Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Vasile Bele         Publicat în: Ediţia nr. 840 din 19 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

RAFILA BĂRBOS - mesager al spiritualităţii din Chioar - INTERVIU realizat de către VASILE BELE (2013)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Rafila Bărbos – ambasador al spiritualităţii, mesager al pricesnelor.  

 

A trecut ,,ceva vreme” de când nu am mai ascultat cântări bisericeşti. Este începutul Postului Marelui Praznic al Învierii. Aducându-mi aminte de cineva drag, am căutat numărul de telefon a celei mai bune prietene – interpretă de muzică populară autentică, Rafila Bărbos - şi am sunat-o, cu gândul la acest interviu. Am vorbit scurt la telefon, fără prea multe ,,indicaţii”, urmând să ne vedem peste câteva zile. Iată, zilele s-au scurs, iar eu, cu întrebările pregătite, mă îndrept spre locul de întâlnire cu acest ambasador al spiritualităţii noastre.  

 

,,Viaţa este o Poveste, şi trebuie să ai în vedere că ceea ce este foarte important la ea nu este lungimea, ci mai ales valoarea ei” – spune G. Bivolaru, şi-mi încep discuţia, cu gândul ca întrebările, cel puţin de această dată, să păstreze latura spirituală, gândindu-mă că suntem la începutul Postului Marelui Praznic al Învierii.  

 

Doamnă Rafila Bărbos, înainte de toate, permiteţi-mi să mă alătur celor care zilele acestea, v-au fost alături, felicitându-vă pentru vârsta dumneavoastră, dar şi pentru activitatea cultural artistică de prestigiu. O viaţă pusă în slujba cântecului popular dar, adaug eu, şi în slujba cântărilor bicericeşti. Şi totuşi, cine este Rafila Bărbos? Vă rog, să-mi răspundeţi în câteva propoziţii, pentru ca cititorii să ştie.  

Îmi daţi emoţie din prima clipă. Lăsaţi-mă să vă mulţumesc, dintru început, pentru că v-aţi făcut timp să ajungeţi aici pe frumoasele noastre meleaguri, ce îmfrumuseţează, atâta de frumos, Fisculaşul, din care provin, şi eu, precum alţii câteva mii de locuitori. Mi-i drag să vorbesc, nu atât despre mine, cât despre zona din care provin. Întotdeauna am simţit o legătură spirituală dintre mine şi acest ţinut binecuvântat, iar atunci când am fost plecată ,,în lume” am plâns de dorul locurilor. Nu îmi lipsea nimic, chiar puteam fi fericită acolo, în străinătate, aveam tot ce-şi poate dori un om, dar nu aveam acest colţ din rai, în care suntem aşezaţi pentru a ne duce traiul şi viaţa. Sunt născută şi crescută în satul Fânaţe, şi aşa cum probabil aţi aflat, nu de mult am împlinit 60 de ani. Am fost căsătorită, şi am doi copii, adică două fete, frumoase şi isteţe, căsătorite la rândul lor şi care mi-au dăruit, nepoţi. chiar pot spune că sunt împlinită.  

 

Să vă trăiască cei dragi, iar dumneavoastră mulţi ani înainte, cu sănătate şi cu multe bucurii. Se vede împlinirea şi bucuria pe faţa dumneavoastră. Vorbiţi cu atâta drag de familie – fete şi nepoţi, încât oricine ar vedea expresia feţei dumneavoastră, înţelegându-vă, ar fi invidios.  

Apoi, şi poate să fie! Am cei mai minunaţi copii din lume. Chiar dacă între noi este o anumită distanţă, evident în kilometri, ne înţelegem extraordinar, şi fiecare în parte îşi manifestă bucuria şi fericirea, aşa cum ştie mai sincer. Fetele-mi sunt căsătorite – una la Cluj, iar alta la Oradea, de asta am spus că este o distanţă în kilometri, dar asta nu ne împiedică, să ne vedem destul de des, pentru a ne împărtăşi bucuriile şi necazurile vieţii. Aşa că dacă nu sunt la Cluj, şi nici acasă nu mă găsiţi, să ştiţi că sunt la Oradea. Şi roata poate continua.  

 

Mereu pe drumuri, aşa cum se prea spune. Dacă nu aici, atunci la nepoţi, să se poată bucura de bunici. Călătoriţi mult. Când aveţi timp pentru muzică? Şi cum se împacă una cu alta – călătoria şi muzica.  

