Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 325 din 21 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Recenzie - Părintele Ioan Morar...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recenzie: Preot Ioan Morar „Misiune şi confesiune”, Editura Ecclesia, Mănăstirea Nicula, 2004, 316 pagini...  
  
De la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, cărţile pe care le-a scris Părintele Ioan Morar, precum şi toată activitatea sa pastoral-misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!... Sunt de-a dreptul impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară şi acum, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii lui ce nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!...  
  
Cu alte cuvinte, aşadar, Părintele Ioan Morar – preot slujitor la Biserica „Sfânta Treime” din oraşul Gherla, judeţul Cluj este şi ne este (re)cunoscut ca un intelectual rafinat, vrednic misionar şi apologet, autentic liturghisitor şi slujitor al altarului străbun, precum şi un neobosit condeier, scriitor, cărturar şi participant activ la multe conferinţe, simpozioane şi manifestări culturale ori spirituale – momente şi evenimente la care l-am întâlnit şi cunoscut şi eu, tocmai în anul publicăriii şi apariţiei acestei cărţi, adică în anul 2004, la zilele „Miron Cristea” de la Topliţa, judeţul Harghita, de atunci rămânând, amândoi, într-o sinceră şi nedisimulată prietenie duhovnicească şi spirituală, de care ne bucurăm până astăzi, în mod reciproc, cultivând-o şi sporind-o cu fiecare întâlnire, ce se consumă, întotdeauna, într-o atmosferă deosebită!... 
  
Revenind şi referindu-ne în mod concret la această lucrare, mult folositoare şi mult ziditoare de suflet, pentru a înţelege mai bine mesajul paginilor oferite de autor, spre lectură cititorului, se cuvine să creionăm, odată cu Părintele Ioan Morar, condiţiile în care a fost gândit şi elaborat acest volum – care este o culegere de articole şi studii pe diferite teme, precum şi modul ori felul în care a fost el formulat şi transmis. „Este bine să se ştie că cea mai mare parte a materialelor din volumul de faţă nu sunt rodul unei munci de bibliotecă – potrivit mărturisirii autorului din „Argumentul” lucrării – a unui intelectual aflat în permanent contact cu cartea, şlefuit la vreo catedră, participant la simpozioane şi comunicări ştiinţifice ori deprins cu lucrări verificate de dascăli cu rutină, supravegheat de coordonatori ştiinţifici sau a vreunui aspirant la titluri academice ori universitare. Nimic din toate acestea nu l-au răsfăţat pe autor. Dimpotrivă. Ele sunt rodul unui truditor izolat într-o parohie modestă, nevoit să se adapteze la modul şi stilul de viaţă al enoriaşilor săi, să-şi lucreze grădina, să taie lemne, să crească animale pentru a-şi putea întreţine familia şi, bineînţeles, înainte de toate, să poarte grija credincioşilor şi să coordoneze lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a noii bisericii parohiale închinată „Preasfintei Treimi” din oraşul Gherla, judeţul Cluj. Dacă la toate acestea mai adăugăm că accesul la o sursă documentară se limita doar la ceea ce îşi putea procura personal din micile sale economii şi că legăturile cu intelectualii erau destul de sporadice, superficial şi riguros cenzurate (înainte vreme), cred că se conturează destinul preotului acelor vremuri. Să nu uităm că domnea în mod obsedant o teamă reciprocă între cei câţiva oameni mai instruiţi din satele noastre şi care majoritatea erau navetişti. Singur preotul petrecea 365 de zile şi tot atâtea nopţi acolo în satul pustiit, golit de tot ce însemna oarecând viaţa la ţară. Peste toate acestea, în ochii autorităţilor, preotul trecea, fie şi normal, drept un reacţionar, un duşman al poporului, un tolerat şi un ingrat al cărui rost se va stinge odată cu generaţia care a avut ghinionul a se naşte în preajma celebrului 23 august 1944. 
  
