Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 848 din 27 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

recenzie carte: VERA CRĂCIUN - FLOAREA TINEREŢII (CEZARINA ADAMESCU)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

UN NOU BUCHET, O ALTĂ FLOARE  

 

VERA CRĂCIUN, FLOAREA TINEREŢII  

 

 

Aşa cum evidenţiază în titlu, Vera Crăciun s-a decis să scoată la lumină, precum un magician din mantia lui fermecată, cu stele şi luceferi pictată pe ea, ori din nelipsitul joben, în toi de primăvară, o suită de poezii, din aceeaşi categorie a pastelurilor, cu care deja ne-a obişnuit din anterioarele apariţii. Parfum, culoare, frumuseţe, gingăşie, fructele iubirii sale de oameni, pârguite, cărnoase, care stau gata de cules în panerele fecioarelor verii.  

Ninsoarea de petale din primăvară aduce belşug de parfum şi covor moale-n livezi şi la marginea drumurilor, în parcuri, pe uliţi sau în faţa casei părinteşti, unde, îndeobşte, există cel puţin câţiva pomişori fructiferi sădiţi de mâna copiilor, care aduc bucuria roadei, familiei.  

Lumina înmiresmată a liniştii coboară în suflete. E bine. E anotimpul speranţei, când totul e viu, de la iarbă şi flori, la zumzăitul albinelor şi zborul fluturaşilor albi, buimăciţi de această bineaşteptată lumină.  

Încă de la primul poem, intitulat eminescian „Şi dacă”, simţim bucuria renaşterii, nu numai pe pământ şi sub pământ, dar şi în întreg cosmosul. Acest angrenaj universal s-a pus deja în mişcare, rotind anotimpurile şi ciclurile vieţii.  

Atâta nevoie de frumos, de curat, de sublim, de soare şi de verde în poemele Verei Crăciun, atâta risipă de petale şi atâtea cuvinte înmiresmate, atâta azur, încât îţi vine să crezi că viaţa e cu adevărat perfectă. De fapt, este proiecţia unui vis care-o urmăreşte la tot pasul. E jindul după grădina cerească unde prima pereche punea nume oricărui firişor de iarbă, oricărei flori, oricărui copac şi oricărei făpturi, locuitoare a Paradisului. Şi omul era singur stăpân peste toate acestea. Cum s-a stricat echilibrul şi pacea grădinii?  

Sunt întrebări valabile încă, pe care omul, ar trebui din când în când să şi le pună. Chiar dacă nu va afla răspuns, decât în sine însăşi.  

E aproape o absurditate să trăieşti fără vise. Vera Crăciun ştie asta şi se confundă cu ele. Visul îi îmbracă trupul şi chipul său se face aidoma visului. În absenţa lui, poeta simte că nu există. De aceea, îşi aşterne pe chip voalul de speranţă şi porneşte în căutarea visului propriu pe care-l converteşte în visul celuilalt. Şi astfel, visând împreună, trec peste orice obstacol într-o arcă salvatoare, gata pregătiţi pentru a străbate oceanul lumesc, cu veşnicia drept cunună, spre ţărmul abia întrezărit de la celălalt capăt.  

Visul, în viziunea poetei, simbolizează viaţa însăşi.  

Tonul elegiac din poezia „Început de iarnă” – prefigurează vârstele scurse pe nesimţite. Poemul are nostalgia unui lied, muzicalitatea şi incantaţia sonetului şi un aer de plăcută oboseală lirică. Ori, mai degrabă, ritmul rapsodiilor coşbuciene ori topîrceniene. Până şi culorile amuţesc în tristă resemnare. Brodat în fulgi – anotimpul devine „Alb al albului solie, lacrimă neîntinată” (Început de iarnă).  

Un cântec nostalgic îngânat de clavir, un refren colbuit din nestinsele anotimpuri, acorduri line, eufonii fără cusur, lied, baladă sau doină transpuse modern, dezmierdare, alint, în versuri suave care te ating şi te mângâie. Seamănă cu „vraja visului de-o noapte” – cum recunoaşte autoarea, sau poate, mici „scântei de vis”. Corzile inimii tale reverberează. Se întorc în ecou. Empatizează.  

