Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

RECENZIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
George Baciu şi reveriile sale lirice din... vestiarul inimii  
  
Profesorul şi poetul argeşean George Baciu te întâmpină cu un zâmbet bonom. Are în ochi un fel de melancolie, poate chiar un pic de tristeţe - moştenită, probabil, pe o linie cultural-lirică, dintr-o ascendenţă de tip Pillat, Bacovia, Nichita, Topîrceanu, pe care o camuflează însă excelent în glumă şi într-un zâmbet politicos. Aceasta e nu doar o marcă a sensibilităţii, ci o calitate omenească destul de rară sau rar exprimată în vâltoarea vieţii noastre mondene şi moderne definită mai degrabă de orgolii şi de o teatralitate fals afişată. Evident, sunt subiectivă în această apreciere, îi agreez dintotdeauna pe cei sensibili şi lirici, pe cei educaţi şi pasionaţi, care confirmă că valorile sunt fundamentul educaţiei şi al oamenilor de calitate, iar când o şcoală are ca profesori ori manageri, oameni sensibili, talentaţi şi creatori ei înşişi, norocul este de partea discipolilor ei.  
  
Răsfoiesc volumul “În vestiarul inimii” al profesorului George Baciu (Editura Tiparg, 2011) şi lectura poemelor îmi confirmă ipoteza de mai sus, încât pot spune că înţeleg mai bine personalitatea profesorului, şi didactică, şi managerială, privind-o din perspectivă lirică. Sunt sigură, de altfel, că atunci când în structura personalităţii unui individ, omul e dublat de poet, aceasta poate fi o garanţie a calităţii sale! Desigur nu toată lumea ştie şi acceptă aceasta, dar e lucru dovedit mai ales în educaţie. Cu ceva timp în urmă, japonezii confirmau cu date statistice că indivizii cultivaţi, educaţi şi sensibili, realizează produsele de cea mai bună calitate în orice domeniu, industrial, economic, artistic, social etc.  
  
Titlul metaforic al volumului voalează ideea unei intimităţi sufleteşti şi afective bine camuflată liric, căci trăirile poetice nu se petrec aşa, la vedere, în poemele lui George Baciu, ci într-un spaţiu tainic, rezervat doar sincerităţii eului, în... vestiarul inimii. Poeţii operează oarecum duplicitar: pe de-o parte tind să-şi oculteze trăirile, iar pe de alta le comunică totuşi strecurând în metafore adevăruri tulburătoare. Este şi cazul poetului G. Baciu. Autodefinirile şi aserţiunile lirice din poeme se subsumează, şi ele, ideii din titlu, tăinuind în metafore, trăiri şi stări contemplative eminamente poetice. Identificăm în vestiarul inimii o melancolie deghizată, bine încifrată liric şi venită dintr-o privire poetică aparent ludică, ce deconstruieşte sau dislocă elementele realului pentru a re-configura problematica lirică într-un amestec derutant de linii şi contururi, de obiecte şi planuri ce par a avea ca scop codificarea perfectă a traiectoriei şi a interferenţelor eului în real. Poezia devine astfel destul de dificil de decriptat. Poetul se ascunde eminamente în metafore şi jocuri deconstructive derutante, încât se poate spune că George Baciu scrie poezie spre a-şi camufla emoţia lirică, nu spre a o devoala. Singurătatea şi discreţia, melancolia şi meditaţia sunt forme de participare a eului la realul dat, mai mult sau mai puţin perfect sau ideal, într-o permanentă raportare sensibilă atât la sine, cât şi la cercul spaţio-temporal imediat al existenţei, la cotidian, ori la nivele mai îndepărtate, istorice ori cosmice.  
  
Volumul structurat pe trei componente, “Vestiarul inimii” cu 48 de poeme, “Lieduri” şi “Confesiuni”, propune cititorului cel puţin trei problematici cum ar fi: designul realului imediat în care este angrenat eul poetic cu perspectivele, stările şi sentimentele ce-l cutreieră - suficiente pentru a argumenta o concepţie lirică deja formată şi statuată. Poetul se autodefineşte într-o semnificativă imagine cu vagi ecouri dintr-o tradiţie lirică nu prea îndepărtată, de... copac, cu fântâna înţelesurilor situată în rădăcini: “Sunt copacul din deal oboist de păsări [ ... ] Sunt copacul din deal cu cicatrici pe mâini/ şi butoniere cât o felie de cer./ În fântâna din rădăcină stau mâhnite/ înţelesurile lucrurilor în sine” (p. 34). Realul imediat ca spaţiu al existenţei se conturează numai în măsura în care intervine în traiectoria eului prin lume, definit de: copaci, străzi şi asfalt, lună şi noapte, oraş mucegăit, frunze fragile şi foşnitoare, toamnă, drumuri şi ploi etc., elemente ce trasează o schemă a lumii într-un design neomodernist ce exprimă mai degrabă stările eului decât un cadru riguros de existenţă. Regăsindu-se în situaţii diverse şi paradoxale, implicat şi interferent cu lumea, poetul se autodefineşte instant şi fugar, prin metafore izbucnite din vestiarul inimii, precum: aşezat “Cu tâmpla pe umărul ploii”, trecând “prin sufletul pietrei” şi lăsându-şi “gândul pe tâmpla ei”, umblă “printre copacii cu trotuarele-n gură” ori “aleargă printre tâmplele ierbii”, contemplă “frunze gravide care nasc copaci”, şi, în fine, considerându-se nimic mai mult decât un Spartacus: “Eu sunt gladiatorul din Capua/ rostit în dinţii sinelui de lance,/ ca o tăcere,/ cu înăuntrul în afară,/ atârnată pe genunchiul crucii” (p. 31). Toată această interferare şi convergenţă a eului cu lumea se petrece cu o anumită intensitate, până la a-şi dizolva prezenţa în real, într-o comuniune totală cu lucrurile, pentru a deveni instanţă impersonală şi abstractă, înger: “Nu mai am înveliş/ nu mai am înfăţişare,/ nu mai am miez de foşnet./ [...]/ Am rămas un înger...” (p. 38).  
  