Am amintit de toate acestea – în deplin acord şi asentiment cu autorul acestei lucrări, tipărită cu binecuvântarea vrednicului şi purureapomenitului Cărturar, Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania al Clujului – pentru a vedea în ce condiţii era condamnat să trăiască preotul contemporan cu faimoasa „epocă de aur”. Or în această situaţie să mai şi conferenţiezi, să rosteşti cuvântări la toate serviciile religioase, căutând să împaci şi pe nevinovaţii enoriaşi ca şi pe cei indiferenţi, pe credincioşii de ocazie ca şi pe agresori. Darămite să mai ai şi ispita condeiului, bine ştiind că toate porţile publicaţiilor îţi erau, atunci, închise. Ce zbatere cumplită, cât dramatism într-un asemenea mod de viaţă! De aceea şi cerem cuvenita îngăduinţă cititorului mai exigent. 
  
Că autorul acestor scrieri a putut răzbi deasupra valurilor, este o altă discuţie şi chestiune. A reuşit datorită tenacităţii, perseverenţei sale, a seriozităţii şi a profunzimii sale, reale şi concrete. Dar cu ce preţ, ştie doar el. Cele peste o mie de pagini de jurnal povestesc şi vor relata mai amănunţit despre toate acestea... 
  
Ce l-a menţinut atât de treaz şi de activ ori de dinamic pe Părintele Ioan Morar au fost şi acele conferinţe preoţeşti, iniţiate de către vrednicul şi marele Patriarh Iustnian Marina, la început mai dese, iar pe urmă ajungând la patru pe an şi care avea drept scop cultivarea şi menţinerea contactului cu problemele teologice doctrinare, morale ori liturgice, apropierea de marile momente sau evenimente istorice şi culturale, precum şi cunoaşterea problemelor care frământau lumea la vremea respectivă. În cadrul acestor conferinţe autorul a descoperit un oarecare teren prielnic şi fertil în care se simţea bine, în sensul că putea să cioplească şi să dăltuiască câte ceva la personalitatea lui şi mai putea să împărtăşească semenilor din căutările sale febrile... Cu alte cuvinte, indiferent de temele şi subiectele dezbătute în cadrul acestor conferinţe, ele au fost, au rămas şi rămân un mijloc de informare şi formare, un valoros exerciţiu intelectual şi o copioasă desfătare lăuntrică, interioară... Prin urmare, conferinţele cuprinse în acest volum nefiind destinate publicării nu au avantajul rigorilor literare. Iar întrucât trebuiau să urmeze o cale mai sinuoasă, autorul a fost nevoit să trecă în umbră parte din sursa de informare, pentru toate acestea cerând cuvenita iertare... 
  
Grăitor şi relevant este felul în care vorbeşte despre preot şi preoţie, ca unul ce are peste patruzeci de ani de slujire sacerdotală, fiind aşadar, cu o experienţă deosebită, susţinând că „Rolul preotului în viaţa credincioşilor este însemnat, nu ezit a spune că este chiar determinant. De aceea sesizarea lui Thomas Carlyle, care avea o concepţie atât de largă despre realităţile din domeniul religiei, mi se pare binevenită: „Preotul trebuie să aibă într-însul o lumină de inspiraţie. El cârmuieşte adorarea poporului, el este trăsura de unire cu Nevăzutul Sfânt. El este căpetenia spirituală a oamenilor. El îi conduce spre cer, cârmuindu-i înţelepţeşte pe acest pământ, printre strădaniile vieţii. Idealul lui este ca şi el să fie o voce din cerul nevăzut, tălmăcind oamenilor ca şi profetul, dar într-un chip mai familiar, acelaşi lucru: Cerul nevăzut, secretul deschis al Universului, pe care atât de puţini îl zăresc. El este un profet dezbrăcat oarecum de strălucirea înspăimântătoare a acestuia, arzând ca o lumină mai blândă şi mai egală, ca luminător al vieţii zilnice.” Ne-am făcut cred o imagine fie cât de sumară despre ceea ce este şi trebuie să fie preotul. Ne mai rămâne de văzut ce anume trebuie să facă el. Şi, fără a căuta prea mult, aflăm răspunsul limpede: preotul trebuie să devină ceea ce este, ceea ce trebuie să fie. În această devenire stă tot secretul dirijării şi conducerii vieţii credincioşilor. Consecvenţa sa pe acest drum ascendent şi suitor întreţine forţa morală a credincioşilor” (pag. 16 – 17). 
  