Actul de creaţie este încă firav precum făptura ghiocelului sub zăpezi, dar are o forţă care învinge crusta grea a gheţii şi omătului. Când se va ivi, el va împrumuta ceva din făptura soarelui. Şi va fi biruitor pentru încă un an de speranţă. După el, se vor naşte pajiştile de violete, toporaşi, lăcrimioare, brânduşe.  

Tot într-un ton nostalgic este şi poezia „Gânduri” în care stările sufleteşti se împletesc cu fenomenele atmosferice „În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”. Destul de multă tristeţe degajă şi această poezie, stare provocată de dispariţia iubirii şi de căutarea zadarnică a ei.  

Registrul nostalgic se schimbă în următoarea poezie, intitulată „Bucheţele violete”, şi e firesc aşa, pentru că e vorba de liliacul înflorit al cărui parfum este irezistibil. Liliacul este floarea care tezaurizează, mici secrete, „idile scurte, chiar regrete”, aidoma unei margarete care este oracolul iubirii.  

Imediat poeta se prinde în vârtejul unui vals (şi ne pofteşte şi pe noi) – în poemul „Invitaţie la vals”. Valsul care este un dans vrăjit, este „Zbor de dor / Sau dor de zbor” – nicicând n-am auzit o definiţie mai fericită!  

Taina sfântă a cununiei nu poate fi uitată şi aniversarea ei este un fericit prilej de reânnoire a jurămintelor. Este ziua când, mărturiseşte poeta: „Prin cununie am simţit Lumină” (Aniversare).  

Pentru îngeraşul nou sosit în viaţa familiei, autoarea devine o ursitoare bună, dorindu-i copilaşului, tot ce e mai bun şi mai frumos în viaţă.  

O zi obişnuită de vară este, în viziunea poetei, un tablou minunat pe care-l contemplă cu oarecare nostalgie. E ca un pastel, pictat de un artist iscusit: „Liniştea se sparge în bucăţi fierbinţi, / Semn de resemnare, de-aşteptări cuminţi. / Şoapta adierii încă mai rezistă, / Freamătă pe-o frunză, şi aceasta tristă” (Zi de vară).  

Vera Crăciun se înrudeşte în spirit cu poeta secolului trecut Magda Isanos, prin patetismul din glas şi prin intensitatea trăirii.  

Pildă stau poemele: „Dacă mă cauţi”; „Să nu mă cauţi”; „Tu să mă ierţi” – poeme de dragoste tremurândă, scăldată-n candoare şi-n lumina ce iradiază de pe chipul sufletesc al poetei.  

Oare poate poemul iubirii să fie scris într-un vers? Se vede că da. El nu are totuşi sfârşit. Un poem nesfârşit într-un vers care tinde să atingă sublimul, infinitul.  

Poeta îşi declină şi Crezul artistic şi principiile morale în versuri admirabile. Ea urăşte minciuna şi recomandă interlocutorului să practice iertarea care e de sorginte divină.  

Un ton retoric apare în unele poeme, îndeosebi în „Tu cine eşti?” şi „Gânduri”.  

Atentă la miracolele continui ale naturii, autoarea găseşte rostul fenomenelor naturale, al ploii care ajută firul de iarbă să crească, spală pământul şi-l hrăneşte, şi în felul acesta, face viaţa să nu se stingă. Este un gen de filozofie care se bazează pe simţuri.  

Poeme în glas pur. Poeme-Lumină. Poeme-Credinţă. Dar, mai cu seamă, Poemele Dragostei de Dumnezeu şi de oameni. După îndelungi căutări, poeta şi-a găsit alinarea în vers, iar acum doreşte să împărtăşească şi altora, fructele inimii sale.  

Cuprinse în acest volum, spre bucuria ochiului, auzului şi a inimii noastre. Un dar în preajma Învierii. Ca să renaştem la viaţa în Duh, cu bucuria noului veşnic. Zbor ales spre înălţimile purităţii.  

 

 

CEZARINA ADAMESCU  

27 aprilie 2013  

Referinţă Bibliografică:
recenzie carte: VERA CRĂCIUN - FLOAREA TINEREŢII (CEZARINA ADAMESCU) / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 848, Anul III, 27 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!