Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Recenzie – George Remete, Fiinţa şi Credinţa, Vol. I Ideea de fiinţă, Editura “Academiei Române”, ISBN 978-973-27-2189-6, Bucureşti, 2012, 650 pagini ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recenzie – George Remete, Fiinţa şi Credinţa, Vol. I Ideea de fiinţă, Editura “Academiei Române”, ISBN 978-973-27-2189-6, Bucureşti, 2012, 650 pagini ...  
  
Motto: Întrebarea despre Iisus Hristos, de la Care pleacă fiinţa, credinţa şi idea de fiinţă, ar trebui să fie pâinea zilnică a fiecărui om: teolog, filosof sau om simplu. Cu toate acestea, El rămâne pentru cei mai mulţi un Întemeietor religios venerabil sau un Dumnezeu suveran şi depărtat şi nu un contemporan: necreştinilor un străin, iar creştinilor prea cunoscut şi incapabil de nou. Creştinul s-a obişnuit cu El şi i se pare că s-a demonetizat. Într-adevăr Fiinţa, Adevărul şi Persoana pot apărea tocite sau demonetizate atunci când nu mai sunt înţelese. De altfel, El însuşi a prevăzut această tragedie, prin cuvintele: „Cel care va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea ea îl va strivi” (Matei 21, 44). Aceasta vrea să însemne că Iisus Hristos este întrebarea inevitabilă: oricât ar vrea să fugă omul de ea, nu reuşeşte să scape. El este întrebarea sinelui omului; fugind de El, fugi de tine: pentru că El este cel mai profund adevăr, adevărul lumii şi al tău, primul şi ultimul adevăr, adevărul în persoană, unicul necesar şi imperativ. 
  
Este drept că oamenii se străduiesc să fugă de Iisus Hristos, adică de Dumnezeul concret, apropiat şi imperativ. Lor le convine mai mult un Dumnezeu depărtat, pentru că este mai lejer şi mai puţin presant; fiind mai departe, avem loc să răsuflăm, avem spaţiu de manevră, putem să tratăm cu El şi chiar să-l mai cioplim după interesele noastre. 
  
Dar Iisus Hristos este Cel-care-te-întâmpină-peste-tot, de care te loveşti vrând-nevrând; practic, peste tot unde te duci, dai de El. Pentru că oriunde este vorba de adevăr, de sinceritate, bine, frumos, efort, sacrificiu şi întâmpinare a celuilalt, oriunde este vorba de Dumnezeul concret, este vorba despre El. Numai El este adevărul concret pentru că numai El este Absolutul Personal, persoana absolută imediată şi presantă, alter-ego de care nu scapă nimeni; pe toţi îi incomodează pentru că pe toţi îi presează, toţi vor să scape şi totuşi n-are nimeni cum să scape. Dovada că nimeni nu scapă este faptul că orice om – fie că vrea, fie că nu vrea, fie că ştie, fie că nu ştie – se raportează de fapt la Adevăr ca la Persoana absolută şi răspunde astfel, vrând-nevrând lui Iisus Hristos. Nu există adevăr şi fiinţă decât în persoană, iar persoana este tot adevărul şi toată fiinţa. De aceea, a crede că nu te interesează, că nu Îl atingi, nu-L cunoşti sau Îl poţi evita pe Iisus Hristos este totuna cu a crede că poţi să te strecori prin viaţă ne-trăind. 
  
Însă nu poţi să scapi de adevărul personal ca Persoană absolută, revendicatoare în chip imperativ. Căci adevărul şi esenţa oricărui om este nevoia, setea nesfârşită de a interpela şi a fi revendicat, de a chema şi a răspunde – concret şi imediat – la măsura absolutului personal. De aceea, orice om care nu fuge şi are curajul să se întâlnească cu sine, Îl va întâlni inevitabil pe Iisus Hristos. (Pr. Prof. Univ. Dr. George Remete). 
  
