Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 221 din 09 august 2011        Toate Articolele Autorului

Recenzie - Preasfintitul Parinte Episcop Vasile Coman...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recenzie – Vasile Coman – Episcopul Oradiei „Glasul credinţei – cuvântări apologetice pentru întărirea credinţei în Dumnezeu”, Ediţie îngrijită şi prefaţată de Pr. Dr. Cristian Muntean, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2011, 190 pagini ...  
  
Citind această carte, minunată şi deosebită în felul ei, în domeniu, în ultima vreme, la noi în ţară, m-am gândit mult timp la autorul acestei lucrări, pe care aş dori să-l evoc puţin în cele ce urmează, fiindcă anul acesta, în luna Iulie, în ziua a zecea, vom prăznui împlinirea a şaptesprezece ani de la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine – Episcopul Vasile Coman al Oradiei, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani! ... De aceea, pentru noi, din anul 1992, această zi va comemora totdeauna, acest eveniment închinat blândului logofăt spiritual al Oradiei sfârşitului de secol XX – care a păstorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a ţării” între anii 1971 – 1992!... 
  
Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente de Preasfinţitul Părintele nostru Episcop Vasile, a cărui plecare o regretăm foarte mult şi astăzi!... De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în disciplina teologică şi în cea pastoral – misionară, pe care ni le-a cultivat şi nouă în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie!... El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologolui şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă acuitate şi exactitate!... Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Episcop Vasile inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, mult discernământ şi foarte multă blândeţe, nobleţe şi cuminţenie sufletească!... Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat!... El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti!... Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat în foarte multe acţiuni şi activităţi, în diferite comisii bisericeşti, teologice şi culturale, căci „activitatea dinamică a Preasfinţitului Episcop Vasile a depăşit atât sfera lucrării arhipăstoreşti, cât şi spaţiul Eparhiei (foarte mare la acea vreme, fiindcă era compusă din trei judeţe: Bihor, Sălaj şi Satu Mare). Pornind de la conlucrarea şi bunele relaţii, în spirit ecumenic, cu celelalte culte pe plan local, Preasfinţia Sa a purtat cu competenţă responsabilitatea reprezentării Bisericii Ortodoxe Române în dialogul ecumenic cu Bisericile Lutherane. În acelaşi timp el a participat într-un mod foarte activ în cadrul unor secţii ale Sfântului Sinod la împlinirea multor cerinţe de seamă ale activităţilor bisericeşti din întreaga Patriarhie Română” (Pr. Dorel Octavian Rusu – Cuvânt Omagial cu prilejul împlinirii a 75 de ani de viaţă ai P.S. Vasile Coman). A fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat!... Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme de specialitate din ţară şi de peste hotare, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit!... Mi-aduc aminte că a fost prima prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat!... 
  
