţă de necunoscutul ce aşteaptă la răscruce de drumuri...  

Relevante în acest sens sunt expresiile poetice: „învaţă-mă religia răbdării”, „”să fugim în durere, // să aşteptăm lacrima de piatră”,”uităm că murim în braţele vieţii, // uităm că în spatele nostru, // umbrele îşi leapădă arborii”. (Noi); „când clopote vestitoare de iluzii // ţipă în gura mare...”, „chiar dacă ai creşte în genunchiul verbului meu, Tot aşteptarea fluturilor te-ar veşnici...”, „desfrunziţi de speranţe, // plopii străjuiesc anotimpurile”.  

Construind în imaginar un „ţărm ideal”, poezia poetei Eleonora Stamate înfruntă eroziunea timpului, definindu-se ca reflectare sensibilă, estetică a unei epoci pe care o traversează, punându-se deopotrivă în situaţia de a se îndoi, de a se întreba asupra sensului pe care îl are această formă şi direcţie esenţială de manifestare.  

Târziu, // tu îmi alungai priviril // printre frunze de iederă, // aripi ne creşteau năucitoare, // în vechea cetate unde, // doar o harfă putredă se auzea...” ( Doar noi).  

Timpul este „vinovatul” principal ce transpare din scrierile poetei „ „Ferecaţi în copite de cai, //ascultam cuvinte încărunţite”...  

Resimţind severitatea ireveribilă a întoarcerii, sufletul autoarei „descompus de singurătate” suspină tacit, iar în privirile mirate „creşteau năucitoare” spaimele...  

Caracteristica fundamentală , în ipostaza regăsirii de sine, de integralitate în spaţiul ideatic, estetic al unei vizuini artistice... este sensibilitatea, disponibilitatea de a prezenta opera în formare. Astfel, aceasta (poeta) îşi extinde spaţiul de manifestare prin varietatea formelor stilistice folosite, prin viziunea esenţial nouă, asumată şi exprimată ca atare.  

Aripi grele de păsări moarte // izbesc veşmântul arămiu din cetate. // Vechi rădăcini vremuiesc cenuşă, // muntele tace, // icoanei de piatră îi cade ispită.” ( În faţa morţii).  

Perisabilitatea accentuată, vârstele care işi anunţă chemările tulburi... măresc starea de angoasă care e gata să ucidă orice urmă de speranţă. Lepădându-se de „straiul” greu al orgoliului, poeta încearcă să-şi găsească liniştea prin rugăciune.  

Doamne, spală-mă acum // de singurătate, // arde-mi cenuşa-n cuvinte, // verdele semănat în iarbă // rupe-l în coapse, // ascunde-mă în noaptea cuminte, // în aripile-ncolţite de sânge, departe // Cu şoapte, adoarme-mi pe umeri, // Tată al Serii, // ochii în copaci logodiţi // cu tăcutele cascade // pe sânul meu, // alungă-mi tristeţea; // Renaşte-mă, Doamne // din lacrimi de curcubeu...” ( Din lacrimi de curcubeu).  

Târziu, când noaptea îşi aşterne vălul peste sufletu-i ostenit, poeta se resemnează, găseşte acea oază de linişte interioară... conştientizând ( ca o iluminare) că: „La urma urmei, // ne-am născut păsări, // unele cu aripi etiolate, // altele, cu aripi în unghiuri bizare, // câteodată, rupte... cerate...”//  

... „păsări fiind, // deprindeau meşteşugul vieţii în colonii, // unele cântau în zori de zi, // altele savurau coşmarul // din lungile călătorii // spre departe...”( La urma urmei).  

Cutremurată fiind „de-adio”, aceasta nu poate decât să se lase în voia divinităţii, ştiind prea bine că într-o bună zi, acest ţărm va trebui părăsit...  

Cândva, ne vom împrumuta // aripile stelelor...”  

Omul şi arta duc o luptă permanentă cu timpul. Creaţia aspiră permanent spre perenitate şi valoare, exprimând simultan orgoliul şi slăbiciunea. Libertatea de exprimare este nelimitată. Metafora, folosită ca instrument stilistic de către poeta Eleonora Stamate, deţine forţa secretă şi magică care îmbogăţeşte, lărgeşte gama sensibilităţii poetice.  

