Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Gina Zaharia         Publicat în: Ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

PROMISIUNEA DE JOI (XVII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Aşa cum a promis, comisarul dădu telefon la o clinică şi ceru programare pentru două persoane. Apoi îi conduse pe cei doi soţi cu maşina lui. Cabinetul de psihologie era la etajul unu al clădirii. Alături se afla cabinetul de psihiatrie, dovadă că cei doi medici colaborau în stabilirea unor diagnostice mai greu de precizat.
– Avem nevoie de un consult amănunţit, ceru comisarul după ce făcu prezentările.
– Niciun solicitant nu pleacă nemulţumit de aici, glumi doctoriţa Enache, măsurându-şi pacienţii care păreau destul de degajaţi.
– E o problemă veche, oarecum asemănătoare, aş putea spune. Dar vă va da Mihai amănunte.
Ca o invitaţie pentru ceilalţi de a părăsi cabinetul, doctoriţa psiholog – o femeie trecută de cincizeci de ani, înaltă, cu chipul senin şi părul blond, ridicat într-un coc elegant, studiat, ce-i aducea un plus de distincţie – zise zâmbind:
– Oricum, doar domnul va rămâne cu mine în cabinet.
Cu formalităţile gata îndeplinite, Mihai începu să povestească fluent, privind într-un loc fix, ca şi cum ar fi citit dintr-o carte. Dorea să nu-i scape nimic, să se descotorosească de tot absurdul care-l încovoia de ceva timp. Simţea nevoia să fie înţeles întrutotul, să-şi afle aici capătul de drum care ducea spre speranţa că viaţa lor îşi va relua cursul normal.
Doctoriţa îl ascultă fără să-l întrerupă. I-a urmărit atentă privirea, mimica feţei, timbrul vocii. Faptul că îşi strângea pumnul din când în când era, pentru ea, semn că înlăuntrul lui se zvârcoleau neputinţa şi nerăbdarea. După aproximativ douăzeci de minute, îl opri. Ieşi din cabinet şi se consultă cu colegul ei, psihiatrul, apoi reveni:
– Domnule Romanescu, pentru siguranţa diagnosticului, va trebui să facem şi o tomografie. Veţi merge, împreună cu soţia, la doctorul Micu. Dumnealui vă va da o trimitere pentru tomograf. Apoi vom vedea ce avem de făcut.
După aproape două ore, rezultatul computerului tomograf arăta că nu există vreo leziune cât de mică asupra vreunui organ, indiferent de natura ei.
Intră în şedinţa de psihoterapie şi Ilona, care îşi povesti amănunţit acea parte umbroasă din viaţa sa. Ambii medici s-au arătat mulţumiţi de starea de sănătate a celor doi soţi.
– Nu sunt probleme grave, domnule comisar. Amândoi au discernământ. Poveştile lor sunt uluitoare. Nu pentru că n-aş mai fi auzit ceva asemănător, însă de fiecare dată mi se pare nedrept să vrei să-i fragmentezi existenţa unui om.
– Aş avea nevoie de avizul dumneavoastră pentru dosar.
– Îl veţi avea în câteva zile, răspunse amabil doctoriţa.
Când au ajuns la ieşirea din instituţie, o uşurare sufletească uriaşă i-a cuprins pe cei doi protagonişti. Parcă păşeau într-o lume nouă. Căutau lumina, mai hotărâţi ca niciodată.
– Mâine vom merge la Braşov, acasă la voi, îi anunţă comisarul. Ştiţi însă că nu vom putea intra în locuinţă decât cu mandat. Asta va dura ceva timp. Vom vedea reacţia locatarilor la contactul vizual cu voi, dar şi al noului proprietar, deşi mă tem că ar mai locui cineva acolo.
O bucurie amestecată cu mâhnire se ivi pe chipul celor doi soţi. Gândul că ar putea dovedi nevinovăţia femeii, apoi faptul că dincolo de uşa aceea se afla tot ceea ce agonisiseră împreună şi totuşi nimic nu le mai aparţinea, le aducea unde alb-cenuşii pe sufletele încă neîntremate.