Cu alte cuvinte, pe lângă provocările administrative, ca preot şi episcop, părintele Vasile Coman a avut o înclinaţie deosebită pentru studiu şi scris încă din vremea studenţiei, rămânându-ne şi azi, spre lectură, nenumărate recenzii şi articole în „Telegraful Român” sau „Revista Teologică” de la Sibiu. Era normal ca pe acest fond de început să-i apară şi cărţile: Hristos şi tineretul, Carte în slujba păstoririi creştine, Religie şi caracter, Cuvinte pentru suflet, Exorciştii în dreptul bisericii, Cuvântări liturgice, Slujind lui Dumnezeu slujim oamenilor, Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Creştin, cărţi ce se bucură de aprecieri şi astăzi. Potrivit afirmaţiilor îngrijitorului şi prefaţatorul acestei ediţii a cărţii, apărută la Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului - nimeni altul decât Părintele Prof. Dr. Cristian Muntean – nepotul Părintelui Episcop Vasile Coman – mărturisindu-ne că el „era preocupat de misiunea preotului, de rolul său în societatea rurală şi urbană, de seriozitatea lui în transmiterea mesajului dumnezeiesc, de frumuseţea familiei sale, el însuşi devenit ierarh din clerul de mir. Drept aceea, în încercarea de recuperare a operei Episcopului Vasile Coman al Oradiei (1971 – 1992), ne aminteşte în “Argumentul” cărţii că “Episcopul Vasile Coman a fost unul dintre predicatorii marcanţi ai Bisericii Ortodoxe din Transilvania, activând ca preot de mir în parohiile Şirnea – Bran şi Adormirea Maicii Domnului din municipiul Braşov – Cetate, ca protopop al Braşovului (1957-1970), pentru ca mai apoi să devină Episcop al Oradiei, după decesul soţiei sale, Aurelia”. Părintele Cristian Muntean mai recunoaşte faptul că “este foarte greu să cuprinzi o astfel de personalitate în câteva cuvinte şi orice ai încerca să spui, rămâne de multe ori irrelevant- M-aş rezuma la cuvintele unui avocet braşovean: “Era un savant! Spunea lucruri complicate şi complexe în cuvinte simple, pe înţelesul tuturor!” Când vorbim despre Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Coman este necesar să avem în vedere complexitatea personalităţii sale, conturată în bunătate, fermitate, delicateţe şi luciditate, prin care a reuşit să se impună ca apologet şi misionar în toată perioada ce ne-a marcat, într-un fel sau altul, pe fiecare, chiar dacă nu ştiu câţi dintre noi l-au cunoscut pe autorul acestei cărţi. Poate aceasta nici nu este atât de important, decât în măsura în care opera lui se întregeşte şi prin această lucrare, menită să mai umple un gol, chiar şi după şaizeci de ani, în teologia omiletică de sorginte apologetică, în condiţiile în care volumul de faţă cuprinde “Cuvântări rostite în Biserica Sfânta Adormire din Braşov – Cetate, în anul 1948”. Aşadar, timpul în care autorul a alcătuit acest ciclu de treizeci de predici era mai mult decât tulburător. Ne aflăm după un război greu şi dificil când oamenii, mai mult ca oricând, şi-au pierdut şi bruma de nădejde în Dumnezeu. Conştient fiind de această lipsă, Părintele Vasile Coman oferă şi dăruieşte enoriaşilor săi un ciclu de predici pe care le intitulează în mod sugestiv: Glasul credinţei. Cuvântări apologetice pentru întărirea credinţei în Dumnezeu. Aceste cuvântări s-au ţinut în Biserica Sfânta Adormire din Braşov – Cetate în anul 1948, după cum am mai spus şi mai sus şi după este precizat şi în pagina de titlu a manuscrisului. Părintele Cristian Muntean mărturiseşte că “nu ştiu de ce acest manuscris nu a văzut lumina tiparului până acum. Avea toate şansele să ajungă un bestseller încă de atunci, dar se pare că nu este încă timpul pierdut nici acum, după mai bine de şaizeci de ani. 
  
Ca structură, formă şi fond, această carte este alcătuită din treizeci de predici, împărţite în patru cicluri, după cum urmează: I. Ciclul de predici “Dumnezeu în natură”: Creatorul. Dumnezeu în natură; Creatorul. Dumnezeu în natură; Creatorul. Dumnezeu în natură; Creatorul. Dumnezeu în natură; Creatorul. Mărturia sufletului despre Dumnezeu; Creatorul. Mărturia istoriei despre Dumnezeu; Creatorul. Mărturia oamenilor învăţaţi despre Dumnezeu; Creatorul. Mărturia vieţii despre Dumnezeu. II. Ciclul de predici “Tari în credinţă”: Tari în credinţă; Tari în credinţă; Motivele credinţei. III. Ciclul de predici despre existenţa lui Dumnezeu: Ştiinţa şi credinţa; Cananeanca. Puterea credinţei; Credinţa, izvor de fericire. IV. Ciclul de predici despre Dumnezeu, 1948: Fără cuvânt de apărare sunt cei ce neagă pe Dumnezeu; Providenţa divină; Despre Providenţă; Spiritualitatea lui Dumnezeu; Dumnezeu este iubire; Dumnezeu este Sfânt; Bunătatea lui Dumnezeu; Bunătatea lui Dumnezeu şi răul din lume; Despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu; Înţelepciunea lui Dumnezeu; Dreptatea lui Dumnezeu (prelucrare după Th. Toth); Veşnicia lui Dumnezeu; Sfânta Treime; Binefacerile creştinismului; Strigătul credinţei. 
  
