Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Gina Zaharia         Publicat în: Ediţia nr. 829 din 08 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

PROMISIUNEA DE JOI (VIII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Tania intra într-o lume nouă, confortabilă. Nimic din ceea ce descoperea acum nu se compara cu stilul ei de viaţă. Bucătăria surorii sale era mobilată modern, aerul condiţionat înlătura avalanşa de căldură din acest sezon. E drept, grădina de la poalele colinelor de lângă izvorul cu iz de pin, concura cu succes acestei invenţii urbane. Se simţea stingherită dar uimită. Ar fi vrut să râdă, să se bucure, să ceară vieţii partea ei de fericire, dar scările pe care venise aici se tot rulau după linia destinului. Descoperise că se trăgea dintr-o familie bogată. Mama ei era profesoară, sora - economistă, iar bunicul, de curând decedat – marele pictor Cristache. Acasă, la Valea lui Mihai, mama vitregă suferea de alzheimer, tatăl rămăsese invalid în urma unui accident. Ea lucra într-o brutărie, era prost plătită dar nu se plângea niciodată. Adăuga venitul său pensiilor celor doi părinţi şi se descurcau.
– Mâine vom merge la Zăvoia, îi anunţă Maria. Îl voi suna şi pe comisarul Simionescu. Şi mama va fi acolo. Ştefan, sper să nu ratezi un capitol important!
– Se poate, Maria? Nu mi-aş ierta-o niciodată. Dar ştii? Sigur ar fi încântată şi Anca să vină!
– Anca… a, da, viitoarea ta soţie. Cum să nu? Cu plăcere!
Scriitorul îşi îndreptă privirea spre Tania:
– Totuşi, să-i dovedim Mariei că eşti sora ei. Un act de identitate ar fi suficient. Ce zici?
Maria zâmbi. Tania deschise geanta şi scoase certificatul de naştere. I-l întinse Mariei.
– Uite! Eu nu-i cunosc. Dar sunt părinţii mei.
Pe hârtia aceea era scris numele părinţilor ei, în urmă cu patruzeci de ani.
– Draga mea, am toată convingerea din lume că eşti sora mea, zise Maria. Binecuvântată să fie această clipă!
Noaptea de după curcubeie, s-ar fi putut numi orele ce au urmat. Sau oricum altcumva fiindcă nuanţele acestui timp erau unele diverse. Câte ar fi avut cele două surori de povestit, câte se cereau spuse, dar ce holde aurii apăruseră de după munţi, şi ce secerători le numărau boabele! Taniei îi era teamă că păsări de pradă vor veni să-i răpească visul. Ar fi vrut să pună stavilă şi apelor, să nu se reverse prea mult peste dinastia ei, ba chiar s-o încuie într-un seif pe care să-l elibereze când va fi sigură că adevărul deţine singura cheie.
Imediat după micul dejun, Maria şi-a sunat mama.
– Aş vrea să ne întâlnim la Zăvoia, o anunţă aceasta. Astăzi, te rog! E ceva important.
Emilia şovăi.
– Vin la tine, Maria, sau vino tu la mine! Am multe de rezolvat. Mă tem că vom amâna această ieşire.
– Am spus că e ceva important, mamă! ridică tonul Maria. Vor fi acolo câteva persoane la fel de importante printre care comisarul Simionescu şi Ştefan Deleanu.
– Tocmai, preciză Emilia pe un ton aspru. Aceste persoane îmi răpesc din timp. Nu e prea plăcută compania lor.
– Dar e vorba despre moartea bunicului meu, mamă! Cineva l-a omorât, chiar nu-ţi pasă?
– Doamne, fata mea, cum să nu-mi pese? Dar nu văd cum am putea descifra noi misterul acestei crime, cum îi spui tu!
– Un cuvânt, la momentul potrivit, o idee, cine ştie, poate că va folosi la ceva.
– Bine, m-ai convins, draga mea, spuse femeia slăbind tonul. La cât e întâlnirea?
– La doisprezece e bine? Vom servi masa de prânz în familie, continuă, uşor ironic, Maria!
– În familie, da… Voi fi acolo!
Comisarul Dan Simionescu a ajuns primul la Zăvoaia. Au urmat scriitorul şi Anca, apoi Emilia Cristache.
De după deal, pe lângă cascadă, îşi făcu apariţia o umbră. Apoi se contură chipul nebunului cu câini. Pentru el nu trebuia fixată o oră. Era martorul fiecărui eveniment petrecut în acea zonă. Se putea să lipsească de pe frontul marilor întrebări?