Noaptea care a urmat a fost atât de lungă încât distanţa dintre Zăvoaia şi Braşov s-a măsurat în secole de aşteptare. Dimineaţa s-au trezit devreme şi au plecat, împreună cu Dan Simionescu, la Braşov. Au ajuns în faţa blocului în jurul orei 11,00, însoţiţi de un poliţist de la Serviciul Investigaţii Criminale. Primul locatar care îi zări, un bărbat cam pe la şaptezeci de ani, îşi făcu semnul crucii:
– Doamne, chiar e adevărat! Auzisem că s-ar fi întors Mihai al nostru, însă fratele lui mi-a spus că este o eroare. Ilona, şi tu eşti aici?! Mare e puterea lui Dumnezeu! exclamă locatarul uluit, şi, nemaiştiind ce să facă de bucurie, strigă la o vecină care scutura ceva pe un balcon: Doamna Negru, s-au întors soţii Romanescu!
– Cobor imediat şi eu să-i văd!
Când a dat cu ochii de ei, femeia începu să plângă. Îi îmbrăţişă lung, ştergându-şi lacrimile:
– N-aţi murit!? Doamne, n-aţi murit! Ilona, eu n-am mai ştiut nimic de tine!
– Cine locuieşte în casa noastră? întrebă Ilona.
– Fratele domnului Mihai, dar nu l-am mai văzut de vreo două săptămâni. Însă, Dumnezeu să mă ierte, completă bătrânul locatar, e o diferenţă uriaşă între soţul dumneavoastră şi dânsul. Să nu mai vorbesc că nu vă seamănă fizic nici pe departe, continuă, îndreptându-se spre Mihai. Apoi e taciturn, morocănos, singuratic, deşi uneori acolo au loc adevărate dezbateri, aş putea spune. Vin fel de fel de oameni, unii mai prezentabili, alţii jegoşi şi cu plete, scuzaţi-mi expresia!
– Vom avea nevoie de declaraţiile dumneavoastră, ceru Dan, privind şi spre harnica vecină.
– Desigur, desigur!
Cei doi soţi au urcat împreună cu poliţiştii, la etajul I. Comisarul l-a lăsat pe Mihai să sune. Uşa s-a deschis şi a apărut o femeie tânără cu un copil în braţe. Aceasta îi privi uimită.
– Comisarul Simionescu, se prezentă Dan. Putem să stăm de vorbă? mai zise, arătând legitimaţia şi dând să intre.
Femeia avu o mică ezitare, dar îi invită, supusă, în sufragerie.
Mihai şi Ilona s-au dovedit a fi atât de însetaţi de contactul cu fosta lor locuinţă încât au îmbrăţişat într-o privire totul, încă din primele clipe. Le era dor de rafturile cu cărţi din bibliotecă, de trandafirul japonez de pe balcon care încă îşi etala florile catifelate, de ceaşca de cafea a dimineţilor fericite, de cireşul care-şi înălţa crengile până sub fereastra lor.
– Dânşii au locuit aici, începu comisarul. Ba chiar sunt proprietarii de drept ai acestui imobil. Dumneavoastră cine sunteţi?
– Am închiriat acest apartament în urmă cu trei zile. Dar nu înţeleg, mi-au fost prezentate actele de proprietate, am făcut un contract, sunt în regulă. Am achitat în avans chiria, pe un an de zile.
– Nu v-a acuzat nimeni de nimic. Vrem doar să ştim cum am putea lua legătura cu proprietarul.
– Mi-a spus că va pleca să muncească în străinătate. A lăsat un număr de telefon.
– Vă rog să mi-l daţi şi mie.
Dan formă numărul şi aşteaptă… Telefonul era închis.
– E clar. Am început cu stângul. Mă tem că nu veţi rămâne aici până la încheierea contractului, se adresă chiriaşei.
Copilul începu să plângă, de parcă el ar fi înţeles primul starea de fapt. Tânăra se aşeză pe un scaun, căutând să-l liniştească. Dar mai mult ca bebeluşul, ea avea nevoie de repere. Se ridică şi făcu câţiva paşi prin încăpere, strângându-l la piept şi mângâindu-l ocrotitor pe creştet.
– Să-l anunţ şi pe soţul meu, vă rog.
– Chiar vă rog. Vom avea nevoie de declaraţiile amândurora. Puteţi veni mâine la poliţie? La camera 16, preciză, privind spre colegul lui care dădu afirmativ din cap.
 

Referinţă Bibliografică:
PROMISIUNEA DE JOI (XVII) / Gina Zaharia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 900, Anul III, 18 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gina Zaharia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gina Zaharia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!