Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Mătuşa Anica şi plăcinta cu mere
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era în preajma sărbătorilor de Paşti, când toată lumea se pregătea de Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Trebuia să-i facem parastas de un an mătuşii mele Anica, sora mai mică a mamei, iar soţul ei, unchiul Zaharia m-a rugat pe mine să pregătesc cele trebuincioase.  
  
- Fetiţo, (îi plăcea lui să-mi spună, deşi aveam nişte ani totuşi) dacă se poate, am o rugăminte la tine! Poţi să mă ajuţi să facem parastasul de un an?  
  
- Cum să nu, unchiule- am răspuns eu la telefon- fără să stau prea mult pe gânduri! 
  
- Bine, atunci te rog să vii astăzi să ne sfătuim ce trebuie să cumpărăm, să pregătim, mai cu seamă că suntem în Post şi trebuie să respectăm şi tradiţiile noastre, ortodoxe. 
  
Zis şi făcut. M-am dus la el, am făcut lista cu cele necesare pentru acest parastas şi, fiindcă o iubisem foarte mult pe mătuşa mea, o femeie foarte frumoasă şi blândă, cu credinţa în Dumnezeu, mi-am luat o zi liberă de la serviciu. 
  
* 
  
Mătuşa Anica murise de o boală necruţătoare, cu un an în urmă, după Sfintele Paşti, în Săptămâna Luminată. 
  
Unchiul şi matuşa locuiau într-o garsonieră confort unu, la etajul patru, într-un bloc de paisprezece nivele pentru că îşi vânduseră apartamentul de trei camere, să-i ofere verişoarei mele bani, să se stabilească în străinătate. Eu îi admiram de fiecare dată când mergeam la ei, fiind invitată la diverse ocazii, pentru că trăiau într-o armonie de dragoste şi înţelegere. De la ei am învăţat cum să aşez masa când am musafiri şi cum să fiu o gazdă perfectă. La masa lor te săturai numai privind faţa de masă, cum erau aşezate bucatele şi felul în care te îmbiau să guşti din fiecare; bucate gustoase, pregătite de amândoi ... era cea mai mare bucurie şi plăcere a mea! 
  
* 
  
Înainte de Paşti, am plecat cu maşina la ţară, cu soţul şi fiul nostru, să luăm lumina divină în noaptea Învierii Domnului. În drum, am trecut şi pe la mătuşa mea.  
  
- Bine aţi venit! Chiar doream să ne vedem, pentru că îmi prevăd cât mai curând sfârşitul, spuse ea.  
  
Apoi a început cu o voce blândă, liniştită, cu zâmbetul pe buze pe care îl avea întotdeauna: 
  
- Dragii mei, nu aş vrea să plec fără să vă spun ce trebuie să faceţi atunci când eu nu voi mai fi! Pentru că v-am iubit foarte mult, am să vă spun la fiecare câte ceva. 
  
Eu îmi stăpâneam cu greu lacrimile; toţi amuţiserăm şi aveam privirile îndurerate. Doamne, mă gândeam, cât de lucidă şi verticală este în faţa morţii! 
  
Îşi îndreptă privirile spre mine şi-mi spuse: 
  
- Draga mea, pe tine, care mi-ai fost ca o fiică, am să te rog să mă îmbraci cu un deux-piece de culoare albastră, pe care l-am pregătit special pentru această ocazie.  
  
Să mă faci frumoasă, iar pe cap să-mi pui pălăria mea de fetru, neagră, cu funda din satin, cu care mergeam duminica la biserică! Tu trebuie să te ocupi şi de prepararea pachetelor şi de colivă, de orânduielile bisericeşti, în tine am încredere, ştiu că te vei descurca! Prosoapele sunt în dulap, în partea dreaptă, batistele deasupra lor, toate sunt aranjate aşa cum trebuie. 
  
Nu puteam să scot niciun cuvânt! Doar atât am putut; să dau din cap, afirmativ.  
  
- Zaharia, tu să ai grijă ca, imediat ce-mi dau sufletul, după aşezarea mea în sicriu, să fiu dusă la capela bisericii de care aparţinem fiindcă aici n-o să fie loc pentru toată lumea care o să vină la priveghi. Apoi să mergi la cimitir să discuţi cu groparii (deja aveau un loc de veci cumpărat mai de mult care-l aranjaseră cu cruce cu tot, în cimitirul Pantelimon II) să facă în aşa fel încât să sape groapa mai adânc, să pună o placă după ce mă îngroapă ca să ai şi tu loc lângă mine când îţi vei da sfârşitul, să fie ca un fel de garsonieră cu subsol şi demisol - spuse cu un pic de amărăciune, însă cu acelaşi zâmbet care îi lumina ochii a bunătate şi duioşie ... si, după un timp de la plecarea mea, să tai mocheta în două (aveau o mocheta tip covor, în aşa zisa sufragerie) să-ţi fie mai uşor să o manevrezi când faci curăţenie, că şi tu ai îmbătrânit şi nu mai ai putere. 
  
