Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Puntea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puntea 
  
Dacă stau şi mă gândesc bine, ziua aceea fusese la fel ca toate celelalte. Mă sculasem dimineaţa devreme şi-mi continuam somnul în metrou în drum spre serviciu. În jurul meu, aceiaşi oameni pe care îi cunoşteam (din vedere), fără să-i cunosc. Nimeni şi nimic nu trăda că s-ar fi schimbat ceva sau că ar fi urmat să se schimbe chiar în aceeaşi zi. 
  
Am coborât aproape de capăt şi aveam de mers o staţie pe jos. La ieşirea din metrou trebuia să trec o punte improvizată peste un şanţ săpat de curând iar ceva mai departe un firicel de apă care alerga sprinten spre o gură de canal. Deasupra punţii o pâclă lăptoasă ne învăluia pe neaşteptate de parcă am fi trecut în altă lume, motiv pentru care bâjbâiai cu piciorul în căutarea unui punct de sprijin, dar nimeni nu părea să acorde o atenţie deosebită acestui amănunt. 
  
Absent ca de obicei, nu am observat nici puntea pe care am trecut-o maşinal şi nici pârâiaşul pe care l-am trecut fără să mă ud. La drept vorbind, atenţia mi-a fost atrasă de o conversaţie feminină, mai mult cântată, despre săpăturile astea care nu mai contenesc şi atunci m-am uitat intrigat în urma mea: toţi cei care nu acordaseră vreo atenţie şuviţei de apă, treceau fără să se ude, în timp ce absolut toţi ceilalţi se udau din belşug, până aproape de genunchi, deşi apa propriu-zis, nu trecea de tocul pantofilor. 
  
Mi-am zis atunci că noi ne-am obişnuit să apreciem evenimentele nu atât prin dimensiunea lor reală, ci prin felul în care ne afectează sau nu şi am plecat mai departe. 
  
La întoarcere m-am întâlnit cu un prieten despre care cunoşteam o serie de amănunte fără să mi le fi spus nimeni. 
  
Ne-am strâns amândoi mâna stângă şi ne-am aşezat alături pe iarbă lângă o bancă liberă. Prietenul meu ţinea în mână o nuia de alun de care se serveau vechii fântânari pentru descoperirea izvoarelor şi părea nedormit de mai multe nopţi. 
  
- Ştii ceva, începu el fără nici o introducere, se pare că ne aşteaptă o inundaţie. O inundaţie de un fel deosebit. Da, da şi asta destul de curând. 
  
- N-am citit nimic în ziare despre asta, spusei eu mai degrabă ca să zic ceva, fiindcă mă luase pe nepregătite. 
  
Computerele ce spun? 
  
- De fapt inundaţia a şi început dar nu am realizat cu toţii acest lucru. 
  
Mi s-a părut că glumeşte şi m-am frecat intrigat la ochi. 
  
- Vrei să te referi la şuviţa aceea prăpădită de apă care azi dimineaţă necăjea nişte cucoane mofturoase? Cred că s-a uscat şi locul pe unde curgea. 
  
- Şuviţa aceea prăpădită de apă cum o numeşti tu, este acum înaltă de un metru şi creşte mereu. 
  
- Nu se poate! 
  
Ne-am privit în tăcere câteva minute care ni s-au părut o eternitate, timp în care nu ştiu ce a observat prietenul meu însă eu am remarcat după culoarea irisului său că se afla în prada unui tremur nervos greu de disimulat. Încercam să-mi închipui ce avea să se întâmple mai departe şi în sinea mea începusem să îl compătimesc fără să ştiu prea bine de ce. Energia lui vitală părea perturbată de un flux inhibitor venit dintr-o constelaţi îndepărtată, motiv pentru care şi aura îi era afectată. Şi pentru că privirea îi rămăsese fixată pe nuiaua de alun, a continuat încercând parcă să se scuze: 
  
- De o viaţă întreagă urmăresc o vână de apă la al cărei capăt nu reuşesc să ajung. O singură vână de apă. Când cred că am descoperit izvorul, dispare de parcă a intrat în pământ. 
  
Şi mai departe, la fel de trist şi obosit: 
  
- Ascultă-mă pe mine că sunt fânânar bătrân, apele fug de oameni şi ăsta nu e un semn bun. 
  
Conversaţia noastră s-a terminat la fel de brusc cum începuse, aşa că a trebuit să ne despărţim. Când ne-am ridicat de pe iarbă, banca dispăruse iar peluza se umpluse de apă aşa că fiecare din noi a luat-o în partea din care venise. 
  
A doua zi treceam la fel de îngândurat şi când mi-am amintit de apă, m-am uitat în urmă şi i-am văzut pe trecători cu pantalonii suflecaţi, păşind cu mare grijă prin apa care le trecuse de genunchi. Şi la fel ca de obicei, cei timoraţi păşeau ca nişte servitoare afectate, numai în vârful picioarelor, ajungând pe celălalt trotuar uzi până la piele. Se aşezau pe câte o moviliţă răsărită ca din pământ, îşi storceau hainele şi plecau mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei mai mulţi dintre ei îşi scoteau câte o oglinjoară din servieta diplomat în care îşi aranjau cravata iar câte o secretară mai grijulie, conturul buzelor cu un ruj vineţiu. 
  