„Şi fiindcă preotul nu trăieşte izolat de societate, ba mai mult, atrage după sine pe calea spre mântuire pe toţi cei încredinţaţi lui, îi revine obligaţia de-a lucra cu râvnă şi în mod dezinteresat la formarea credincioşilor în vederea restructurării vieţii sub toate aspectele ei: viaţă de familie, comportament în activitatea profesională, patriotism, convieţuire paşnică etc. Familia fiind într-un stat ceea este veriga într-un lanţ – continuitate, legătură, parte indispensabilă – reclamă o preocupare aparte. Asta pentru că aşa cum o verigă ruginită nu mai prezintă siguranţa rezistenţei acelui lanţ, nici o familie prost alcătuită nu oferp garanţia bunului mers al unei naţiuni. Preotul trebuie să dea îndrumări tinerilor cum să cultive virtuţile ce stau la baza familiei: dragoste, respect reciproc, altruism, singurele care pot evita dramele familiale: abandonul, infidelitatea conjugală, adulterul, divorţul, avortul şi atâtea altele... (pag. 21). Or pentru a ajunge la toate acestea se simte imperios nevoia de a redeştepta conştiinţa preotului ortodox român de odinioară, care să încălzească posibilităţile de luminare de azi. În felul acesta vom dobândi imaginea preotului integru, capabil a contribui la opera de unitate spirituală a neamului nostru românesc...” (pag. 41). 
  
Într-un alt capitol al cărţii intitulat „Puterea cuvântului”, Părintele Ioan Morar reliefează locul, rostul, importanţa şi semnificaţia predicii în activitatea pastoral – misionară a preotului, ea „Predica fiind una dintre cele dintâi îndatoriri a preotului şi ei îşi datorează Evanghelia larga răspândire, „din Ierusalim şi până la marginea pământului”, precum şi uimitorul succes... Prin predică Biserica a triumfat în încleştarea cu lumea păgână, îngenunchind-o; prin predică turma lui Iisus Hristos s-a apărat de lupii răpitori care-i dădeau târcoale, uneori îmbrăcaţi în piei de oaie (F.Ap. 20, 28-29); prin predică s-au înmuiat inimile stăpânitorilor lumii şi au devenit milostivi faţă de supuşii lor; şi tot prin predică, la nevoie, au fost ridicate masele la luptă pentru libertate spirituală, naţională şi socială (aici ne gândim în primul rând la românii transilvăneni). Predica însă are un rol special în chemarea omului la luptă cu sine. Sunt ca nisipul mării biruinţele ce s-au purtat în acest sens. Este nesfârşit şirul acelora care, datorită predicii, a declarat război păcatului dinlăuntrul lor, birundu-l, învingându-l. Prin predică însufleţită a fost împinsă lumea spre progres, spre carte, spre carte, spre cunoaştere, spre muncă; şi tot prin ea a ridicat catedrale măreţe, a cioplit blocurile de piatră ori de marmură, rostuind o civilizaţie şi o cultură fără seamăn...” (pag. 43 – 45). Autorul mai adaugă, aşa, ca o concluzie că „Întâi de toate un preot, pentru a fi predicator bun în zilelele noastre şi în condiţiile actuale, trebuie să posede o înaltă conştiinţă preoţească. Să mărturisească şi să propovăduiască „cu timp şi fără timp”. A nu se confunda cu atitudine popească despre preoţie, în care intră traiul bun şi somnul lung...” (pag. 51). Drept urmare, „În aceste împrejurări este chemat astăzi preotul ca trimis al lui Dumnezeu şi fiu al neamului, poporului şi patriei să vegheze la bunul mers spiritual şi duhovnicesc al credincioşilor şi fiilor săi duhovniceşti. Despre felul în care îşi va împlini datoria va da seamă în faţa istoriei şi a Atotputernicului. Cheia succesului, în acest sens, ne-o oferă Mântuitorul prin îndemnul dat ucenicilor ieşiţi la pescuit: „Trage mai la adânc!...” (pag. 73 – 74). 
  
