Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 77 din 18 martie 2011        Toate Articolele Autorului

Recenzie - Biserica Ortodoxa si Drepturile Omului: Paradigme, fundamente, implicatii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Recenzie – Biserica Ortodoxă şi Drepturile Omului: Paradigme, fundamente, implicaţii – Editor Nicolae Răzvan Stan, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2010, 370 pagini  

De curând, la Editura Universul Juridic din Bucureşti, a apărut cartea „Biserica Ortodoxă şi Drepturile Omului – paradigme, fundamente, implicaţii” sub îngrijirea şi coordonarea părintelui asist. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, de la Facultatea de Teologie din Craiova. În conţinutul ei această lucrare reuneşte 18 studii în care sunt tratate diverse probleme legate de poziţia omului în Biserică şi drepturile acestuia în societate. 

Printre autori se numără nume consacrate din teologia naţională şi internaţională, cum ar fi: P.F. Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarhul Ecumenic, P.F. Kiril, Patriarhul Moscovei şi a Toată Rusia, P.F. Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi a Toată Albania, I.P.S prof. univ. dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, pr. prof. univ. dr. Stanley S. Harakas, pr. prof. univ. dr. Paul Nadim Tarazi, prof univ dr. Nicolae Roddy, pr. prof. univ. dr. Petre Semen, pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă de la Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Georges Tsetsis, prof. univ. dr. konstantinos Delikonstantinos, pr. prof. univ. dr. John Breck, pr. prof. univ. dr. Nicolae V. Dură de la Constanţa, pr. prof. univ. dr. Constantin Rus de la Arad, pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu de la Iaşi, pr. prof. univ. dr. Valer Bel de la Cluj Napoca, prof. univ. dr. Pavel Chirilă de la Bucureşti, pr. conf. univ. dr. Constantin Băjău de la Craiova şi pr. asist. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan tot de la Craiova. 

Despre importanţa acestei apariţii, părintele editor Nicolae Răzvan Stan a afirmat că drepturile omului au devenit în zilele noastre un subiect foarte important pentru discuţiile care se poartă la nivel naţional sau internaţional în cadrul instituţiilor politice. Pe plan teologic, imediat după adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în anul 1948, s-a început o serie de analize pentru a se vedea care este relaţia dintre preceptele scripturistice şi principiile pe care conceptul „drepturile omului” le presupune. Din partea catolică şi protestantă s-a observat de-a lungul timpului o implicare deosebită pentru promovarea drepturilor omului, exprimată prin adoptarea unei serii de documente şi acte oficiale cu privire la acest subiect şi prin luarea de poziţii practice. 

Pe plan ortodox, drepturile omului au fost promovate şi respectate în concordanţă cu morala creştină, fără a se face trimitere la vreun document oficial. Din această cauză, unele organizaţii pentru promovarea drepturilor omului, necunoscând poziţia oficială a Ortodoxiei faţă de acest concept şi criticând poziţia acesteia referitoare la unele probleme de natură etică şi teologică (avort, homosexualitate, hirotonia femeilor etc.) s-au grăbit să acuze Biserica Ortodoxă în mod repetat de încălcarea drepturilor omului şi de fundamentalism. De aceea, volumul de faţă îşi doreşte să contribuie la precizarea poziţiei Bisericii Ortodoxe referitoare la drepturile omului şi să arate care trebuie să fie criteriile care să stea la baza adoptării legislaţiei cu privire la acest subiect. 

Astfel, petrecându-se lucrurile, în momemntul de faţă acest subiect prinde tot mai mult contur pe agenda de priorităţi a organismelor naţionale şi internaţionale. Cel puţin sub aspect ideologic, toată lumea îşi afişează preocuparea constantă faţă de dprepturile omului. Toţi fac uz de acest concept şi încearcă să şi-l assume pentru a putea ca să-l impună celorlalţi ca pe o lege universală de la care nimeni nu mai are dreptul să se abată. În acest sens, sunt activate o serie de principii, argumente, viziuni şi analize de factură politică, juridică, filozofică, religioasă sau culturală pentru a explica şi a da un răspuns la ceea ce reprezintă ori ar trebui să reprezinte drepturile omului. Astfel, s-au exprimat multe păreri cu privire la acest concept, însă, din păcate, puţine sunt cele care doresc într-adevăr să lămurească această problemă şi să realizeze o delimitare corectă între ceea ce îi este permis, prin propria sa natură, să înfăptuiască pentru creşterea şi dezvoltarea sa bilogică şi spirituală, şi între dorinţele cele mai perverse, egoiste şi demonice prin care individul postmodern se ridică împotriva celorlalţi, pe care o va garanta acea lege fără de principii a drepturilor omului. 