Foarte bine, pentru că un interpret, dacă este solicitat, mereu este între două drumuri. Fă bagajul, desfă bagajul! În mare parte conduc – ,,eu sunt şoferul meu” (râzând!). Şi ştiţi ce am observat ... mai ales după ce am ieşit pe piaţa muzical folclorică cu C.D.-urile? Înainte de-a le dărui iubitorilor de folclor, am avut plăcuta şansă, dar şi un mare avantaj, de-a le asculta la C.D. din maşină. Călătorind, am avut timp şi parcă şi puterea de-a-mi da seama cât sunt sau nu de reuşite aceste piese. De fapt, piesele mele, aşa că pe unele le-am refăcut după ascutarea din maşină, altele nu a avut nevoie de nicio modificare, după etapa finală. Vedeţi, cum e lumea, parcă, de fiecare dată, mai afli câte ceva, fie în bine fie în rău, ascultându-le. Şi, nu mă rabd să nu mai spun, un cuvânt două despre mine - şi eu sunt o perfecţionistă. Îmi plac lucrurile ordonate, aşezate ,,ca la carte”, cum se zice. Sunt pretenţioasă în primul rând cu mine, pentru că îmi doresc să ofer iubitorilor de muzică, autenticitate, calitate, şi de ce nu, plăcerea să fie cu atât mai mare, atunci când mă ascultă, încât să-şi dorească reîntâlnirea cu muzica mea şi cu mine.  

 

Deci, Rafila Bărbos – perfecţionistă şi pretenţioasă. O bunică model! Un ambasador al cântecului popular autentic. Ce calităţi mai pot fi aduse în discuţie, gândindu-mă că, deja, am atins câteva?  

Sunt pretenţioasă şi cu mine şi cu cei din jurul meu. Adică, îmi place ca omul de lângă mine să nu fie făţarnic, să fie sincer. Îmi place să nu fie mincinos, dimpotrivă, să fie cinstit, pentru ca şi eu să-i pot răspunde cu aceeaşi măsură, mai ales în lumea în care trăim. Probabil, văzând atâta făţărnicie, ură şi minciună jur-împrejurul meu, nici nu ştiu ce să-mi mai doresc. Oricum, mi-aş dori să trăiesc într-o altfel de lume – una curată, cu oameni care cunosc sentimentul omeniei, cu oameni care ştiu de onoare şi demnitate. Cu oameni simpli fără de orgolii. Cu oameni care iubesc şi slujesc rugăciunea. Cu oameni care nu încalcă poruncile Domnului. Dar, oare, mai este aşa ceva? Nu! Nu cred! Au dispărut valorile morale din viaţa noastră, şi de aceea prin ceea ce fac, doresc să transmit un mesaj pentru sinceritate, demnitate, iubire şi rugăciune.  

 

Gândindu-mi la rugăciune, şi la valorile ce ar trebui să ne fie exemplu pozitiv în viaţă, mă gândesc, că aşa a început şi dragostea pentru cântările bisericeşti. Cred că sunteţi un om drept şi cinstit, un om care sfinţeşte şi cinsteşte poruncile lui Dumnezeu. Cum aţi început să cântaţi acest gen de muzică? Putem să vorbim despre un gen aparte, oare?  

Povestea este lungă, dar frumoasă. Am s-o povestesc gândindu-mă la anii tinereţii. La anii tinereţii când îmi doream să intru în Sfânta Biserică doar pentru a asculta, pentru început, şi-apoi a şi cânta, aceste cântări religioase, bisericeşti. Acuma, la noi în zonă li se spune pricesne, şi ştiţi că se cântă într-un anumit moment din slujbă. În alte locuri, prin alte zone, oamenii le spun, simplu, doar cântări din biserică. Acestea nu se cântă, oriunde şi oricum. Se cântă în biserică, în timpul procesiunilor, acolo unde se mai organizează astfel de manifestări religioase, se cântă în posturile de peste an. Am trăit şi mai trăiesc încă, sentimentul din copilărie, acea bucurie care-o degajă aceste pricesne.  

,,Vorbea Isus de pe colină / Poporului ce sta pe jos / Cu faţa plină de lumină / Vorbea Isus de pe colină / Cu glasul rar, adânc, duios” este doar o strofă dintr-o priceasnă extraordinar de frumoasă - şi mi se pare atunci când o interpretez, că într-adevăr este Isus pe o colină, uitându-se înspre noi, cei pământeni, cei muritori. Trăirea este una tensionată, emoţională, doar la ce îndeamnă Dreptul Isus, dacă nu la iubire, la împăcare, la iertare şi iar la iubire. Şi-mi aduc aminte pildele într-atâta de frumoase, acele povestioare, pe care le-am aflat datorită părinţilor şi-a bunicilor. Ei mi-au transmis acest sentiment de spiritualitate, iar acum, eu, fiind bunică, încerc acest lucru. Nu ştiu dacă voi reuşi, precum au reuşit părinţii sau bunicii noştri, dar vai ce frumoasă-i viaţa acolo unde există împăcare, unde există iubire. Şi nu orice fel de iubire – o iubire pentru Hristos, pentru Măica Sfântă. Mama ori de câte ori asculta în biserică cum se cântau, plângea. Mi-a transmis şi mie această stare. Şi eu plâng când la cânt – gândindu-mă la lumea în care trăim – în ură, în duşmănie, în fărădelege. Mă bucur să pot spune că provin dintr-o familie religioasă. La noi în familie nu era zi să nu se spună rugăciuni – la masă, la prânz, la cină, seara înainte de culcare. Noi, ne rugam lui Dumnezeu să ne dea sănătate şi iertare de păcate, să ne ocrotească părinţii pentru a ne putea ocroti şi oferi ce ne dorim. Nu erau atunci atâtea pretenţii, ca acum.  

