Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Gina Zaharia         Publicat în: Ediţia nr. 897 din 15 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

PROMISIUNEA DE JOI (XVI)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
– N-am intrat niciodată în casa aceasta, declară Mihai urcând scările spre terasa de la Zăvoaia. Curtea îi era cunoscută, stătuse pe iarba de lângă aleea principală de multe ori, însă nu fusese invitat sau refuzase mereu să treacă de această barieră. Frica îl izbise violent şi îi încarcerase întreaga voinţă de comunicare. Amintirile veneau în valuri, îi copleşeau sufletul… Era mult prea devreme să se descotorosească de ele.
Imensul living păstra vreo patru tablouri mari, câteva mai mici, ca o miniexpoziţie explorată de neuitare. La loc de cinste se afla totuşi fotografia în sepia a pictorului cu priviri senine, cu zâmbet deschis, printre culori, aşa cum şi-a trăit viaţa. Cei doi soţi, musafiri de ocazie, şi-au rotit ochii prin încăpere, admirând picturile, onorând astfel gazda. Cercetându-i, Bogdan trecu dincolo de aparenţe. Erau frumoşi amândoi, autentici şi puternici. Maria apăru cu câteva obiecte de îmbrăcăminte.
– Repede, să nu răciţi, zise. Pentru tine am ceva de la Tudor, iar pentru Ilona am câteva lucruri de-ale mele. Să nu moftoriţi! adăugă zâmbind, arătând odaia alăturată unde aveau să-şi schimbe hainele. Apoi vom cina.
Într-un târziu, invitaţi într-o altă cameră, canapeaua de piele maro, moale şi confortabilă, îi îmbia la odihnă. Ajunşi în aşternut, au simţit, fiecare în parte şi amândoi deodată, un val de căldură ca o binecuvântare. Ploaia încetase. Însă de pe dealuri apele învolburate, continuau să prăvale crengi şi bolovani ameţiţi. Mihai adormi cu gândul la câinii săi, întrebându-se cine şi de ce i-a omorât. Ilona mulţumi cerului că pentru moment aveau un acoperiş sigur. Mintea îi era limpede precum dimineaţa ce urma să vină în scurt timp.
Când s-au trezit, soarele urcase câteva raze pe cer. Mihai ieşi pe terasa măturată de o adiere blândă. În scurt timp i se alătură Bogdan şi bătându-l pe umăr îl salută:
– Bună dimineaţa, prietene!
– Astăzi e joi… răspunse Mihai la bineţe.
– Are vreo importanţă această zi?
– Precum toate de acum înainte.
– Adică?
– Voi ţine un jurnal al tuturor întâmplărilor. Sunt convins că mereu mă va aştepta ceva nou după colţ.
– Voi fi lângă tine.
– Îţi mulţumesc, Bogdane! Mai ştii când voiai să mă angajezi la clinica ta? Apropo, cum îţi merge?
– N-am uitat asta! Am nevoie de un manager bun. Am închiriat un spaţiu impunător, am adus aparatura, am pregătit câteva cabinete medicale. Mai târziu vreau să-l cumpăr. Maria va veni acolo, cu mine.
În câteva clipe au apărut şi cele două femei.
– Cum aţi dormit? întrebă gazda.
– Ne-am odihnit cât pentru şapte vieţi, glumi Ilona, mulţumindu-i.
– Am pregătit cafelele, stăm aici, pe terasă? Eu sunt în concediu, aşa că avem destul timp. Voi aduce şi sandvişurile.
– Vin cu tine, se oferi Ilona. Aduc şi eu ceva.
Cele două femei puteau deveni prietene. O alchimie a sufletelor le dicta că viaţa era peticită cu neprevăzut pe toate feţele.
– Ce-ar fi să rămâneţi aici o vreme? întrebă, pe un ton blând, Maria.
– Ne-am gândit să mergem la un hotel, Mihai are ceva bani. N-am vrea să deranjăm pe nimeni.
– Nu deranjaţi, din contră, mă bucur să vă pot oferi ajutorul. Hai să vorbim şi cu Mihai. Cred că e cel mai bine aşa.
Maria veni cu cafelele, iar Ilona aduse micul dejun. Se crease un fel de bună dispoziţie, ivită din mendrele durerii.
– Dragul meu, Maria s-a oferit să ne găzduiască o vreme. Ce zici?
– Pot să mai zic ceva?
– Să nu aud, glumi tânăra, data viitoare vom fi noi musafiri aici.
