Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Civilizatie > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 268 din 25 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

PUTEREA IMPRESIILOR ÎNTR-O ZI DE TOAMNĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o zi de toamnă aşa cum este cea prezentă am păşit pentru prima dată ca elev pe poarta unui anumit liceu militar. Alături de mine erau mulţi alţi tineri de vârsta mea, adolescenţi proaspăt veniţi din ultima clasă de şcoală generală, având în minte şi în suflet copilăria ce abia se terminase. Parcă retrăiesc acele clipe când am zărit nesfârşita alee cu plopi de la intrare, care patru ani avea să mă intimideze cu perspectiva ei sobră, pornind de la punctul de control şi terminându-se în vecinătatea comandamentului şi a platoului de adunare. 
  
Îmi aduc aminte cum în doar câteva zile trebuia să învăţăm să mergem în formaţie pentru a defila şi noi în ziua de începere a anului şcolar, fapt pentru care ore în şir comandanţii exersau cu noi acest gen de deplasare, care era cu totul inedită pentru fiecare dintre noi. În mintea noastră era cu totul neclar ce însemna de fapt armata, totul părea a fi doar ca o tabără mai prelungită în care vom sta şi vom învăţa cum să ne apărăm ţara sau cum să luptăm împotriva inamicilor ei. Nici pe departe nu întrezăream că de fapt instrucţia militară nu era destinată neapărat unor astfel de scopuri, cât mai degrabă înregimentării indivizilor în structuri monolit, percepute mai degrabă ca mase amorfe de elemente, decât de personalităţi ce trebuie tratate diferenţiat. 
  
Aceeaşi lună de septembrie un an mai târziu oferea o cu totul altă privelişte, în sensul în care foştii copii, acum adolescenţi în toată regula, erau strânşi pe acelaşi platou fără margine, de data aceasta pentru a fi muştruluiţi pentru întârzierea venirii în formaţie, urmăriţi pentru fumat şi consumul de băuturi alcoolice şi taxaţi indiferent de ocazie ca nesimţiţi şi neisprăviţi de către cadrele militare. Fără să se ţină seama de specificul unei vârste dificile şi contradictorii, toţi elevii din primii ani erau lăsaţi la bunul plac al celor ajunşi în anii terminali, într-un mod similar cum în satisfacerea stagiului militar obligatoriu „veteranii” îi frecau pe „bibani”. 
  
În plus, nici vorbă de mult visata instrucţie militară pentru apărarea ţării, ci mai degrabă nesfârşite sectoare ce aşteptau să fie curăţate de către elevi, precum şi participarea cu entuziasm la preamărirea conducătorului iubit prin suprimarea brutală a vacanţelor de vară. Nu în ultimul rând, plecarea din unitate reprezenta o mare problemă, cea mai mare parte a timpului noi, cei fără „pile”, fiind consemnaţi să stăm în cadrul acelui perimetru îngust format din cele câteva pavilioane în care aveam dreptul să intrăm, însă numai în conformitate cu „programul orar”, ce împărţea cele douăzeci şi patru de ore în felii mai mari sau mai mici destinate diferitelor activităţi. 
  
Apropos, timpul de somn de la orele 22:00 la 06:00, nici un minut mai mult, era destinat activităţii de odihnă, aceasta atunci când nu erai numit la rând sau peste rând să faci planton şi să păzeşti bocancii colegilor de pe holuri să nu fie furaţi sau să dai raportul vreunui comandant isteric ce avea ideea diabolică de a te controla în miez de noapte. Nimeni nu se gândea la nevoile acelei vârste deosebit de sensibile, la traumatismele interioare pe care le sufereau nişte adolescenţi, aleşi dintre cei mai buni din şcolile României. Nimeni nu îşi punea problema asupra dezamăgirii trăite în condiţii precare de igienă şi de expunere la violenţa unor cadre militare nedemne de calitatea de educatori sau la discriminările create între diferitele clase de elevi în funcţie de proporţia de „pile” deţinută sau nu. 
  