,,Tu lasă ura la o parte / Duşmanului bătut de soartă / Tu dăi ce poţi dar nu-l goni / Când un duşman în haine sparte / La uşa ta va aştepta / Tu lasă ura la o parte / Duşmanului în haine sparte / Tu dăruiei cămaşa ta”, sunt alte versuri care te îndeamnă la bunătate. Doar ascultându-le, te trec fiori. Probabil, spun eu, se întâmplă atâtea şi atâtea răutăţi, şi din cauza că nu mai mergem la biserică, Doamne iartă-mă! Nu vreau să judec, pentru a nu încălca poruncile lui Dumnezeu, dar bisericile sunt din ce în ce tot mai goale. Este un fenomen, o constatare. Şi-atunci, aşteptăm să facem bine celui care ne face rău? Nu! Tot cu răutate îi răspundem şi noi, asta chiar dacă ştim că-L mâniem pe Dreptul Judecător.  

 

Aveţi pe piaţa muzicală, două albume cu astfel de cântări, unul mai vechi, şi acesta din primăvară - ,,Străin am fost cândva, Iisuse!”, la care aţi făcut lansarea la Casa de Cultură o oraşului Târgul Lăpuş. V-au fost alături colegi şi prieteni de cântec, din toate zonele folclorice ale Maramureşului.  

Da! Un moment, dar şi un eveniment, de excepţie din viaţa mea. Nu credeam că se mai pot întâmpla şi minuni. Prin această lansare către iubitorii acestui gen de cântări, am marcat şi cei 60 de ani din viaţă. Nu-mi place să mă ascund! Da! Atâţia sunt – 60 de ani! Şi câţi or mai fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai mei or fi! Nici nu-i dau şi nici nu-i iau!  

,,Vreau lângă Dumnezeu / Să fiu mereu / Oricât ar fi de greu / Necazul meu”. Au fost zâmbete şi au fost lacrimi de bucurie. M-am bucurat că am avut parte de ziua mea, de mulţi-mulţi prieteni, şi lăsaţi-mă să le mulţumesc şi în acest moment. Pentru că mi-au fost alături, căci, vai, de câte ori am plâns de ziua mea! (n.a. şi-acum îi curg lacrimile!). Nu am avut o viaţă foarte fericită, dar ce m-a ajutat să trec prin amar şi necaz, nu a fost atât cântecul popular, cât a fost priceasna – această cântare ridicată către Dreptul şi Bunul Dumnezeu. Poate de acea mi-au ieşit atâta de frumoase. Mie tare-mi plac, iertaţi-mă de sinceritate. Dau slavă şi plec privirea, că nu am curajul nici de-a privi cerul. Mă sună prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi, de pe-aici şi de departe, să-mi spună ce frumoase pricesne cânt. Nu sunt ale mele, sunt ale dumneavoastră, ale tuturor celor ce-l iubesc şi-l slăvesc pe Dumnezeu. Eu, probabil, le-am dat viaţă, în felul meu, că oricum acestea-s cântate ori rostite de mulţi interpreţi. Priceasna nu este precum cântecul popular. Este un imn de slavă, către Dumnezeu. Am văzut oameni plângând, atunci când eu cântam aceste pricesne. Am plâns alături cu ei. M-au văzut, de-acolo din cer, toţi cei dragi. Cred că le este dor şi celor plecaţi, să mai audă şi altfel de cântare. Priceasna ajunge până-n cer! La îngeri.  

 

Am văzut lacrimi în ochii dumneavoastră.  

Cum să nu plângi? Când vezi atâta necaz şi atâta supărare în lumea asta. Priceasna alină dorul de cei plecaţi departe – fraţi, copii, nepoţi, părinţi. Priceasna ajunge în inima omului, mult mai adânc decât muzica populară, deşi şi aceasta este frumoasă. Ne este drag s-o cântăm altfel nu am mai apărea în faţa spectatorilor sau a telespectatorilor. Dar priceasna este mult mai deosebită! Am văzut oameni ce plâng şi când se cântă o piesă populară. Cred că priceasna poate fi considerată şi o rugăciune către Dumnezeu, nu numai o cântare. Prin priceasnă mulţumim lui Dumnezeu pentru viaţa pământească, dăm slavă Dumnezeului nostru, ne rugăm de iertare şi pentru iertare de păcate. Prin priceasnă cerem ajutorul Fiului născut în ieslea vitelor şi înviat a treia zi. Ne întoarcem spre bunătate tot prin priceasnă. Priceasna înseamnă vindecare în caz de boală. Cum să nu plângi?  