Liedurile, erotice sau melancolice şi meditative definesc în 40 creaţii netitrate, doar numerotate, tot atâtea stări - iubirea, solitudinea, emoţia, amintirea etc., unele chiar obsesia unei priviri, a unui chip, ca de pildă: “În fiecare dimineaţă, ochii tăi căprui,/ ascunşi în picuri verzi,/ înmuguresc deasupra cerului/ [ ... ]/ Şi când nimeni nu te priveşte,/ aerul îşi răneşte talpa/ prin culorile pletelor tale ... ” (1), pe când altele enunţă teama de singurătate: “Dacă pleci, vara se va decolora/ Preatârziul oraşului se va sparge-n umbre ... ” (28). Confesiunile, mai sentenţioase şi mai lapidare, cu tentă gnomică şi existenţială, sunt stanţe, melancolice totuşi, ce abstractizează la maximum şi discursul liric şi stările eului, bunăoară: “Adorm pe pieptul tatuat/ al crucii/ fără să ştiu/ că ieri am murit” (p. 102), aceasta, pentru că uneori lucrurile o iau înaintea reacţiilor eului. Alteori constată, în ton ironic: “Eu am venit să mă rog,/ diavolul trăgea cu urechea,/ certând lacrima apusă,/ pe trupul icoanei” (p. 100). Stările astfel inventariate liric de volumul “În vestiarul inimii” indică şi o anumită suferinţă şi o încordare interioară fie jucată, fie reală: “Urlă tăcerea/ încolăcită pe sprânceana ferestrei/ prin care priveşte departele,/ tremurând a oboseli” (p. 14, “Când gândeşte luna”). Lucrurile cu spaţiul gol dintre ele, devin, uneori obsesive ameninţând cu vidul ori nonsensul: “Adâncul mă priveşte/ Cu orbul ecoului rămas gol/ În palma răsfirată a cămăşii...” (p. 15, “Adâncul mă priveşte”). Astfel de inflexiuni meditativ-lirice explică melancoliile poetului, căci peregrinările sale urmăresc de fapt, un sens ce vine chiar din substanţa lucrurilor: “Alergam printre tâmplele ierbii/ Şi mă pipăiau muşchii/ Şi nervii întâmplării/ os cu os” (p. 16, “Alergam printre tâmplele ierbii”) sau caută un sprijin precum în această rugă: “Fă-mă dor de frunză/ Ca să mă reazăm de gândul copacului/ Retras în ploaia din pleoape” (p. 21, “Rugăciune”). Încă un aspect întru totul remarcabil: lumea poetică a lui George Baciu e cutreierată de-o inefabilă şi obsesivă ea, amintind de o celebră “Evocare” a lui Nichita Stănescu - Ea era frumoasă ca umbra unei idei/ Ea era frumoasă ca umbra unui gând...”. Instanţă sau obsesie lirică, instalată-n universul liric al lui George Baciu şi frecventând stările şi reveriile eului, această prezenţă interlocutoare şi referenţială dă un farmec aparte multor poeme, justificând melancoliile şi stările reflexive. Evanescentă şi obsesivă, cu părul înmuiat în lună şi stârnind ninsori de stele într-un graţios şi melodic ding-dang, ea “îngheaţă auzul cuvintelor”, întruchipând probabil o visată şi ideatizată prezenţă feminină ori poate doar o instanţă poetică, parte a realului însuşi, semnificând implicit nevoia poetului de interlocutor liric şi existenţial. Transcriindu-şi stările în astfel de metafore, în tăcerea şi simplitatea ascetică a odăii, poezia este pentru George Baciu, nimic mai mult, nimic mai puţin decât o hemoragie de suflet, aşa cum afirmă în “Poem de sfârşit”: “Un scaun, o masă, un vis,/ o tăcere,/ o hemoragie de suflet,/ un rând pe crucea din cimitir” (p. 119). Fiecare vers e “legănat de ciutura spartă/ a fântânii crescute înăuntrul/ ierbii din mine” (Idem), căci vine din visul ce-l acompaniază pretutindeni pe poet, ori din fântâna tainică situată la rădăcinile fiinţei.  
  
Prof. dr. Terezia FILIP 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
RECENZIE / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 669, Anul II, 30 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!