Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Recenzie - Parintele Mircea Pacurariu...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recenzie: „Uniaţia în Transilvania în trecut şi astăzi” – Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2006, 78 de pagini. 
  
Lucrarea de faţă, elaborată cu multă competenţă şi acrivie de către renumitul istoric bisericesc – Părintele Profesor şi Academician Mircea Păcurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, care a apărut cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Ioan Mihălţan – Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului, se bucură de o audienţă deplin motivată şi justificată atât în mediile cercetătorilor şi a istoricilor cât şi în rândurile preoţilor şi a credincioşilor, mai cu seamă cei din Ardeal, care sunt interesaţi de felul în care s-a desfăşurat unirea unei părţi a românilor cu Biserica Romei. 
  
Cunoaştem faptul că istoriografia românească remarcă, într-un mod foarte limpede demersurile istoricilor români dintre cei mai reprezentativi, în elucidarea acestui fenomen cum ar fi Mitropolitul Andrei Şaguna, profesorii şi istoricii Nicolae Densuşianu, Ioan Micu Moldoveanu, Silviu Dragomir, Ioan Lupaş, Ştefan Lupşa şi Pr. Mircea Păcurariu. Mai trebuie evidenţiat, aici, direcţia modernă care a fost abordată cu precădere de către Nicolae Iorga cel care a subliniat efectele acestei uniri în procesul de afirmare a conştiinţei naţionale. 
  
În cuvântul adresat cititorilor autorul îşi exprimă nădejdea că această lucrare va contribui la lămurirea opiniei publice asupra uniaţiei din Transilvania şi mai ales a scopurilor pe care le-a urmărit în trecut şi azi. Cartea beneficiază (şi) de o Prefaţă semnată de tânărul istoric Sorin Cuc de la catedra de istorie a Universitaţii Oradea. În partea introductivă Părintele Profesor Păcurariu face câteva precizări în legătură cu încreştinarea daco-romanilor, în care combate unele false pretenţii ale istoricilor catolici cu privire la începuturile creştinismului pe teritoriul ţării noastre, apoi cu privire la jurisdicţia bisericească asupra comunităţilor nord-dunărene, limba de predicare a Evangheliei la strămoşii noştri. Tot în această parte este prezentată, într-un mod succint, situaţia Bisericii creştine până la Schisma de la 1054 în care se arată că acest dureros şi trist eveniment a fost generat de cauze multiple atât de natură politică cât şi religioasă, care au culminat cu divergenţele din secolele IX – XI, din vremea Patriarhilor Fotie şi Mihai Cerularie şi a Papilor Nicolae I şi Leon al IX – lea. De asemenea sunt prezentate urmările acestei schisme din 1054, arătându-se că prin încercările de unire şi în urma Cruciadei a patra relaţiile tensionate dintre Răsărit şi Apus s-au adâncit tot mai mult. Această parte introductivă se încheie cu o privire asupra fenomenului uniat din Europa Centrală şi Orientul Apropiat precum şi a rolului jucat de iezuiţi în atragerea ortodocşilor la unirea cu Biserica Romei. 
  
După prezentarea acestor aspecte cu privire la relaţiile dintre Răsărit şi Apus, autorul face în partea a doua a lucrării o analiză pertinentă asupra pătrunderii uniatismului în rândul românilor din Transilvania, arătând conjunctura politică care a dus la unirea unei părţi a clerului şi a credincioşilor de aici cu Biserica Romano-catolică. Este enunţat faptul că odată cu ocuparea acestei regiuni de către habsburgii catolici, raportul de forţe trebuia schimbat în favoarea catolicismului, prin reînfiinţarea episcopiilor romano-catolice, restituirea moşiilor către bisericile catolice şi prin readucerea iezuiţilor în Transilvania. Deoarece câştigarea luteranilor şi a calvinilor la catolicism era practic imposibilă, iezuiţii şi-au îndreptat atenţia spre românii ortodocşi, care erau mai numeroşi decât celelalte naţiuni „recepte” la un loc. Sunt arătate apoi acţiunile venite din partea reprezentanţilor Bisericii Catolice şi a împăratului Leopold I prin care preoţilor români ortodocşi li se promitea că vor putea beneficia de toate drepturile clerului catolic dacă se vor uni cu Biserica Romei şi vor accepta primatul papal. Este prezentat actul de unire şi falsurile care-l însoţesc. De asemenea este prezentată atitudinea echivocă a lui Atanasie Anghel, precum şi sfârşitul lui în chinuri şi remuşcări sufleteşti. Drama românilor transilvăneni începută prin uniatism la 1700 va continua în 1714 prin dărâmarea din temelii a catedralei şi a reşedinţei mitropolitane ortodoxe din din Alba Iulia (Bălgrad) care a fost ctitorită de către Domnitorul Mihai Viteazul. Curtea imperială din Viena a continuat lupta împotriva românilor ortodocşi din Ardeal prin înfiinţarea episcopiei greco-catolice de Făgăraş, iar biserica ortodoxă din acest oraş – ctitoria Domnitorului şi Sfântului Constantin Brâncoveanul, a fost declarată drept catedrală episcopală. 
  