Observând şi analizând aceste realităţi morale şi juridice contemporane şi luând în calcul tendinţele viitoare spre care omenirea se îndreaptă, am considerat că este de datoria noastră să găsim acelr paradigme, fundamente, implicaţii şi perspective pe care Biserica Ortodoxă le oferă pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea limbajului, conţinutului şi legislaţiei drepturilor omului. Este menirea noastră, a fiecărui teolog în parte, de a intra în dialog cu lumea contemporană şi cu problemele ei pentru a da acele răspunsuri mântuitoare care se găsesc din belşug în tezaurul doctrinar al Ortodoxiei. De aceea, trebuie să nu uităm niciodată că, aşa cum sfinţii apostolic şi Sfinţii Părinţi nu au făcut deloc abstracţie de provocările filozofice, juridice, politice şi conceptuale de toate nuanţele din timpul lor, implicându-se în mod active în apărarea demnităţii, valorii omului şi a posibilităţilor acestuia de a se uni cu Dumnezeu, tot la fel şi noi, cei de astăzi, avem menirea şi responsabilitatea de a continua cu aceeaşi dragoste şi implicare acţiunea de promovare, atât la nivel conceptual cât şi la nivel practice, a dreptăţii, păcii, respectului, toleranţei, moralităţii şi a iubirii semenilor şi a lui Dumnezeu. Sub acest aspect, volumul de faţă se doreşte a fi înţeles ca o invitaţie la dialog adresată tuturor celor implicaţi în problematica drepturilor omului, ca de altfel şi tuturor cititorilor, pentru a putea descoperi acele idei şi principii care înţeleg şi prezintă omul în integritatea demnităţii şi valorii sale ontologice şi morale. 

O altă motivaţie care a stat la baza respectivului proiect este legată de constatarea faptului că, în comparaţie cu teologia catolică şi cu cea protestantă, în special cea luterană, din perspectiva ortodoxă s-a scris foarte puţin despre drepturile omului, şi aceasta în pofida realităţii că, în teologia ortodoxă, antropologia a atins cele mai înalte culmi ale prezentării sale şi şi-a descoperit cele mai profunde şi sensibile nuanţe. Având în vedere toate aceste realităţi, nuanţe şi tendinţe juridice, filozofice şi teologice, am hotărât să realizăm un volum în care să fie prezentată viziunea ortodoxă cu privire la drepturile omului. În acest sens, am căutat să cooptăm şi să cerem ajutorul a cât mai multor personalităţi din sfera teologiei ortodoxe pentru a putea da naştere unei analize cât mai clare şi cât mai ample – mărturiseşte editorul în “Cuvântul înainte” al cărţii. Tot Părintele Nicolae Răzvan Stan este şi traducătorul textelor din limba engleză, a diferiţilor autori inseraţi în această carte. 