Nenumărate adevăruri fragmentare sunt trecute prin focul purificator al sinelui... revelator de sensuri ascunse „ochiului zilei”. Dincolo de aparenţe, semnificativă, profundă, meşteşugită şi nu lisită de forţă interioară – ni se prezintă truda poetei – prin felul în care îşi cristalizează ideile, conceptele, mijloacele de exprimare. Prin poezie autoarea caută acele trepte spre „cerul purităţii”, acele oaze de linişte ce duc spre regăsirea de sine, tăcerile arcuindu-i fruntea „asemeni sufletelor fragile”.  

„ între noapte şi dimineaţă,// ne transformăm în muguri de ploi // De prea multă linişte, // încep să bată, din întuneric, // clopote de seară..// a câta oară, // a câta oară?”.( În linişte).  

Natura participă la stările oamenilor. Toamna este anotimpul care farmecă, umple sufletul de culoare şi muzicalitate... dar privind dincolo de „fereastra de ceară” cum „magnolia resemnată sângerează” iar vântul anunţă că iarna se apropie... nu poţi decât să ai sentimentul risipirii, tristeţii, să vezi pur şi simplu cum „singurătatea ne copleşeşte” – aşa cum afirmă şi simte poeta.  

brazii visează în libertate... // E toamnă, Doamne, în cetate!”  

( Cu gust de toamnă).  

Şi, iată cum în „crăpăturile zilei” se strecoară amurgul şi singurătatea, iar armonia clipelor de altădată nu mai are aceeaşi sonoritate... Spiritul nu suportă îngrădirea – căutând eliberarea, verticalitatea, zborul spre spaţii fără ţărmuri. „Ar trebui să fim arbori” deoarece nenumăraţi „muguri caută ieşiri spre lumină // prin noi... (Toamnă verticală).  

Denunţând drama umană: neputinţa, zbuciumul, urâtul existenţial...  

„mugurii”nu pot fi decât „cuvintele” ce se hrănesc cu seva din adâncul trăirilor, trăiri care dau naştere Poeziei ( amestec de chin şi sublim).  

În adâncul sufletului poetei sălăşluieşte un spirit suferind ce-şi caută vindecarea în veşnicia Cuvântului, găsindu-şi mângâierea doar prin creaţie.  

Bogăţia simbolurilor reflectă dexteritatea cu care autoarea scoate în evidenţă confruntarea dintre esenţă şi expresie.  

Metaforele sunt adevărate bijuterii cu reverberaţii blânde, sugerând o tristeţe mai degrabă cucernică... şi nu incitantă şi zgomotoasă.  

Nu lipsesc din volum nici deziluziile, febrilele căutări a magicilor semne pe cerul zilei, stările de veghe „în tihnă ascult greierii ascunşi // în huma uitării”, „mi s-a asuns vremea //în colţul ochilor”, de aşteptare, „ pe care poartă voi izgoni întunericul // din lumină?”,jinduiesc după raza de soare”, de dor şi iubire, „De dragul tău, am ţesut copacilor //veşminte de scoarte cafenii, //am înnodat înserarea pe umeri,//împrăştiiind uitarea sprijiniţi de cer...”(De dragul tău).  

Stilul artistic, adevărat meşteşug, scoate în evidenţă frumuseţea cuvintelor şi profunzimea trăirilor. Însetată de dezmărginire aşterne pe hârtie versuri ce transformă poezia într-o surpriză continuă:  

Să fi fost vultur, aş fi vrut, // Dar aripile mele sunt lujeri de rouă; // Să fi fost un fluture, mi-aş fi dorit, // dar aripile mele sunt petale // străvezii // de roze; se ofilesc la căderea zilelor... // se risipesc odată cu visele... // Să fi fost un bob de tămâie, // mi-ar fi plăcut; // Să mă strecor în colţul drept al mănăstirii, // dar, m-aş fi topit de dorul soarelui... // să fi fost un fir de iarbă, aş fi ales // să mă asculte timpul cum cresc... // dar.... dar... // hărăzit mi-a fost datul // să rătăcesc printre cuvinte... // rătăcire... fericire.... ( Dorinţa).  

După cum afirmă poeta Eleonora Stamate, rătăcirea printre „cuvinte” îi conferă o stare de bine, de bucurie şi împlinire.  

 

Vă recomand cu toată căldura volumul de versuri „Viaţa la imperfect”, volum bogat prin conţinut şi expresii, stil rafinat, trăire profundă, forţă sugestivă a limbajului, cu ample virtuţi analitice, sintetice şi estetice ale spiritului creator.  

 

Valentina BECART  

24 ianuarie 2012  

Referinţă Bibliografică:
Recenzie. Volumul de poezie „Viaţa la imperfect”(bilingv – în română şi engleză), autor Eleonora Stamate / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 636, Anul II, 27 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!