 

Aţi avut un exemplu în ceea ce priveşte interpretarea acestor pricesne?  

Desigur! Fără doar şi poate, cea pe care am venerat-o, am apreciat-o, am iubit-o a fost Valeria Peter Predescu, din judeţul vecin, Bistriţa, plecată să ducă priceasna, dar şi cântecul popular, la îngeri, mult prea devreme. Astfel de oameni nu ar trebui să moară. De fapt, ei nu mor. Se duc să cânte în corul îngerilor, să-i cânte lui Dumnezeu, acolo în rai.  

 

Văd că nu puneţi preţ pe lungimea Vieţii, cât pe valoarea ei. Care ar fi urarea dumneavoastră către cititori, către admiratori, deşi sunt ferm convins că toate acestea sunt o invitaţie la iubire, la prietenie, la bunătate, tocmai pentru a trăi cu binecuvântare şi în înţelegere.  

Nu ştiu dacă vom mai avea ocazia să ,,conversăm”, până la Marele Praznic al Învierii. Este devreme a face urări, dar tuturor le doresc din suflet un post binecuvântat nu spre osândă. Să nu uite Sfânta Biserică şi nici rugăciunea. Dacă aşa va fi sunt convinsă că nu vor uita nici cântarea, priceasna, imnul închinat lui Dumnezeu. Să primească Lumina Învierii cu pace şi cu linişte în suflet. Celor care sunt cu aplecare spre biserică, spre rugăciune le dăruiesc acest nou album de pricesne. Va urma şi un DVD aşa cum am procedat şi cu primul C.D. La primul album videoclipurile (unele din ele) s-au realizat la Sfânta Mănăstire Rohia, capitala spiritualităţii din Ţara Lăpuşului. Toate astea au fost posibile şi vor fi posibile numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cel pe care-L vom slăvi şi-L vom iubi neîncetat. Dacă zicem şi credem în forţa destinului, cred că şi acest lucru poate să fie posibil, doar în mâna Lui sunt toate - şi bunătate, şi iertare, şi putere, şi biruinţă, şi lumină.  

 

Eu mi-am ,,epuizat” setul de întrebări. Poate în toate acestea am uitat ceva, sau aţi fi dorit să vi se pună o anume întrebare. Dacă aşa este vă rog să faceţi finalul dumneavoastră, mie revenindu-mi doar sarcina de-a vă mulţumi pentru amabilitatea cu care ne-aţi primit, pentru sinceritatea răspunsurilor, pentru timpul acordat. Adestea fiind zise, îl rog pe Dreptul Dumnezeu să trimită şi asupra dumneavoastră binecuvântare. Un post binecuvântat şi dumneavoastră, şi nu în ultim rând, împlinirea tuturor viselor şi-a dorinţelor. Doamne ajută!  

Plăcerea a fost de partea mea. Sincer, nu mă aşteptam să fie atâta de uşor, şi-acum lăsaţi-mă să-mi mărturisesc emoţia întâlnirii cu dumneavoastră. Mă aşteptam la ceva mult mai complicat, sau paote mai greoi, dar uite cât de frumos le-a potrivit Dumnezeu, şi cât de repede s-a scurs timpul în preajma dumneavoastră. Nu cred că ar mia fi ceva de adăugat, iar dacă ar fi mai lăsăm şi pe altă dată, şi răspunsuri şi întrebări, că doar nu au intrat zilele în sac. Vă mulţumesc pentru urări. Vă mulţumesc pentru tot şi vă doresc la rândul meu multă sănătate, împlinirea viselor. Doamne ajută!  

 

Făcându-ne cu mâna, în semn de salut, îi observ iar lacrimile pe obraz. Într-adevăr, nici mie nu-mi vine să cred că am reuşit. Până şi eu credeam într-o anume greutate a acestui interviu. Mulţumesc Doamne că mi-ai dat putere de-a reuşi! Şi în toată perioada cât a durat interviul, glasul lin şi minunat, al interpretei, răsuna aşa ca în surdină. Poate şi asta ne-a dat putere! Sunt convins de-un singur lucru – acolo, sus, în ceruri, cineva o iubeşte pe Rafila Bărbos. Dacă aşa n-ar fi nici pricesnele nu ar fi atâta de minunate în interpretare.  

A consemnat Vasile Bele, martie, 2013  

Partea a II-a  

 

Vasile Bele: - S-au mai scris cronici despre interpreta de muzica populară Rafila Bărbos! Credeţi că ajung notiţele, informările simpliste, aşa cum ajung la cititori, ca să-ţi faci o părere despre omul care se scrie?  