Nu pot să uit nopţile de veghe în care eram treziţi pentru a ne face bocancii la ore târzii, de nebunia deşteptării pentru a ne alinia în pijamale rupte sau uzate pe coridoarele lungi din faţa dormitoarelor sau de alergările pe la orele două noaptea pe platou, pentru a ne învăţa că elevul nu are alte drept decât acela de a executa ordinele comandanţilor indiferent de absurditatea lor. Din punctul de vedere al unui fals sistem educaţional, căratul tomberoanelor, răscolitul prin gunoaie, măturatul frunzelor de sub copacii de pe spaţiul verde şi mozolirea cu cârpe murdare a scărilor sau culoarelor de acces, reprezentau cunoştinţele de bază pe care trebuia să le aibă viitoarele cadre ale armatei. Dar nimeni nu se gândea la abuzul unor minori, la faptul că nu puteai să te retragi din cauza unor sume fabuloase ce îţi erau puse ca notă de plată în cazul în care doreai să abandonezi pregătirea pentru nimic de care aveai parte. 
  
Când revăd acele timpuri simt cum tot interiorul meu se revoltă într-o încleştare mută împotriva celor care au schilodit sensibilitatea interioară a unor copii înzestraţi, prinşi în plasa unui sistem ce le-a deformat percepţia de sine şi le-a limitat dezvoltarea normală. Însă niciodată, nimeni nu a avut curajul să spună adevărul, doar din când în când anumiţi „nebuni” ca mine mai îndrăzneam să ne afişăm public dezacordul faţă de acea falsă educaţie şi faţă de acel abuz emoţional inacceptabil. 
  
Aş dori să cred că lucrurile s-au schimbat, că acum realităţile sunt cu totul altele decât cele de acum douăzeci şi cinci de ani, că în sfârşit un liceu militar reprezintă ceea ce ar trebui să fie, adică un loc în care tinerii sunt învăţaţi valorile abnegaţiei, devotamentului şi sacrificiului pentru ţară şi pentru semeni deopotrivă. Am scris aceste rânduri tocmai fiindcă niciodată nu doresc să se mai repete tragedia generaţiei mele, condamnată să fie compusă din indivizi fără personalitate sau din oameni obedienţi indiferent de prostia ce le este ordonată. Aş dori ca aceste licee să devină adevărate şcoli de cadeţi, care să contribuie cu oameni valoroşi atât în sistemul militar, cât şi în celelalte componente ale sistemului de apărare, precum şi în viaţa civilă, oameni puternici, integri, unde profesorii şi cadrele militare să aibă o pregătire corespunzătoare în educaţia adolescenţilor, iar astfel de realităţi triste să nu se mai repete. 
  
Nu port supărare nimănui, practic sistemul a fost de vină, iar acum, cu ocazia apropiatei întâlniri de douăzeci şi cinci de ani, aş dori să găsesc o altă realitate decât aceea pe care am lăsat-o în urmă, când despărţindu-mă de colegi mi-am dat seama că este posibil să nu ne mai întâlnim niciodată. Am fost victimele unui sistem care se baza pe distrugerea respectului de sine şi pe contaminarea cu felurite vicii vătămătoare, dintre care cel mai perfid cred că este acela de a-ţi abandona idealurile, de a te lăsa purtat într-o masă care se deplasează amorf sub ordinele absurde ale unui comandant suprem. 
  
Las aceste impresii în urmă să se ducă asemenea curgerii apei la vale pe albia unui râu. Uneori mă întreb, însă, dacă au avut vreun sens absurdităţile pe care le-am trăit? Dacă a existat o fărâmă de logică în abuzurile la care am fost supus în diferitele momente ale vieţii? 
  
Ce să mai spun? Că am dorit să mă sinucid după primul an de liceu militar? Că numai credinţa în Dumnezeu pe care o aveam în mod nativ şi un anumit simţ mistic al unei suprarealităţi m-au oprit de la acest gen necugetat? Sau să mai vorbesc despre tentativele de suicid ale mai multor colegi de an, foarte buni la învăţătură, dar care nu au putut să reziste agresiunii sistemului de represiune a identităţii practicat în acei ani? Sau multele altele întrebări, care mai mult ca sigur că vor rămâne fără răspuns? Cu siguranţă, am iertat acele lucruri, dar unele fapte nu pot fi pur şi simplu date uitării, fiindcă ar fi nedrept faţă de suferinţa îndurată şi faţă de distrugerea sufletească a unor tineri aflaţi la vârsta adolescenţei. Las ca frunzele toamnei să acopere sub mantia lor şi această amintire dureroasă ce a durat patru ani din viaţă, practic toată adolescenţa mea. 
  
Octavian Lupu 
  
Bucureşti 
  
25 septembrie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PUTEREA IMPRESIILOR ÎNTR-O ZI DE TOAMNĂ / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 268, Anul I, 25 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!