Referitor la însemnătatea teologică a demnităţii umane; şi implicaţiile etice ale demnităţii umane asupra drepturilor omului se pleacă de la precizarea că primul autor care a utilizat în Creştinism conceptul „demnitate umană” a fost Sfântul Teofil al Antiohiei în lucrarea sa Către Autolic. Demnitatea umană decurge din calitatea omului de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu cu menirea de a ajunge la asemănarea cu Creatorul său. Bazându-se pe aceste două realităţi teologice, din punct de vedere ortodox, demnitatea umană poate fi analizată sub un dublu aspect, şi anume: din punct de vedere ontologic şi din punct de vedere moral. Astfel, demnitatea ontologică face referire la întreaga valoare care decurge din însăşi fiinţa omului, indiferent de caracteristicile legate de culoare, sex, vârstă, religie, starea materială sau cea de sănătate. Potrivit Sfintei Scripturi şi învăţăturii Părinţilor Bisericii, toţi oameni sunt egali şi se bucură de aceeaşi demnitate înaintea lui Dumnezeu. Învăţătura ortodoxă precizează că fiecare persoană umană în parte este subiect al demnităţii ontologice încă din momentul concepţiei şi aşa va rămâne pentru veşnicie. În ceea ce priveşte demnitatea morală aceasta face referire la chemarea către sfinţenie care trebuie să fie realizată de către întrega umanitate. Prin raportarea la Dumnezeu orice om poate ajunge la cel mai înalt nivel calitativ al vieţii, în care toate facultăţile sufleteşti şi trupeşti ale fiinţei umane primesc strălucirea demnităţii morale. Pe această treaptă a vieţii omul este ridicat de la demnitatea de creaţie a lui Dumnezeu la cea de fiu haric al Său. 

Cea de-a doua parte a prezentului volum plasează atât demnitatea ontologică cât şi pe cea morală în raport cu conceptul drepturile omului şi precizează implicaţiile morale care decurg de aici. 

Fundamentate în demnitatea ontologică, drepturile omului reprezintă o mărturie şi un respect adus în favoarea omului ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, persoana umană este purtătoare de drepturi prin însăşi fiinţa sa, ci nu în funcţie de ceea ce o instituţie sau o persoană hotărăşte în decursul timpului. Din punct de vedere ortodox, în baza demnităţii ontologice, fiecare om este purtător de drepturi din momentul conceperii sale, iar calitatea de subiect al drepturilor nu poate fi anulată niciodată, chiar şi după moarte putându-se vorbi de drepturile celor care au trăit înaintea noastră în viaţa aceasta pământească, iar acum trăiesc în realitatea eternităţii. De aceea, Biserica Ortodoxă subliniază faptul că drepturile omului trebuie să se refere nu numai la contemporani, ci şi la cei de dinaintea noastră, precum şi la cei de după noi. Raportarea drepturilor omului la demnitatea morală descoperă care trebuie să fie principiile calitative ce trebuie să stea la baza adoptării acestor drepturi. Ca şi încununare a demnităţii ontologice, demnitatea morală presupune acceptarea şi valorificarea darului vieţii primit de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, demnitatea morală reprezintă însăşi împlinirea vieţii în cel mai înalt nivel al său. Sub acest aspect, adoptarea sau negarea legislativă în numele drepturilor omului a ceea ce este în contrast cu realizarea demnităţii morale apare ca o luptă care se duce împotriva a ceea ce este mai de preţ în om, şi anume posibilitatea atingerii sfinţeniei şi desăvârşirii umanităţii, aceste realităţi, perspective şi aspecte fiind commune, într-o formă sau alta, în referatele tuturor autorilor din această lucrare. 

Tot în această parte se vorbeşte şi despre îndatoririle şi responsabilităţile pe care fiecare drept individual le presupune în raport cu drepturile colective. Pentru Biserica Ortodoxă, împlinirea responsabilităţilor faţă de drepturile celorlalţi stă sub semnul iubirii, iubire care îndeamnă pe fiecare credincios să pună înaintea drepturilor sale drepturile celorlalţi. În concluzie, lucrarea de faţă arată că pentru Biserica Ortodoxă lupta pentru protecţia drepturilor omului reprezintă o realitate permanentă în viaţa şi în istoria sa dintotdeauna. De aceea, violarea demnităţii umane (în dublul ei aspect: ontologic şi moral) şi a drepturilor fundamentale ale omului reprezintă o gravă eroare antropologică ce nu va putea fi admisă niciodată de Ortodoxie. 