În cele ce urmează, Părintele Mircea Păcurariu arată că urmările actului încheiat de Atanasie Anghel au fost dintre cele mai dureroase: s-a pierdut independenţa bisericii ortodoxe româneşti din Transilvania iar în locul vechii mitropolii ortodoxe de la Alba Iulia s-a creat o episcopie unită care a ajuns în subordinea arhiepiscopului romano-catolic maghiar de Esztergom, împăratul a devenit conducătorul suprem al noii biserici greco-catolice, şi-a încheiat activitatea pentru o jumătate de secol tipografia mitropolitană de la Alba Iulia, s-au rupt legăturile culturale şi bisericeşti cu Ţara Românească şi cu Mitropolia Ungrovlahiei, s-a produs multă dezbinare, ură şi neîncredere între fiii aceluiaşi popor român, care a putut fi astfel stăpânit mult mai uşor de către habsburgi, conform principiului „divide et impera” după cum este consemnat la pagina 23. 
  
Autorul a considerat ca fiind necesar să abordeze şi lupta pentru apărarea Ortodoxiei, opţiune justificată de atitudinea maselor româneşti care în unele localităţi au declarat că nu primesc preoţi uniţi şi nu vor lua parte la slujbele religioase săvârşite de către aceştia, ba mai mult, îi alungau pe cei care au trecut la unire. Ca urmare reprezentanţii acestor mişcări de protest sau răscoale cum ar fi: Ieromonahul Visarion Sarai, Oprea Nicolae din Săliştea Sibiului, preotul Moise Măcinic din Sibiel, Ioan Oancea, preotul Cosma din Deal şi alţii au fost aruncaţi în închisoare, bătuţi până la sânge ori jefuiţi de bunurile lor. Este descrisă apoi mişcarea religioasă organizată de ieromonahul Sofronie de la Cioara, care a cuprins întreaga Transilvanie, fapt ce a determinat-o pe împărăteasa Maria Tereza să-l trimită în aceste locuri pe generalul Nikolaus Adolf von Buccow cu numeroase unităţi militare de cavalerie şi infanterie, cu scopul de a reprima orice mişcare împotriva uniaţiei, după cum stă scris în carte la paginile 25 – 26. Barbaria cea mai mare pe care a făcut-o generalul Buccow a fost distrugerea a zeci de mănăstiri şi schituri ortodoxe din această parte a ţării, cele din lemn fiind incendiate iar cele din piatră sau din cărămidă fiind dărâmate cu tunurile. Tot în această parte a lucrării este prezentată mişcarea pentru apărarea Ortodoxiei izbucnită în anul 1763 în părţile Năsăudului, mişcare ce a fost reprimată cu foarte multă cruzime de acelaşi general de tristă amintire Buccow, când bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu a fost frânt cu roata iar alţi câţiva ţărani au fost spânzuraţi. Din aceste motive Părintele Profesor Mircea Păcurariu îl consideră pe generalul Buccow drept al doilea întemeietor al Bisericii unite, fiindcă nedreptăţile şi atrocităţile au fost extrem de dure şi fără tunurile şi soldaţii săi cu care a săvârşit aceste fărădelegi, toate încercările de atragere la unirea cu Roma ar fi fost zadarnice. 
  
