Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Gina Zaharia         Publicat în: Ediţia nr. 861 din 10 mai 2013        Toate Articolele Autorului

PROMISIUNEA DE JOI (XI)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Vântul porni să sufle din senin. Ursache urcă dealul, urmărind maşinile care se îndepărtau. Poteca şerpuia prin desişul de aluni, forfecându-i paşii. Se ţinea cu mâna dreaptă de brusturii crescuţi în voie, lăsând băţul să zgârie pământul, şi urca. Ajunse pe zare. Obosit, se aşeză pe iarbă. Trebuia să mai străbată încă două dealuri şi o pădurice de ulmi până la casa lui dintre ruine. Deodată tresări. Îşi puse mâna streaşină la ochi şi privi spre înălţimi. Un avion tăia cerul, lăsând brazde adânci. Şi se făcu, brusc, atât de mic încât şi un fir de păpădie ar fi rezistat atingerii privirilor cu aeronava de pe cer. Pe acesta însă, l-a îngenuncheat, creând un tablou gri-ceruit, înrămat automat acolo, pe culme. Asta i-a fost dat să găsească unul dintre locuitorii din Zăvoaia, care tocmai trecea prin acea zonă. Omul s-a oprit, cuprins de uimire: nebunul avea lacrimi în ochi iar privirile şi braţele îi erau ţintuite spre cer. Îşi mişca buzele, murmurând ceva. Nu l-a văzut, nici nu l-a interesat prezenţa cuiva. Era clar că lumea lui se desprinsese, câteva clipe, de tot ceea ce-l făcea prizonierul realităţii. Apoi scoase un strigăt sfâşietor, ca un urlet, şi se prăbuşi la pământ.
– Ridică-te, omule, se îngrijoră trecătorul, care îl prinse de braţ, încercând să-l ridice. Bărbatul nu reacţionă. Corpul acestuia era greu, singur nu se putea descurca cu el. Şi câinii se îngrijoraseră cumva şi îi miroseau faţa. Respira din ce în ce mai rar. De obrazul drept se lipiseră câteva frunze de fag, uscate. Nebunul îşi pierduse cunoştinţa.
Călătorul chemă ambulanţa care sosi în aproximativ patruzeci de minute. Îl transportă la spitalul din Baia Mare unde îşi reveni în curând. Între timp, anunţă poliţiştii din localitate. La rândul lor aceştia luară legătura cu comisarul Simionescu.
– Unde sunt? îngână Ursache, rotindu-şi privirile prin încăperea străină. O asistentă cu părul negru, lung până dincolo de umeri, îi aruncă un surâs. Ilona, se adresă femeii pe un ton slab, de ce sunt aici?
– Nu te teme, eşti bine, îi răspunse tânăra. Sunt convinsă că va veni cineva să te ia. Apoi luă căruciorul cu medicamente şi ieşi pe holul care răsuna sub paşii vizitatorilor de la acea oră.
Încercă să se ridice dar puterile îi erau secătuite. Îl durea cotul drept, şi se masă cu grijă. Găsi că avea o zgârietură care sângerase şi fusese bandajată. Îndată îşi pipăi barba. Era neîngrijită. I se părea că vine din altă epocă, unde ustensile de ras nu se descoperiseră încă. Îşi trecu mâna prin păr. Îi crescuse şi îl simţea nespălat. Pe noptiera de lângă el, câteva borcane de gem îi făceau legătura cu aripa regăsită de curând de-a lungul cerului. Era singur în salon. Pe marginea unui pat, un halat mângâia podeaua, pe fereastra deschisă, vântul umfla perdeaua lăsând să pătrunde zgomot de maşini. Cu greu se ridică pe marginea patului. O infirmieră trecu prin dreptul uşii şi se oferi să-l ajute.
– Ce vrei să faci?
– Să merg la geam, apoi acasă.
– Te voi ajuta să ajungi la fereastră, mai departe te descurci, glumi femeia.
Se făcuse seară. Soarele arunca săgeţi pe deasupra blocurilor, aerul era cald, sufocant.
– Unde sunt? întrebă din nou.