– Sunteţi minunaţi! afirmă pilotul. Ilona o îmbrăţişă pe Maria şi îi promise că va avea în ea cea mai bună prietenă.
Au urmat câteva clipe de tăcere. Cu siguranţă că se gândeau cu toţii la primul pas pe care cei doi trebuiau să-l facă.
– Dar tu, Bogdan, ai venit definitiv din Austria, nu-i aşa? Ori cel puţin aşa am înţeles eu cândva.
– Da, eu şi soţia mea ne-am despărţit. M-am întors aici, la Maria. Demult, noi doi am fost logodiţi. Apropo, mi-a venit o idee. Dacă ne vom căsători, şi privi spre Maria, ce-ar fi să ne cununaţi voi? Face parte din proiect, zâmbi Bogdan.
Tânăra surâse.
– Am mai discutat despre asta şi i-am lăsat lui Bogdan libertatea de a ne alege naşii.
– Of, Doamne, oare vouă nu vă trece prin minte că aţi avea în faţă nişte criminali?
– Nu! au răspuns amândoi deodată.
– Sunt convinsă că aţi deschis acest subiect pentru a ne arăta că aveţi încredere în noi. Sunteţi magnifici! Să vă audă Domnul, zise Ilona. Ştiu că urcuşul abia acum începe. Îl vom suna pe comisar şi-l vom anunţa că suntem pregătiţi să înfruntăm realitatea.
Comisarul Dan Simionescu îi învită la el la birou. Dosarul Pictorul din Ardeal era deschis şi aştepta noi declaraţii.
– Veţi scrie fiecare ce vă amintiţi, preciză acesta. Nu uitaţi că orice amănunt are importanţa lui.
– Aşa vom face, aprobă Mihai.
– Veţi fi audiaţi pe rând, probabil ştiţi cum e procedura.
– Nu ştim, însă ne vom conforma.
Mihai aşteptă în anticameră, iar soţia sa începu să scrie.
În câteva clipe nu se mai auzea decât foşnetul colilor pe care aceasta avea să le umple cu o bună parte din existenţa ei. Îşi amintea că era director la o firmă de construcţii. Din ziua dispariţiei lui Mihai lucrurile îi erau neclare. Aşa cum mai spusese, cineva îi adusese vestea cea rea şi îşi pierduse cunoştinţa. Tot acea persoană se oferise s-o ducă cu maşina la spital, apoi s-a trezit în sanatoriul acela. Multă vreme a fost confuză, deşi realiza uneori că este victima unui şantaj. Văzuse certificatul de deces al soţului său, semnase nişte acte, un bărbat şi o femeie o vizitaseră de câteva ori pe urmă o uitaseră acolo. Mai departe a urmat episodul cu plecarea din sanatoriu în noaptea în care a murit pictorul. Nu ştia cine îi încredinţase acea maşină, dacă a condus-o ea sau altcineva. Îi apărea, de mii de ori, imaginea pictorului, cu faţa în apă. Nu s-a repezit să-l salveze. Împietrise în decorul până mai deunăzi fermecător.
Mihai procedă la fel. Pentru el, lupta îndârjită, chiar disperată, din momentul prăbuşirii avionului, fusese ghilotina care tăiase legătura cu trecutul. Apoi vizita celor doi bărbaţi la spitalul din Germania… Desigur, la vremea aceea nu înţelegea mare lucru. Supravieţuise el şi încă vreo câţiva pasageri. Urma sosirea în România, dar şi comisioanele pe care fusese obligat să le facă. Îi tot apărea în minte tabloul lui Tudor şi faptul că avea pe verso un cod – foarte important pentru acei oameni, se pare – aşa cum putea să fie doar o cacialma, pentru a-l convinge pe pictor să vândă picturile pe te miri ce, în ideea că acele numere scrijelite acolo aveau mai multă importanţă decât lumea din pânze.
– Cred că oamenii aceia coordonau multiple infracţiuni în varii domenii. Ar fi făcut bani din orice. Cu siguranţă că diagnosticul pe care l-am primit i-a ajutat foarte mult. Acum realizez că am reuşit să dezleg o enigmă. Au profitat de starea mea, şi-au luat identitate falsă, au făcut şi acel certificat de deces şi mi-au furat totul.
– Asta rămâne de văzut, Mihai. Acum aş vrea să mergeţi împreună la un psihiatru şi la un psiholog. Pe urmă vom relua declaraţiile. Să rugăm destinul să vă fie favorabil.
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PROMISIUNEA DE JOI (XVI) / Gina Zaharia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 897, Anul III, 15 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gina Zaharia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gina Zaharia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!