Părintele Profesor George Remete a ales, fără îndoială, în viaţă, „drumul celor puţini”. În scris, ca şi în viaţă, dar, întotdeauna a decelat „înţelegerea alegerilor de destin” şi, experiind admiraţia „între cogniţie şi afectivitate”, şi-a consacrat timpul (fizic, dar mai ales psihic) „să-şi pună întrebări asupra destinului său metafizic şi, în egală măsură, asupra celui românesc (valah)”. De aici, dar, dragostea lui pentru acel tip de cunoaştere ca „pavăză contra vremii, ca flacără în întuneric” (în vremea şi în întunericul ignoranţei şi imposturii). A acelui tip de cunoaştere în care, vom vedea, straturile de înţelepciune şi experienţă acumulate alcătuiesc o abordare unică a fluxului conştiinţei şi ştiinţei ( ... ) 
  
Prin urmare, fiind între tot mai puţinii şi mai autenticii slujitori ai lui Iisus Hristos care „se antrenează în şi pentru cuvinte(le)” ablative a exprima cel mai fidel şi mai deplin adevărul (adevărurile) credinţei, prevalenţa, întâietatea, supremaţia şi marele ei bun simţ, Părintele Profesor George Remete împlineşte, dar şi extrapolează postulatul biblic de la Matei 142 XII, 34-37. Mai mult, (şi) pentru că aşa a vrut Dumnezeu, ştiinţa lui de carte, scrisul său (cuvântul scris), devin premise ale unui parcurs (şi destin) academic clădit constant din zilele şi anii unei solitudini, afierosiri şi unui martiriu intelectual de excepţie (doar se zice că: „în marea fabrică de cuvinte a lumii nu există răgaz, singuraticii lucrează în schimburi pentru a crea profeţii şi tulburări noi-nouţe”).  
  
De aici, aşadar, un excurs de o rară frumuseţe, evlavie, înţelepciune, solemnitate, concreteţe, limpezime, originalitate, complexitate, vastitate, integritate, intensitate, amploare, rigoare, coerenţă, şi, pe măsură, judecăţi de valoare. Şi aşa, un scriitor (în speţă creştin) care se respectă şi respectă, dacă are şi fericirea „dobândirii discernământului asupra unei înţelepte alegeri”, în tot ceea ce întreprinde, crede că munca sa nu va duce prea departe, dacă nu interferează iubirii de Dumnezeu iubirea de înţelepciune (generic, filosofia), tradiţiei teologice dialogul, dinamica şi „elemente de originalitate şi noutate”; totul, bineînţeles, pentru ca (in)formaţia acumulată să fie mereu vie, dar şi mereu la îndemâna „controlului său profesionist” ( ... )  
  
Lucrarea de faţă, parte a unui proiect ştiinţific în patru volume, este în sine o operă fundamentală, de o mare importanţă, care nu doar reactivează idei şi teze revelatoare şi irefutabile, ci şi recompune vizionar reprezentarea teologică a filosofiei. Plecând de la Heidegger, autorul mărturiseşte „misterul fiinţei ca prezenţă a spiritului, faptul că fiinţa este prezenţă, afirmare şi certitudine nu ca fiinţare, ci ca miracol, ca minune; or, minunea înseamnă tocmai depăşirea oricărei înţelegeri, fiinţări şi existenţe – minunea înseamnă afirmarea teologicului”. Părţile componente ale acestui prim volum, Înţelegerea filosofică a fiinţei şi Înţelegerea teologică a existenţei, ordonarea lor (subîmpărţirea uşor provocatoare, tocmai pentru că, precum odinioară Emil Cioran, este convins că: „n-ar trebui să scriem cărţi decât ca să spunem în ele lucruri pe care nu îndrăznim să le încredinţăm altfel nimănui altcuiva”), acreditează ideea că: „dacă în rostul nostru nu ni s-ar fi însemnat nevoia de a ne mântui, am fi lăsat cerul în pace, fără să-l mai lezăm pe Dumnezeu cu angoasele noastre”. Sau, altfel spus, un om există, fiinţează, în măsura în care crede, trăieşte, se bucură, disperă, iubeşte, suferă, nădăjduieşte şi învaţă să preţuiască şi să experieze clarul de gând şi dorul; pentru că, fără credinţă, ar trece prin lume fără a adăuga nimic frumosului, înţelepciunii şi „istoriei inimii omeneşti”.  
  