Rafila Bărbos:- Să mă credeţi pe cuvânt ce voi spune, pentru că eu nu mint, mai ales că suntem în Postul Sfântului Paşte! Toate aceste informaţii sunt simple, chiar dumneavoastră aţi rostit acest cuvânt, şi pe bună dreptate. Văd că mai nou totul sau toţi se rezumă, doar la a puncta în presa locală, doar succint câteva informaţii despre ce, despre cine, despre unde şi despre cum am fost. Poate nu prezentăm atâta interes! Fără a da multe informaţii mai multe sau fără a reveni cu amănunte. Consider că aşa ar trebui să fie. Dacă tot se face referire despre noi, şi-acum vorbesc la modul general, despre participările noastre la diverse manifestări, consider că sunt scurte şi nu îndeajuns la ce aşteaptă cititorii. Dar, nu vreau eu să judec sau să critic modul cum îşi fac alţii meseria, pentru că la urma urmei despre o meserie povestim, nu-i aşa?! Noi le spunem la televiziune cele ce le avem de spus! Văd că dumneavoastră v-aţi luat în serios munca! Aveţi deja câteva realizări frumoase în acest sens – în promovarea noastră a folcloriştilor, a cântăreţilor de muzică populară. Aţi început cu câteva articole în revista pe care o conduceţi, Din vatra satului, şi-apoi au urmat câteva cărţi tare frumoase, despre viaţa şi emoţiile noastre, ale promotorilor cântecului popular. Nu mă rabd să nu spun despre cartea ce aţi scris-o despre Silvia Tămăşan. Dar şi despre lansarea cărţii pot spune multe, pentru că tot dumneavoastră, v-aţi ocupat de ea. Nu ştiu dacă asta este ordinea, dar cred că a urmat cartea IN MEMORIAM – Veronica Crăciun Perşe – Un suflet printre stele, lansată la Petreasa, acolo în Bihor, la Veronica acasă. Şi între cărţi, iar articolele din revistă. Anul trecut l-aţi încheiat cu cartea Mariei Tripon – mesagerul Ţării Oaşului, lansată chiar de Ziua României. Şi lista continuă. Le ştiu pentru că ne-aţi implicat pe mulţi dintre noi în concepţia fiecărei cărţi. Felicitări şi vă mulţumim că vă mai ocupaţi şi de noi! Şi-acum spun dând exemplu acestui interviu ... care v-a apărea curând, în presa locală. Şi ştiu că mai pregătiţi o carte pentru colegul nostru Vasile Boiciuc-Rogneanu. Nu ştim când va vedea lumina tiparului, dar este în pregătire.  

 

Vasile Bele: - Mulţumesc pentru aprecierile dumneavoastră! Să ştiţi că, din punctul meu de vedere, este o responsabilitate enormă a scrie despre alţii, dar uite că avem curajul de-a scrie. O dată apărut un volum despre oricare, cu certitudine, că rămâne ceva mai mult decât cântecul. Rămâne şi cântecul, dar rămân şi realizările. Aţi vorbit atâta de frumos despre toate astea încât următoarea întrebare este dacă v-aţi gândit să faceţi ceva în acest sens. Aşteptaţi să vă ajute cineva la promovarea dumneavoastră? Vă gândiţi şi la altceva? La o investiţie mult mai serioasă, în dumneavoastră?  

Rafila Bărbos:- Am multe gânduri, vorba cântecului: ,,Eu atâtea gânduri am / Câte zile-s într-un an”, pentru că simt forţă şi putere în mine, chiar dacă, nu de mult am împlinit 60 de ani. Nu mă dau pe una tânără! (zâmbeşte!). Dar anii au tăcut şi au trecut, nu-i putem noi opri în loc. Că de-am putea ...! Nu te ajută nimeni cu nimic în acest segment. Atâta doar cât ne ajutăm noi colegii şi prietenii între noi. Ne susţinem, suntem alături la lansările de carte ce se organizează în cinstea artistului. Dar fiecare suntem săraci în felul nostru, şi-atunci ce să aştepţi? Nu am prea primit ajutor în ce am făcut până acum, iar dacă am primit, mă rog Bunului Dumnezeu să-i răsplătească înmiit, acelora cu dare de mână, care mai fac şi astfel de lucruri minunate. Nici nu aştept să vină cineva să mă promoveze. Fiecare ajungem la aceaşi concluzie – nu sunt bani! Şi-atunci, aşa cum am făcut eu, fac mulţi alţii, fiecare a făcut efort personal să iasă pe piaţa muzicală cu câte ceva. Doar Dumnezeu ne-a ajutat, dar ştie El, de ce ne-a dat această cruce, sau acest talant. Am colaborat cu cei din zona noastră, şi chiar am avut o colaborare extraordinar de frumoasă. S-au implicat şi tinerii (şi asta-i un lucru minunat), s-au implicat şi cei mai puţin tineri (să nu le zic bătrâni).  