Cu alte cuvinte predicile acestui ciclu sunt rodul cercetărilor şi al lucrărilor autorului, care însumau mai multe studii şi chiar cărţi, aşa după am mai spus şi în rândurile omagiale de mai sus, după cum ar fi: Studiul din anul 1940 intitulat “Creaţie, evoluţie, transformism” în Omagiul Î.P.S. Nicolae Balan sau “Religie şi caracter. Contribuţiuni la cunoaşterea şi predarea religiei în epoca adolescenţei” (1944), “Exorciştii în Dreptul Bisericii” (1945), “Adevărul ortodox şi greşeala sectară despre Sfânta Tradiţie” (1943), “Cartea în slujba păstoririi creştine” (1947). Pe lângă aceste lucrări îi apare, în anul 1945, o culegere de predici la cununie, intitulată “Hristos în familie”. Este printre puţinii preoţi care concretizează în scris mai multe cicluri de predici pe diferite teme şi subiecte. În anul 1973 îi apare, la Oradea, ciclul de predici intitulat “Cuvântări liturgice”, o altă “suită” de cuvântări rostite la biserica din Cetate. Părintele Vasile Coman era cunoscut pentru verva sa predicatorială, pentru prestanţa slujirii şi frumuseţea conversaţiei.  
  
S-ar putea întreba cineva în ce măsură mai este actuală o astfel de carte de predici, după şaizeci de ani, vreme în care s-a scris foarte mult, enorm, în care materialul omiletic s-a înmulţit, iar perioadele istorice s-a succedat lăsându-ne, de cele mai multe ori, suspendaţi în propria noastră ignoranţă. O carte de predici apologetice este foarte necesară astăzi, când ateismul se impune prin “extensia lui masivă”, potrivit afirmaţiei teologului Paul Evdokimov. El nu mai este privilegiul unei minorităţi laminate, ci exprimă norma comună tuturor straturilor societăţii. Din lipsă de audienţă, potrivit afirmaţiei autorului, Cuvântul a devenit, mai mult ca oricând, vocea care strigă în pustiul istoriei. Ca şi înţelepţii atenieni de odinioară, omul străzii de azi respinge orice discurs, motivând că “despre asta te vom asculta altădată” ... Din păcate, credincioşii şi necredincioşii se ignoră reciproc, nu se mai înţeleg, aparţin unor tipuri antropologice variate şi diferite sau, cum ar spune Sfântul Grigorie de Nyssa, omul care nu este mişcat de Duhul Sfânt constituie o specie, o umanitate aparte. În definitiv, ateismul se explică şi prin simplul fapt că Dumnezeu nu se impune nimănui şi că existenţa Lui nu este evidenţă imediată pentru toţi. Reducţia omului de la calitatea lui de creatură a lui Dumnezeu, cu demnitatea lui personală, la un simplu comportament biologic al speciei umane a atras după sine însingurarea şi desprinderea omului din relaţia cu Dumnezeu şi din relaţia cu lumea. 
  