În alte capitole ale cărţii autorul se referă la revenirea din 1948 la Ortodoxie, la situaţia Bisericii greco-catolice după 1990, evidenţiindu-se apoi datele statistice din care rezultă că numărul greco-catolicilor nu depăşeşte 1% din procentul populaţiei României. Cu privire la perioada post-decembristă, lucrarea prezintă modul în care s-a realizat restauraţia episcopilor catolici de rit grec (oriental), dar şi noii ierarhi ai acestei confesiuni. Această parte a cărţii surprinde şi dificilele diferende patrimoniale şi materiale dintre cele două biserici româneşti, respectiv revendicările confesiunii catolice de rit oriental de restituire a bunurilor deţinute de biserica greco-catolică (unită cu Roma) până în 1948, inclusiv lăcaşurile de cult. Fără nici o îndoială diferendele materiale şi înverşunarea ierarhiei celor două biserici româneşti în această problemă sunt efecte ale unor procese istorice care ar putea fi depăşite prin recunoaşterea realităţilor vremurilor în care trăim şi nu a celor trecute. 
  
În partea a treia a lucrării Părintele Păcurariu se opreşte asupra unor probleme controversate cum ar fi problema limbii române în cult, aportul celor două biserici la promovarea culturii naţionale, la formarea conştiinţei naţionale româneşti şi la realizarea marilor aspiraţii ale românilor transilvăneni. Abordarea acestei prolematici este foarte binevenită întrucât biserica greco-catolică îşi arogă toate meritele naţionale şi culturale doar pentru sine. Într-un alt capitol sunt prezentate suferinţele comune ale celor două biserici în perioada regimului comunist, deoarece şi la acest capitol al suferinţei, biserica greco-catolică pozează în singura biserică martiră din România. Argumentele, întemeiate pe documente şi fapte, aduse de autor împrăştie toate aceste mituri şi diversiuni venite din partea greco-catolicilor. 
  
Investigarea faptelor şi interpretarea lor a beneficiat de pe urma literaturii istorice şi de istoria ecleziastică, autorul fiind (re)cunoscut pentru scrierile sale în domeniul istoriei bisericeşti ortodoxe aşa încât volumul de faţă se încheie (şi) cu o selecţie de texte din operele şi lucrările unor intelectuali greco-catolici din sec. al XVIII – XIX – lea, prin care sunt încă odată evidenţiate, la modul foarte soncer, rolul nefast al uniatismului în rândul românilor transilvăneni, care au fost dezbinaţi şi învrăşbiţi. Episcopul unit Inochentie Micu mărturisea cu privire la situaţia românilor după 1700 că „uniţii văd că le-a mers mai bine până au fost cu schismaticii decât le merge acum” iar Gheoarghe Şincai recunoştea cu privire la uniaţie că ”unirea, mai pe urmă, numai popilor a folosit”. Sunt redate fragmente şi din lucrările altor cărturari români transilvăneni precum Petru Maior, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian. 
  
Lucrarea în cauză reprezintă o contribuţie la cunoaşterea istoriei celor două biserici româneşti căci autorul, care este cât se poate de obiectiv şi de echilibrat în judecăţile sale, aşa cum îi stă bine oricărui istoric, emite opinii întemeiate pe reconstituirea faptelor şi oferă explicaţii în măsură să aducă unele lămuriri necesare lumii şi istoriei contemporane. 
  
Aşadar, cartea Academicianului Mircea Păcurariu este de o imperioasă actualitate care invită la multă luciditate, dişcernământ şi dreaptă socoteală. Este o lucrare foarte concisă, cu care ar trebui să se întâlnească atât intelectualii cât şi credincioşii în calitate de membrii ai Bisericii pentru a înţelege cât mai bine urmările şi consecinţele uniatismului pentru acest popor care astăzi, mai mult ca oricând, este chemat să-şi asume destinul istoric al strămoşilor săi.  
  
Drd. Stelian Gomboş. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Recenzie - Parintele Mircea Pacurariu... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 210, Anul I, 29 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!