 

Vasile Bele:- Aţi amintit de tineretul din satul tradiţional. Care este părerea dumneavoastră despre promovarea folclorului şi-a tradiţiilor de către aceşti tineri?  

Rafila Bărbos:- La noi în zonă chiar se implică cei tineri, şi cred că le şi place ceea ce fac. Pun suflet şi au talent, mare parte dintre ei. Am avut spectacole destul de multe împreună – tineri şi bătrâni. Suntem o echipă bine închegată, bine sudată, cum se zice, şi am avut turnee în ţară şi în străinătate. Astea ne-au mai încurajat să facem şi mai multe. Avem un program minunat de sărbătorile de iarnă, cu colinde. Avem hori şi cântece minunate. Avem voci frumoase. Sunt pe-aici prin zona noastră, câţiva tineri talentaţi şi tinere talentate. Câţiva s-au înscris la facultate, tocmai pentru a învăţa sau a se specializa în promovarea tradiţiilor şi-a folclorului. Din acest punct de vedere, eu mă declar mulţumită că folclorul sau muzica populară sunt pe mâini bune. Doamne ajută-le, tuturor! Le place ce fac, sunt frumoşi şi le stă frumos în costumul popular. Îl poartă cu mândrie, şi le place că îi laudă toate lumea, şi pe bună dreptate. Aici în Fisculaş sunt fete tare frumoase. Şi nu numai fete! Şi feciori frumoşi şi harnici. Şi cuminţi!  

 

Vasile Bele:- Nu mă rabd a nu întreba: aveţi ceva în pregătire? Pregătiţi o surpriză cititorilor dar şi iubitorilor de folclor autentic? Cât despre cărţi pot spune doar că au fost primite extrem de bine de către public. Le mulţumesc în acest sens tuturor celor care au colaborat la realizarea lor.  

Rafila Bărbos:- Deocamdată, nu! Nimic concret, doar gânduri. Evident că şi eu mă gândesc la editarea unei cărţi, pe lângă C.D.-urile cu care ne bucurăm publicul. Cine ştie ce ne rezervă viitorul şi mi se va putea împlini visul. Cu criza asta, nici nu mai ştiu la ce să mai sper? Se zice că speranţa moare ultima. Aşa este! Apoi, încă mai sperăm, dar cum a vrea Dumnezeu, că în mâna Lui sunt toate. Din punctul meu de vedere îmi vine să spun că eu am făcut totuşi multişor - şi muzică populară şi aceste două C.D.-uri cu pricesne. Nu că nu aş avea forţă, dimpotrivă. Găsesc încă forţa necesară, puterea de-a merge mai departe. Nu m-am lăsat aşa uşor în viaţă, învinsă. A cam trebuit să lupt până ce am realizat toate astea. Şi mă bucur pentru fiecare din ele. Fiecare din aceste realizări sunt frumoase şi au fost bine primite de către ascultători, spectatori şi telespectatori. Am şi avut cum şi unde le promova – pe la radio, pe la televiziuni, în spectacole. Au fost destule, cât să-mi mulţumesc sufletul, dar şi dacă ar mai fi, aş participa cu cinste. Şi chiar, acolo unde sunt invitată, particip cu emoţie şi bucurie. Vai de câte ori am mers pentru un spectacol sau pentru o televiziune, pe banii mei?! Nu numai eu. Întrebaţi-i şi pe ceilalţi colegi cât au cheltuit şi cât au câştigat. Din muzica autentică nu se câştigă bani. Probabil numai dacă ai o formaţie şi te duci pe la nunţi. Eu pe unde am fost tot gratis am cântat. Ce să fac? Poate nu sunt aşa de norocoasă. Dar mi-a dat Dumnezeu destule cât să mă pot bucura în viaţă de cântecul popular. Iar dacă am primit ceva, am mulţumit pentru cinstea făcută şi m-am rugat la Dumnezeu să le dea sănătate.  

 

Vasile Bele:- Din muzica autentică nu se câştigă. Acest lucru este o certitudine. În muzică se câştigă doar din cea comercială. Sau dacă faci compromisuri, iar acestea, uneori te trag în jos, dacă vei dori, pe mai târziu să-ţi concentrezi atenţia pe autenticitate.  