Cu privire la importanţa Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului – invocată şi în această carte, Părintele Patriarh Daniel al României subliniază că pentru Biserica Ortodoxă, această Declaraţie este importantă deoarece marchează în istorie un moment crucial în promovarea demnităţii şi valorii persoanei umane prin recunoaşterea drepturilor sale fundamentale. De altfel, dreptul la viaţă, libertatea de conştiinţă, de expresie, de religie, dreptul la educaţie sunt tot atâtea imperative ce structurează esenţial discursul social al Bisericii. Un discurs social care articulează o fundamentare etică a drepturilor omului pe o adevărată antropologie teologică. Este ceea ce teologii timpului nostru numesc „gândirea socială" sau chiar „doctrina socială" a Bisericii, întrucât aceasta din urmă, chiar dacă ontologic este orientată către „plinirea vremii", trebuie să marcheze timpul istoric, legătura ei cu istoria. Din acest punct de vedere, centralitatea misiunii Bisericii constă deodată în protejarea creaţiei sau a lumii, văzută ca „dar al lui Dumnezeu", şi în recunoaşterea ori afirmarea demnităţii persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu. Demnitatea persoanei umane constituie de fapt şi cheia de boltă ce uneşte între ele dreptul la existentă, dreptul la libertate şi drepturile sociale ale comunităţii ce se regăsesc ferm exprimate în Declaratia Universală a Drepturilor Omului. 

Găsim aşadar în Declaratia Drepturilor Omului afirmaţii care pot fi compatibile cu dimensiunea personalistă a antropologiei teologice ortodoxe, potrivit căreia persoana umană este unică, de neînlocuit, destinată către o viaţă transcendentă, şi nu doar o unitate în cadrul unei entităţi sociale, iar această dimensiune transcendentă sau de ireductibilitate la natură îi conferă omului o valoare inestimabilă şi eternă, de participare la comuniunea eternă a Persoanelor divine ale Sfintei Treimi. Astfel, din punct de vedere teologic, destinul uman, vocaţia persoanei umane se împlineşte în comuniune, în comunitate, în societate, şi aceasta la toate nivelurile ei: familie, grup, etnie, natiune etc. Iar în acest caz, trebuie subliniat că Declaratia de la 1948 recunoaşte omului nu numai drepturi individuale, ci şi drepturi sociale în cadrul diferitelor colectivităţi umane. Definirea persoanei umane ca fiinţă în comuniune, ca existentă solidară, întoarsă spre semeni, ne face să nu disociem drepturile omului de îndatoririle sau responsabilitătile sale. Primul articol al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului afirmă că toate fiinţele umane care se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi trebuie să se comporte unele faţă de altele "în spiritul fraternităţii". Iar Articolul 29 al aceleiasi Declaraţii vorbeşte despre faptul că «orice persoană are îndatoriri faţă de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale». De altfel, cuvintele «drept» (din lat. "directus") şi «just» (lat. "justus") sunt înrudite semantic. Drept este ceea ce este just. Iar «justitia» desemnează idealul unei distribuiri echitabile a avantajelor pe care le avem din viaţa socială şi a îndatoririlor pe care aceasta le impune, adică a da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Astfel, reciprocitatea dintre drepturi şi îndatoriri apare ca esenţială pentru societate, constituind chiar una din cele mai importante priorităţi ale societăţii contemporane. Tensiunea reală dintre drepturile individuale ale omului şi îndatoririle sale social-comunitare poate fi depăşită dacă aceste drepturi fundamentale sunt puse în acord cu valorile moral-spirituale. Adică, drepturile formale trebuie completate cu dimensiunea moral-spirituală a demnităţii umane. Desigur, teologia oferă lumii viziunea despre omul ca subiect liber, capabil să ia decizii libere, viziune strâns legată de demnitatea atribuită fiecărei persoane. Însă demnitatea libertăţii umane este condiţionată de fundamentul său etic, adică de responsabilitate. Din acest punct de vedere, drepturile persoanei se coroborează cu cele ale aproapelui. Respectul pentru aproapele trebuie să fie cel puţin echivalent cu cel pe care-l doresc pentru propria persoană (cf. Matei 22, 39: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuşi"). Căci nu este suficient „să fii împreună" pentru a fi o adevărată persoană în sens teologic. 