* 
  
Am plecat cu sufletul încărcat de emoţia întâlnirii, iar pe drum nu am putut să scot niciun cuvânt. Eram pe bancheta din spate a maşinii şi am putut să plâng în voie, înăbuşit, fără să simtă sau să mă audă soţul care conducea şi fiul care era în dreapta lui. În tot acest timp, care a durat două ore până să ajung în satul copilăriei mele, în capul meu şi printre lacrimile mele se derulau imagini cu blânda mea mătuşă, de când eram un copil; concediile petrecute la noi şi cum îi plăcea ei să fie întâmpinată cu plăcintă cu brânză (făcută de mama din laptele prins în oale de lut, cu smântâna de două degete) în tăvi mari, rotunde, pufoasă, pentru că punea în ea multe ouă şi smântână, iar pe deasupra o ungea cu gălbenuş de ou sau cu checurile tot aşa de pufoase, cu pâine caldă, scoasă din cuptorul de căramidă din curte ... o bunătate! Apoi, perioada când am venit eu în Bucureşti după terminarea liceului, să-mi continui studiile, (pe atunci aveau trei camere şi am putut să locuiesc la ei) cât de bine m-am simţit şi cu câtă dragoste eram înconjurată! Doamne, câtă durere în sufletul meu că o s-o pierd pentru totdeauna! 
  
* 
  
Am ţinut legătura permanentă prin telefon în zilele cât am stat la mama, să ştiu dacă mai este în viaţă, iar ea era fericită atunci cand îmi auzea vocea.  
  
Când m-am întors după Paşti în Bucureşti, am trecut din nou pe la ea şi i-am dus câte ceva, de la mama, special pentru ea. Am găsit-o schimbată, parcă slăbise mult iar vocea îi era mai scăzută. Ne-am îmbrăţişat şi a rămas ca a doua zi să vin la ea, după serviciu, cum făceam de obicei ... La trei fără un sfert, în noapte, telefonul sună şi aud vocea unchiului meu: ”s-a stins, am pierdut-o”! ... Nu ştiu când m-am îmbrăcat şi am plecat într-acolo ... Am ajuns, era caldă încă, cu acelaşi zâmbet pe buze ... i-am luat mâna, i-am mangâiat-o şi parcă am simţit o strângere uşoară, mi se părea că atunci îşi dă sufletul, oare mă aşteptase pe mine? În acea clipă, lacrimile îmi curgeau şiroaie, am mângâiat-o pe frunte şi fără să vreau, am întrebat-o încet, parcă să nu o trezesc, în şoapte înnăbuşite de lacrimi şi de durere: ”ce-o să fac eu fără tine”? Doamne, cât am iubit-o! Am rămas în genunchi, lângă pat, împietrită de durere ... nici nu ştiu cât timp ... m-am trezit ridicată de soţul meu şi unchiul Zaharia care pregătiseră lucrurile de îmbrăcat ...  
  
Totul a decurs cum şi-a dorit, eu fiind ajutată şi de alte persoane apropiate, ca să ducem la bun sfârşit cele necesare pentru o înmormântare creştinească ...  
  
La patruzeci de zile, la aceeaşi oră din noapte a sunat iar telefonul ... l-am ridicat şi am auzit o uşoară suflare, un oftat, ca şi cum cineva îşi lua la revedere ... A doua zi era parastasul, eu ocupându-mă de pregătirea acestuia. 
  
* 
  
Parastasul de un an a căzut în Postul Paştelui şi hotărâsem cu unchiul Zaharia ce să pregătesc: sarmale de post, fasole bătută, salată de primavară, plăcintă cu dovleac şi bineînţeles colivă, toate la unchiul meu, acasă. Ca să câştig timp, plăcinta cu dovleac am făcut-o înainte de a pleca de la mine (aveam un dovleac de la ţară) şi, ca niciodată, îmi rămăsese puţină cocă, cam cât un pumn de copil. Nu m-am îndurat să o arunc, aşa că am pus-o la frigider. 
  