Erau însă şi alţii care traversau strada fără să se sinchisească de apa pe care nici nu o remarcau şi ajungeau uscaţi pe trotuarul celălalt. 
  
În locul unde mă întâlnisem cu prietenul meu, am simţit deodată o furnicătură pe şira spinării şi am tresărit. Îmaginea lui tridimensioanlă mă privea cu insistenţă. Inconsistentă din cauza contururilor ceţoase dar cu privirea încă vie. 
  
- "Ascultă-mă pe mine că sunt fântânar bătrân. Apele fug de oameni şi ăsta nu e un semn bun!" 
  
După ce am auzit ultimele lui cuvinte, imaginea a dispărut ca prin farmec, ceea ce însemna că la trecerea lui dincolo, el se gândise foarte intens la mine şi acesta era poate ultimul lui mesaj pe care dorise să mi-l transmită. 
  
Am pornit mai departe împovărat. Pe lângă mine treceau oameni uscaţi sau uzi şi pe care nu îi deranja câtuşi de puţin acest lucru. Cu atât mai mult cu cât paşii celor uzi nu lăsau nici o urmă, iar ai celor uscaţi lăsau pe trotuar o pată de apă, care dispărea totuşi destul de repede. Şi atunci m-a cuprins şi pe mine îndoiala. Mi-am pipăit hainele dar mâinile mele alunecau peste ele fără să le atingă. Atunci am vrut să-mi privesc mâinile şi ducându-le în faţa ochilor am văzut că păreau bolnăvicioase şi pline de sânge. Acestea nu erau mâinile mele. Nu erau nici ude, nici uscate. Un aer jilav părea că se desprinde în permanenţă din ele subţiindu-le. 
  
Din ce în ce mai deconcertat, l-am oprit pe primul trecător şi m-am uitat atent în ochii lui. Era la fel de uscat ca şi mine şi mergea pe stradă gesticulând vorbind singur despre metempsihoză şi Nostradamus. 
  
- Nu te supăra domnule, am început eu timid, mi-am şters cât am putut de bine hainele, dar poate că au mai rămas ude şi eu nu îmi dau seama de asta. 
  
- Când omul nu mai poate să suporte povara propriilor sale eşecuri, se spovedeşte unui prieten sau duhovnic. El se scutură de coşmarul care l-a adus la mine iar eu trebuie să port şi înfrângerile lui pe umerii mei. Asta este crucea mea. Excesul de virtute este la fel de dăunător ca şi lipsa acesteia. 
  
Pentru că nu voiam să văd nici o legătură între virtute şi apă, am reluat morocănos: 
  
- E vorba de apă. 
  
A dat din umeri înţelegător şi spre surprinderea mea, a adăugat: 
  
- Eşti tare slab de înger. De data asta ai scăpat pentru că eşti la fel de uscat ca şi mine. 
  
Am închis ochii fericit şi i-am întins mâna... Rămânând cu ea întinsă, am redeschis ochii şi am constatat că el dispăruse iar pe locul unde stătuse câteva clipe mai înainte, se afla un cerc de apă care nu se scurgea nicăieri şi în care se refleca un curcubeu. M-am încruntat şi am pornit agale îmbătrânit dintr-odată cu câţiva ani netrăiţi. 
  
Apoi m-am întors din nou şi acolo unde ne despărţiserăm, de data asta, nici urmă de apă. Aşa că am început să mă îndoiesc şi de faptul că discuţia noastră avusese loc cu adevărat sau numai mi se păruse. Decepţionat din cale-afară, m-am hotărât să mai încerc o dată şi am oprit un funcţionar scund care venea din sens opus. 
  
- Apă?, începu el uimit. Am auzit pe mai mulţi vorbind despre aşa ceva. Dar află de la mine domnule, că de când e lumea, oamenii au scăpat din vedere tocmai esenţialul. De ce şi-or bate unii capul cu asemenea năzdrăvănii, când din partea apei nu ne paşte nici o primejdie?! 
  
Se apropie de mine şi, după ce examină atent strada, mă apucă intim de rever: 
  
- Ştii, dar apropo, unde te-ai muiat în halul ăsta? Uite ce multă apă rămâne în urma dumitale! 
  
M-am uitat dezamăgit în spate şi am văzut că trotuarul era la fel de uscat ca şi înainte. De-abia acum nu mai înţelegeam nimic. Am plecat mulţumindu-i cu jumătate de gură. 
  
Ceva totuşi nu era în regulă. Aşa că m-am întors până la staţia de metrou unde i-am văzut pe trecători traversând absenţi puntea improvizată peste şanţul proaspăt săpat şi, de jur împrejur, nici pic de apă. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Puntea / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 312, Anul I, 08 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!