Ajungând la capitolul 8 al cărţii, ititulat „Model de conduită” – aici autorul vorbeşte despre „Viaţa de familie şi conduita slujitorilor bisericeşti – factor important în realizarea vieţii sociale şi spirituale a Bisericii în lumina învăţăturii şi canoanelor bisericeşti”, atrăgând atenţia asupra familiei preotului şi calitatea ei, printre altele, de model şi exemplu demn de urmat pentru celelalte familii din comunitate, bine ştiind că familia este origine divină, iar temeiul acestui adevăr se desprinde cu uşurinţă din referatul scripturistic despre crearea omului, din primele pagini ale „Cărţii Facerii”... (pag. 99 – 100). 
  
Aşadar, parcurgând şi străbătând cele 316 pagini, structurate în cele 26 de capitole ale acestei cărţi, vom cocluziona că lucrarea de faţă este una de factură polivalentă, diversă, densă şi bogată ori variată: dogmatică, doctrinară, liturgică, canonică, scripturistică, patristică, istorică, apologetică, patriotică, misionară, pastorală, catehetică, spirituală şi duhovnicească!... Este un volum dezbatere, a unor probleme foarte variate, complexe, complete şi foarte actuale sau contemporane... „Menirea lui nu este, neaparat, de a introduce pe cititor în conţinutul problemelor dezbătute, ci în atmosfera împrejurărilor în care ele s-au zămislit şi s-au transmis. Aceasta deoarece ele – micile dezbateri – nu reprezintă ceva sau cel puţin nu în primul rând prin ele însele, cât mai degrabă prin faptul că pur şi simplu au fost spuse într-un anumit timp şi în anumite condiţii. De unde şi zăbava cu care ele au fost încredinţate tiparului, socotind că au fost necesare şi eficiente doar atunci şi pentru cei care au fost acolo unde şi când s-au rostit, ori s-ar putea transpune măcar în atmosfera specifică acelor vremuri... De aceea atragem atenţia cititorului că materialele acestea nu reprezintă atât o valoare în sine, pe cât sunt expresia unor fapte şi a unor experienţe de viaţă. Adică ele dovedesc faptul că preoţimea activă, chiar şi în perioada cea mai grea, a fost la datorie, nu a stat ascunsă în aşteptarea vremurilor însorite. A slujit poporul în condiţiile date, adică a spus ce a avut de spus, dar mai ales a făcut ceea ce a trebuit făcut!...” („Argument” – pag. 5 – 6). 
  
Prin urmare, acum, în încheiere, ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Ioan Morar este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruiere, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate căte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!... De aceea, cartea (aceasta) care a apărut şi ca un omagiu şi prinos de recunoştinţă adus Părintelui Ioan Morar se doreşte a fi un pas spre revenirea la normalitatea cinstirii înaintaşilor noştri aşa cum se cuvine, aducându-ne, astfel, aminte „de mai marii noştri”!...  
  
Şi totodată vrednicului autor, pe care ţinem să-l felicităm pentru această lucrare – pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe devotatul şi iubitul Său fiu - slujitor!...  
  
Drd. Stelian Gomboş  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Recenzie - Părintele Ioan Morar... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 325, Anul I, 21 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!