Pentru a actualiza chipul treimic în om, acesta trebuie trăit ca dăruire de sine sau dăruire reciprocă, solidaritate şi cooperare. Mai ales acum, când criza financiară a devenit un fenomen îngrijorător, este necesar ca demnitatea umană să fie şi mai mult apărată de umilirea care derivă din sărăcie, şomaj, exploatare, nedreptate socială, foamete şi suferinţă. Pentru că, din perspectivă teologică, viaţa omului nu reprezintă doar un „drept", ci, mult mai mult decât atât, ea este un „dar" al lui Dumnezeu. Un dar de preţ care trebuie apărat, păstrat şi cultivat în relaţie, în comuniune, în Biserică şi în societate. În acest sens, Bisericile au ca bază a gândirii lor sociale Evanghelia iubirii lui Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, iubire care devine şi criteriul evaluării vieţii umane în istorie (cf. Matei 25, 31-46). 

Prin urmare, Biserica apără drepturile omului, dar şi valorile moral-spirituale ale comuniunii umane, întrucât în societate spiritualitatea autentică este tocmai legătura profundă dintre libertate, iubire şi responsabilitate în relaţie cu Dumnezeu şi cu oamenii. 

Ca formă, conţinut şi structură, lucrarea de faţă are următoarea alcătuire: 

CUPRINS 

Cuvânt înainte (Pr. Asist. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan) 

I. INTRODUCERE 

Pr. Asist. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan, Drepturile omului: tendinţele antropologice şi dezvoltarea istorică a conceptului 

II. DOCUMENTE 

învăţatura fundamentală a Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la demnitatea, libertatea şi drepturile omului 

III. PARADIGME 

Preafericitul Părinte Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului si Patriarhul Ecumenic, Spiritualitatea şi drepturile omului
Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei si a Toata Rusia, Drepturile omului şi responsabilitatea morală
Preafericitul Părinte Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscop al Tiranei, Durrësului şi a Toată Albania, Ortodoxia răsăriteană şi drepturile omului
Înaltpreasfinţitul Părinte Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Dătătorul de lege şi Legea – legământ în mişcare prin istorie 

IV. FUNDAMENTE 

Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Semen, Drepturile omului din perspectiva biblică
Pr. Prof. Univ. Dr. Paul Nadim Tarazi, Drepturile lui Dumnezeu asupra creaţiei şi omului: perspectiva scripturistică
Prof. Univ. Dr. Nicolae Roddy, În căutarea unei antropologii scripturistice autentice: Două studii de caz
Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă, Perspectiva creştina a drepturilor omului
Pr. Prof. Univ. Dr. Georges Tsetsis, Drepturile fundamentale din perspectiva Bisericii: o abordare ortodoxă
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Băjău, Respectul demnităţii umane la Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul si Sf. Ioan Gura de Aur 

V. IMPLICAţII ŞI PERSPECTIVE 

Prof. Univ. Dr. Konstantinos Delikostantis, Drepturile omului şi Ortodoxia. Comentarii despre libertatea şi autonomia creştină
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, Bioetica şi drepturile omului
Pr. Prof. Univ. Dr. John Breck, Antropologia ortodoxă şi "dreptul la viaţă”: implicaţii pentru cercetarea cu celule stem şi clonare
Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae V. Dură, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor religioase din Romania
Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, Religia în jurisprudenţa europeană a drepturilor omului
Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu, Islamul între Europa şi drepturile omului
Pr. Prof. Univ. Dr. Stanley S. Harakas, Drepturile omului: perspectiva Ortodoxiei răsăriteane
Pr. Prof. Univ. Dr. Valer Bel, Misiunea Bisericii Ortodoxe faţă de drepturile omului 