Coborî dealul pe poteca îmbrăcată în iarbă-mare şi brusturi. Îi fotografie cu sufletul pe toţi patru, apoi se aşeză pe iarbă, cu câinii alături. Nu se apropie prea mult. Era suficient să privească de la distanţă şi poate, cine ştie, cineva se va îndura şi de el să-i aducă o bucată de pâine.
O maşină roşie intră pe strada laterală şi opri în faţa porţii. Mai întâi coborî Maria, îmbrăcată în pantalon negru şi bluză la fel. Aceeaşi notă elegantă, aceeaşi degajare simplă dar profundă. Apoi îşi făcut apariţia Tania. Ştefan rămase surprins - nimic din persoana de ieri nu venise aici. În faţa sa avea o femeie aproape la fel de elegantă ca Maria. Îşi schimbase tunsoarea, părul era negru precum al surorii sale şi o prindea de minune. Descoperi o asemănare izbitoare între cele două femei. Însă privirile îi fugeau între mamă şi fiică, trebuia să surprindă reacţiile celor două, să nu piardă nimic. Fiecare clipă avea o valoare inestimabilă. Un decor nou se contura acolo, la Zăvoia, pe terasa din spatele trandafirilor de lângă clocotul cascadei.
Nou venitele pătrunseră pe alee. Maria avea paşii siguri, sub cei ai Taniei se formau vulcani, însă ochii îi erau încrezători şi blânzi. Pentru ea, cei câţiva metri până la terasă erau suprafeţe pietruite inegal, cu scopul de a-i testa rezistenţa.
Dintre toţi cei prezenţi, doar scriitorul cunoştea misterul acestei apariţii.
– Vă aşteptam, dragele mele! Eram convins că veţi veni ultimele. Era firesc, nu-i aşa? Scena era goală, actorii vin la urmă.
Emilia rămase împietrită. Cine ştie câte viscole s-au pornit în acel moment prin mintea şi sufletul ei! Se ridică de pe scaun şi făcu câţiva paşi în întâmpinarea lor. Îţi frecă palmele şi fruntea. Apoi îşi muşcă buzele şi izbucni în lacrimi. N-a fost nevoie de alte explicaţii. În inima ei, o copilă se pregătea să rătăcească prin viaţă. Îşi făcea bagajul spre nicăieri, însoţită de razele unui asfinţit timpuriu şi dureros. O mamă îşi desfăcea braţele din care mogâldeaţa de om îşi va lua rămas-bun şi va lăsa un scâncet tulburător. Apoi un torent necruţător acoperea orice urmă…
Asistau, cu toţii, cum rugul sufletului ardea pe templul realităţii. Următoarele clipe au fost mormântale.
– Acum ai înţeles, mamă, nu-i aşa? zise Maria.
Emilia dădu din cap, afirmativ. Imediat însă, mamă şi fiică binecuvântau împreună această clipă. Nicio comoară din lume nu putea înlocui îmbrăţişarea lor. O alchimie a dreptăţii se strecura prin pânzele destinului.
– Fata mea, fata mea, repeta Emilia întruna, ştergându-şi lacrimile. Mă vei ierta vreodată?
– Te-am iertat, mamă, sunt aici, cu voi, şi e cea mai fericită clipă din viaţa mea! Pe urmă se îndreptă către Ştefan: Oare vă voi putea mulţumi vreodată?
– Mi-ai mulţumit, Tania, am fost părtaşul celor mai nobile momente care se vor aşterne în filele cărţii mele. Ce-mi pot dori mai mult?
Maria schiţă un zâmbet spre Anca şi îi ură bun-venit, apoi se aşeză lângă Dan Simionescu.
– Nu ştiu dacă această întâlnire are tangenţă cu dosarul dumneavoastră, însă am ţinut să fiţi de faţă.
– Ai procedat cum nu se poate mai bine, Maria! Sunt convins că voi auzi o poveste fascinantă.
În scurt timp, cei prezenţi au luat cunoştinţă cu evenimentele petrecute, separat, în viaţa familiei Cristache.
Doar nebunul înţelesese poate altceva. Se apropiase de gard şi se agita, arătând cu mâna spre cele patru femei. Apoi ridică braţele spre cer şi îngenunche, întregind tabloul în care murmure de vară curgeau laconic peste viaţă.
 

 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PROMISIUNEA DE JOI (VIII) / Gina Zaharia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 829, Anul III, 08 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gina Zaharia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gina Zaharia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!