Rafila Bărbos:- Sigur că da! O dată intrat pe piaţa muzicală a folclorului comercial, greu, foarte greu, mai ajungi la performanţă şi la autenticitate. Deja te cataloghează publicul şi cei care iubesc muzica adevărată te vor vedea mereu altfel. Nu sunt adepta muzicii comerciale. Iubesc prea mult autenticitatea muzicii şi-a costumului popular. Uitaţi-vă la costumul meu popular – este de câţiva zeci de ani, rămas de la bătrâni. Iar dacă nu mă îmbrac cu el, nici nu-mi place să apar în faţa publicului. Oricum, el, publicul, are ultimul cuvânt. Putem noi cânta oricum. Dacă nu cântăm pe placul publicului nu ne ascultă nimeni, de aceea trebuie să rămâi mereu vertical din acest punct de vedere. Eu, îi văd, cu C.D.-ul de pricesne. Pentru că prea place publicului, mereu mă întreabă şi de C.D.-ul cu cântece populare. Simt eu ceva mai aparte pentru acest fel de cântare – pentru cea bisericească. Dar îmi şi dă Dumnzeu putere să cânt de răsună biserica şi-atunci îmi vine a zice că aceasta-mi este menirea. Eu, m-am stâmpărat mai mult cu priceasna decât cu cântecul popular. Am trecut în viaţă prin multe începând de când am fost copilă, apoi măritată, am avut bărbat care nu m-o lăsat să cânt ori să urc pe scenă. Aşa se face că eu n-am cântat ani mulţi pe scenă, doar cât am plâns ascultând muzica populară. Până într-o zi când am prins curaj şi m-am întors iar la scenă şi la cântecul popular. Dacă nu am cântat hori ori cântece populare, vă asigur că am cântat pricesne.  

 

Vasile Bele:- Chiar că aveţi ce spune iubitorilor de folclor despre dumneavoastră. Aşa stând lucrurile, chiar că vă întreb, pe când o apariţie editorială cu şi despre viaţa dumneavoastră?  

Rafila Bărbos:- Nu puneţi paie pe foc, (râde!) că ştiţi că am avut de gând, dar dacă nu au fost bani? Însă nu-i trecută vremea, cine ştie ce va fi pe viitor. Dacă a vrea Dumnezeu, a fi şi o carte, aşa cum ziceţi, văd că deja începutul e făcut. Apoi, şi aceste vorbe, cum îmi place să le spun, vor apărea în volum, dacă va fi să fie. Apoi, noi scriem cu fiecare urcare pe scenă, câte o filă din cartea noastră, doar că cine ştie când se va publica, nu? Dacă ar fi lumea cum am vrea? Ei, ce bine mi-ar părea! Dar lumea îi cum îi. Ne pare bine că putem face şi atâtea câte facem, că şi pentru acestea trebuie trudă. Întebaţi-i şi pe colegii de cântec cam ce părere au despre toate acestea. Dar nici ni trebuie să-i întrebaţi, că doar sunteţi dumneavoastră un exemplu în faţa mea. Câtă greutate este, dar câtă muncă, până scoţi o carte. Aşa este şi cu C.D.-ul. Nu e uşor să apari pe piaţă cu aşa ceva. Şi-ţi asumi responsabilite în faţa societăţii şi-a comunităţii din care faci parte, şi pe care o reprezinţi prin cântec.  

 

Vasile Bele: - Perfect adevărat. Grele sunt toate - şi apariţiile editoriale şi cele muzical-folclorice. Oare cine, sau câţi, înţeleg ce înseamnă un asemenea efort. Să nici nu-l luăm în calcul pe cel intelectual. Şi, când te gândeşti că toţi aşteaptă să primească gratis C.D.-ul. Aşa ca şi cartea. Şi totuşi mergem mai departe, nu-i aşa?  

Rafila Bărbos:- Aşa e! Aşa e şi în muzică! Şi dărui cu drag pentru oameni dragi, munca ta, banii tăi, priceperea ta. Nu ai cum să te opreşti din drumul tău. Eu nu mă voi opri, mai bine mă las pe mine. Şi ca să arătăm iubitorilor de folclor că suntem aşa precum zicem, iată, voi oferi cititorilor acestui ziar, prin tragere la sorţi, un număr de 10 C.D.-uri, pentru a se putea bucura de ele acuma în pragul sărbătorilor. Nu e nu ştiu ce, atâta pot să fac. Am oferit întotdeauna cu plăcere, cu bucurie şi din suflet aceste daruri, nu numai cele de pricesne, ci şi cele de cântece populare ori de colinde. Într-adevăr, sunt ,,mână largă”, cum se spune, şi cred că Dumnezeu face minuni. Şi cu mine a făcut, ajutându-mă să trec prin toate necazurile şi supărările care m-au încercat de-a lungul vieţii.  

 

Vasile Bele:- Rafila Bărbos – supărată? Nu ai zice la prima privire. Nu ai crede că necazurile ori supărările, v-au umbrit, sau vă umbresc, viaţa. Trec direct la întrebare: ce înseamnă priceasna pentru dumneavoastră?  