Odată ajunsă la unchiul meu, m-am făcut stăpână pe mica bucătărie, rugându-mă Domnului să mă ajute să termin cu treaba până spre seară, pentru că a doua zi dimineaţă urma să pregătesc coliva, vasele şi îmbrăcămintea ce trebuiau date de pomană, după datină, la cimitir. 
  
Unchiul Zaharia urma să meargă să vorbească cu preotul pentru sfinţirea bucatelor şi mersul la cimitir. De aceea, după prânz, îmi spuse: 
  
- Fetiţo, eu plec la biserică să vorbesc cu preotul, văd că te descurci foarte bine, însă mai am o rugăminte: am cumpărat nişte mere şi aş vrea să facem şi o plăcintă cu mere fiindcă mătuşei tale îi plăcea foarte mult plăcinta aceasta. Ce zici, poţi? 
  
- Cum să nu, unchiule, mai cu seamă că ştiu că îi plăcea tare mult! Cred că o s-o fac după ce mai termin din treburile pe care mi le-am propus, până atunci poate vii şi d-ta de la biserică, să mă ajuţi să cureţi merele şi să le razi. 
  
* 
  
Unchiul Zaharia a plecat, urmând să-mi continui treburile. Timpul trecea şi el nu mai venea. Terminasem toate pregătirile, chiar de fiert grâul pentru colivă şi voiam să mă apuc de plăcintă. Merele erau în bucătărie, le-am curăţat, le-am dat pe răzătoare şi le-am călit. Urma să fac coca pentru plăcintă. Nu ştiam unde ţine făina. Ce să fac? Se făcuse seară, unchiul Zaharia nu mai vene. Începusem să intru chiar în panică, gândindu-mă că s-a întâmplat ceva cu el. Să-i scotocesc prin cămară nu-mi permiteam, aşa că m-am hotărât să-l aştept. 
  
Cum stăteam aşa, descumpănită, am auzit un tril şi am văzut o păsărică ce se aşezase pe pervazul ferestrei de la bucătărie, aţintindu-mă cu capul lăsat pe o parte, de parcă aştepta de la mine ceva. În clipa aceea, m-a străfulgerat parcă o lumină şi mi-am amintit de bucata de cocă pe care o pusesem în frigider. Am dat repede telefon acasă şi l-am rugat pe soţul meu să mi-o aducă. El a râs şi m-a întrebat ce vreau să fac cu mingiuca aceea de aluat; plăcinte pentru furnici?! 
  
Dar stăpânită de o presimţire, eu am insistat şi el mi-a adus-o. După cum am mai spus, aluatul acela era cât un pumnişor de copil şi era evident că nu putea să iasă din el decât - vorba soţului meu –câteva plăcinţele pentru furnici! 
  
Totuşi, împinsă parcă din spate de cineva, am luat planşeta de făcut prăjituri şi am împărţit aluatul în patru părţi. În clipa când am început să întind prima parte (mai mică decât o zarzăre) am observat uluită cum coca se întindea şi iar se întindea, acoperind întreaga planşetă. Am început să mă închin şi din ochi mi s-au prelins lacrimi. Cu a doua parte de aluat s-a întâmplat la fel, cu a treia şi a patra la fel. Din ghemuleţul de cocă ieşise o plăcintă cât tava, pe care am băgat-o în cuptor. Cât am lucrat la plăcintă am avut o trăire lăuntrică deosebită, iar păsărica a cântat tot timpul. După ce am scos plăcinta rumenită afară, ea a zburat. 
  
- Ce părere ai, Mihai? l-am întrebat pe soţul meu. 
  
El, care îşi făcea rar semnul crucii şi nu ştia să spună rugăciuni, a rămas înmărmurit de uimire. 
  
- Asta a fost într-adevăr o minune! a exclamat. 
  
Când unchiul Zaharia s-a întors acasă de la biserică ne-a povestit de ce a întârziat; începuse slujba şi nu a vrut să-l deranjeze pe preot, a trebuit să-l aştepte şi să vorbească cu el după aceea.  
  
- Dar uite că şi tu ai terminat treaba! Ce frumos miroase plăcinta asta cu mere, te îmbie să te înfrupţi din ea! 
  
- Da, aşa este, dar să-ţi povestesc ce mi s-a întâmplat! 
  
În timp ce îi spuneam despre minunea cu plăcinta, ochii i s-au umplut de lacrimi, zicându-ne că înainte să moară, mătuşa mea a avut poftă de plăcintă cu mere. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mătuşa Anica şi plăcinta cu mere / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 212, Anul I, 31 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!