Postmodernismul L-a eliminat pe Dumnezeu din creaţie şi a transformat lumea într-un deposit de lucruri pe care omul le poate întrebuinţa şi manipula după propria sa voie. Postmodernismul se încântă cu bunătatea înnăscută a omului, însă uită de puterea necreată a lui Dumnezeu, care coboară la om, pentru ca omul să poată învinge forţele iraţionale care îl confruntă din adâncul fiinţei lui şi să dobândească adevărata libertate interioară şi lăuntrică după Dumnezeu. Autorul acestei lucrări mai afirmă că “religia a fost substituită în întregime sau parţial de pluralitatea sistemelor religioase ori ideologice, care se relativizează în mod reciproc şi derutează omul. La rândul ei, globalizarea tinde să desfiinţeze spaţiile concepute ca locuri de siguranţă şi de identitate, ca patria, neamul, poporul, casa, Biserica sau anumite valori (re)cunoscute ca atare, şi poate fi comparată cu o mare deschisă, străbătută de vapoare, ce poartă steaguri lipsite de embleme naţionale şi în care călătoresc cetăţeni de toate naţiile”. Iată globalizarea, remarcată şi subliniată încă de atunci!... Postmodernismul are ca effect şi consecinţă directă dispariţia fundamentului religios şi a celui social al omului, considerând că destinul ultimo al lui nu mai depinde de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă spirituală, morală şi duhovnicească, de răspunsurile posibile, referitoare la naştere, moarte sau fericire, ci de cotaţia la bursa industriei medicale şi farmaceutice, care se mulţumeşte cu descrierea genelor şi cromozomilor umani”. 
  
În aceste împrejurări şi condiţii, o carte de cuvântări apologetice îşi atinge scopul în măsura în care pune în evidenţă atât argumentaţia raţională a existenţei şi cunoaşterii lui Dumnezeu cât şi argumentaţia spirituală şi duhovnicească. În timp ce raţiunea inteligentă obiectivează lumea şi coboară pe Dumnezeu la nivelul cunoaşterii raţionale, cunoaşterea duhovnicească înalţă mintea omului să facă experienţa întâlnirii personale cu Dumnezeu. Cunoaşterea, în sens biblic şi scripturistic, înseamnă experienţa duhovnicească ce se realizează cu mintea ori cu inima în mediul întâlnirii personale cu şi al unirii cu Dumnezeu. Devene clar, limpede şi evident faptul că rostul raţiunii nu este acela de a se substitui cunoaşterii duhovniceşti ori spirituale, fiindcă mintea omenească nu poate cuprinde taina lui Dumnezeu, ci este chemată să cunoască pe Dumnezeu din lucrurile create ori să explice, pe cât este cu putinţă, caracterul spiritual al întâlnirii omului cu Dumnezeu, urmărind deificarea lui, pe calea vieţii şi urmării lui Iisus Hristos. 
  
De aceea, apologetica autentică nu se mulţumeşte doar să vorbească despre Dumnezeu, ci ne oferă în mod anticipat şi garanţia experienţei directe a lui Dumnezeu în viaţa noastră, ca să ne desăvârşim în chip spiritual, moral şi duhovnicesc, cu întreaga noastră fiinţă şi persoană. Trebuie să avem în vedere faptul că interesul pentru viaţa interioară a omului este extrem de neglijat de marea parte a creştinismului actual şi de lumea secularizată, care pune accent unilateral pe acţiunea exterioară. Autorul mai observă şi constată faptul că omul, postmodern, desacralizat şi secularizat caută, astăzi, să cucerească cosmosul, dar riscă să îşi piardă sufletul, fiindcă se lansează în aventuri, fie ezoterice, fie tehnice, în timp ce rămâne victima patimilor din propria lui fiinţă şi persoană, care îl incită la sexualitate, violenţă, hedonism şi terorism. Apologetica, potrivit spuselor Părintelui Profesor Dumitru Popescu, are datoria să-i arate omului calea renaşterii lui spiritual - duhovniceşti în Iisus Hristos şi Biserică, cu puterea Duhului, în lumina cerului şi a pământului nou spre care ne îndreaptă Eshatonul şi despre care ne aminteşte apocalipsa. 
  