În altă ordine de idei, Drepturile omului au ajuns rapid punctul de intersecţie dintre Biserică şi statul democratic în plină reconstrucţie juridică. Element constitutiv al culturii politice moderne europene, doctrina drepturilor omului este un produs cultural, politic, juridic, filosofic şi nu în ultimul rând teologic. Nu este locul aici să refacem fie şi pe scurt etapele drumului care a dus la proclamarea la 10 decembrie 1948 a Declaraţiei universale a drepturilor omului. Reţinem pentru moment doar faptul că aplicarea în cunoştinţă de cauză a doctrinei drepturilor omului presupune capacitatea de a citi dincolo de paragrafele unor documente, de a vedea procesul complex care prefaţează una dintre achiziţiile cele mai importante ale modernităţii. Printr-o tragică ironie a istoriei, tocmai în momentul proclamării drepturilor omului, ţările Europei de Est începeau odată cu instaurarea comunismului să facă deja experienţa ignorării şi încălcării acestora. Datorită geografiei politice şi culturale diferite, nu doar că ţările (majoritar ortodoxe ale) Europei de Est nu au participat deplin la momentele articulării viziunii despre drepturile omului, dar atunci când ar fi putut să o facă, adică după cel de-al Doilea Război Mondial, au fost în mod brutal împiedicate. Fără să ofere o scuză, această constatare măcar explică de ce raportul dintre Ortodoxie şi drepturile omului este încă marcat sistematic de neînţelegere. 

Pentru o imagine nuanţată asupra dezbaterii în jurul conceptului şi aplicării doctrinei drepturilor omului în epoca noastră, ar mai fi de spus că dificultăţile nu se limitează la Europa de Est, adică nu sunt un indiciu absolut al „înapoierii” juridice din spaţiul dominat până acum două decenii de comunism. În câteva cuvinte, dezbaterea se poartă atât în ţările aparţinând unor cercuri culturale non-europene, precum China ori statele musulmane, cât şi în interiorul cercului cultural european şi nordamerican. În timp ce criticile la adresa drepturilor omului venite de la non-europeni vizează mai ales caracterul universal, contestat în numele specificului local, dimensiunea comunitară fiind sistematic opusă individualismului, europenii şi americanii discută controvers în jurul modalităţilor de interpretare şi aplicare a acestora în contextul măsurilor luate după 11 septembrie anul 2001, cazul Guantanamo fiind sugestiv în acest sens. În plus, controversele bioetice din ultima vreme au readus în actualitate termenul-cheie al drepturilor omului: demnitatea umană. 

Pe acest fundal are loc azi chestionarea Ortodoxiei de către confesiunile şi cercurile politice occidentale în legătură cu viziunea ei legată de statul de drept şi de valoarea normativă a drepturilor omului. Să nu uităm că una dintre acuzele constante aduse Ortodoxiei în general rămâne până azi lipsa acesteia de implicare socială, refugiul contemplativ şi izolarea de restul lumii. Opţiunea pentru Hristos-Dumnezeu pare să fie în detrimentul celei pentru Iisus Hristos-Omul. Biserica Ortodoxă este văzută ca indiferentă faţă de nevoile imediate ale comunităţii şi în acelaşi timp gata să slujească simbolic statului. Or, autoritatea statului post-comunist şi credibilitatea clasei politice fiind mai mult decât fragile, riscurile unor derapaje continuând să existente încă latent într-un corp social bruscat de ritmul şi anvergura unor transformări fără precedent, amplificate de contextul internaţional marcat de instabilitate, întrebarea dacă şi cum principalul depozitar simbolic şi identitar, care se bucură şi de încrederea majorităţii populaţiei, înţelege să se implice în efortul articulării unui proiect de societate este mai mult decât o simplă provocare şi depăşeşte de departe nivelul clişeelor huntingtoniene despre o Ortodoxie greu de distins de Islam. 

Este limpede că Ortodoxia est-europeană, între timp partea cea mai consistentă a Ortodoxiei mondiale, vine la întâlnirea cu aceste interogaţii având un bagaj diferit de cel al partenerilor vestici de dialog. Principala diferenţă rezidă în faptul că teologia ortodoxă nu a parcurs acelaşi drum al modernităţii, nu s-a confruntat sistematic cu provocările Iluminismului, nu a fost obligată să demonstreze pertinenţa discursului său alături de cel al filosofiei post-scolastice şi de cel al ştiinţelor naturii, nu a fost în situaţia de a se impune printr-o concurenţă inter-confesională de genul celei dintre Catolicism şi Protestantism şi nici nu a avut ocazia să formuleze o viziune asupra separaţiei dintre Biserică şi stat. Cu alte cuvinte, experienţa modernă a Ortodoxiei este diferită de cea a Occidentului european prin simplu fapt de a fi urmat propria ei istorie marcată de o serie de abuzuri, de la autoritatea ţaristă la cea comunistă trecând prin dominaţia otomană. Sigur, cum am precizat deja, aceste locuri comune ale istoriografiei culturale şi politice nu sunt pur şi simplu justificări comode, ci ne ajută să înţelegem mai bine complexitatea unui dialog intra-european prea des simplificat şi redus la opoziţia Orient – Occident, Est – Vest, libertate – dictatură, civilizaţie – barbarie, superioritate – inferioritate. 