Bineînţeles, demersul Părintelui Profesor George Remete, pe de altă parte, îşi „tatonează originalitatea, pertinenţa, conştiinţa şi libertatea intrinsecă, precum reflexia conştiinţei libertăţii fiinţei”. Asta, pentru că: „numai cine înţelege întreabă, numai cine e capabil de răspuns e capabil de întrebare, numai cine are un răspuns întreabă; cine are mai vrea şi cine a găsit mai caută”; şi chiar dacă tema fiinţei rămâne în filosofie o întrebare, totuşi noi „trăim dintotdeauna în sfera unei înţelegeri a lui este, fără a spune exact ce înseamnă acesta cu adevărat – înţelegerea fiinţei şi un anumit concept de fiinţă sunt dintotdeauna prezente” ( ... ) „Nici omul şi nici Dumnezeu nu sunt reali decât numai dacă se întâlnesc; persoana este reală numai ca întâlnire, ca experiere”, glosează inspirat autorul, sugerând nu atât inefabilul, cât mai ales lucrarea iubirii lui Dumnezeu şi a dorului subliminal omenesc, în exerciţiul răscumpărării, ca apanaj, voinţă şi putere a lui Dumnezeu, şi căutării neîncetate a frumuseţii şi mântuirii, ca necesitate, voinţă, rost şi putere (limitată) a omului. Această conlucrare se împlineşte în actul credinţei, tocmai pentru a nu „oculta orice caracter metafizic al gândirii”. Este şi ceea ce ne propune autorul care, în calitatea sa, iată, de expert în (re)constituirea coabitării primare dintre teologie şi filosofie, face ca totul să devină clar de gând, să transceadă nivelului filosofic şi ideatic al retoricii, supoziţiei, sofismelor şi conversaţiei de convenienţă şi să (re)lege adevărul că orice lucru, orice fapt, orice crez, este adevărat dacă îşi are rostul „pe pământ şi în cer”, acţionând după legi înaintea cărora „cercetătorul riguros are datoria să înţeleagă că numai minunea poate să fie baza existenţei şi numai credinţa baza raţiunii”.  
  
Altfel: „nici un om nu mai este om, ci numai încercare de umanitate, pentru că este inautentic fiinţial; numai în Iisus Hristos, dar, s-a redescoperit autenticul, adică inteligibilul şi credibilul omului, pentru că numai El este omul restaurat ( ... ); numai Iisus Hristos îl face pe om inteligibil şi credibil, pentru că numai El a crezut (până la capătul tuturor consecinţelor, n.n.) în om”. „Omul nu poate avea nici o certitudine a fiinţei şi credinciosul nu-L are pe Dumnezeu dacă Dumnezeu nu devine al lui, în condiţia lui umană (în pogorâre şi întrupare). Iubirea, dar, nu este aderare sau adorare, ci unire. Numai întruparea reuşeşte acest lucru; de aceea, numai prin ea omul devine sigur pe Dumnezeu, îl experiază direct şi îl primeşte definitiv. A neglija, a evita sau a nega întruparea este posibil numai acolo unde este neputinţă, indolenţă sau rea credinţă. Ratarea adevărului este însă ratarea vieţii. De aceea, a trece pe lângă întrupare înseamnă a trece pe lângă adevăr şi viaţă”.  
  
Citatele de mai sus descoperă, iată, priceperea filosofică a unui teolog apt să desluşească sensuri şi idei frizând unicitatea, rămânând totuşi să (mai) definească la condiţia sa sacerdotală şi academic- scriitoricească pentru că: „în meniul fiinţelor ierarhice care intermediază între noi şi Dumnezeu, ingredientul nelipsit este cuvântul cel de toate zilele, sau Cuvântul cel spre fiinţă” – evident, în „răsfăţul” smereniei, lucidităţii şi normalităţii, ca chip şi asemănare a preotului nenăimit şi a intelectualului erudit ...  
  
Stelian Gomboş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Recenzie – George Remete, Fiinţa şi Credinţa, Vol. I Ideea de fiinţă, Editura “Academiei Române”, ISBN 978-973-27-2189-6, Bucureşti, 2012, 650 pagini ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1153, Anul IV, 26 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!