– La spital. Ai avut o stare de leşin. În curând va veni cineva să te ia.
– Ilona? dori să fie sigur.
– Nu ştiu cine va veni. Acum te las. Să-ţi fie bine! Şi femeia se depărtă.
Comisarul Simionescu apăru în prag. Îl izbi o privire blândă, alta decât a sălbaticului pe care îl cunoscuse nu de mult, în faţa casei din Zăvoaia.
– Aici erai, glumi comisarul, făcând câţiva paşi spre el. Noroc cu omul acela, altfel cine ştie cât ai fi stat acolo, zise, mai mult pentru sine.
–Nu înţeleg, zise nebunul. Cine sunteţi dumneavoastră? Unde este Ilona?
Comisarul tresări. Îl privi cu mai mare atenţie. Gândul că ar fi greşit atât încăperea cât şi pacientul l-a fulgerat într-o clipă. În prag apăru un bolnav care se aşeză pe patul alăturat. Îşi ridică halatul atârnat pe jos şi se întoarse cu spatele, nepăsător.
– Domnule, îl întrebă comisarul, făcând câţiva paşi şi trecând în faţa acestuia, aţi vorbit ceva, astăzi, cu acest om? şi arătă spre Ursache.
– Nu, răspunse acesta, mă simt rău. N-am chef de discuţii, şi îşi aşeză perna mai bine, semn că a încheiat conversaţia.
– Ce am eu? insistă nebunul. De ce mă priviţi cu atâta mister? Iertaţi-mă, dar nu vă cunosc. De ce aţi venit să mă luaţi? Unde este soţia mea? Dar fiica mea?
Comisarul se afla în faţa unui caz de excepţie. Realiză că bărbatul din faţa sa tocmai îşi căpătase, parţial, memoria.
– Sunt comisarul Simionescu Dan, se prezentă acesta, întinzând mâna.
– Ce-am făcut? se sperie Ursache, strângându-şi pumnii. Contactul cu poliţia nu-i niciodată de bun augur. Însă căpătă îndată un ton optimist, adăugând: Da’ om ieşi noi la capăt cumva!
Poliţistul aprecie noua personalitate a bărbatului din faţa sa, până mai ieri haiducind pe coamele dealurilor, fără anotimp, fără busolă, fără iluzii. Vorbea coerent, tonalitatea îi era distinsă, mimica trăda un caracter puternic, plăcut. Dan luă legătura cu medicul de gardă. Fusese adus cu salvarea, fusese înregistrat sub nume necunoscut, alte date concrete nu aveau în fişa de internare. Aşadar, niciun indiciu pe firul enigmei cu startul dintr-o cameră de spital.
– Când îl veţi externa? întrebă Dan.
– Chiar şi acum, dacă doriţi să-l luaţi. Şi-a revenit.
– Mă tem că va trebui să aşteptăm până dimineaţă.
– În regulă, domnule comisar, primi răspunsul doctorului care părăsi încăperea, continuându-şi vizita de seară prin celelalte saloane.
– Aş dori să ştiu cum te cheamă, începu comisarul o nouă conversaţie.
Ursache se gândi vreme de câteva secunde:
– Şi eu aş vrea asta, zise, dezamăgit, dar ceva nu mă ajută, şi duse mâna la cap, zâmbind.
Se pare că bolnavul lua totul în joacă, ori noul joc avea un rol aparte pentru el. Era ca şi cum cineva dinlăuntrul său ar fi zis: nu te grăbi, să mergem încet dar sigur!
– Eşti obosit şi ţi-o fi foame. Merg să-ţi aduc ceva de mâncare!
– Da, mi-e foame, însă nu mă plâng. Am avut zile şi mai rele. Apoi intră într-un fel de relaxare forţată, privind într-un punct fix, strângând bara de metal de la capătul patului.
Simionescu se întoarse cu mâncarea promisă. Nebunul mâncă liniştit, mulţumi şi se întinse pe patul mult prea cald chiar şi pentru o zi de iarnă.
 

 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PROMISIUNEA DE JOI (XI) / Gina Zaharia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 861, Anul III, 10 mai 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gina Zaharia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gina Zaharia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!