Invocate cu precădere pentru a justifica avortul sau relaţiile între persoanele de acelaşi sex, avalanşa sectară sau deciziile medicale discutabile din punct de vedere etic şi teologic, atacurile anti-religioase şi în particular afectul anti-creştin al societăţii civile în formare – drepturile omului au ajuns repede în Europa de Est de după anul 1989 simbolul unei ofensive occidentale în faţa căreia Biserica trebuia să ridice zidurile Tradiţiei, ale identităţii şi mândriei naţionale. Dacă mai adăugăm şi rezerva mediilor politice şi a mass-mediei occidentale faţă de ţările majoritar ortodoxe, atitudine tradusă în lozinca unui ministru austriac potrivit căreia Europa încetează acolo unde începe Ortodoxia, este de înţeles că o astfel de polarizare nu a încurajat receptarea lucidă şi responsabilă a unui concept menit iniţial să creeze o cultură comună a respectului faţă de demnitatea omului, indiferent de orginea geografică sau de destinaţia religioasă a acestuia. 

Depăşind comoditatea polarizării, câteva voci ale teologiei ortodoxe din ultimele decenii încearcă să repună în dialog mesajul Bisericii de Răsărit cu modernitatea. Aşa cum putem bănui, efortul nu este deloc simplu şi nici lipsit de pericole precum acela de a relativiza propriile fundamente sau de a seculariza involuntar discursul teologic. Cu toate acestea, tocmai pentru că Ortodoxia este ferm ancorată în propria ei Tradiţie, dialogul cu principiile fondatoare ale doctrinei drepturilor omului se dovedeşte roditor. În orizontul crizei de libertate prin care trece în prezent cultura modernă a drepturilor, contribuţia ortodoxă la o cultură a datoriei faţă de Dumnezeu şi semeni poate constitui un binevenit corectiv – remarca într-un foarte bun articol teologul Radu Preda. 

Departe de a relativiza importanţa reală a setului de principii şi valori pe care îl vehiculează drepturile omului, sublinierea diversităţii de viziune în ceea ce priveşte aplicarea lui este obligatorie dacă dorim să înţelegem aspectele definitorii ale acestei construcţii culturale şi juridice a modernităţii. Ne referim aici doar la trei aspecte, nemijlocit legate între ele. Astfel, aspectul definitoriu îl constituie însăşi dinamica procesului de precizare a drepturilor omului. Nu avem de-a face cu reguli fixe, formulate cumva prin inspiraţie, de sus în jos, ci ne confruntăm cu efortul mereu luat de la capăt de a armoniza ideea de om cu limitele comunităţii umane, dreptul persoanei cu cel al colectivităţii, interesele individuale cu rigorile binelui comun, valoarea personală cu pretenţiile statului sau ale oricărui tip de autoritate. Construcţie articulată timp de secole, răspunzând la tragediile istoriei îndepărtate sau recente, drepturile omului sunt prin natura lor dinamice. Fapt care, evident, nu vrea să însemne că pot fi rescrise complet, că filosofia de bază stă la dispoziţie oricând, oricui şi oricum. Dacă ar fi astfel, din instrument al echităţii şi din pavază împotriva abuzului, drepturile omului ar fi transformate în agent al relativismului şi al terorii ideologice, adică în exact opusul lor… 

În încheiere, plecând de la conţinutul şi structura ori mesajul cărţii de faţă, vom susţine că demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.” Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!... 

Stelian Gomboş
  

Referinţă Bibliografică:
Recenzie - Biserica Ortodoxa si Drepturile Omului: Paradigme, fundamente, implicatii / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 77, Anul I, 18 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!