Predicile Părintelui Vasile Coman, cuprinse în acest volum, tratează şi dezvoltă tocmai această idee a renaşterii spirituale, în Iisus Hristos şi Biserică, atât de necesară vremurilor în care trăim. La o scurtă privire de ansamblu sau panoramare, putem observa şi remarca vastitatea şi densitatea discursului teologic şi doctrinar, “pigmentat” şi “condimentat” cu o mulţime de referinţe şi de analize din domeniul ori câmpul ştiinţei, care încearcă să lămurească cititorul de importanţa şi necesitatea unei credinţe autentice. Drept urmare, subiectele tratate şi temele abordate sunt variate şi diverse, cuprinzând o parte din mărturisirea de credinţă a Bisericii: Dumnezeu în natură, mărturia sufletului despre Dumnezeu, mărturia istoriei despre Dumnezeu, mărturia oamenilor despre Dumnezeu, mărturia vieţii despre Dumnezeu. Pe lângă aceste teme cu un caracter general, Părintele Vasile Coman insistă în transmiterea unui mesaj nu doar theoretic, ci mai ales provocator, prin animarea sufletului creştinului de a săvârşi fapte vrednice de Împărăţia lui Dumnezeu. Titlurile acestor capitole sunt foarte sugestive: Tari în credinţă, Puterea credinţei, Fără cuvânt de apărare sunt cei ce-L neagă pe Dumnezeu, Strigătul credinţei sau Binefacerile creştinismului. Iar pentru a-l familiariza pe creştini cu teologia trinitară sau a Trinităţii, Părintele Vasile Coman insistă pe înţelegerea câtorva attribute ale lui Dumnezeu ca sens şi model pentru fiecare creştin în căutarea propriului drum, cum ar fi: Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este Sfânt, Bunătatea lui Dumnezeu, Despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, Înţelepciunea lui Dumnezeu, Dreptatea lui Dumnezeu, Veşnicia lui Dumnezeu.  
  
Prin aceste subiecte, capitole şi teme Părintele Vasile Coman ne pune şi prezintă în faţa ochilor sufleteşti frumuseţea şi complexitatea învăţăturii creştine ce are nevoie, în egală măsură, de înţeles şi trăire pentru ca viaţa creştinului să fie una autentică. Dincolo de stilul colocvial care străbate întrega sa operă catehetică, omiletică şi predicatorială, fiecare predică este o mică alcătuire şi compoziţie literară, în care descoperi o mulţime de imagini ce îţi cuceresc imaginaţia şi îţi câştigă închipuirea, punându-te în faţa “necuprinsului”, cu toată natura ta limitată. Cât de insiprat definea Părintele Vasile Coman omul! “Unic şi slab prin trupul tău în faţa nesfârşitului univers, mare şi de preţ, prin sufletul tău înaintea lui Dumnezeu”. Era conştient că suntem şi rămânem creştini numai în măsura în care gândurile noastre se odihnesc în ramurile credinţei, iar faptele sunt măsura şi fructul credinţei. Pe oameni îi vedea, îi trata şi îi aborda, din punct de vedere spiritual – duhovnicesc, “stratificaţi” pe mai multe register şi planuri de viaţă: “Unii trăiesc prin simţuri şi pentru simţuri, alţii socotesc mintea drept singurul far călăuzitor al vieţii. Ei pun mare preţ pe ştiinţă şi pe adevărurile ei. Iar o a treia categorie de oameni, fără să nesocotească ori să ignore viaţa simţurilor, nici lumina minţii, trăiesc, călăuziţi fiind de lumina credinţei. Aceştia au aflat un adevăr care nu poate fi cuprins de simţuri, nici înţeles în întregime de minte, dar care există şi luminează viaţa”. 
  