Rafila Bărbos:- Mă gândeam că-mi puneţi această întrebare. Aş putea defini această priceasnă în multe feluri – este un imn cântat către Dumnezeu, este o rugăciune. Eu cred că există Dumnezeu şi mă rog Lui. Nu pot spune că sunt o femeie nu-ştiu-cât de bisericoasă. Atâta timp cât există priceasna mă simt mai aproape de Cer. Ca să interpretezi o asemenea cântare îţi trebuie o anumită stare, o anumită sensibilitate sufletească. Dacă aşa nu ar fi nu cred că aş reuşi. Şi, (îi lăcrimează ochii), cânt pentru mama care mă aude din ceruri. Cânt şi pentru cei din cer, cânt şi pentru cei de-aici, de pe pământ. Iubesc priceasna mai mult decât muzica populară. Versul inspirat din sacralitate te răscoleşte şi te face să fii mai sensibil, măcar pentru câteva momente dinviaţă. Îţi trebuie o anumită pregătire sufletească, aş adăuga. Cânt pentru mama şi pentru toate mamele din lume. Şi-acum lăsaţi-mă să spun câteva versuri dintr-o priceasnă extraordinar de frumoasă, de pe proaspătul album: ,,O dată l-am văzut trecând / Cu turma, pe Păstorul blând, / Mergea cu turma la izvor, / Blândul Păstor, blândul Păstor. / Pe-o oaie ce căzuse jos, / A ridicat-o El duios / Şi-a dus-o-n braţe iubitor, / Blândul păstor, blândul Păstor. / Pe alta care la pământ, / Zăcea cu picioruşul frânt, / El o lega mângâietor, / Blândul Păstor, blândul Păstor”, (O dată l-am văzut trecând).  

 

Vasile Bele: - Văd lacrimi în ochii dumneavoastră. Acestea nu vor înceta să curgă decât atunci când vom închide ochii pentru totdeauna.  

Rafila Bărbos:- Va veni desigur şi vremea aceea. Plâng pentru că-mi aduc aminte de mama, căreia tare îi plăceau aceste pricesne. Între noi a fost mereu o armonie în familie. Sunt mândră de familia mea, şi-o iubesc. Le-o mărturisesc, deşi îmi place să păstrez acest secret doar pentru mine (mă întreabă, prieteneşte: să-i zic secret?), considerând că fac parte din intimitatea familială. Noi, ne înţelegem foarte bine, lumea o ştie, doar. Dar lipsa mamei n-o va înlocui nimeni şi nimic niciodată. Mama este unică precum priceasna, sau priceasna este unică precum mama! Sunt valabile amândouă. Îi duc dorul şi-o să-mi fie mereu dor de ea, de aceea atunci când interpretez priceasna cred că-mi trece din dor. Îmi alină dorul şi durerea, şi nu numai mie, la mulţi. Simt asta! Îmi zice lumea ce simte atunci când ascultă C.D.-ul meu, exact asta – o linişte şi-o eliberare, o alinare şi-o apropiere de Dumnezeu.  

 

Vasile Bele:- Două C.D. –uri cu pricesne, două cu cântece populare, festivaluri şi premii, lacrimi atunci când interpretezi priceasna, mereu dorul de părinţi, două fete, doi gineri, patru nepoţi – Rafila Bărbos, este o femeie împlinită. Ce-i lipseşte?  

Rafila Bărbos:- Nimic nu-mi lipseşte. Pentru toate mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat atâtea bunătăţi. Am spus mereu, şi am fost sinceră, când am declarat că sunt împlinită. Ştiţi cum zic două versuri dintr-un cântec: ,,Doamne nu-mi da altu bine, / Numai p-aiesta mi-l ţine!”, aşa zic şi eu, mulţumind Cerului. Mulţumesc şi dumneavoastră pentru osteneală. Am avut ceva emoţii dar nu aşa de mari precum prima dată. Deja m-am obişnuit cu felul dumneavoastră extrem de degajat, curgerea lină a întrebărilor. Am observat o uşurinţă, şi e bine că e aşa, în a te exprima în jurul dumneavoastră. Recunosc, cu alţii parcă a fost mai complicat. (râzând: asta n-o mai spuneţi!).  

 

Ei, vezi, suntem ,,de cuvânt”, şi nu te-am spus! Îţi mulţumim doamnă Rafila Bărbos, pentru amabilitatea cu care ne-ai primit, pentru sinceritate, pentru darul primit (că nu am venit cu mâna goală – am primit câte un C.D. şi noi). Mulţumim în numele câştigătorilor, pentru darul trimis la redacţie. Cred că vor fi bine primite aceste daruri, mai ales acum în această perioadă a postului (n.a. – undeva pe la mijlocul lui!). Vom reveni ori de câte ori vom avea ocazia cu alte şi alte amănunte, legate despre viaţa, cântecul popular sau pricesnele Rafilei Bărbos. Doamne ajută!  

 

aprilie 2013 a consemnat Vasile Bele  

Referinţă Bibliografică:
RAFILA BĂRBOS - mesager al spiritualităţii din Chioar - INTERVIU realizat de către VASILE BELE (2013) / Vasile Bele : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 840, Anul III, 19 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Vasile Bele : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasile Bele
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!