Aşadar, Părintele Vasile Coman încerca, în predicile sale, să vină în ajutorul creştinului cu sfaturi, îndrumări şi sugestii, arătându-I că “nu este destul şi sufficient să te declare credincios, ci trebuie să te îngrijeşti de credinţa ta precum te îngrijeşti şi de celelalte lucruri pe care doreşti să le ai. Nu este destul să cunoşti practicile religioase ca să întăreşti şi să îngrijeşti credinţa; este nevoie să împlineşti aceste practice. Nu este destul să recunoşti regulile înotului, ci trebuie să le şi practice dacă vrei să înoţi”. Chiar dacă mulţi afirmă şi susţin că ştiinţa şi credinţa nu pot merge împreună, Părintele Vasile Coman a găsit, în mod deosebit şi minunat, felul în care să explice relaţia dintre ele pe înţelesul tuturor: El spunea că “în optică, adică ştiinţa despre lumină, se cunosc legile interferenţei luminii. Se întâmplă uneori, când se întâlnesc două raze de lumină, în aşa fel încât ele, în loc să întărească lumina, o slăbesc. Credinţa şi raţiunea sunt ca două raze de lumină. Ele pot veni uneori într-o asemenea întâlnire, încât se slăbesc şi se contrazic una pe alta, dar aceasta se întâmplă numai atunci când una sau alta se amestecă în câmpul de lumină al celeilalte”. Exemplele ar putea continua, fiindcă toate cele treizeci de cuvântări încearcă să răspundă, într-un fel sau altul, la întrebări pe care ni le punem mereu, în mod permanent, dar faţă de care nu aflăm şi nu găsim niciodată sufficient timp şi răgaz pentru răspunsuri, complete şi eficiente ori suficiente. 
  
Cuvântul credinţă are un conţinut foarte concret, afirma teologul grec Christos Yannaras. Înseamnă acceptarea fără cercetare a unor principii sau axiome, consimţământul faţă de o teorie sau o învăţătură ce rămâne nedovedită ori nedemonstrată. Dacă crezi în Dumnezeu, nu faci acest lucru pentru că îţi dictează anumite principii teoretice sau fiindcă vreo anume instituţie îţi garantează existenţa Lui. Crezi în El deoarece persoana Lui, existenţa personală a lui Dumnezeu dau naştere în tine la încredere. Lucrările Lui, intervenţiile Lui în istorie, te determină să doreşti o relaţie cu El. Dacă vrem să-L cunoaştem pe Dumnezeul tradiţiei scripturistice, pe Dumnezeul Bisericii, trebuie să-L căutăm, urmând drumul credinţei. 
  
Atunci când Biserica ne cheamă la adevărul său, ea nu ne propune sau recomandă anumite teze teoretice, pe care trebuie ca din principiu să le acceptăm, ci ne cheamă la o relaţie personală, la un anume mod de viaţă, care constituie o relaţie cu Dumnezeu ori ne conduce în mod progresiv pe planul trăirii unei relaţii cu El. Acest mod de viaţă transformă existenţa cuiva, în totalitatea şi integralitatea ei, dintr-o formă de supravieţuire individualistă şi egoistă sau egocentristă, într-un moment şi eveniment de aleasă şi autentică ori folositoare comuniune. Citându-l pe Părintele Cristian Muntean, “în definitiv, vorba Părintelui Nicolae Steinhardt, a crede înseamnă a nu vedea dacă, luăm în calcul cuvântul Sf. Ap. Pavel: “Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evrei 11, 1).” A crede în adevărul bisericii înseamnă a accepta să faci parte integrantă din această “legătură a dragostei” care constituie şi formează ori alcătuieşte Biserica însăşi, a te încrede în dragostea sfinţilor şi a lui Dumnezeu şi a fi acceptat de către aceştia cu credinţă (încredere) în persoana ta. Acestui tip de atitudine creştină îi răspunde lucrarea de faţă a Părintelui Episcop Vasile Coman al Oradiei, carte ce se transformă în dar pentru toţi cei care caută drumul anevoios al credinţei, şi al propovăduirii sau al mărturisirii. 
  
Ediţia aceasta, potrivit afirmaţiilor îngrijitorului ei, cuprinde foarte puţine modificări faţă de textul original, numai ajustări, dictate doar de evoluţia limbii. Textul este cât se poate de viu şi se bucură de oralitatea şi verva predicatorului, care ne face înţelegem rostul apologiei şi misiunii pastorale, în contextual postmodernismului precum şi bucuria credinţei ca formă de recunoaştere, trăire, împlinire şi mărturisire. Prin urmare, misiunea, apostolia Bisericii este capitală şi esenţială în momentul de faţă, dacă avem în vedere că trăim într-o lume sfâşiată de două tendinţe opuse şi antagonice ori antinomice. Pe de o parte există tendinţa şi tentaţia omului de a se închide în chip lăunitric şi interior, în vârtejul violenţei şi al agresivităţii mereu şi permanent sporite ori înmulţite sau în procesul degradării şi deteriorăroo ori degenerării massive şi substanţiale ori consistente a mediului natural, cu urmări şi consecinţe împrevizibile pentru viitorul plenetei noastre; pe de altă parte avem datoria şi obligaţia de a propovădui cu mai multă însufleţire, cu timp şi fără timp, în lăcaşurile noastre de cult mai vechi ori mai noi, interesul nostru faţă procesul transformării, metanoizării şi transfigurării duhovniceşti a omului în Iisus Hristos, ca să prefacem patimile în virtuţi şi să ne înălţăm cu întreaga creaţie spre transcendenţa comuniunii trinitare. 
  
Aşadar mesajul acestei cărţi se înscrie cu prisosinţă în procesul acestei transfigurări şi transformări duhovniceşti, atât de necesare omului contemporan în goanna şi în agonia lui prin lume. Nu vă pot ascunde nestăvilita mea bucurie – ne mărturiseşte Părintele Cristian Muntean – pentru această colecţie de predici, care mi-au descoperit frumuseţea unui discurs teologic viu, simple, abordabil şi accesibil, ce ne cheamă şi provoacă la o atitune responsabilă în faţa propriei credinţe, îndrumaţi şi călăuziţi fiind de o atitudine echilibrată, plină de discernământ şi dreaptă socoteală. Marele savant Nicolae Iorga spunea, afirma undeva că omul rămâne în viitor doar cu ceea ce a putu da sau oferi altora. Gândindu-mă la acest aforism, am senzaţia şi impresia că Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Coman al Oradiei a fost întotdeauna şi în continuu conştient de această vocaţie a omului, de “dăruitor” pentru cei din jurul său şi din neamul său, cel strămoşesc, creştinesc şi românesc. Astăzi, din păcate, modelul şi exemplul său este tot mai greu de cuprins şi de asumat ori de însuşit în arealul personalităţii noastre, mult pretenţioase şi simandicoase. Că nu este totul pierdut ne-o dovedeşte acest buchet predici pe care pururea pomenitul Părintele nostru Vasile Coman ni-l dăruieşte tuturor, spre luare aminte, lucrare şli amintire. 
  
În încheiere, revenind la evocarea mea de la începutul acestui material, vin să întreb, ce ar zice şi cum ar analiza Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Coman mersul, evoluţia Bisericii şi a societăţii de astăzi, când iată, se confruntă cu o mulţime de probleme şi de crize, tot mai acute, pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul şi în interiorul acestora!... Luciditatea, spiritul său de echipă, respectul faţă de colaboratori şi dreapta lui socoteală ar fi fost de mare folos acum dar, am convingerea că felul său de a fi şi, mai ales, de a vedea lucrurile a fost moştenit de către mulţi dintre ucenicii şi colaboratorii săi, avându-l astfel, între noi şi mai cu seamă întru noi, pentru care fapt mă rog ca Dumnezeu să-i răsplătească toată osteneala şi dăruirea de care a fost în stare, fiind convins că nu va fi repede uitat, deşi de multe ori suferim de această maladie – a nerecunoştinţei, fiindcă efortul şi aportul său au fost foarte consistente, făcându-se adeseori referire la el aşa încât, după cum am amintit şi mai sus, Ierarhul Vasile Coman al Bisericii noastre strămoşeşti şi al poporului nostru românesc este ca un far care încă mai luminează şi va lumina foarte mult timp (şi) de acum încolo deşi probabil, sunt şi dintr-aceia care ar dori să se stingă!... 
  
Prin urmare, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine deşi în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... Şi totuşi, sunt convins de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...  
  
Drd. Stelian Gomboş  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Recenzie - Preasfintitul Parinte Episcop Vasile Coman... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 221, Anul I, 09 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!